Despre bagaje și prima oprire

Dacă cineva mă întreba până ieri despre Invisible Us, îmi dădeam ochii peste cap și mărturiseam cu voce gravă că am muncit doi ani, DOI ANI, la acest proiect. Și că era și timpul să se miște lucrurile, să se întâmple ceva. Amuzant? Pentru mine da... cel puțin acum. 


De fapt nu am muncit deloc la Invisible Us în sine. Ideea a venit cu ușurință, tot ce am realizat până acum a venit cu ușurință. 

Nu era "timpul" să se întâmple ceva. Am eliminat timpul din ecuație. Iar acest proiect este un privilegiu și o onoare, nu o datorie. Lucrurile s-au mișcat în momentul în care eu mi-am dat voie să merg mai departe. 

Nu am muncit doi ani la acest proiect, ci doi ani am făcut și am desfăcut bagajele pentru această călătorie. 

Singura persoană care m-a ținut pe loc am fost eu. Singurul factor care a declanșat împlinirea acestui proiect a fost hotărârea mea de a lăsa lucrurile să fie.

Proiectul a fost împlinit din secunda în care am avut ideea. În acea clipă, am adunat tot ce aveam în bagaj. Este și normal că nu am putut ieși pe ușă, că luni de zile n-am putut să mă mișc, orice aș fi făcut. 

Și am început să arunc, să debarasez, să iert, să vindec. 

Am regândit toate chestiile pe care le consideram eu "nasoale", "eșecuri" - din trecut. Am înțeles că, de fapt, ele m-au adus aici și am început să le iubesc și să le apreciez. 

Am renunțat la multe credințe, judecăți, orgolii, concluzii - fie că erau ale mele, fie că erau preluate de la alții - și care nu-mi mai erau de folos. Am făcut un fișier separat, în care am depozitat: "nu sunt suficient de bună", "trebuie să muncești din greu ca să ai ceva", "nu am niciodată suficient", "nu pot", "nu am o voce", "sunt nedreptățită", "nu știu ce să fac", "nu am bani, nu știu cum să fac bani", "tot ce e bun e puțin", "ce-i prea mult strică", "it's too good to be true", "there's no such thing as a free lunch" și multe, multe altele. 

Mi-am dat seama că îmi consum o mulțime de energie gândindu-mă la ce ar putea să se întâmple rău, în loc să mă gândesc la ce-mi doresc cu adevărat. 

În doi ani, am aruncat saci întregi de lucruri, de reviste, de cărți, de haine, de fotografii, de atașamente... Încă mai am de aruncat. 

Am iertat toți oamenii care credeam eu că au ceva cu mine sau că au făcut ceva împotriva mea. Însă, cel mai important, m-am iertat pe mine, pentru că uneori, de-a lungul anilor, am acționat "greșit". Acum mi se pare amuzant, pentru că tot ce facem este cel mai bun lucru posibil în acel moment. Acum știu mai bine, fac mai bine. Simplu. 

Mi-am dat voie să nu mă mai grăbesc. Să privesc în jur, să fiu atentă, să văd, să aud și să simt. Și am realizat că tot ce se întâmplă este bine și că eu am ales asta. Că eu am puterea de a face lucrurile să se întâmple. Că am o putere imensă și că sunt liberă să aleg tot ce îmi doresc. Că tot ce îmi doresc este deja aici, acum. 

Am scos din rucsac pe rând: oameni și întâmplări din trecut; câteva kilograme de rușine (ăsta este un subiect pentru un articol viitor); frica de neputință; nevoia de siguranță financiară și de "casă", de confort; lucruri (haine, cărți, mâncare, abonamente etc); nevoia de perfecțiune; nevoia de înțelegere, de "audiență", de a fi auzită. Iar azi am scos și ultimul lucru: nevoia de a fi peste tot, de a scrie oriunde doar pentru orgoliul meu, de a face ce nu-mi place (prea mult) doar că să fie... 

Cu ce am rămas? Cu mine însămi. Cu o libertate imensă. Cu o putere imensă. Cu bucurie, ușurință și iubire. Cu entuziasmul și curajul pe care credeam că le-am pierdut. Erau doar rătăcite la fundul rucsacului... Acum, practic, nu mai am nevoie nici măcar de rucsac:) 

Cu ce plec? 

- o doză de frică bună, care vine din încredere și care mă ține safe. 

- iubire, entuziasm, curaj, bucurie. 

- hainele de pe mine, pașaportul, laptopul și telefonul (Samsung Romania ne susține aventura cu un Galaxy S6 edge. Mulțumim!). 

- cardul bancar, unde am până în 500 de euro. But there is always more than enough. 

- cu toată munca mea adunată într-un singur loc (despre care am să vă povestesc). Păstrez acest site, păstrez rețelele sociale (unde îmi place să vorbesc cu voi), tot ce a fost scris până acum, pe toate site-urile unde am avut onoarea să fiu publicată. Păstrez și cursul de travel writing, pentru toți cei care vor să învețe și să-și împlinească visele. 

- cu o dorință imensă de a scrie, de a-mi onora talentul, de a dărui. 

- cu un entuziasm nebun de a-mi trăi viața la maxim, de a descoperi, de a mă aventura, de a explora, de a scrie despre emoțiile mele și despre lumea asta minunată. 

- cu biletele de avion. WizzAir ne-a dăruit aripi către Dubai, aceasta fiind și prima noastră oprire. Mulțumim! 

Practic: doar bagaj de mână - două rochii, laptop și telefon, bilete de avion, card, pașaport, câteva cosmetice, câteva medicamente.

Și asta e tot! 

Pentru că cel mai bun "lucru" pe care îl am cu mine sunt eu. 


2 comentarii:

  1. Cat ma bucur pentru tine! Si cat te inteleg...te invidiez (in sensul bun!) pentru ca iti urmezi visul! Sunt sigura ca va fi magic! Drum bun si sa ai parte doar de "spectacole"minunate! p.s. Saluta din partea mea Dubaiul...a fost casa mea timp de 4 ani. Il iubesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos. De abia astept sa vad Dubaiul. ❤

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...