Dimineți

Așa sunt unele dimineți... te trezești în zgomot asurzitor de valuri, mergi doi metri până în grădină și în fața ta se desfășoară Oceanul Indian. Când am plecat de acasă, m-am gândit că va fi frumos, am sperat că voi descoperi locuri senzaționale - însă realitatea mi-a depășit cu mult visele. 


The Ungasan este un resort imens, cocoțat pe stâncile din sudul Bali-ului. Aseară a fost o nuntă aici, la o vilă din apropiere, însă nu am auzit nicio șoaptă. Un lift te poate duce la plajă. Dacă vrei... Însă eu n-aș da confortul din cameră și grădină pentru plajă și aglomerație. 



Lucrez sub un ventilator, înconjurată de apă și pești roșii, ascult vântul și păsările. Aici vin ideile. Aici creezi, timpul se oprește și ești parte din natură, simți pământul rotindu-se mai încet. Doar clipa asta contează. 

Deși suntem mereu pe drum, mereu cu bagajele nedesfăcute, tot ne simțim ca acasă oriunde am fi. Inclusiv aici. Imaginea oceanului a devenit familiară, paturile uriașe sunt parcă ale mele de la începuturi. Sunt tot eu, sunt aici, acum. Doar mintea mea a învățat, în sfârșit, să vadă un Univers pe care îl ghiceam doar cu sufletul. 

Vă las cu pozele:) V-am pupat, mă duc să ascult marea...













Mai multe poze pe Instagram: Vlad & Me


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...