Banh Mi și alte specialități vietnameze

Zilele trecute am testat câteva rețete vietnameze. Hanoi este pe primul loc on my bucket list, deci mă pregătesc intens:)) Am preparat un sandviș Banh Mi tradițional, delicios și sănătos, dar și un desert cu orez, lapte de cocos și banane. Poate fi o variantă de meniu pentru o zi de sărbătoare sau o cină lejeră, rapidă și foarte aromată. Iată mai jos rețetele...


Banh Mi


Acest sandviș minunat se găsește pe toate străzile din Vietnam și este foarte apreciat și de localnici, și de turiști. Este simplu, sănătos și fooooarte bun! Conține pâine, pate de ficat, legume proaspete sau murate și carne de porc, pui sau vită. Iată cum l-am preparat eu:

Ingrediente (4 porții):

- 2 pulpe mari de pui fierte cu sare și piper

- 6-7 ridichi, 1 ceapă, 1 castravete, 3 fire de usturoi verde, 2 morcovi, 1 felie de varză, 1 ardei

- pate de ficat

- muștar iute

- un cățel de usturoi

- 2 castraveți murați

- miere, susan, sos de soia dark, semințe de floarea soarelui. 

Mod de preparare:

1. Legumele se spală și se taie bucăți mari. Castravetele se taie fâșii cu aparatul de curățat legume. Toate se pun într-un castron, se adaugă sare, piper, chili, ulei de măsline, oțet de calitate (eu folosesc oțet chinezesc de orez) și o lingură cu zahăr. Se amestecă bine. 

2. Cumpără chifle sau franzele mai mici și încălzește-le puțin pe grill. 

3. Pateul de ficat se poate prepara în casă (varianta Jamie Oliver: o ceapă mare, ficat de pui, pătrunjel - trase la tigaie câteva minute, puse la blender și apoi date prin sită) sau se poate folosi cel gata preparat, de calitate, din comerț. Amestecă pateul cu muștar iute după gust și cu un cățel de usturoi zdrobit.

4. Carnea de pui fiartă se desprinde de pe oase și se trage la tigaie într-o lingură de ulei. Când carnea este aurie, se pun pe deasupra o lingură de miere și o lingură de sos de soia dark și se amestecă foarte bine. Apoi presară susan sau semințe de floarea soarelui. Sunt geniale!  Mai lasă carnea 2 minute și apoi pune-o într-un castron și păstreaz-o caldă.

4. Pregătește sandvișurile:

- Chifla se taie pe lateral, se scoate miezul (opțional), se unge cu sosul de pate și mustar și se încălzește puțin.

- adaugă în chiflă carnea cu semințe și legumele scurse bine de marinadă. 

Asta este tot! Este foarte ușor de făcut, îți ia maxim 20 de minute, arată bine, este sănătos și este o variantă perfectă pentru cină, prânz sau când îți vin musafiri pe neașteptate. 


Orez cu banane și cocos


Ingrediente:

- 150 g orez cu bob rotund

- vanilie

- 1 cutie lapte cocos, cocos ras

- lapte de vacă

- 2-3 banane

- 70 g unt

- ghimbir, scorțișoară, nucșoară

- coaja rasă și zeama de la 2 portocale

Mod de preparare:

1. Orezul se fierbe în lapte (1 parte orez, 2 părți lapte), amestecând mereu să nu se prindă. Nu uita să pui și un praf de sare.

2. Când este aproape gata, se adaugă laptele de cocos și vanilia, după gust.

3. Când orezul este fiert se adaugă cocos - dacă vrei. 

4. Într-o tigaie neaderentă se pun untul, ghimbirul și coaja de portocale. 

5. Se lasă untul la topit pe foc mic, apoi adaugi bananele tăiate felii. 

6. Poți pune scorțișoară, nucșoară și 1-2 linguri de miere, dacă nu ți se par suficient de dulci fructele. 

7. La sfârșit adaugi sucul de portocale și mai lași preparatul pe foc 2-3 minute, până se leagă. 

8. Pune orezul în boluri, adaugă 2-3 linguri bune de sos de banane și gata desertul. 



Cu aceste două rețete poți pregăti o cină excelentă în mai puțin de 50 de minute. Cât bei un pahar cu vin... 

Nu uita de pachetul promoțional pentru Paște! Detalii AICI. Mulțumesc! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...