Portugalia (3): Lisabona - albastrul de azulejos

2/08/2013

Stau la o terasă cu o singură masă de plastic pe trotuar, sorbind gânditoare dintr-o bere Super Bock. Lângă mine, răsună muzica fado dintr-un taxi Mercedes cu portierele deschise. Din bar se aud doar şoaptele doamnelor în vârstă venite la un espresso sau la un păhărel mic de vin de Porto. Peste drum, un marocan simpatic sprijină uşa unui magazin de suveniruri antice, iar mai la vale, un domn fumează liniştit un trabuc, ascultând ploaia. Sunt în Alfama...


Imediat cum am trecut de zidurile impunătoare ale Catedralei din Lisabona şi de portocalii încărcaţi de fructe, în faţa mea s-a deschis un cu totul alt peisaj. Străzile s-au îngustat simţitor, pietrele au devenit neregulate şi lucesc în ploaia blândă, clădirile au o viaţa proprie - sunt dărăpănate, ascuţite, colorate, pe acoperişuri cresc smocuri de iarbă şi copaci, iar zidurile sunt înveşmântate în azulejos, de un albastru şters, domol şi candid, ca zâmbetul unui prunc.


Habar n-am pe unde ar trebui să merg. Nici măcar nu ştiu unde trebuie să ajung. Ochii îmi sunt măriţi de mirare şi simt cum inima mi se îndoaie de emoţie. La primele acorduri de fado, grăbesc paşii care se târau obosiţi pe străzile minuscule şi prin catacombele unor alei uitate de timp. Ajung la un bar, unde muzica răsună dintr-o maşină. Este, fără îndoială, un loc foarte puţin turistic. De fapt, în interior se află vreo patru persoane, toate trecute bine de 60 de ani. Le zâmbesc şi cer o bere. Super Bock apare pe tejghea ca un suvenir, plătesc 1 euro şi mă aşez la terasa formată dintr-o singură masă.


Respir profund şi repetat aerul zonei. Este un amestec de parfum de portocali, de ploaie, de rufe curate şi de mare. Zidul de care mă sprijin este acoperit de acele bucăţele de faianţă albastre şi albe, cu poveşti uluitoare. Îl mângâi fără să mă gândesc la ce anume fac în acel moment. Un domn îmi zâmbeşte cu blândeţe. A înţeles pasiunea, pentru că şi el trăieşte de o viaţă cu aceleaşi doruri. Visele sunt aici în albastru ceramic, în galbenul şters al pereţilor prea de mult văruiţi, în portocaliul turbat al fructelor, în griul pietrelor şi în roşul florilor de plastic de la balcoane. Încerc să înţeleg visul sentimental, boem şi divin al unei muzici care sapă şanţuri în suflet, se instalează acolo defintiv şi îţi spune istoria unei lumi nevăzute.


Da, asta este cealaltă faţă a Lisabonei. Una mai intimă, mai subtilă, mai umană. Dincolo de poveştile despre Alfama, despre cluburile celebre de fado, despre muzee, trasee turistice şi "pierdut pe străduţe". Este acea Lisabona în care casele au propria personalitate, care îşi scriu istoria pe ziduri, în care trăiesc oameni cu un zâmbet vag, dar sincer, foarte cald şi foarte relaxant. Aici totul se închide imediat după prânz.


Uşile şi geamurile închise crează un cocon de tăceri, prin care doar umbrele circulă neabătute şi magice. La colţ de stradă, într-o locantă cu faianţă albastră pe pereţi, o femeie trecută de 40 de ani murmură versurile de iubire ale unei piese vechi, care îţi picură o dulce tristeţe în inimă. Se aud paşi pe caldarâm, un ropot de senzaţii parcă nelalocul lui. Turişti japonezi cu aparatele lor foto, cu pantofii scumpi şi gentuţele de talie tulbură pentru câteva minute veşnicia unei după-amiezi.


Încet, dar sigur, lacrimile îmi coboară pe obraji. Nu sunt tristă, doar că frumuseţea aceasta atemporală mă trimite cu gândul la cămin, la pace, la a fi  - un dor nedesluşit, o stare între pasiune, emoţie, tristeţe şi fericire extremă. Uşile taxiului se închid, muzica fado dispare în interiorul maşinii, luând cu ea şi ultima secundă. Când îmi privesc ceasul ştiu că trebuie să plec...


Ploaia din ce în ce mai bogată mă însoţeşte până la ulima alee fără nume din Alfama. Trec de Museu do Fado, ajung la apă şi soarele străluceşte peste Avenida Infante Dom Henrique, ca şi cum m-aş afla deja în altă lume, într-un alt oraş.

Ore în şir am colindat pe străzile Lisabonei - pe Rua Aurea, prin Praca Rossio şi Praca de Figueira (locul unde emigranţii de culoare îşi vând prafurile şi ierburile), apoi pe Rua Palma şi până în Praca Martim Moniz, unde tramvaiul galben ne aşteaptă pentru o plimbare la apus.


Exact de lucrul de care vroiam să mă bucur mai tare şi mai tare - de călătoria cu Electrico 28  - nu am reuşit să am parte. Adică m-am plimbat şi a fost ok. Străzile Lisabonei şi cartierele sale se desfăşoară cu rapiditate prin faţa ochilor tăi măriţi de mirare. Dar dacă de la a doua sau de la a cincea staţie se urcă mulţi turişti - peisajul devine imposibil. Am traversat tot centrul vechi al oraşului şi am coborât în Bairro Alto, pe Rua Alecrim, care urcă domol spre Igreja de Sao Roque.


Dacă pe din afară biserica pare una obişnuită, chiar ştearsă faţă de peisajul străzii, în interior am găsit cea mai scumpă capelă din lume  - Capela de São João Baptista - cu picturi, statui din aur şi vitralii care cern lumina de peste două secole. Iar puţin mai sus, pe o strada înclinată şi luminată cu felinare medievale, am descoperit o grădină vintage-chic, dar şi una dintre cele mai impresionante privelişti din viaţa mea: Miradouro de Sao Pedro de Alcantara. Aici voi lăsa doar imaginile să vorbească...


Iar când noaptea şi-a întins aripile peste oraş, învăluindu-l în tăcere, am pornit la vale, pe drumul aproape pustiu, pe care doar razele aurii ale felinarelor şi albastrul de azulejos al clădirilor ne mai spuneau "noapte-bună".



Portugalia (2): Lisabona - cântând în ploaie

2/04/2013
Am păşit în afara aeroportului, tulburată de drumul complicat, şi am simţit vântul şi aerul umed, de mare, pe piele. Inima mi-a zvâcnit a cântec de dor. Acesta este primul moment pe care îl înregistrez într-o ţară străină. Memorez adierea vântului, ascult paşii pe caldarâm, simt miresmele oraşului, văd oamenii grăbiţi şi încerc să le refac povestea din frânturi de imagini. Lisbona mirosea a ploaie. A curat. A primăvară. Palmierii înalţi se răzbunau pe ceaţa diafană şi îşi aplecau coamele de un verde crud, ca să le vadă lumea. Totul era liniştit şi pustiu, ca într-o ţară de poveste. Am intrat la metrou, ca să îmi continui cercetarile...

Un alt moment preferat de mine în călătorii este să cumpăr bilete de transport în comun, singură, fără ajutor, de la automate. Ştiu că nu e mare lucru, însă pe mine mă face să mă simt acasă, iar uneori mă descurc mai bine decât localnicii (experiment încercat în Paris, Kuala Lumpur sau Napoli). În Lisabona m-am descurcat de minune, totul este simplu şi în limba enlgeză. Primeşti carduri reîncărcabile, preţurile sunt excelente. Victorie! Mergem cu metroul. 

Zece staţii până la Saldanha, multă lume. În special tineri, că e seara târziu. Ne punem rucsacii lângă noi, pe scaune, dar le facem loc la doi băieţi lusitani în alb şi negru:) Se uită la noi miraţi şi foarte încântaţi. Culeg primele zâmbete. Hei, mi-am revenit! Când coborâm din metrou este beznă afară, doar luminile galbene şi intime de pe bulevarde alungă noaptea de catifea. Este un aer umed şi plăcut, de vară târzie, după o ploaie mai rece. Nu am hartă (nu folosesc, de obicei), însă am o schiţă care mă poartă spre hotel. Opresc cel puţin patru localnici în drum şi le cer indicaţii. Între 20 şi 80 de ani, aici se pare că toată lumea vorbeşte engleza. Sunt foarte, foarte uimită şi extrem de încântată de reacţiile oamenilor: se opresc, îşi dreg vocea, zâmbesc blând şi încep o explicaţie în englezo-portugheză atât de simpatică, încât îţi vine să stai acolo, să-i tot asculţi, eventual să te inviţi la masă. Şi nici ei n-ar fi prea departe de o invitaţie...

Găsim hotelul - este un fel de guesthouse, luat din sărăcie, ca să zic aşa. Arată bine, lumea e amabilă şi foarte deschisă. Lucrurile se mişca încet, în stil medieval, plăcut şi molcom. În sfârşit, mă arunc pe pat. Din uşă. Camera nu este cu mult mai mare decât marginea paturilor şi este un frig pătrunzător, de palat marocan. Majoritatea construcţiilor sunt făcute în aşa fel încât să te apere de căldură, nu de frig - de aici şi micul disconfort. Dăm drumul la aer condiţionat şi aşteptăm 40 de minute lungi. Hotărârea mea era deja luată: am bani, mâine ne mutăm, vreau să simt Lisabona, nu frigul.



A doua zi eu lucrez puţin - răspund la mesaje şi caut hotel nou, iar Vlad are grijă să se rătăcească prin Lisabona, fără bani, telefon sau adresă la el. E funny! Ce face? Merge direct la un hotel de 4 stele şi îi roagă să îl lase să îmi trimită un e-mail. Ştia că mă găseşte pe net:) Zis şi făcut! 

După ce ne urcăm iaraşi bagajele în spate, plecăm (cu o schiţă făcuta pe o foaie de agendă) spre noul hotel. Care de fapt e un hostel din Bairro Alto. Iar noi vom sta într-un apartament privat, care aparţine patroanei hostelului. Hmmm... Mai uşor de scris, decât de găsit...

Printr-o ploaie mocănească, fină ca nisipul, plecăm cu toate bagajele spre noua locaţie. Cred că am mers mai bine de două ore, am urcat şi am coborât, am întrebat, am căutat şi foarte greu am găsit Casa de Santos, în Bairro Alto. Am mers şi la shopping - ne-am încărcat cu fructe, legume, chorizo, sucuri şi bere - pentru noul nostru apartament. Gazda - Maria - este o femeie superbă, de vreo 40 de ani. Vorbeşte repede în engleză şi râde tot timpul, este fermecătoare. Când intrăm în casă, rămân fără grai - este un loc cald şi primitor, cochet şi simplu, relaxant şi seducător - exact ca şi hostelul Mariei şi ca oamenii din Lisabona. Îmi dă cheile şi nici măcar nu-mi cere un act de identitate - la ce i-ar trebui?!



Ne instalăm ca acasă şi ne pregătim de o seară romantică, indoor, cu ploaia bătând în geamuri, cu privelişti superbe asupra Lisabonei, cu ritmuri de fado, cu bere Super Bock, cartofi româneşti la tigaie şi salată verde lusitană. Noaptea mă răsfăţ într-un pat de prinţesă, din catifea gri-perlat, cu cearceafuri din mătase albă şi cu o lumină palidă pătrunzând pe ferestrele franţuzeşti.  O zi şi o noapte pe care nu le voi uita mult timp! 

Din păcate, aşa au trecut primele două zile destinate Capitalei Portugaliei: una pe aeroportul Barajas, alta prin ploaie. În cea de-a treia zi, soarele ne-a bătut în geam de dimineaţă şi vântul şuiera prin cotloane nevăzute. Am zis ca orice s-ar întâmpla, trebuie să mergem să vedem oraşul. Şi am plecat...


Timp de 9 ore ne-am plimbat prin Lisabona, după un traseu bine stabilit: Belem şi pasteis de nata, Alfama - baruri şi Museu do Fado, Igreja da Madalena, Catedrala din Lisabona,  Elevador de Santa Justa, Avenida Liberdade, Martim Moniz, plimbare cu Electrico 28, Igreja de Sao Roque, Jardim de Sao Pedro de Alcantara. Şi am reuşit să le vedem pe toate, dar şi multe altele. Prin ploaie şi soare, cu zâmbete şi muzică fado în inimi, cu picnicuri ad-hoc pe stradă, cu opriri dese la cafenele micuţe şi în barurile din Alfama, cu sute de poze mai mult sau mai puţin reuşite, de vorbă cu oamenii, întrebând, cumpărând suveniruri, descoperind şi trăind Lisabona. 


Tot oraşul m-a impresionat şi mi-a dat o stare de bine, de apartenenţă. Am fost uimită că există astfel de oameni pe lume. Oameni care nu sunt interesaţi de bani, de conformism. Care nu pun reclame pe ziduri. Care închid magazinaşele (singurele surse de venit) la 3 PM, ca să stea cu familia mai mult sau ca să iasă cu iubita în parc. Oameni care respiră un alt aer. Oameni care nu ştiu ce înseamnă stres, blazare, consumerism. Oameni care zâmbesc atât cât trebuie, când trebuie şi o fac din suflet. Când o fetiţă de culoare, cu lacrimi in ochi, mi-a dăruit un surâs pe stradă, am simţit că lumea se desparte în două: în lusitani şi în restul. Este un sentiment pe care nu îl pot descrie foarte bine - el trebuie simţit pe propria piele.


În Belem am admirat Mănăstirea Jeronimos şi portul de iachturi, celebrul pod din Lisabona şi Turnul Belem. Iar pentru prima dată mi-a plăcut şi mie un monument - cel al exploratorilor portughezi - care desparte cerul de apă, cu o forţă surprinzătoare, cu un curaj nebun, de mare erou sau de mare visător. În staţia de tramvai am găsit şi Pasteis de Belem, celebrele tarte portugheze cu ou şi, evident, ne-am oprit la o trataţie savuroasă cu espresso, cappuccino şi prăjiturele pudrate cu scorţişoară, dulci şi parfumate. 


Iar din Belem am luat tramvaiul 15E şi am mers în Praca do Comercio, în inima Lisabonei, de unde trebuia să înceapă iniţierea noastră în tainele muzicii fado şi ale cartierului pitoresc Alfama. Pe ploaie, pe soare, printre portocali încărcaţi de fructe - ne-am continuat plimbarea până în marginea zilei.


Va urma...


Mulţumesc din suflet ICAR Tours şi TAP Portugal - care au făcut această călătorie posibilă!

Portugalia (1): Detalii tehnice - traseu, buget, cazare

2/01/2013
Dragilor, ştiu că aşteptaţi de mult articolele despre Portugalia, dar niciodată nu mi-a venit atât de greu să scriu despre frumuseţile unei ţări. Când găseşti paradisul, parcă ai vrea să-l păstrezi pentru tine, într-un colţ de suflet, şi să îl laşi să creeze amintiri pentru o viaţă. Am să încep totuşi astăzi prin a vă da "detaliile tehnice" despre această escapadă lusitană, care sunt convinsă că vă vor fi de folos... Deci, să vorbim despre zboruri, traseu, bugete şi cazări:)

Ideea proiectului


Visam de mult la Portugalia şi, în mod special, la Lisabona. Mi-am dorit într-un timp chiar să mă mut acolo, fără să ştiu prea multe lucruri despre ţară şi oameni. Am făcut un proiect frumos şi prietenii dragi de la Icar Tours mi-au fost alături. TAP Portugal Romania mi-a dat aripi. Şi iată-mă în Otopeni, gata de îmbarcare... După această călătorie, pot spune că nu mă aşteptam la nimic din ce am văzut şi trăit. Nu poţi fi pregătit pentru Portugalia. Este incredibilă! Peisajele, oamenii, oraşele albe, cerul, relaxarea, pasiunea - toate sunt dintr-o lume pe care nu o mai întâlnisem până acum. Încă mă aflu sub imperiul emoţiilor!


Flying by TAP Portugal Romania


Cred că am mai povestit că oricât de mult aş zbura, tot nu mă pot obişnui. Când avionul se ridică în aer, am emoţii mari şi la turbulenţe mă crispez şi respir sacadat. Probabil mulţi sunteţi ca mine. Cel puţin, eu îl am pe Vlad alături, care nu suferă de astfel de emoţii copilăreşti. Nu mă înţelegeţi greşit: sunt o fiinţă cerebrală şi am mare încredere în piloţi. Iar dacă nu erau piloţii excelent pregătiţi de la TAP, probabil n-aş mai fi ajuns în Portugalia (sau cel puţin aşa mi se părea atunci:)

Am zburat (aproape) lin până deasupra Lisabonei, timp de 4 ore şi 15 minute. Cu 10 minute înainte de aterizare, când avionul trecea printr-o pătură groasă de nori, am simţit că ne înălţăm (again!) şi mi-am dat seama că este o problemă. Doar vocea calmă a pilotului m-a liniştit. Mergem spre Madrid, aeroportul din Lisabona s-a închis, din cauza vânturilor puternice. 

Ce a urmat a fost de poveste: încă o oră până în Madrid, 8 ore pe Barajas, în situaţia în care zeci de alte aeronave erau îndreptate din Lisabona spre Madrid, voucher de mâncare şi băutură de la TAP (altfel am fi rămas flămânzi o zi întreagă - nu prea îmi ardea să cheltui bani în Madrid, când nici măcar nu ştiam exact ce facem), legat prietenii cu români frumoşi, discuţii interesante, o oboseală teribilă. Când ne-am hotărât la un plan B - rămas în Madrid - am fost anunţaţi că plecăm spre Lisabona. Şi aşa a fost...

Un pilot tânăr şi foarte simpatic (portughez) ne-a confirmat că vremea este mai bună pe Lisbon International Airport şi că putem ateriza. Am zburat lin o oră şi apoi am început coborârea. Nu vă voi detalia prin ce am trecut. Vă voi spune doar că stewardesele se legaseră cu 2 centuri de siguranţă, că oamenii plângeau (şi eu) şi că am simţit vântul... Din nou, datorită curajului, pregătirii perfecte şi abilităţilor pilotului TAP Portugal am ajuns întregi pe pământ. Doamne ajută! 

Ce să vă mai spun despre TAP Portugal: mâncare bună, servicii excelente, personal ralaxat şi zâmbitor, scaune confortabile şi cu mult, mult spaţiu. O companie care îţi inspiră încredere! În Lisabona am ajuns la 9.30 seara (în loc de 9.30 dimineaţa) şi era un vânt de vară târzie, destul de frig, înnourat. Mai că nici nu-mi păsa:)

La întoarcere am urmat un drum diferit, pilotul TAP Portugal a fost din nou genial. Ne-a purtat prin nişte curenţi nevăzuţi şi tulburători (care au durat cam 40 de minute) şi ne-a adus cu bine acasă. 

Cu ce am rămas de pe acest drum? Cu încredere şi mai mare în piloţi, cu prieteni faini, cu o rezistenţă mai mare la intemperii  şi cu vreo două rugăciuni noi învăţate. Apropo, am jurat să nu mai zbor prea curând. Mi-a trecut din clipa în care am aterizat:))


Traseu Portugalia & Spania


19, 20, 21 ianuarie - Lisabona

Lisabona - Portimao, by Eva Bus (40 euro/2 persoane/dus)

22, 23 ianuarie - Portimao

Portimao - Faro, by Eva Bus (12 euro/2 persoane/dus)

24 ianuarie - Faro

Faro - Sevilla, by Eva Bus (60 euro/2 persoane/dus-întors)

25, 26 ianuarie - Sevilla

27 ianuarie: 
Sevilla - Faro 
Faro - Lisabona, by Eva Bus (40 euro/2 persoane/dus)

Transport în comun am folosit doar în Lisabona - unde am plătit cam 1.40 euro pe drumul cu metroul (sunt carduri reîncărcabile) şi 2.80 pe drumul cu celebrul tramvai 28.  Există metrou din aeroport până în centrul oraşului, până în staţia de autobuz EVA şi chiar până în Alfama, este foarte confortabil şi nici nu trebuie să vă gândiţi la alte soluţii.

 

Cazare în Portugalia şi Spania


Lisabona: 

Residencial Mar dos Acores - un fel de hostel, cu 18 euro/noapte/cameră dublă cu baie privată - am plătit 3 nopţi, am plecat după prima, din cauza frigului şi a spaţiului foarte mic. Pe timp de vară cred că este foarte ok. Este şi foarte curat.

Casa de Santos - apartament privat de 80 mp - 60 euro/noapte (living, bucătărie dotată inclusiv cu pahare de şampanie, dormitor, baie). Cel mai frumos apartament în care am stat vreodată:)

Portimao:

Hotel Flamingo - apartamente (studio) de la 18 euro/noapte (living, bucătărie complet utilată, două paturi, baie, balcon). Aici m-am simţit şi cel mai bine.

Faro:

Am făcut rezervare la Residencial Dandy - un fel de guesthouse, unde proprietarul nu s-a prezentat la recepţie. A trebuit să plecăm după 45 de minute de aşteptare, pe o ploaie infernală, şi să ne cazăm la un hotel de 4 stele. Foarte nasol:)) Glumesc, evident!

Hotel Faro, 4 stele - se află exact în port - 64 euro/noapte, tot confortul, cu mic dejun inclus. 

Sevilla

Hotel Zaida, 1 stea - se află în Santa Cruz, în centrul vechi al oraşului şi arată superb. Am avut pentru 30 de euro/noapte - cameră cu două paturi, baie privată, tv, aer condiţionat şi internet.


Buget Portugalia şi Spania


Eh, aici este mai complicat. Însă voi face o listă scurtă:

- biletele de avion TAP Portugal Bucureşti-Lisabona costă în jur de 500 de euro dus-întors pentru două persoane, în funcţie de promoţie sau de perioadă. Cel mai indicat este să intraţi pe FlyTAP şi să vedeţi despre ce este vorba!

- toate autobuzele interurbane şi internaţionale m-au costat: 150 euro

- cazările: 335 euro (8 nopţi, 4 oraşe)

- transport în comun: până în 20 de euro

- suveniruri şi cadouri: 70 de euro

- mâncare, băutură ("in the house" - pentru că am avut mai mereu bucătărie în apartamente, am gătit în casă, scutind o mulţime de cheltuieli şi căutări): 130 euro

- alte cheltuieli (pasteis de Belem, cafele, restaurant Lisabona, churros şi ciocolată în Sevilla, bere în Alfama, şampanie pe plajă): 60 de euro

Total: 765 euro - 8 zile de vacanţă - 4 oraşe - peste 1.000 de km de drum:) Recunosc, am exagerat cu unele cazări care au fost mult prea scumpe, însă aveam nevoie de puţin confort şi de căldură, mai ales. Se poate ajunge la un preţ excelent dacă apelaţi la o agenţie de turism sau dacă mergeţi prin CouchSurfing, iar la cum sunt lusitanii - ar fi o experienţă genială. La fel, cred că dacă îţi închiriezi o maşină poţi ieşi mai ieftin, iar în plus ai ocazia să opreşti pe cel mai frumos traseu pe care îl vei vedea vreodată şi să faci poze. 

A fost o călătorie fascinantă. Portugalia m-a uimit în fiecare zi. Am petrecut o aniversare perfectă. Am descoperit paradisul. Singurul meu regret este că nu am avut cum să cobor din autobuz şi să o iau la fugă pe dealurile verzi, prin lumea aceea mirifică în care doar portocalii, migdalii înfloriţi şi văcuţele roşcate trăiesc, încălzite de un soare blând şi respirând aerul parfumat din pădurile de pini. 

Va urma...


Mulţumesc din suflet ICAR Tours şi TAP Portugal - care au făcut această călătorie posibilă!