Un ajutor nebănuit

Dragilor, aceasta nu este o poveste. Aceasta este realitatea. Pe Nicoleta am cunoscut-o când m-a rugat să îi dau un interviu pentru ediția publish a revistei Femeia. Am lucrat foarte bine împreună, este o femeie extraordinară. Mai jos, vă las în compania ei, cu o scrisoare emoționantă, dar plină de speranță. Să dăm înapoi este cel mai important lucru din lume! Vă mulțumesc. 

Un ajutor nebănuit


"La începutul anului 2015, m-am aflat în ingrata postură de-a-mi plimba copilul pe holurile Centrului de Tratament al Copiilor cu spectru de autism, de lîngă policlina Titan, apoi pe holurile cabinetelor private, încercând să stabilesc un diagnostic concret fiindcă primeam zilnic semnale că ceva nu este în regulă cu propriul meu copil.

La sfârșitul lunii ianuarie, stăteam în fața doctorei psihoterapeut și nu reușeam să-i înțeleg cuvintele. Simțeam mâna soțului meu cum o strânge pe a mea. Doctorița îmi explica pașii pe care băiatul meu trebuia să-i parcurgă, dificultatea traseului pe care urma să păsească, motivele pentru care nu puteam să-mi pierd speranța, necesitatea terapiei.

Tot ce putea percepe era că singurul meu copil (pe care l-am născut prin cezariană în condiții de urgență), în vârstă de numai 2 ani jumate, tocmai fusese diagnosticat fără îndoială cu lentoare în dezvoltare pe palierul lingvistic și cognitiv. Pe scurt, suferea de o formă de autism care-l împiedica să vorbească și să înțeleagă repede ceea ce alți copii înțeleg de la 1 an de zile.

Autismul este recuperabil într-o proporţie mare dacă factorii recuperatorii sunt îndepliniţi. Problemele au început să apară la nivel de timp și bani. Recuperarea copiilor cu autism în România este una foarte costisitoare, deoarece lipsesc serviciile de recuperare furnizate de către stat. Există psihologi care şi-au deschis cabinete sau asociaţii înfiinţate de către părinţi care oferă servicii de recuperare. Dar numai cine nu știe cum e să numeri banii în buzunar pentru pâine și lapte, nu îi interesează și acest aspect.

Remus al meu are nevoie de circa 60 de ore de terapie pe lună, care costă circa 2400 RON pe lună. Ironia sorții este că abia după multe ore petrecute pe internet, am reușit să găsesc o soluție – Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA). 

Remus Mihai Orlea


Această fundația ajută comunitatea din București oferind acel ceva pe care alte instituții sau policlinici nu-l oferă – excepția. Conform Legii 32/1994 și a Codului Fiscal, orice firmă cu profit din România poate redirecționa pâna la 20% din impozitul său pe profit unei fundații, în contul unui copil, pentru a ajuta, așa cum persoanele fizice pot redirecționa 2% din impozitul lor.

Această informație nu este mediatizată la justa ei valoare. Și de ce s-ar mediatiza? Câștigul ar fi numai pentru un copil, o viitoare mână de lucru a statului, o viață de om. Așa am ajuns să întreb peste tot, firme cu care am lucrat sau cu care lucrez, dacă vor să mă ajute să-mi ajut copilul.

Sunt zeci de familii în situația mea. Președinta fundației AITA mi-a afirmat că mai mult de 80% dintre copii pe care îi ajută sunt sponsorizați de firme fiindcă le este la îndemână și oricum banii respectivi trebuie dați. De ce să nu ajute un copil în proces?

Printr-un contract de sponsorizare, transparent și legal, orice firmă cu profit poate opta să redirecționeze până la 20% din impozitul lor către fundația AITA, având cont de decontare nr. R051 BUCU  E477 7473 2511 RO01 (RON), deschis la Alpha Bank București, în numele unui copil cum este al meu, Orlea Remus-Mihai. 

Acest ajutor nebănuit până acum ar putea să ajute mii de copii să înflorească, puternici și deosebiți în același timp.

Mulțumesc!

În România, autismul, ca afecţiune, a început să se diagnosticheze abia după 1989 şi nu avem o situaţie oficială legată de evoluţia cazurilor până la maturitate. Statistica furnizată de Direcţia pentru Protecţia Copilului arată că la nivel naţional, la sfârşitul lui 2013 erau 6.436 de copii cu tulburări de spectru autist. Din estimnările ONG-urilor de profil, numărul real este în jur de 30.000. Sunt mai puțin de douăzeci de instituții profesioniste care ajută astfel de copii și pe părinții acestora. În București, sunt mai puțin de zece.

Date de contact:

Nicoleta M. Orlea – 0735011792; nicoletamariana.dumitrascu@gmail.com "

Haideți să-l ajutăm pe Remus. Am disponibil un contract de sponsorizare, însă Nicoleta este aici, alături de noi, ca să ne dea toate informațiile de care avem nevoie. Eu voi face acest lucru. Ca persoană juridică, voi redirecționa 20% din impozitul pe profit către Remus. Tu? 

Mulțumesc frumos! Pas cu pas putem crea o lume mai bună, așa cum visăm. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...