Places of Bucharest (2)

Data trecută ne-am plimbat prin cafenele, restaurante și muzee si am observat că ți-a plăcut foarte mult! Astăzi te invit într-o călătorie urbană interesantă și în câteva locuri romantice din București. Timing: seara - 2-3 ore/ all night. Purpose: romantic evening. Where? Citește mai jos...


Places of Bucharest (2)


1. Îți propun un traseu mai simplu și mult mai elegant. Începem plimbarea în Piața Romană, la Camera din față. Este o cafenea/ceainărie/prăvălie mică și cochetă, cu miros divin și cu decoruri desprinse parcă dintr-o altă epocă. Fă o rezervare și mergi acolo cu partenerul tău, pentru o cafea minunată: Vietnam Hua Seng. 

Sursa: laceainarie.com


2. După ce te-ai delectat cu o cafea bună, urcă pe Mendeleev până la intersecția cu strada Biserica Amzei, unde faci stânga și mai mergi câțiva metri până la Barrio. Vei descoperi imediat vila interbelică, grădina superbă și covorul roșu care te așteaptă la intrare. Restaurantul are profil mediteranean și îți recomand platoul cu fructe de mare și tagliatelle cu trufe și fructe de mare. Iar la acest meniu, un vin Terra Romana merge perfect!

Sursa: andreeavasile.ro
Sursa: crasme.wordpress.com


3. După o cină afrodiziacă, te invit la o plimbare pe Calea Victoriei. De la Barrio mergi pe Strada Biserica Amzei până în Calea Victoriei și faci stânga. Mergi cam 20 de minute (1.4 km), până în dreptul Palatului CEC. Vis-a-vis de CEC începe strada Stavropoleos, cu una dintre cele mai vechi și mai frumoase biserici și grădini din București. Tot aici se află și La Boutique de Chocolat, un loc magnific, pe care ți-l recomand cu drag. Ce să testezi dintre minunatele preparate franțuzești? Profiterolul! Cel mai bun din oraș, garanta! Bogăție de arome: înghețată, ciocolată neagră, cremă înghețată vanilie, minichoux, frișcă, sos de ciocolată. Nu îl vei uita prea curând. 

Sursa: metropotam.ro

Iar dacă sărbătorești un eveniment important sau îți dorești o noapte cu adevărat magică, îți recomand să te "oprești" până dimineață la Hotel Rembrandt. Te plimbi pe Lipscani și apoi faci stânga pe strada Smârdan. Bei un pahar de vin la Van Gogh... and the night is young! Am fost la Rembrandt, este foarte frumos.

Distracție frumoasă și te aștept și săptămâna viitoare să explorăm împreună Bucureștiul! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...