The Perfect Taste - rețete de sărbătoare din jurul lumii

12/16/2014
Într-o seară obișnuită de început de toamnă, mă relaxam cu o emisiune culinară și ascultam povestea unei italience din New York, scriitoare de cărți de bucate, care s-a reîntors în Sicilia natală și a gătit preparate delicioase pentru toată familia sa, bucurându-se până la lacrimi de plescăiturile fericite ale fraților și verilor săi și de mândria părinților, cu ochi umezi de dragoste. În acel moment am știut ce îmi doresc să fac, a fost ca o chemare, ca o decizie a sufletului. Am știut că vreau să împărtășesc lumii pasiunea mea pentru bucătăria tradițională, bucătăria cu dragoste, bucătăria autentică a țărilor prin care călătorim, dar rareori ne oprim să le simțim cu adevărat, să le gustăm și să le apreciem obiceiurile și aromele.

The Perfect Taste


M-am gândit că voi face cercetare câteva săptămâni bune, până să găsesc exact acele rețete care să redea gustul unei țări, al unui popor. Însă nu a fost tocmai așa. Rețetele din această carte au venit singure spre mine, ca un miracol, fără să depun niciun efort. Ele m-au găsit pe mine, ele m-au îndrumat cum să le prepar, ce să schimb, ce ingrediente să folosesc, cum să le așez în farfurie, cum să le spun povestea.

Am ales pentru această carte rețete tradiționale din 35 de țări, rețete pe care bunicile și mamele de pe 5 continente le pun pe mesele de sărbătoare sau le pregătesc celor dragi în momente speciale din viața lor. Unele dintre ele nici măcar nu le-am găsit în engleză, altele au propria lor pagină de wikipedia, iar unele sunt atât de celebre, încât marile restaurante ale lumii le au în meniurile lor de peste 20 de ani.

Vei vedea ca sunt puțin obsedată de bezea (am trei rețete de dulciuri cu bezea și diverse arome), vei afla povești interesante despre istoria acestor rețete, vei călători cu mine în jurul lumii, prin gust, aromă și culoare.

Gustul perfect al unui preparat nu este dat de maniera în care îl pregătești, nici pe departe. Nu contează prea mult cum îl așezi în farfurie (vei vedea că nu sunt tocmai profesionistă în plating), nu contează nici mărimea porției, nici detaliile rețetei. Gustul perfect este dat de pasiune, de dragostea pe care o transmit mâinile tale mâncării, de bucuria din suflet, de familie, de cântecele pe care le murmuri când gătești.




 

Rețete pentru sărbători


The Perfect Taste este o carte scrisă cu sufletul, este o carte de rețete gătite pe muzică, weekend-uri în șir, este o carte plânsă cu lacrimi de fericire când toți cei din casă se bucurau de bucatele gătite de mine, este o carte testată, muncită, fotografiată, iubită, plină de emoții și de amintiri parcă dintr-o altă viață, când am vizitat fiecare țară din lumea asta.

Cartea mea îți va pune pe masă savoarea lumii întregi. Îți va colora zilele și nopțile, te va îmbujora de plăcere, te va face fericit.

Vei merge împreună cu mine în Franța și în Italia, în Republica Dominicană, în Maroc, Brazilia, Australia, Texas, Liban, în Columbia, Spania, Anglia, Finlanda, Puerto Rico, Portugalia, Grecia, Japonia, Jamaica, Georgia, Austria, Belgia și în multe alte țări. Le vei descoperi gustul și tradițiile și îți garantez că te vei îndrăgosti de ele.


Ce găsești în cartea mea? 


Rețete de mic dejun și brunch, rețete delicioase pentru prânz, pentru cine rapide, pentru cine romantice sau pentru mese de sărbătoare. Preparate pe care localnicii lumii le pun pe masa de Crăciun. Tocănițe aromate, păine coaptă în casă, fursecuri, rețete vegetariene, rețete servite la marile restaurante ale lumii, paste, cozonac cu fructe si dulciuri de poveste. 



Îți dedic ție această carte, care adori călătoriile, care adori aromele, culorile și tradițiile lumii și care gătești cu dragoste. 


The Perfect Taste - ebook cu rețete de sărbătoare din jurul lumii

Preț: 11$

Sau direct pe acest link, cu cardul si un singur click: 

YES!!! I want this book!


Scrie-mi un email la adresa budeanu.ioana@gmail.com și cartea este a ta!

 
Îți mulțumesc! Am gătit pentru tine cu dragoste, cu nesaț, cu avânt, cu bucurie. Iar acum, te las: tu ești chef-ul. Oricine poate găti! 

CURS: Cum să faci fotografii mai bune!

12/15/2014
Acum 7 ani, când am început să scriu pe acest blog, mi-am pus o dorință: să am cele mai bune fotografii pentru cititorii mei. Să le ofer o experiență totală, desăvârșită, să îi fac fericiți. Dorința mea s-a împlinit în câteva luni. Vlad și-a descoperit pasiunea pentru arta fotografică, a început să învețe, să stea nopți în șir și să studieze, să meargă pe teren și să experimenteze. După 6 ani de călătorii pe 3 continente, după zeci de evenimente la care am participat, după expoziții foto și pictoriale fashion, a venit momentul în care Vlad vrea să dea înapoi. Vrea să vă învețe tot ce știe. Vrea să vă spună secretele acestei meserii. Și vrea să vă arate că se poate. și tu poți face fotografii mai bune, mai pline de viață, de lumină, de culoare, de suflet. Iată detalii...

Cum să faci fotografii mai bune! 


Îmi aduc aminte și acum, momentul în care directorul de la TAP Portugal a văzut fotografiile lui Vlad expuse la Târgul de Turism de la București. A fost încântat, de fapt, le-a admirat atât de mult încât le-a smuls de pe perete (erau greu de dezlipit) și le-a luat cu el la Lisabona. Am înțeles că și acum există aceste fotografii pe pereții birourilor TAP din Portugalia.


Îmi aduc aminte și acum de mândria pe care am simțit-o când am văzut călătoriile și emoțiile noastre, transpuse în fotografiile lui Vlad și suspendate într-o încăpere de la Muzeul Satului.

Îmi aduc aminte și acum de o expoziție foto, pe ploaie, la o terasă din București, când clienții de acolo, fără să ne cunoască, au aplaudat și au vrut să privească la nesfârșit imaginea unei girafe superbe, pe care Vlad a surprins-o în Chiang Mai.

Sunt momente perfecte în timp. Ai putea să spui că totul a fost un miracol. Însă a însemnat și multă, multă muncă. Și acum râd de nervii pe care mi i-am făcut așteptând minute, ore în șir, ca el să surprindă cea mai bună imagine. Însă când ajungeam acasă și vedeam viața, lumina și emoția din fotografiile lui, știam că sunt norocoasă și binecuvântată. Am exact ce mi-am dorit: iubire, pasiune și fotografii perfecte, minunate. Pe care amândoi vi le dăruim din suflet!





Iată ce spune Vlad: 


"Pentru început este important să înțelegi că fotografia este un act artistic. Și ca atare, pentru a avea cele mai bune rezultate, ea trebuie făcută din inimă și nu pentru că e la modă, sau pentru a câștiga bani sau prestigiu. Desigur, motivele nu trebuie să se excludă unul pe celălalt, dar este important ca în fotografie, ca de altfel în orice domeniu, pasiunea și o minte deschisă să fie pe primul loc. 

În 2009, când mi-am cumpărat primul și actualul DSLR, aveam o experiență minimă în fotografie, experiență câștigată pe un bridge. Eram naiv – făceam poze pe auto și mă minunam de diferența de detalii și de culori între noul DSLR și de acum vechiul bridge. Iar de atunci tot învăț – am citit și vizionat mii de tutoriale despre cum să fotografiez diverse subiecte, cum să folosesc lumina în avantajul meu, despre prelucrarea pozelor, am căzut în capcane și am crezut în mituri, am învățat fiecare funcție a aparatului, dar mai important decât orice – am pus în practică tot ce am învățat. 

Îți recomand și ție să pui în practică tot ce-ți spun în acest curs – cu cât mai repede, cu atât mai bine. Vei fi uimit cât de ușor este să faci poze mai bune, doar aplicând câteva noțiuni de bază. Te voi dezvăța să gândești mecanic, vei folosi funcțiile aparatului și sfaturile practice cu mare lejeritate, iar rezultatele vor veni imediat.

Te învăț să faci fotografii foarte bune într-un timp cât mai scurt, îți împărtășesc cunoștințele acumulate de mine în 11 ani, îți arăt că în acest domeniu se poate face performanță cu minim de investiție. Sper să mă depășești, să devii mult mai bun decât mine. Voi fi mândru că am contribuit și eu la formarea ta de fotograf excepțional.

Tu ești creatorul imaginii, tu vei face o fotografie mai bună, instrumentul folosit este doar extensia mâinilor și a minții tale.

Îți arăt ce funcționează cu succes pentru mine, îți explic datele tehnice și practice astfel încât să poți profita la maxim de ele. Te învăț cum să fotografiezi pentru a surprinde şi a-ţi exprima punctul tău de vedere, cum să încadrezi mai bine, cum să focalizezi eficient și precis, cum să eviți capcanele și miturile fotografiei și cum să prelucrezi o fotografie rapid, eficient şi cu impact maxim.

Iată ce conține cursul de fotografie:


1. Regulile fotografiei și sfaturi
2. Expunerea: triunghiul expunerii, diafragma, profunzimea de câmp, izolarea subiectului, timpul de expunere, expunerea lungă, ISO, subexpunerea și supraexpunerea pentru fotografii clare și pline de viață, bliţul, histograma, RAW sau JPG.
- probleme, avantaje, dezavantaje, soluţii, exemple personale, fotografii și analiză pe ele.
3. Încadrarea: distanța focală, când să încadrezi larg și când cu zoom, cum să încadrezi mai bine, proporţia de aur, diagonalele, liniile conducătoare, spațiile interioareprim-planul, portretele, peisajele - toate cu exemple concrete și explicații abundente.
4. Focalizarea: punctele de focalizare, cum să focalizezi rapid și eficient, unde să focalizezi în funcţie de fotografie, focalizarea şi profunzimea de câmp. Exemple și explicaţii ample din propria experienţă.
5. Declanșarea: Când, Cum, De ce. Explicații concise.
6. Prelucrarea: mituri, Lightroom - panourile de control și uneltele, workflow-ul meu - cu explicaţii clare şi abundente.
7. Smartphone: o alternativă excelentă pentru un DSLR, mirrorless, sau alt aparat semiprofesional. Smartphone-ul meu şi de ce îl recomand - uşurinţă, comoditate şi exemple ce te vor lăsa cu gura căscată!
8. Încheiere, recomandări.

De ce să urmezi acest curs?

- dacă îți dorești să faci fotografii excelente în vacanțe sau zi de zi
- dacă vrei toate informațiile necesare pentru a face fotografii de calitate
- dacă ești nemulțumit de fotografiile pe care le faci și știi că se poate mai bine!
- dacă ai un aparat foto și nu știi ce să faci cu el, dacă nu știi de unde să începi, dacă nu ai claritate în ceea ce privește regulile fotografiei și ale prelucrării
- dacă te gândești să faci o meserie
- dacă vrei să ai fotografii profesioniste pe site, Facebook, Instagram
- dacă vrei să ai fotografii foarte bune și mai ales - originale - pe blog
- dacă vrei să fii mândru de fotografiile tale din vacanță și să fii lăudat, să câștigi concursuri și premii
- dacă fotografia te relaxează și acest hobby îți aduce fericire și liniște, dar ai vrea să înveți mai multe despre secretele lui
- dacă vrei exemple, explicații și claritate în ceea ce privește fotografia artistică
- dacă vrei să faci fotografii mai bune și să câștigi bani din ele
- dacă vrei să-ți schimbi cariera și îți dorești ceva nou, creativ, în viața ta
- dacă vrei să surprinzi cele mai frumoase peisaje, dacă vrei amintiri de neuitat, dacă vrei emoții - nu poze! 

Ce îți propune Vlad Semen:

- cursul are 8 capitole și este structurat astfel încât să înțelegi toate secretele și să le poți aplica foarte ușor.
- găsești în curs foarte multe exemple de fotografii și explicații (cum au fost făcute, ce ar trebui să faci tu ca să obții rezultate mai bune).
- cursul este 100% online și îl poți studia de pe telefon, tabletă sau laptop, dar îl poți și printa. 
- cursul te motivează să ieși în natură, în oraș sau oriunde îți dorești tu și să pui în practică tot ce ai învățat.
- cursul te încurajează să faci fotografiile care îți plac ție, cum îți plac ție. Nu trebuie să faci pe plac nimănui. 
- cursul te învață să îți iubești aparatul foto, să-i descoperi avantajele și să-l transformi în cel mai bun prieten. 
- rezultatele vor fi pe măsura implicării tale și a dorinței de a învăța.
Iată ce ne spune Vlad: "Prima regulă a fotografiei: nu există nici o regulă!" 

"Regulile au tendinţa de a îngrădi actul artistic. Regulile îţi vor stingheri libertatea de exprimare şi numai prin simplul fapt că îţi încarci mintea cu aşa-zisele reguli, vei avea de suferit. De fiecare dată când vei auzi cuvântul regulă, înlocuieşte-l cu metodă sau preferinţă."


CURS: Cum să faci fotografii mai bune!


Preț: 111$


Sau direct pe acest link, cu un singur click: YES, I WANT THIS!!


Vrei să înveți să faci fotografii mai bune? Vrei să descoperi secretele acestei meserii și să câștigi bani din ea? Vrei să ai cele mai frumoase amintiri din vacanțe? Vrei ca fotografiile tale să prindă viață? Acum e momentul!


Scrie-ne un email la adresele: 

budeanu.ioana@gmail.com (între orele 7-16)

vlad.semen@gmail.com (între orele 16-05)





Hai să învățăm împreună. Astăzi. Acum. Mulțumim, te așteptăm! 

Roberto's - when luxury meets perfect taste

11/03/2014
O seară de toamnă perfectă: ploaie ușoară cu miros de frunze colorate, lumini discrete, oameni calmi, zâmbitori. Pășesc într-o încăpere decorată în nuanțe clasice, cu fotografii inspirate din Old Hollywood. Focul din șemineu crează lumini și umbre plăcute, iar mesele albe, cu suave nuanțe de roz și cu orhidee delicate te imbie la povești despre timp, viață, mâncare bună, călătorii și vise împlinite. Sunt la Roberto's, restaurantul italian din Athénée Palace Hilton și seara mea începe ca o promisiune. Știu, simt că mă voi îndrăgosti definitiv...

Roberto's - Pura Cucina Italiana


De prima dată când pașii m-au purtat prin Italia, am simțit ceva deosebit pentru țara asta și pentru oamenii care trăiesc aici. Le-am citit dragostea în priviri și bucuria de a face totul cu pasiune, cu dăruire. Le-am gustat preparatele și am fost pe rând: uimită, apoi fericită, iar la final - cucerită fără drept de apel. 



Am fost în puține locuri din Italia: în Milano, Genova, Napoli, Sorrento, Positano, Toscana, La Spezia, Viareggio și Cinque Terre. Însă peste tot am avut parte de mâncare bună, gătită cu dragoste. Am citit foarte multe cărți despre bucătăria italiană, am devorat filme, documentare și emisiuni TV despre paste, risotto și fructe de mare, despre pasiune, tradiții și iubire. La rândul meu, am gătit nenumărate rețete italiene, reinventându-mă mereu. 


Iar când Mr. Marco Magri, chef-ul italian de la Roberto's, s-a oprit la masa noastră, cu zâmbetul și căldura sa, cu poveștile sale, cu pasiunea sa, ca să ne vorbească despre noul meniu de toamnă-iarnă, m-am simțit onorată, fericită, și ceva, acolo, în inima mea, a fost mișcat pentru totdeauna. 



Iubesc bucătăria italiană, gătesc și savurez preparate italiene, adulmec arome, ghicesc condimente și mă îmbăt cu nuanțele celor mai delicioase paste de casă. Iar când porțile de vis ale unei bucătării de 5 stele se deschid în fața mea, nu pot decât să mă înclin. Grazie, Chef!

Un espresso și gustări divine apar la masa noastră. Un discurs inmiresmat, crocant, al pâinii coapte în casă, cu puțin ulei de măsline și aceto balsamico. Grisine, prosciutto și povești la ceas de seară, despre împliniri, despre pasiuni și călătorii. 



Chef Marco ne încântă cu istorisiri din Italia, despre calitatea produselor și despre cum italienii nu se abat niciodată de la "norme". Le respectă și le pun în aplicare de sute de ani, tradiția fiind pentru ei un lucru esențial, o datorie și o onoare. Acum înțeleg de ce totul este atât de bun în Italia, oamenii aceștia nu fac niciun pas în lateral, vorba lui Chef Marco Magri. Ei pun în farfurie dragoste, mândrie, tradiție, libertate și pasiune.



Noul meniu de la Roberto's Athénée Palace Hilton are mai multe secțiuni, cu paste de casă gătite dupe rețete tradiționale vechi, supe, risotto, pește și carne, dar și preparate vegetariene, salate și deserturi delicioase. Povestea de la Roberto's sună cam așa: Caramelle, sensazione di Carbonara al guanciale croccante,  Carnaroli, al nero di seppia con gamberi, Tournedos Rossini,  Il tonno al punto rosa con salsa di Brunello, rosmarino e patate croccanti. 



Noi am degustat pastele casei, flambate într-o roată de parmezan, Foie Gras cu ceapă caramelizată și coacăze roșii,  Cremoso di Caramelia, con parfait ai due limon și - vedeta serii - La sfera di cioccolato Jivara. 



Gustul preparatelor se îmbină desăvârșit cu muzica divină, cu atmosfera caldă, cu luxul așezat, nețipător, cu o conversație nu doar plăcută, ci și hrănitoare pentru suflet și minte. Nu poți decât să te relaxezi, să asculți, să povestești, să lași totul să curgă și să întrupeze într-o poveste pe care nu o vei putea uita prea curând. Din când în când, pentru câteva secunde, am privit focul din șemineu și orhideele albe, și m-am simțit binecuvântată și foarte recunoscătoare. 



Iubesc hotelurile, v-am mai spus-o de atâtea ori. Mă simt acasă, îmi place să citesc în lobby, să mă plimb pe culoare, să descopăr barurile intime, să admir grandoarea sălilor de bal, să mănânc în restaurantele cu specific, să mă relaxez pe paturile albe, din camerele decorate impecabil. 



De multe ori, m-am simțit mai împlinită când călătoream pentru un anume hotel, decât pentru un oraș în sine. Poate sunt superficială, însă chiar cred că un hotel este un univers, un melanj de bucurie, pasiune, lux și confort, din care îți poți extrage energia și avântul necesare pentru a-ți împlini visele. 

La Athénée Palace Hilton am fost de multe ori. Dar niciodată n-am fost atât de aproape, n-am avut ocazia să intru în intimitatea poveștii sale. Ceea ce am văzut și trăit acolo, fericirea și energia pe care le-am simțit după această seară, oamenii pe care i-am cunoscut - mi-au redat încrederea și dorința de a trăi la maxim, cu pasiune, cu avânt. 



Hotelurile nu sunt doar acele locuri unde mergem să dormim în vacanțe. Restaurantele din hoteluri nu sunt inaccesibile sau create doar pentru clienții cazați acolo. Vă provoc să descoperiți universul Athénée Palace Hilton și povestea sa. 



 Foto: Vlad Semen

Începeți cu o seară romantică la Roberto's, mergeți la English Bar - veți fi cuceriți!, testați un brunch la Hilton sau chiar Brunch-ul Centenar de Crăciun, dar mai ales Cina La Dolce Vita de Anul Nou. Mai multe detalii aici!

Grazie, Chef Marco! Thank you, my dearest Ema. Thank you, beautiful Irina. Mă voi întoarce cu siguranță! 

Love Affair

10/14/2014
There's something about you and I'm finding it impossible to stay away. Whenever you're near, 'I love you' is all I want to say. My eyes are tempted by the smile of an angel, and your lips whisper secrets of forbidden love. Why can't you love me like others do? They stare at me while I stare at you... 

Love Affair


Sometimes you want to say, “I love you, but…” Yet the “but” takes away the ‘I love you’. In love there are no ‘buts’ or ‘if’s’ or ‘when’. It’s just there, and always. No beginning, no end. It’s the condition-less state of the heart. Not a feeling that comes and goes at the whim of the emotions. It is there in our heart, a part of our heart, eventually grafting itself into each limb and cell of our bodies. Love changes our brain, the way we move and talk. Love lives in our spirit and graces us with its presence each day, until death.



If we listened to our intellect, we'd never have a love affair. We'd never have a friendship. We'd never go into business, because we'd be cynical. Well, that's nonsense. You've got to jump off cliffs all the time and build your wings on the way down.



I say this to you now: I love you, with no beginning, no end. I love you as you have become an extra necessary organ in my body. I love you without fear. Without expectations. Wanting nothing in return, except that you allow me to keep you here in my heart, that I may always know your strength, your eyes, and your spirit that gave me freedom and let me fly.



True love is not a hide and seek game: in true love, both lovers seek each other. I'm falling so hard for you, you would never understand. I'm falling so fast, and so hard, I feel like I'm going to hit rock bottom and never come up again. I feel like I'm on top of the world when I'm with you. So let me say this, I think I love you.




She looked so lost, so soulful, so lonely. I wanted her to kiss me now. I wanted to let her know I am here for all eternity.


There's something about you and I'm finding it impossible to stay away. Whenever you're near, 'I love you' is all I want to say.



We've all at some point in our life encountered that feeling of secretly liking someone, secretly having your eyes on them, secretly wishing they knew, but deep inside you were afraid of what the outcome would be. So you kept it unnoticed. Kept it hidden, locked inside, just hoping that maybe one day that moment would finally come when they would notice you!

 
My eyes are tempted by the smile of an angel, and your lips whisper secrets of forbidden love. The greatest distance on earth is not north and south, it is when I am right in front of you and you do not know that I love you.



I choose to love you in silence, for in silence I found no rejection, I choose to love you in my dreams, for in my dreams no one owns you but me.

 
I have to admit, an unrequited love is so much better than a real one. I mean, it's perfect. As long as something is never even started, you never have to worry about it ending. It has endless potential.


Photos: Vlad Semen
Models: Brindusa Grama & Alexandra

Make-up & Hairstyle: Salon Lady Ann

Concept & Direction: Ioana Budeanu

Location: Grand Hotel Continental - a boutique hotel, with 5 star accommodation in Bucharest, which combines the details of an exceptional architecture with a vast area of personalized services, dedicated to an elite clientele.

The building nested in a historical monument has an excellent location on Victoriei Avenue, a place full of history, the center of Bucharest high-life, since the 1800’s. Opened in 2009, after a 4 years restoration and redecoration process, Grand Hotel Continental awaits its guests for a history journey and an unforgettable accommodation in Bucharest right next to the main tourist attractions.

#LoveMyLife: 10 Cărți care mi-au schimbat viața!

9/29/2014
Mulți prieteni mă roagă să le recomand cărți bune despre succes, bani, fericire, iubire și Legea Atracției. Pe piață există milioane de cărți despre aceste subiecte, iar eu am citit câteva sute în ultimul an. Unele rezonează cu tine, altele nu. Trebuie să îți lași mintea liberă și să simți cartea respectivă. Dacă nu-ți spune nimic, nu are rost să continui să o citești. Însă unele sunt cu adevărat inspirate și pot să-ți schimbe perspectiva asupra lucrurilor și chiar asupra vieții tale. Iată mai jos 10 cărți care mi-au plăcut foarte mult!

#LoveMyLife: 10 Cărți care mi-au schimbat viața!


1. Secretul, Magia și Puterea (Rhonda Byrne) sunt foarte comericale și doar pun niște baze pentru cercetările viitoare. Dintre toate, recomand doar Magia - este o carte cu exerciții, am urmat-o de trei ori până acum - de fiecare dată s-au întâmplat minuni în viața mea pe loc. Este cel mai bun început!

2. O carte pe care o țin tot timpul lângă mine și este singura tipărită pe care o iau peste tot în călătorii: Louise Hay - Poti sa-ti vindeci viata!
De ce? Are explicate legăturile directe dintre diverse afecțiuni și psihic. De fiecare dată când mă doare ceva, orice, mă uit acolo și văd care este legătura. De fiecare dată, fără excepție, mă vindec.

3. O altă carte MUST READ este asta: Esther & Jerry Hicks - Banii si legea atractiei.

Este puțin mai complicată, pentru că trebuie să treci peste faptul că autoarea vorbea cu un... spirit. Însă învățăturile din ea sunt priceless. Este baza tuturor celor care au scris cărți despre legea atracției, de la ea a început totul.

4. Apoi îți recomand un blog excelent, Melody este genială: www.deliberateblog.com. Dacă mergi în partea dreaptă, mai jos, ai tags, pe care poți să dai click și să citești despre ce subiect te interesează. Eu l-am citit cap coadă.
Melody va scoate și o carte.


 5. Iată alte titluri excelente!

30 law of attraction practical exercises, by Louise Stapeley

6. Mind over money - foarte, foarte bună și... gratis acum pe Amazon!

7. Get rich, lucky bitch, by Denise Duffield-Thomas (are și blog bun)

8. Right Riches For You, by Douglas, Gary M.; Heer, Dr. Dain

9. Being You, Changing the World, by Heer, Dr. Dain

10. Becoming Magic, by Genevieve Davis - Fabulous eBook!

Îți doresc să găsești în aceste cărți inspirație și bucurie! 


Am trei cărți gratis, in format pdf, pe care le dăruiesc: Secrets of the Millionaire Mind, Mini Manifesting Guide & The Law of Attraction. Dacă le vrei, scrie-mi un mail la budeanu.ioana@gmail.com.

Iași. Bucuria de a fi.

8/05/2014
Într-o după-amiază senină de vară, stăteam la o terasă elegantă, cu umbrele albe, și priveam fântânile fantastice din fața mea. Mama îmi zâmbea liniștit. Un frappe delicios îmi îndulcea gândurile. Vlad mă privea cu uimire. Apa îmi încânta auzul cu o muzică divină. Eram adâncită în bucuria atât de profundă, de reală, de a fi, pur și simplu. Într-o singură zi, mi-am redescoperit orașul natal și am înțeles că fericirea vine de dincolo de realitatea imediată. Vine din noi. Din felul în care alegem noi să vedem viața și lumea în care trăim...

Ani la rând am vizitat Iașul iarna, înainte de Crăciun. Am trăit momente magice, cu lumini, colinde și zăpadă, însă mereu m-am plâns de ceva: fie de gheață, fie de vreme, fie de plictiseală. Nici nu mai știu motivele. Și plecam oarecum grăbită să ajung acasă, fugeam. 

După schimbările care au avut loc în viața mea în ultimele luni, iată că am ajuns într-un Iași miraculos. Într-o lume a mea, perfectă, din care trecutul s-a evaporat și am rămas doar eu. Nu știu dacă pentru toata lumea Iașul se va prezenta la fel, dacă va atinge suflete și va crea momente unice. Însă știu cu siguranță că dacă alegeți să vedeți frumusețea în lume, pământul se va întoarce spre voi zâmbind. 

Iașul este un oraș de poveste. A trecut el însuși prin schimbări importante, iar acum se prezintă vizitatorilor săi cu haine noi, strălucitoare. Este un oraș de legendă. Este liniștit și agitat, este vechi și nou, este modern și vintage, are câte ceva pentru fiecare. La ceas de seară, Iașul îți va spune exact povestea pe care vrei s-o auzi. 



Reîntâlnirea cu Hotelul Unirea a fost emoționantă, ca de fiecare dată. Când trec de ușile din sticlă, simt pace, calm și apartenență, mă simt acasă. Este liniște și miroase atât de frumos... Oamenii zâmbesc și dulcele grai moldovenesc te face să uiți de probleme și gânduri inutile. 

Camera noastră de la etajul 5 ne oferă acea priveliște asupra orașului de care nu poți să te saturi niciodată. Din pat văd doar cerul, norii care aleargă prin marea de albastru, clădirile înalte, teii. Pe noptieră mă așteaptă cafeaua și sorb visătoare din lichidul fierbinte și aromat, strigând cât pot de tare în gând: "Cât este de frumos!"



Ne petrecem după-amiaza cu părinții mei, schimbăm povești și doruri. Apoi ieșim la promenadă în Tudor, cartierul studenților. Nimic nu s-a schimbat vizibil, însă totul este atât de nou pentru mine, cea de acum... Ne oprim la o terasă cocoțată pe o clădire, La Castel. Servire ireproșabilă, bere cu lămâie rece, rece. Exact cum mă așteptam să fie.

Seara ne-o petrecem în hotel, cu discuții, planuri și muzică. Iau hotărâri importante, care vin din bucuria pe care o trăiesc. Cât de bine este să fii tu însăți, acasă, cu mintea limpede, cu povestea drumului invadat de lanuri de floarea soarelui, de lavandă și miei, cu liniștea unui hotel elegant, cu parfumul așternuturilor albe, cu cerul revărsat pe pernă! 

Însă dacă tu crezi că nu se poate mai bine, te înșeli. A doua zi a fost și mai interesantă. 



Micul dejun de la Unirea, la ora 7, a însemnat cafea proaspătă, omletă delicioasă cu salată de legume, zâmbete, suc de portocale, Frank Sinatra, raze de soare care anunțau o zi minunată.

Am mers pe jos câțiva kilometri buni, pentru că am vrut să reiau un traseu pe care îl făceam destul de des acum mai bine de 12 ani. De la Hotel Unirea, am mers spre Teatru, am trecut de Hala Centrală, am coborât pe strada Vântu și am pătruns într-o zonă de case, construite în afara timpului, cu grădini încărcate cu pere aurii, mere și prune violet. Am urcat pe Moara de Vânt până la Little Texas, printr-o lume complet diferită, liniștită și suavă. 

Little Texas este un restaurant cu specific american, deschis în Iași în anul 1997. Eu am plecat din Iași în 2006, însă nu am fost niciodată acolo. De ce, oare de ce? Când intri în spațiul răcoros, cu bănci din lemn și mirosuri dulci, știi deja că îți va plăcea la nebunie. În spatele restaurantului este o terasă imensă, cu trandafiri uriași, cascadă, scaune cu perne verzi, moi, mese elegante și chelneri zâmbitori. Limonada cu miere este perfectă, recomand! Am stat foarte puțin și îmi pare sincer rău, însă eram pregătită pentru alte aventuri.



De la Little Texas, puțin mai sus, pe șosea, știam eu o alee care trece printr-o pădure magică și ajunge direct la Lacul Ciric. Aleea fusese acoperită de timp și copacii își scriseseră propria poveste în ultimii 10 ani. Am depășit-o fără să o recunosc și am ajuns la telescaun. Telescaun, am zis? Oh, da! Eu de ce nu știam că există așa ceva în Iași? Câteva secunde de uimire, apoi emoție, apoi bucurie imensă, de copil. Bineînțeles că am coborât peste pădure cu telescaunul și am simțit intens șoaptele naturii, cântecul păsărilor, aerul pur. Coborârea este lentă, panta domoală, iar în vale se zărește lacul, printre clădiri abandonate, acoperite de vegetație sălbatică, de un verde crud. 



La Ciric ne-am întâlnit cu părinții mei și am făcut un tur de lac, în misiunea de recunoaștere și de găsire a plajei. Totul s-a transformat uluitor în ultimii ani. De la un petec de iarbă mizer, acum ai piscine, jocuri, plaje cu nisip, terase, muzică, voie bună. Îți poți petrece toată vara acolo, fără să simți lipsa mării sau a călătoriilor îndepărtate. În definitiv, ești la 15 minute de centrul unui oraș istoric, în pădure, pe malul lacului. Ce poate fi mai frumos? 

Am stat și noi la o terasă de pe lac, am băut o cafea bună, ne-am jucat cu doi pui de pisică și am zâmbit soarelui. Apoi tata ne-a dus cu mașina să vedem și alte părți ale Iașului, absolut senzaționale. Construcții noi, case mărețe, grădini cu trandafiri, liniște, atât de multă liniște... 



După masa de prânz, am ieșit cu mama la o plimbare până la Palas. Locuri știute, trăite, învățate pe de rost. Însă nu mică mi-a fost mirarea, când am ajuns în capul dealului, și am văzut cea mai frumoasă grădină din viața mea. Am călătorit prin lume puțin, am fost în parcuri, în grădini, în locuri incredibile, însă parcul de la Palas, din Iași, este uluitor! 

Flori imense se revarsă peste băncile din lemn strălucitor, ape turcoaz susură în depărtare, copii veseli fac tumbe pe deal, tineri se sărută ascunși de arbori exotici, valuri minunate coboară scările palatului, în nuanțe de albastru, auriu și alb pur. Clădirile noi, cu forme interesante, crează cadrul acestui spectacol, un carusel colorat își așteaptă mușteriii, iar pe fundal, mărețul, minunatul castel. 



Nu cred că în 28 de ani am văzut cu adevărat Palatul din Iași. Iar acum i s-a redat măsura frumuseții.

Terase albe, magazine, bisericuțe poleite și un apus roz, blând ca un zâmbet de copil, îți însoțesc pașii. Seara s-a încheiat și mai bine, cu bunătăți de la Restaurantul Panoramic: o tigaie picantă (specialitatea chef-ului), salată de caracatiță și creveți, Pasta di Foresta și tartă de ciocolată cu fructe de pădure. Vă recomand să mergeți la Panoramic, este unul dintre cele mai frumoase restaurante în care am fost vreodată!



Iar dacă aveți în plan un weekend cu fetele sau o escapadă romantică, Hotelul Unirea te invită la răsfăț total: tratament cu șampanie și petale de trandafiri, hammam, armonie în cuplu, sweet temptations, hairstyle, masaj, manichiură, cosmetică și tot ce visezi. Bineînțeles, la Unirea SPA

Cu greu am plecat de data aceasta din Iași. Drumul mi s-a părut mai lung, mai încordat. Însă am luat cu mine toată bucuria, toată culoarea unui oraș renăscut, redescoperit. 


Foto: Vlad Semen


Mergeți în Iași vara aceasta sau chiar la toamnă, în magicul octombrie. Veți simți emoția, garantat!