Stau pe o bancă și simt soarele filtrat prin verdele copacilor și reflectat în apă. Privesc cerul. Albastrul imens este intrerupt doar de câțiva nori răzleți, iar vântul adie tulburător printre tufele de iasomie. Se aud râsete de copii și conversații discrete, ciripit de păsări, gâlceavă de rațe sălbatice care se întrec pe lac. Însă în sufletul meu este liniște. O liniște pe care mi-o caut aici de ani de zile, pe care o găsesc mereu așteptându-mă, luminându-mă. Sunt în Carol, parcul viselor mele…
Când m-am mutat în București, în primăvara anului 2006, am descoperit orașul mergând pe jos, am învățat fiecare stradă, fiecare alee, fiecare clădire și colț de cer. Însă, cumva, ca într-un mit, Parcul Carol a rămas secret pentru mine. Deși se afla la jumătate de oră de mers de unde locuiam, nu știam de el, nu îl bănuiam, nu era încă timpul să-și spună povestea.
La sfârșitul lui 2007, viața mea s-a schimbat dramatic. Am ieșit dintr-o relație de peste 14 ani desul de confuză față de ce-mi rezerva viitorul. Mai mult, am pășit imediat într-o relație nouă, m-am îndrăgostit fulgerător și irevocabil. Iar Vlad m-a dus prima dată în Carol. Imaginează-ți mirarea mea și magia pe care a sădit-o acel loc în sufletul meu dornic de iubire, de acceptare, de… acasă.
Dar povestea era abia la început.
Au urmat ani de căutări, de drumuri, de încercări. Nu voi uita niciodată locul meu special din Carol. Sub pod exista o terasă, unde mă împrietenisem cu toată lumea, de la patroană la angajați. Îmi găsisem acolo colțul meu de rai, de liniște. Iar când mi-am dat demisia în 2009 și mă pregăteam să devin freelancer (a se citi: “habar nu aveam ce voi face”), am avut câteva săptămâni în care am mers zi de zi în parc, căutând răspunsuri în mine, în natură. Și de fiecare dată le-am găsit.
Tot acolo mi-am șoptit împlinirile către lume. Primul proiect de travel pe care l-am făcut în viața mea, în Carol a fost sărbătorit. În crâșma aceea micuță, mi-am strigat fericirea la telefon, către o prietenă bună, către mama. În Carol zâmbeam copacilor în floare, în prag de primăvară. În Carol mergeam în nopțile fierbinți de vară, când în casă nu se mai putea respira. În Carol mergeam când toamna își colora drumul spre inima mea. În Carol mergeam la concerte iarna, pe -20 de grade, când zăpada creea o feerie de nedescris sau în diminețile de 1 ianuarie, cand eram doar noi și pescărușii.
În acest parc de poveste mi-am sărbătorit și următoarele proiecte, devenise un obicei tare plăcut. Îmi luam laptopul cu mine și îmi umpleam de acolo paginile vieții cu dorințe și visuri atât de mari, încât mă speriau. Însă ceva din magia naturii mă ajuta să trec peste panică și să cred în miracole.
Dupa cum îți imaginezi, nu a fost vorba numai despre succes. Am avut zile complicate, de îndoială și lacrimi. Le-am dus pe toate acolo. Am avut momente când nu puteam să respir. Când simțeam că nu pot să merg mai departe. Când totul era gri, șters, blocat și ferecat. Găseam liniște în Carol, îmi găseam drumul rătăcit. După câteva minute de meditație și liniște, ideile începeau să curgă. Îmi reveneam. Și nu este vorba numai despre anii trecuți, ci și de acum. Încă am clipe de îndoială, parcă mai complicate și mai intense, pe care tot acolo le duc să se transforme, să se dilueze.
Încet, încet am cunoscut toate locurile fantastice din jurul parcului: Castelul lui Țepeș, Institutul de Astronomie, strada Xenofon, aleea și Palatul Suter, Fabrica, terasa care există de o vară pe lac și unde ne place să vorbim despre viața noastră în nopțile cu lună plină. Pe toți prietenii mei i-am dus invariabil în zonă. Și pe mama o duc în Carol, de fiecare dată când vine la București. Cei care mă cunosc știu ca punctul de întâlnire preferat este în Fabrica. Adevărul este ca acel colț al Bucureștiului exercită asupra mea o atracție incredibilă, face parte din mine, din povestea mea. Și da, mi-aș dori să locuiesc acolo, într-un bloc frumos cu vedere la parcul Carol.
Anii trec, viața mea se schimbă și capătă sensuri nebănuite, am momente de împlinire și recunoștință, dar și de frică sau de confuzie. Îmi pun întrebări ca orice om despre lume, vise și rost. Indiferent de anotimpul în care mă aflu, aleile parcului sunt la fel – scrise cu magie și lumină, iar vântul îmi șoptește tot ce am nevoie să știu.
Dacă și tu ai un astfel de loc în orașul tău de suflet, te invit să ne povestești despre el, în cadrul campaniei #OpenYourCity, by Heineken. Tot ce ai de făcut este să intri în aplicație – AICI – să urci o fotografie și să ne spui o scurtă poveste despre cum te-a marcat acel loc. Așa devenim amabasadori ai lumii frumoase în care trăim. Asta este puterea poveștilor care ne aduce mai aproape unii de ceilalți și ne inspiră să ne trăim visele. Mulțumesc, de abia aștept să citesc despre locul tău preferat!
Frumoasa poveste are Carolul tau :). Poza aceea hibernala, cu multe gaste e bucurie pentru ochi, faina tare.