Art Safari București 2016. Știu ce vei face în weekend!

De fapt, până pe 15 mai, te invit să treci pragul celei mai mari și mai interesante expoziții de artă din România, Art Safari București, găzduită de Palatul Dacia-România de pe Lipscani, și să petreci clipe de liniște, bucurie și revelație. Iar mâine seară, fiind sâmbătă, poți să stai până târziu în noapte la Palat împreună cu prietenii, într-un altfel de context. Less clubbing, more art, please! Iată detalii...


Art Safari este primul pavilion profesional de artă, destinat deopotrivă artei de patrimoniu și artei contemporane din România, ce va reuni peste 100 de galerii și dealeri de artă, dar și muzee și institute culturale, atât din țară, cât și din străinătate.

Cea de-a treia ediție a Pavilionului de Artă București - Art Safari este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului București, sub patronajul CNR UNESCO și al Federației Europene a Asociațiilor și Cluburilor UNESCO și va avea loc în Palatul Dacia-România.





Pe lângă expoziția centrală, dedicată sărbătoririi centenarului mișcării Dada, și zonele galeriilor de artă modernă și contemporană, o serie de spații marca Art Safari vor găzdui conferințe, artele spectacolului, proiectul The Space, dedicat tinerilor artiști aflați la debut, precum și ateliere pentru copii. 



Te vei bucura de o mulțime de concerte, lecturi publice, spectacole de teatru, prezentări de artiști, dezbateri și conferințe variate, care vor atrage chiar un “dialog interstelar” inregistrat de Discovery Channel, între astronauți celebri.  Nici copiii nu vor fi neglijați, Art Safari Kids organizând o mulțime de workshop-uri care să le deschidă orizonturile culturale și să le provoace creativitatea.

Evenimentul îl găsești și pe Facebook

Toate detaliile le găsești pe site-ul Art Safari



Din culise:

- în perioada 5-15 mai, 60 de galerii și instituții culturale din țară și străinătate, 5 colecții private expuse în premieră și o expoziție centrală de 350 de opere în cinstea Centenarului Dada îi vor determina pe vizitatori să pună la îndoială tot ce cunosc. Cea mai mare expoziție de artă din România este o expoziție rebelă, o expoziție care generează întrebări incomode la adresa societății și a scopului artei, la sensibilități burgheze și norme tradiționale. 

- Te invit să descoperi ce înseamnă un Palat al Artei (Dacia-România), repus cu ocazia Art Safari 2016 în circuitul urban. 



- Toată țara se mută în București, de la cele mai noi galerii active (Balamuc, AICC, Borderline Art Space, Pilat Gallery, Nostru Group etc.), până la cele deja cunoscute și cu influență (Anca Poterasu Gallery, Annart Gallery, Laborna Contemporary Art Gallery, Art Yourself, Galateca, Jecza etc.). 

- Vei putea admira și galerii care se află pentru prima oară în București, venite din Timișoara, Botoșani, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Miercurea Ciuc, Bistrița sau cele din Cehia, Germania, Italia și Elveția.



- Dacă vei vizita anul acesta Art Safari vei avea și o surpriză marca Brancuși, însă mai multe informații vei primi chiar la fața locului.

Ne vedem mâine pe Lipscani? 


Un comentariu:

  1. Am auzit numeroase persoane vorbind despre acest eveniment si despre desfasurarea sa. Si foarte curioasa de ce are si va avea loc acolo. O sa urmaresc frecvent pagina de facebook, sper sa fie publicate cat mai multe informatii.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...