Unde am dispărut

Liniște. Pace. Iubire. Asta se întâmplă acum cu mine. După ce am anunțat pe Facebook că vom pleca să ne sărbătorim 9 ani de iubire prin Europa, lucrurile au luat-o razna, însă în sensul bun. Pentru că am învățat să îmbrățișez schimbarea și să nu mă mai împotrivesc, să nu mai lupt cu mine... 


Aveam cumpărate bilete de avion București - Budapesta și apoi am găsit o super ofertă Berlin - București. Le-am luat și pe alea. Totul părea aranjat. Inclusiv cazarea la câteva hoteluri fabuloase, cum ar fi Kempinski Budapest (visul meu!), dar și The Grand Mark Prague. Feeric.  

Și a venit și ziua plecării, 12 octombrie. Încă nu știu să explic foarte bine ce s-a întâmplat în ziua aia. Totul a început cu o panică teribilă de zbor, însă am mai trecut prin asta și, de obicei, merg la aeroport, mă urc în avion și asta este. Întotdeauna îmi înving fricile sau măcar le controlez. Însă acum nu a fost cazul. După câteva ore în care tot am așteptat să se întâmple ceva (habar n-am ce), Vlad m-a întrebat cum m-aș simți dacă aș fi în acea clipă în Budapesta. Și i-am răspuns sincer: meh! 

Iar pentru mine meh! nu a fost ever un răspuns valabil. 

Am renunțat la bilete, la călătorie, la hoteluri, la planuri. În schimb, am ieșit în parc, pe ploaie, am luat o cină sub lumina felinarelor și ne-am bucurat de liniște. 

Pentru că exact așa s-a întâmplat: în momentul în care am spus că nu mai mergem, o imensă pace a coborât în inima mea. De foarte mult timp n-am mai simțit atâta ușurință și bucurie. Iar apoi totul a început să se miște: au venit spre mine proiecte minunate, bani, vise, emoții. 

Simt că am câștigat - pentru prima dată de foarte mulți ani - timp. Simt că mi-am dat voie să nu mai alerg, să nu mai caut să umplu un gol - din singurul motiv că nu există un gol. Mă simt mai împăcată și mai fericită decât am fost pe drum, alergând de la un hotel la altul, dintr-un zbor în altul. Nu degeaba sunt atrasă de slow travel în ultima perioadă - doar că nu mă puteam controla, eram... travel addict. N-aș fi putut să merg într-un oraș și să nu fug și în alte 4-5 destinații. 

Maybe it's time to settle down and to travel slow, you know?! 

Dacă mă întrebai în primăvară cum ar fi să includ în gândurile mele posibilitatea de a nu mai călători mult, pe fugă, intensiv - ți-aș fi răspuns că mai bine mor. Doar ideea îmi făcea rău fizic. Acum ideea mă lasă cu un zâmbet tâmp pe față. Călătoria din vara asta a fost cea mai frumoasă din viața mea, m-a vindecat, m-a împlinit și m-a învățat că pot să cer orice, că toate visele mele sunt posibile. 

Și poate e timpul să plec și după alte vise. 

Schimbarea asta nu înseamnă că nu voi mai călători, că nu mai plec din țară, că nu mai scriu, că nu mă mai implic sau că mă angajez pe undeva, mă mărit și fac doi copii :)) Ci doar că am câștigat timp foarte important pentru mine: să mă joc mai mult, să experimentez, să îmi clădesc business-ul, să mă bucur de pace și iubire, de casă, de familie, de scris pe îndelete, de organizat vacanțe de vis și multe altele. 

Încă este ciudat - cel puțin pentru mine - că am fost în stare să renunț la niște bilete de avion și că am avut curaj să recunosc acest lucru public. Și să admit că fugeam de mine însămi, fugeam de emoțiile mele, fugeam de niște adevăruri care mi se tot aruncau în față, dar refuzam să le văd. Eh, am făcut-o și pe asta! 

Uneori social media și dorința de succes au un efect foarte puternic - te împing mai departe, mai sus, mai repede. Uiți cine ești cu adevărat și nu mai auzi ce vrea sufletul tău să-ți spună. 

Mă bucur că simt liniștea. Acum am tot ce îmi doresc: iubire, entuziasm, joacă, timp, pace și o dorință nebună de a experimenta.  


2 comentarii:

  1. Frumos descrisa experienta ta... Mi se pare ca in goana continua a zilelor noastre avem mereu impresia ca suntem in criza de timp... alergam, alergam, iar la un moment dat ne dam seama ca am trecut in viteza pe langa lucruri cu adevarat importante... Cum spune cantecul "I ran when I should have walked..." :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...