Experiențe (5)

Foarte mulți oameni mă întreabă unde am dispărut, ce mai fac, dacă mai trăiesc. Răspunsul meu este simplu: DA! Trăiesc și o fac mai intens ca niciodată. Însă este un proces care nu are nevoie de public. Eram într-o viteză de nedescris, puteam să alerg într-o singură zi de la entuziasm la depresie și apatie, trecând prin furie, frustrare și speranță. Acum am luat o pauză bine meritată, mă refac, mă redescopăr pe mine. Uneori îmi place ce văd, alteori... schimb ce este de schimbat. Cu ușurință. Cu bucurie. Iată ce am mai făcut...

Am asistat la schimbările din lume cu speranța într-un viitor mai bun. Nu cred în avalanșele de nemulțumiri, de tristețe, de disperare. Nu cred nici în alergările fără scop, nici în drame devastatoare. Cred că există ceva bun în orice moment, în orice aparentă durere. Cred cu tărie că dacă nu te-ai schimbat până acum, vei fi impins să o faci, printr-o metodă care s-ar putea să-ți placă sau nu. Însă este doar spre binele nostru! 

Schimbările de grup au forță, însă nu au substanță. Pentru că dacă nu te schimbi ca individ, nu poți schimba o lume întreagă, oricât de mult ai vrea asta. 

Am văzut oameni care aleargă ca niște găini cu gâtul tăiat, bezmetic, cerșind ajutor și împrăștiind sânge pe alocuri. Îmi cer scuze dacă imaginea este prea plastică pentru tine. La fel, am văzut oameni alergând ca niște hamsteri pe o roată, fără să ajungă vreodată unde vor, pentru că nici măcar nu știu ce vor. Am văzut și oameni care au grija altora sau a propriei imagini reflectate în oglinda lumii. Ce se vede nu este întotdeauna clar sau plăcut. Însă este alegerea lor și o respect. Când vei ști mai bine, vei face mai bine. Life is happening FOR you, not TO you! Pe măsură ce realizăm asta, deschidem ochii. 

După cum spuneam, m-am surprins într-o zi alergând în mai multe direcții, dintre care unele nu erau ale mele. M-am surprins acționând după programe vechi, inutile acum, înregistrate pe dischete zgâriate și defecte. Și m-am oprit. Bine, la tot procesul au contribuit și multă frustrare, și câteva "nereușite", și o doză de durere fizică, extrem de încăpățânată. Ce am învățat? 

Că sentimentele, emoțiile noastre, nu sunt bune sau rele. Corecte sau greșite. Că ele sunt mesageri. Că atunci când ne oprim să le simțim, să le ascultăm, își spun mesajul și apoi dispar. Că mintea și gândurile ni le putem controla și opri din inerția care ne împinge să facem mereu și mereu aceleași lucruri învățate de la părinți, societate, prieteni, televizor și din alte medii. Informațiile astea ne-au folosit cândva, acum nu mai sunt updatate, nu ne mai ajută să evoluăm. Singura persoană care le poate updata și schimba ești TU. 

Weekendul trecut am fost la Clinceni, pentru un interviu cu TNT Brothers. Mi-a plăcut enorm ce am văzut acolo. Voi reveni cu un material pentru Huffington Post. 

Fac mișcare, urc scări în Carol, merg pe bicicletă, stau în natură, stau cu mine mai mult. Am redus social media la câteva "ședințe" pe zi, în care mai citesc diverse texte și postări și dau multe unfollow și unfriend. Îmi aleg pur și simplu ce să văd, pe cine să văd. Nu ocolesc realitatea, ci aleg bunul simț.

În bucătăria mea este liniște de data asta. Pentru că aleg mâncare simplă, cât mai naturală, de care am nevoie și de care corpul meu se bucură. Da, sunt foarte mândră de mine că în acest proces de recalibrare, am reușit să elimin vreo 7 kilograme. Însă nu ăsta este scopul. Învăț să mă iubesc pentru că n-am mai făcut-o de foarte mult timp, dacă am făcut-o vreodată. Și da, este ușor. 

Deși din exterior pare că nu fac mai nimic (nu scriu, nu public, nu merg la multe evenimente), am un întreg ritual pe care îl respect. Lucrez cam 8-10 ore pe zi. Însă lucrez cu mine, pentru mine. Sunt foarte recunoscătoare pentru că am libertatea de a mă ocupa de ce îmi place, când îmi place și cum îmi place, și că nu am responsabilități decât față de mine. Și, ca de obicei, sunt mult mai activă pe Instagram, pentru că este rețeaua care îmi place cel mai mult.

Am citit două cărți frumoase în ultima săptămână: Dream, by Marcia Wieder și Untame Yourself, by Elizabeth DiAlto. Sunt foarte bune și le recomand. 

Ascult muzică, multă și diversă. Asta este noua mea obsesie, deși este o piesă destul de veche. 

Riley Dayne, după succesul avut cu filmul The Abundance Factor, a trimis pe email o serie de 7 interviuri, care mi-au plăcut enorm. Le-am savurat, pe unele de câteva ori la rând. Dacă vrei să le asculți, mai sunt vreo 12 ore în care poți să o faci... for free. Iată aici un exemplu, cu unul dintre autorii mei preferați, Harv Eker. 

Am fost la lansarea Spectre, este un film... lung. Destul de bun, cred însă că am avut așteptări prea mari. Și am fost la un eveniment de promovare a orașului Napoli, despre care poți citi aici. Un text scris cu drag de prietena mea, Oana Coșman. 

Astăzi voi merge la un alt eveniment, pe care îl aștept de mult. Este despre un brand celebru, despre o reclamă ca un film bun, despre emoție și bucurie. Iar motto-ul este următorul: "Hard work works. Joy works harder. Joy will take you further. Keep walking..." Acest mesaj l-am păstrat pe birou. 

Evident, continui să lucrez cu studenții de la cursul de travel writing, este una dintre marile mele bucurii. Și voi susține întotdeauna evoluția și viața. Visul tău merită. Tu meriți! 

Închei cu o chestie amuzantă. Mi-am făcut un cadran cu stările prin care trec. Astfel pot "monitoriza" exact unde sunt, ce simt și cât de repede/încet merg mai departe. Îmi oferă claritate. Și după multe zile în care am stat, cu răbdare și înțelegere, în "stații" precum: Shame, Guilt, Anger, Frustration, astăzi sunt în stația HOPE. Da, este ca un joc.

Life is a game. Dream on! 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...