Dincolo de timp. Hotel Venezia.

Soarele a răsărit de după clădirile vechi din centru, iar cerul ireal de albastru mă face să zâmbesc. De pe coșurile caselor iese fum, porumbeii și pescărușii dau târcoale balcoanelor, iar liniștea deplină mă inspiră și mă provoacă să visez cât mai înalt. Este 8 dimineața, în prima zi a lui 2016. Totul este învăluit într-o tăcere strălucitoare, într-o aură magică, și orice este posibil. Și deodată, îmi dau seama de ce mă aflu aici...


Revelioanele mi se par plictisitoare și prea comune pentru mine. Nevoia de mâncare, băutură și bucurie la miez de noapte, pentru că așa se face, este obositoare și banală, ca o corvoadă prin care te aliniezi lumii, prin care aparții unei comunități. În 2014 am hotărât cu Vlad să nu mai petrecem, să nu mai așteptăm miezul nopții cu șampanie, pentru că nu este genul nostru. Noi nu ne conformăm și nu găsim bucurie în astfel de manifestări. În 2015, pe 31 decembrie, am ales un hotel în care să dormim și să fim doar noi doi, în care să ne spunem dorințele și să lăsăm totul să fie. 

Și iată-ne ajunși astfel la Venezia, un hotel de 4 stele din Piața Kogălniceanu. Toată lumea zâmbește și ne întâmpină cu fructe și vin din partea casei, cu un apartament superb, ca dintr-o poveste. Hublourile te duc cu gândul la un vapor, lumina te împresoară de la geamurile mici, din tavan și de la aplicele vintage. 


Un tânăr simpatic de la hotel mă conduce cu liftul la ultimul etaj, iar eu - de dragul conversației - îl întreb despre celelalte hoteluri din lanțul Zeus International, din care face parte și Venezia. Știam răspunsul  - hotelurile Opera și Central îmi erau cunoscute - însă ce mi-a răspuns el mi-a atras atenția pentru o secundă. Toate trei hotelurile fac împreună un triunghi perfect în centrul Bucureștiului. Am simțit că este o informație prețioasă, însă camera, confortul, intimitatea și ultimele ore din an, mi-au alungat intuiția. 


A fost cel mai atipic revelion din viața noastră. Am ieșit din hotelul parfumat, cu măști venețiene și tineri zâmbitori și am mers pe străzi. Am mâncat un kebab în Cișmigiul pustiu și aproape înghețat, apoi am băut o bere și o cafea la Gambrinus. Un oraș vechi și nou, elegant și ponosit, vesel și trist - asta am văzut în ultima seară din an. La Gambrinus iar am fost atrasă de niște amintiri, de poveștile mătușii mele despre Bucureștiul de odinioară, de dorința noastră de spațiu, de evoluție, de plecare. Și iar nu am dat atenție emoțiilor. 

Ne-am culcat pe la 9, totul era exact cum am visat: liniștit și frumos, doar noi doi, armonie, căldură, pace. Un loc nou, minunat, intim. Un spațiu mic, dar perfect pentru a visa. 


Ne-am trezit exact la miezul nopții, când ceasurile au schimbat anul și oamenii cântau fericiți. Am admirat câteva artificii, am mâncat portocale și kiwi, mi-am făcut o mimoză cu șampanie și suc de portocale, am făcut planuri pentru ianuarie și am adormit spre dimineață. Încă o dată, am apreciat liniștea din jur, este un lucru sfânt pentru mine și nu credeam că-l voi găsi în noaptea dintre ani. 

Iar dimineață am lucrat puțin, mi-am scris visele în jurnal și m-am îndreptat spre fereastră să admir răsăritul perfect, care mă trimitea cu gândul la vară. Și, în acel moment, când mintea mea eliberată de griji și de nevoi hălăduia peste acoperișurile caselor și urmărea porumbeii jucându-se cu razele de soare, am înțeles. A venit totul la mine, clar, ca o explicație scrisă pe cer. 


Am stat în toate cele trei hoteluri Zeus International din București. 

Hotelul Central a fost primul din Capitală în care am înnoptat, când eram foarte mică, împreună cu mama și mătușa mea. Pe atunci habar n-aveam că voi locui vreodată în București. Însă a fost începutul, pentru că mi-a plăcut enorm totul: bulevardul uriaș, luminile orașului, Cișmigiul, oamenii. La Opera mi-am petrecut noaptea nunții, o altă etapă de sfârșit-început pentru mine. Iar acum, ca într-un dans perfect, am refăcut triunghiul, am unit laturile, într-o noapte de revelion. 

Toate aceste povești nu sunt întâmplătoare. Toate au fost sub semnul unui sfârșit și al unui început. Toate mi-au dat emoții și m-au făcut să mă simt vie, puternică, invincibilă, dar și ușor vulnerabilă în fața viitorului. 


Am luat micul dejun împreună, într-o armonie perfectă, ne-am delectat cu soarele de ianuarie, am zăbovit ore în șir în pat, povestind și visând. La plecare, am admirat măștile venețiene de la recepție și n-am putut să nu zâmbesc gândului că ele rămân și eu merg mai departe. Că un ciclu complet s-a încheiat în acea noapte. Că jocurile au fost făcute, că măștile au căzut, că drumul meu este altul acum. 

După schimbările din ultimii ani, o nouă etapă nu mi se pare tocmai imposibilă. Îmi doresc, de fapt, un nou joc. Tot ce a fost a fost. Trecutul a rămas în triunghiul lui perfect, o amintire prețioasă, din care am învățat multe. Viitorul este dincolo de zare, uneori îl pot ghici, alteori îl las să fie. 


Și în acea dimineață de ianuarie, la Hotel Venezia, mi-am dorit să mă arunc cu poftă în viață. Să fiu mai relaxată, să mă joc mai mult, să fiu fericită. 

Un an nou magic vă doresc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...