10 Motive pentru a alege Tomis Garden Mamaia

Anul acesta am avut șansa să vizităm stațiunile din sudul litoralului românesc, așa cum ți-am povestit aici și aici. Am fost foarte încântați de transformările vizibile și de hotelurile minunate care își așteaptă clienții cu bucurie. Însă ne cam lipsea... Mamaia. În ultimii ani, am fost mereu la mare, în Constanța și Mamaia, de obicei în extrasezon, pentru a vedea cum evoluează litoralul și ce investiții s-au mai făcut. Însă anul trecut am avut parte de o surpriză: toată stațiunea era în curs de transformare, ceea ce - evident - era un lucru bun, dar nu tocmai plăcut pentru cei care se aflau acolo în luna mai. Am plecat puțin dezamăgiți și cu speranța că vom revedea Mamaia în condiții mai bune. Iar acum, în iulie, am descoperit o oază de relaxare, distracție și frumusețe. Iată detalii...


Știu că mulți susțin că Mamaia este zgomotoasă, agitată și că se potrivește celor care vor să petreacă până dimineață în cluburi și la terase. Noi nu suntem genul, deci ne pregăteam să fim copleșiți de atmosferă. Și am fost! Însă în sensul bun al cuvântului. 

Mamaia a renăscut. Toată esplanada a fost refăcută, iar acum te poți plimba de la Hotel Parc și până la plaja H2O printr-o oază de frumusețe. Am fost cu adevărat impresionată de schimbări: terasele elegante (fără muzică la maxim!), copacii plantați care dau un aer tropical stațiunii și zonele de joacă pentru copii, restaurantele accesibile, serviciile ireproșabile, răsfățul de pe plajele private (cu prețuri foarte bune pentru ceea ce oferă). 

Mai era o mică problemă. Știam pe de rost locurile de cazare din Mamaia. Am stat la multe hoteluri de 4 și 5 stele din zonă, ne-au plăcut, însă vroiam ceva mai mult. Adică liniște, spațiu și confort, să ne simțim ca acasă. Așa am descoperit Tomis Garden Aparthotel. Și absolut toate dorințele noastre s-au împlinit. Iată despre ce vorbesc...


10 Motive pentru a alege Tomis Garden Mamaia


1. Se află în "buricul" stațiunii. Este la 500 de metri de Cazino Mamaia, lângă Palm Beach. Microbuzele opresc exact în fața hotelului, ceea ce ne-a permis să ne mișcăm cu ușurință între Constanța și Mamaia, dar și prin stațiune. 


2. Este un Aparthotel - noi am stat într-un apartament cu două camere, living uriaș cu bucătărie și balcon, baie mare, dormitor cu pat dublu și balcon. Găsești tot ce ai nevoie în apartament: de la cosmetice, la uscător de păr, halate de baie, vase pentru gătit, tacâmuri, fierbător, aer condiționat, birou, masă, internet, canapea extensibilă. Lejer pot sta două cupluri sau o familie cu copii aici, deci noi ne-am cam răsfățat. 


3. Tomis Garden era full când am ajuns noi, într-o dimineață de luni, era plin de copii foarte mici (2-5 ani), însă nu am auzit nicio șoaptă. Sunt apartamente antifonate, într-un bloc de lux, nou construit, spațios și silențios. 


4. Terasele cu vedere la Lacul Siutghiol sunt fabuloase! 


5. Dacă nu vrei să mănânci zilnic la restaurant, ai posibilitatea să-ți gătești o masă delicioasă în propria bucătărie. Noi așa am făcut. Mâncam o dată pe zi în oraș, iar micul dejun și prânzul le luam în apartament: salate, cornuri, cafea, ceai, chiar și un pui la rotisor sau o supă de legume. Ne-am simțit foarte bine din punctul ăsta de vedere, ca să nu mai vorbesc de bugetul nostru, cât de bine s-a simțit:))


6. Apartamentele de la Tomis Garden sunt perfecte pentru seri romantice. Ai mult spațiu, și o baie uriașă cu o cadă superbă, unde poți să aprinzi câteva lumânări și să te lași răsfățat, alături de o sticlă de prosecco. 


7. În apropiere ai mini-market-uri, însă poți să-ți faci cumpărăturile și în Constanța. În centrul orașului se ajunge cam în 20 de minute. 


8. Ești la 3 minute de plajă. Noi am testat Plaja 3 Lands (se află exact în dreptul Hotelului Tomis Garden), cu șezlonguri, paturi, baldachine, free wi-fi și servire impecabilă. Prețuri? Noi am stat după ora 16, când pentru un șezlong confortabil plăteai 10 lei, în produse achiziționate la bar și servite direct pe plajă. Ca să nu mai vorbim că berea era 5 lei! Aveau tot timpul promoții și am observat în meniu și niște cafele minunate (frappe, cappuccino, espresso), pregătite de un barista talentat. 


9. Seara poți face o plimbare pe faleză, dacă nu ești genul care merge în club. Nu este excesiv de aglomerat, sunt foarte mulți copii care se distrează cu tot felul de mașinuțe, atmosfera este plăcută, iar acum Mamaia este, pe bună dreptate, Ibiza noastră. 

Foto: Monica Anghelovici, Povești de călătorie

10. Ce mi-a plăcut foarte, foarte mult la Tomis Garden este... transparența. Calitatea serviciilor este în perfect acord cu prețurile. Știm că în timpul sezonului, unele hoteluri sau unități de cazare își urcă prețurile până la cer, uneori nemotivat. Ei, aici, la Tomis Garden, fetele de la recepție (deschisă 24 din 24) te întâmpină cu un zâmbet, îți prezintă un apartament (cu una sau două camere) și îți spun prețul. Nici mai mult, nici mai puțin decât oferă. Oricum, la începutul lui iulie, hotelul era plin, deci oamenii au descoperit cum poți avea o vacanță în centrul stațiunii Mamaia, la prețuri bune și să te simți ca acasă. Eu aș zice chiar mai bine ca acasă...:) 


Dacă vrei să fugi un weekend la mare sau chiar o săptămână cu cei mici, îți recomand din suflet Tomis Garden Aparthotel. Eu l-am ales din zeci și zeci de opțiuni, ei ne-au primit cu drag și nici n-aș visa să te trimit dacă nu mi-ar fi plăcut enorm. Sunt foarte mândră de locurile astea cu suflet din România!

Iată și trei experiențe pe care ți le recomand în Mamaia:

1. Mergi al școala de Windsurfing Piccadilly (este la 5 minute de Tomis Garden), unde poți lua lecții de zbor pe apă. (one of my fav ever!)

2. Bea un cocteil sau o cafea cu înghețată la Sky View Bar, la ultilmul etaj din Hotel Parc, alături de un apus senzațional și vederi nelimitate la stațiune. 

3. Plimbă-te cu vaporașul până pe Insula Ovidiu, unde poți lua o cină romantică. Debarcaderul este în apropierea hotelului. Detalii aici



Pentru mai multe fotografii, povești și aventuri, te invit să ne urmărești pe Instagram sau să cauți hashtag-ul #InvisibleRomania pe Facebook, Instagram, Twitter. Mulțumim!

6 comentarii:

  1. Foarte frumos. Am avut ocazia sa vad live aceste peisaje.

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb! Ovacanta de vis la care inca visez.

    RăspundețiȘtergere
  3. Arata superb! Dar din pacate sunt doar pentru cei care au bani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai si cine te opreste sa ai bani, Corina? Sau este doar o metoda de spam? :)

      Ștergere
  4. Mamaia este statiunea mea preferata. Inca nu am avut ocazia sa merg la acest hotel dar cu siguranta o voi face.

    RăspundețiȘtergere
  5. Luxul este ceea ce ma reprezinta. Mereu am ales acest hotel care mi se pare fascinant.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...