Turquoise Venus, marea într-o cameră de hotel

Pescărușii dau târcoale balconului, scoțând sunete amuzante ca niște râsete de copil. Cerul se colorează în roz delicat, aerul este pur și magnific, iar marea scaldă țărmul liniștită, atemporală. Este 5 dimineața și mă aflu pe terasa camerei mele de la Turquoise Hotel din Venus. Zâmbesc fericită, sunt exact în locul în care mi-am dorit să fiu, pe care l-am visat. Dar să îți spun povestea de la început...


Cu doar câteva săptămâni în urmă, am fost într-un infotrip organizat de ANAT pe litoralul românesc, despre care ți-am povestit aici. Traseul trecea și prin Venus. O mulțime de amintiri m-au răscolit și i-am innebunit pe colegii mei din presă cu povești din copilăria petrecută în Venus, cu atracțiile locale, cu restaurantele, hotelurile și vilele prin care am stat acum mai bine de 20 de ani. 


Practic, în Venus nu s-a schimbat nimic la prima înfățișare. Aceleași construcții, aceleași terase. Însă am simțit că este mai mult de atât. Că oamenii investesc și se luptă să facă din stațiune o adevărată atracție. Iar confirmarea mi-a venit de la primul hotel în care am intrat. 


Scări de marmură, camere frumos dispuse perpendicular pe mare, iar în spate o mare surpriză: o piscină infinity, turcoaz, exact ca numele hotelului cel nou. Când am fost noi prima dată, hotelul era în construcție, în faza de finisare a lucrărilor. Din fericire, îmi ascult întotdeauna intuiția. Am simțit acel loc atât de profund, de real, de apropiat de mine, încât mi-am jurat că mă voi întoarce. 


Ce m-a atras? Sufletul locului, oamenii pasionați, detaliile, grija ca fiecare centimetru din hotel să fie perfect, să fie aranjat, decorat, iubit. Mi-au plăcut camerele cu vedere la mare, materialele folosite, sentimentul de libertate, culoarea care dă numele hotelului și care a fost folosită cu bun gust și inspirație, dar mai ales privirea intensă a oamenilor care au reușit să-și împlinească visul de a avea un hotel diferit. Le-a cam reușit! 


Mă gândeam eu că mă voi întoarce la Turquoise, însă nu chiar atât de curând cum s-a întâmplat. Într-o noapte - dupa 12, la doar o săptămână de când fusesem în infotrip, primesc un mesaj: "ai vrea să mergi la petrecerea de deschidere de la Hotelul Turquoise?" Ce spui când auzi așa ceva? DAAAA! Și ne-am făcut bagajele, iar a doua zi, la 6 după-amiaza, eram la mare, la Venus, la hotelul meu de vis.


Logo-ul de pe hotel strălucea mândru, ca și proprietarul care își întâmpina oaspeții cu pasiune și bucurie. Un restaurant elegant ne aștepta să petrecem toată noaptea. Piscina era înconjurată acum de șezlonguri turcoaz, marea se vedea frumos la apus, iar camera noastră respira același aer: mare, bucurie, lux, eleganță, confort, răsfăț. 


În camere, totul a fost gândit pentru cei care își vor petrece aici vacanțele: spațiu, aer, balcon, paturi în care uiți de tine, covoare în care ți se afundă pașii, o baie elegantă cu uși batante din oglindă, cosmetice (da, gelul de duș era turcoaz si parfumat ca marea!), aer condiționat foarte silențios, lumini filtrate prin candelabre din sticlă cu lacrimi de cristal, oglinzi care măresc optic spațiul, oricum generos, balcon cu vedere la stațiune, și la mare, și la lacul cu lebede dintre Venus și Saturn. Cam ce îți poți dori mai mult? 


Petrecerea a fost de fapt o întâlnire informală între prieteni. Au fost acolo și jurnaliști, și fotografi, și oameni de afaceri, și vedete. Mâncare delicioasă (preparate din pește, legume, carne de miel impecabil gătită și multe altele pe care nu le-am testat), băuturi fine și un bufet cu dulciuri cum rar am văzut (toată ciocolata din lume, cele mai bune baclavale, prăjituri, creme și un tort spectaculos). 


Ne-am luat paharele cu vin și am stat pe șezlong, la piscină, privind soarele scăldându-se în mare și luminile delicate din restaurant, ascultând clinchetele paharelor, conversațiile domoale, râsetele copiilor, strigătele invidioase ale pescărușilor, mirându-ne că suntem, că avem parte de atâta bucurie și de un decor de basm. Totul a durat până când din restaurant s-a auzit o voce divină, de care am fost atrasă ca un magnet. Știam cine cântă, întâmplător eram prietenă cu artista pe Facebook, însă habar nu aveam CUM cântă. 


Jezebel ne-a fermecat două seri la rând. Am râs și am plâns. Am filmat, am stat de vorbă cu ea, am admirat-o și i-am promis că o voi urma peste tot, ca să mă bucur de vocea ei senzațională și de ea, ca om. Îți voi povesti mai multe despre minunata Isabela Barbu, într-un articol viitor, și vei avea o surpriză.

  
Ce-am făcut două zile în Venus? Ne-am plimbat mult. Am mers pe jos până în Neptun (trecând prin Cap Aurora și Jupiter) și mi-a plăcut la nebunie. Ne-am oprit la tarabe cu prostioare și la terase cu bere rece, am intrat în magazine, am fotografiat plaje ascunse, ne-am distrat. Am mâncat la restaurantul de la Turquoise, dar și la "împinge tava" în Venus. 


Ne-am cumpărat zmeură și piersici, pentru un prânz ad-hoc la hotel, am mers pe plaja din Venus (cel mai fin nisip de pe litoral, garantat!), am mers la apus pe dig, am admirat schimbările din stațiune (care sunt mai vizibile de pe malul mării), am ascultat muzică live, ne-am dat cu "titi-caru" (anyway, cum se numește mașinuța aia cu vagoane din copilăria noastră), am râs mult, am dormit la prânz, am citit, am stat foarte puțin pe net, am băut cappuccino la piscina de la Turquoise, am stat de vorbă cu oameni minunați. 



Dacă am fi stat mai mult, cu siguranță găseam noi ce să mai facem, de la înot și până la explorarea bucătăriei locale, total deosebită datorită influențelor musulmane (adică fooooarte bună și cu o mulțime de dulciuri!).   

În concluzie: mergi la Turquoise vara asta sau chiar în septembrie. Bucură-te de acest hotel inspirat, elegant și plin de viață, de plaja fină din Venus și de o bucătărie unică. Mergi și ascultă marea. Plimbă-te și citește cartea pe care o tot amâni. Fă cunoștință cu oamenii locului.  Ascultă muzică live. Înoată la micul dejun sau la apus în piscina turcoaz, cu vedere la mare. Bea o cafea sau un cocteil în restaurant. Răsfață-te! Pentru că meriți! 

Iar aceste locuri cu suflet din România ne pun pe harta lumii, ne fac mândri, ne inspiră, ne redau credința. Thank you, Hotel Turquoise, for having us!



Pentru mai multe fotografii, povești și aventuri, te invit să ne urmărești pe Instagram sau să cauți hashtag-ul #InvisibleRomania pe Facebook, Instagram, Twitter. Mulțumim!


4 comentarii:

  1. imi place ca au inceput sa se trezeasca la viata statiunile din sud!

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb arata. Chiar de vis as putea spune.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vreau si eu un tel de contact pt rezervare

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...