It's never about the place, yo!

Dacă în mintea ta dai importanță unui loc și crezi că acesta îți va schimba viața, rethink it! De câte ori ai spus: "las' că emigrez pe o insulă și voi fi fericit(ă)", sau "mă simt nasol din cauza orașului/ țării/ casei în care trăiesc", sau "schimb locul, schimb norocul". Toate astea sunt niște, well... tâmpenii. Și le-am testat de-a lungul timpului pe propria-mi piele. The hard way. 


Când locuiam în Iași, mă sițeam mizerabil, mai ales în ultimii ani. Nu găseam locuri de muncă, oamenii erau boring, nu era practic nimic de făcut acolo. Stăteam toți prin crâșme și așteptam să pice o minune din cer. Până la un punct. Când m-am înfuriat, și mi-am luat viața în mâini, și am schimbat ceva. Acum, când vizitez Iașul, îmi dau seama că e un oraș frumos, plin de posibilități și de-a dreptul liniștit. Era vorba numai despre mine și despre cât de tare mă afundasem în propria minte, dezamăgire și neputință. 

Când m-am mutat în București, am zis că e cel mai cool oraș din lume și că toate visele mi se împlinesc. Guess what? Cam așa a fost. Nu pentru că orașul ar fi avut ceva de-a face cu asta, ci pentru că eu am crezut așa de la bun început. Și am luptat pentru asta, zi de zi. 

Când m-am mutat în Tenerife, am zis că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Că mi-am găsit casa, locul, spațiul, timpul. N-am vrut să vad și să aud nimic altceva. Însă sufletul meu a vrut să-mi demonstreze că nu e tocmai așa, că mai am și altceva de văzut și făcut. Și am început să mă simt nasol. Cu cât mă adânceam iarăși în neputință, cu atât totul devenea mai greu, mai intens, mai de nesuportat. Până când am clacat și am luat primul avion. Dacă n-aș fi făcut asta, acum aș fi căutat încă joburi (cu lacrimi and stuff), pe o insulă care nu era "the place to be", but "the place to grow up". 



Când am fost prima dată în Asia - remember those days? - am fost mega speriată. M-am simțit nașpa. N-am știut deloc să-mi gestionez emoțiile. M-am lăsat prinsă într-un cerc al lipsurilor, negativității, lacrimilor, durerii, neputințelor. Și mi s-a părut cea mai "dură" călătorie, un loc în care n-aș mai fi călcat în viața mea. Până la șase luni după ce m-am întors. Când am crescut, când am dat voie experiențelor și mesajelor să fie auzite și simțite. NU era despre Asia. Era despre mine, și căutările, și așteptările, și judecățile mele. Despre frică. Despre golul din suflet. 

M-am întors în Asia după patru ani de muncă intensă la mine însămi și m-am îndrăgostit nebunește de orașe, insule, oameni. Pentru că nu este vorba despre loc, ci despre TINE. 



Când am ajuns prima dată în Singapore, eram la începutul călătoriei, plină de entuziasm și curiozitate. Am zis: "this is the place". Când m-am întors prin Singapore după două luni, cu oboseala în oase, cu ceva frici și îngrijorări, locul nu mi-a mai spus nimic. "Meh, e scump, e limitativ, e... ". Era exact cum eram eu, cum simțeam eu. 



  În cel mai scump, exclusivist, bla bla bla, loc în care am fost în această călătorie - m-am simțit cel mai puțin bine. Și asta nu s-a întâmplat din cauza vederilor infinite la ocean, nici a dormitoarelor elegante, și nici a oamenilor. Ci doar din cauza dorinței mele de a pleca. Eram deja în altă parte... 



Îmi aduc aminte de terasa mea privată din Singapore, de un răsărit senzațional, de păsările tropicale și de vapoarele din larg. Și, mai ales, de berea cu care încercam în disperare să-mi calmez dorința intensă de a nu fi acolo. Habar n-aveam ce vreau: să merg mai departe (oh, dar sunt prea obosită să mai lupt), să mă întorc acasă (ce pana mea fac acasă?!) și tot așa. Până când mi s-a oferit șansa să rămân, iar eu am ales să plec, pentru că un alt loc mi-a atras atenția.



Când te cauți pe tine s-ar putea să crezi că te regăsești în anumite locuri și situații. Să te vezi trăind pe o insulă, să te vezi emigrând, să te vezi începând o viață nouă, să te vezi puternic, și măreț, și de succes doar pentru că ai avut tupeul să te muți din oraș, din țară, din job, să te vezi fericit stând pe o plajă tot timpul. Dar niciodată, niciodată nu este vorba despre loc!! 

Fericirea, pacea, libertatea, bogăția - NU vin din lucrurile exterioare, nu se găsesc într-un anumit loc din lumea asta, nu are rost să le cauți. Pentru că ele sunt deja în tine. Le-ai avut dintotdeauna. Doar că te-ai îndepărtat și, în goana ta după tot felul de chestii, ai uitat să te privești în oglindă sau să îți dai voie să simți ce simți cu adevărat, nu ce trebuie. 

Oricât ai crede tu că vei deveni bogat dacă pleci din România și îți iei un job bine plătit într-o țară bogată - atât timp cât nu-ți schimbi mentalitățile despre bani, joburi, ce poți sau nu poți să ai și să faci - visul tău nu se va împlini. Iar dacă tragi tare și crezi ca s-a împlinit, mai uită-te o dată în oglindă. Asta căutai?! 

Oricât ai crede tu că dacă urmezi "rețeta" altora și pleci să locuiești pe o plajă din Thailanda, abia atunci vei fi fericit - please, please, please, think again! Dacă nu ești ok acum, locul nu va face decât să-ți sporească nefericirea, iar banii și libertatea îți vor amplifica stările și credințele. Habar n-ai (și nimeni nu știe, de fapt) dacă oamenii ăia care trăiesc pe insula din paradis sunt fericiți. Habar n-ai câtă putere au, câtă schimbare au îndurat, câtă muncă depun zilnic. 



Este foarte ușor să-i invidiem pe unii și să-i disprețuim pe alții. Însă ceea ce nu vedem este că acești oameni, pentru care avem sentimente puternice (bune sau mai puțin bune), ne ating toate punctele sensibile. Ei sunt în realitatea noastră ca să ne forțeze să creștem. 

Emoțiile sunt oglinda noastră, haideți să nu le mai ignorăm, pentru că sunt singurul "lucru" concret pe care îl avem. De multe ori ne salvează curul. De cele mai multe ori ne șoptesc adevărul, pe care noi îl respingem cu o adiere de mână. "Neh, imposibil! N-am eu... (timp, bani, față)."

Oh, de câte ori am simțit impulsul să fac o nebunie, o nefăcută, dar m-am oprit "la timp, ca să nu dau în ridicol"... Nu regret, dar toate momentele astea se repetă și te bântuie până renunți să mai lupți cu tine, până trântești ușa și nu te mai uiți înapoi. Majoritatea așteaptă până în ultimul moment, când durerea devine insuportabilă. Ce mama naibii avem de pierdut dacă avem puțină încredere că vocea aia firavă din inima noastră ne spune adevărul? 

Când o să încetăm să căutăm locuri/ lucruri/ joburi/ relații în care să fim fericiți, în loc să ne bucurăm puțin în fiecare zi? 



Cred că din micile bucurii, din micile acțiuni, din micile coordonări este făcut succesul. Și am două sfaturi, pe care nu le-ai mai auzit în viața ta:)))

1. Ascultă-ți vocea aia din cap care îți spune să mănânci ceva, să te culci mai devreme, să acționezi acum, să faci puțină mișcare, să termini ce naiba ai început, să te uiți la cer, să asculți muzica preferată cu picioarele pe pereți, să dansezi, să te plimbi în ploaie chiar dacă îți strică pantofii, să trimiți email-ul ăla care te va face definitiv de rușine. 

Când te vezi într-o oglindă imaginară că dai ochii peste cap la propriile idei, atunci este timpul să le urmezi. And fuck you all! (repetă asta după mine: FUCK YOU ALL!). 

2. Dacă nu vezi lumina de la capătul tunelului, dacă oricât ai munci, oricât ai visa, oricât ai lupta, nimic nu pare să se întâmple - atunci NU te mai concetra pe rezultate. Este atât de simplu. Când începi să faci ceva cu bucurie și entuziasm, de ce să stai să te gândești ce va ieși, câți te vor aplauda, câte like-uri vei primi, câte bătâi pe umar? Lucrează în bucuria ta și simte momentul. În asta constă succesul. La final, cine va fi mai fericit, și mai liniștit, și își va nota clipa în memorie ca o zi bună? Cum ar fi să ai numai zile bune? (ok, ți-am auzit mormăitul, să știi!). 

Fii prezent acum. Concentrează-te pe acțiune, pe ce faci și cum faci, nu pe ce vei obține făcând asta. 

Vin foarte mulți la mine și îmi spun: "vreau să fac și eu ce faci tu, este extraordinar", "vreau și eu să văd lumea", "vreau și eu să stau în locurile alea" (a se nota că aici am dat ochii peste cap). Iar eu le spun: "OK, hai să facem asta, te ajut, te învăț tot ce știu. Azi înveți ceva cu bucurie, mâine faci altceva, poimâine mergi undeva și tot așa. Pas cu pas." 

Să nu mă întrebați câți fac asta constant, fără să se gândească la rezultate. Și ne mai întrebăm de ce sunt atât de puțini oameni fericiți în lume... 

Aici, in locul asta fabulos, ma puteti vedea in casa, concentrandu-ma pe niste cacaturi pe care trebuia sa le fac. 








 Până acum, eu am învățat așa: 

1. It's never about the place! - dacă simți că locul (casa, orașul, țara, jobul, relația) "te strânge", este timpul să închizi prăvălia și să te concentrezi pe ce anume vrei cu adevărat și pe ce voce n-ai auzit, pe ce îndemn n-ai urmat, unde te-ai pierdut pe drum. 

2. Ascultă-te în fiecare zi, chiar dacă n-ai chef și ești "amărât pe viață" (asta e o expresie din Moldova). Dacă ceva urlă în capul tău să termini ce ai început sau să dai un telefon care te jenează, ascultă-te. Știi emoția aia din stomac? Ei, aia e. AIA E! 

3. Urmărește ce faci în fiecare moment. Concentrează-te pe tine, pe ce faci, pe proiect, pe lucrul ăla pe care îl creezi aici și acum. Poate fi un email important, poate fi o carte, poate fi o melodie, sau o idee nebunească. Fii prezent. Din pașii mici, făcuți constant (da, asta înseamnă EVERY FUCKING DAY, nu când ai chef), cu bucurie și atenție, se construiește o viață bună. 

Și o să vă scutesc de poveștile despre vizualizări, dream board-uri, așteptări imense și încrederea că ești cel mai bun. La mine n-au funcționat ever. Da, îmi dau un feeling bun. Da, mă pun în starea necesară să cuceresc lumea. Însă sunt doar atât: amuzante, antrenante, de popcorn - ca un film cu Statham. Tot acțiunea, tot pașii mici urmați constant, tot călcatul pe coada fricii - m-au ajutat mai mult. 

Când zic: "află ce vrei, cere și primește", exact asta vreau sa spun - hotărăște-te ce îți dorești cu adevărat (nu pentru că așa trebuie), cere: acționează, fă în fiecare zi un foarte mic pas spre visul tău, nu renunța, primește: nu te complica, nu lupta, nu contoriza rezultatele, nu ține scorul. Let that motherfucker just be! 



Cum ar fi să trăiești momentul și să-mi scrii aici, în comentarii, în ce loc credeai că vei fi mega happy, dar n-a fost tocmai așa. Și de ce crezi tu că nu ți-a ieșit? 

Thanks!


PS. Ăsta nu e un bullshit motivațional. Doar încerc să calmez maimuța. Dacă te întrebi cine este maimuța - e vocea aia din mintea mea care mă ține safe, in confort, la căldurică, și care se ocupă cu un singur lucru - cu supraviețuirea. Iar eu nu vreau să supraviețuiesc, ci să trăiesc pe bune. Punct. Pa. 


Un comentariu:

  1. Draga Ioana, in SUA, acum 3 ani cand am mers cu WORK&TRAVEL, parca ma fost intr-o hopnoza totala!Te pup!
    P.S.( Nu te cunosc personal, imi place ceea ce postezi, ma reprezinta si imi doresc nespus sa te intalnesc)!
    Te rog scrie-mi, back!
    Adina

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...