Locul în care îmi trăiesc visele

8/11/2015
Stau pe o bancă și simt soarele filtrat prin verdele copacilor și reflectat în apă. Privesc cerul. Albastrul imens este intrerupt doar de câțiva nori răzleți, iar vântul adie tulburător printre tufele de iasomie. Se aud râsete de copii și conversații discrete, ciripit de păsări, gâlceavă de rațe sălbatice care se întrec pe lac. Însă în sufletul meu este liniște. O liniște pe care mi-o caut aici de ani de zile, pe care o găsesc mereu așteptându-mă, luminându-mă. Sunt în Carol, parcul viselor mele…

Când m-am mutat în București, în primăvara anului 2006, am descoperit orașul mergând pe jos, am învățat fiecare stradă, fiecare alee, fiecare clădire și colț de cer. Însă, cumva, ca într-un mit, Parcul Carol a rămas secret pentru mine. Deși se afla la jumătate de oră de mers de unde locuiam, nu știam de el, nu îl bănuiam, nu era încă timpul să-și spună povestea.

La sfârșitul lui 2007, viața mea s-a schimbat dramatic. Am ieșit dintr-o relație de peste 14 ani desul de confuză față de ce-mi rezerva viitorul. Mai mult, am pășit imediat într-o relație nouă, m-am îndrăgostit fulgerător și irevocabil. Iar Vlad m-a dus prima dată în Carol. Imaginează-ți mirarea mea și magia pe care a sădit-o acel loc în sufletul meu dornic de iubire, de acceptare, de… acasă.

Dar povestea era abia la început.

 
Au urmat ani de căutări, de drumuri, de încercări. Nu voi uita niciodată locul meu special din Carol. Sub pod exista o terasă, unde mă împrietenisem cu toată lumea, de la patroană la angajați. Îmi găsisem acolo colțul meu de rai, de liniște. Iar când mi-am dat demisia în 2009 și mă pregăteam să devin freelancer (a se citi: “habar nu aveam ce voi face”), am avut câteva săptămâni în care am mers zi de zi în parc, căutând răspunsuri în mine, în natură. Și de fiecare dată le-am găsit. 

 
Tot acolo mi-am șoptit împlinirile către lume. Primul proiect de travel pe care l-am făcut în viața mea, în Carol a fost sărbătorit. În crâșma aceea micuță, mi-am strigat fericirea la telefon, către o prietenă bună, către mama. În Carol zâmbeam copacilor în floare, în prag de primăvară. În Carol mergeam în nopțile fierbinți de vară, când în casă nu se mai putea respira. În Carol mergeam când toamna își colora drumul spre inima mea. În Carol mergeam la concerte iarna, pe -20 de grade, când zăpada creea o feerie de nedescris sau în diminețile de 1 ianuarie, cand eram doar noi și pescărușii. 


În acest parc de poveste mi-am sărbătorit și următoarele proiecte, devenise un obicei tare plăcut. Îmi luam laptopul cu mine și îmi umpleam de acolo paginile vieții cu dorințe și visuri atât de mari, încât mă speriau. Însă ceva din magia naturii mă ajuta să trec peste panică și să cred în miracole. 


  
Dupa cum îți imaginezi, nu a fost vorba numai despre succes. Am avut zile complicate, de îndoială și lacrimi. Le-am dus pe toate acolo. Am avut momente când nu puteam să respir. Când simțeam că nu pot să merg mai departe. Când totul era gri, șters, blocat și ferecat. Găseam liniște în Carol, îmi găseam drumul rătăcit. După câteva minute de meditație și liniște, ideile începeau să curgă. Îmi reveneam. Și nu este vorba numai despre anii trecuți, ci și de acum. Încă am clipe de îndoială, parcă mai complicate și mai intense, pe care tot acolo le duc să se transforme, să se dilueze. 

 
Încet, încet am cunoscut toate locurile fantastice din jurul parcului: Castelul lui Țepeș, Institutul de Astronomie, strada Xenofon, aleea și Palatul Suter, Fabrica, terasa care există de o vară pe lac și unde ne place să vorbim despre viața noastră în nopțile cu lună plină. Pe toți prietenii mei i-am dus invariabil în zonă. Și pe mama o duc în Carol, de fiecare dată când vine la București. Cei care mă cunosc știu ca punctul de întâlnire preferat este în Fabrica. Adevărul este ca acel colț al Bucureștiului exercită asupra mea o atracție incredibilă, face parte din mine, din povestea mea. Și da, mi-aș dori să locuiesc acolo, într-un bloc frumos cu vedere la parcul Carol. 


 
Anii trec, viața mea se schimbă și capătă sensuri nebănuite, am momente de împlinire și recunoștință, dar și de frică sau de confuzie. Îmi pun întrebări ca orice om despre lume, vise și rost. Indiferent de anotimpul în care mă aflu, aleile parcului sunt la fel – scrise cu magie și lumină, iar vântul îmi șoptește tot ce am nevoie să știu. 





Dacă și tu ai un astfel de loc în orașul tău de suflet, te invit să ne povestești despre el, în cadrul campaniei #OpenYourCity, by Heineken. Tot ce ai de făcut este să intri în aplicație – AICI – să urci o fotografie și să ne spui o scurtă poveste despre cum te-a marcat acel loc. Așa devenim amabasadori ai lumii frumoase în care trăim. Asta este puterea poveștilor care ne aduce mai aproape unii de ceilalți și ne inspiră să ne trăim visele. Mulțumesc, de abia aștept să citesc despre locul tău preferat! 

Grand Hotel Italia. Un vis devenit realitate. În România.

8/10/2015
Ultimele raze ale soarelui învăluie piscina într-o aură de lumini și umbre. Este o seară de vară răcoroasă, în jurul meu este o liniște deplină, iar florile grădinii îmbălsămează aerul cu aromă de miere. Noaptea se lasă peste oraș, becurile licăresc jucăuș, dintr-un colț al barului se aud râsete, iar un foc de artificii invită lumea la aplauze și bucurie. Sunt pe un deal al Clujului, la unul dintre cele mai frumoase hoteluri pe care le-am văzut în viața mea: Grand Italia. Am străbătut jumătate de țară pentru o noapte aici și a meritat fiecare secundă. Iată de ce...

După ce am plecat din Maramureș și traseul nostru s-a schimbat definitiv, am ajuns în Iacobeni, iar de aici aveam o singură posibilitate. Să mergem spre București prin Suceava sau Iași și să petrecem o noapte la cușetă. 

Însă în plimbările mele pe internet am descoperit câteva imagini de care m-am îndrăgostit definitiv. O cameră albă de hotel, un restautant elegant, o terasă cu vedere. Și mi-am zis: vreau să ajung aici! Iar de la vis la realitate a fost un singur pas. Un tren de dimineață pleca din Iacobeni spre Cluj. Sunt vreo 5 ore de mers, dar cine le numără?! Iar din Cluj aveam tren de zi spre București, ca să mai vedem și ceva din țara noastră frumoasă. Simplu! Am trimis un email care a hotărât drumul nostru. În doar câteva ore, ne cazam la Grand Hotel Italia

Am mai fost în Cluj, mi-a plăcut orașul, mi-au plăcut oamenii, însă acum eram într-o misiune. Gândurile mele se îndreptau doar spre universul Grand Italia. Nu aveam ochi pentru altceva. Și zău ca poți să stai câteva zile acolo, fără să te plictisești. 


Antonio Batani este un om de afaceri italian care s-a îndrăgostit de Cluj, încă de la sfârșitul anilor '90. „Pe vârful acela de deal s-ar potrivi un hotel: cel mai frumos hotel din oraş”, a spus domnia sa. Și visul său a devenit realitate 10 ani mai târziu. Grand Italia Cluj face parte din marea familie Select Hotels Collection și este de o eleganță uluitoare. Are un aer vintage, italian-chic, este primitor și nu te "ține la distanță" cum alte hoteluri mari și impersonale o fac. Aici te simți acasă, în familie. 

Grand Italia nu are rivali, este cel mai frumos și mai elegant hotel din Cluj, poate chiar din România: "are 187 de camere elegante pe nouă nivele, cu o minunată panoramă asupra orașului, un centru pentru reuniuni cu 14 săli de meeting și altele mai mici pentru grupuri de 10 până la 1000 de persoane, restaurant pentru recepții, nunți și banchete până la 700 de persoane, restaurant à-la-carte cu rafinamente ale bucătăriei italiene și internaționale" - ca să citez site-ul orizonturiculturale.ro. Mai multe detalii poți citi aici


Noi am fost cazați la etajul 7, cu o vedere panoramică asupra Clujului. Cerul își schimba nuanța în fiecare secundă, avioanele decolau exact prin spațiul nostru vizual, luminile se aprindeau treptat peste oraș, iar dimineața am avut parte de cel mai frumos răsărit posibil.

Camera în care am stat era imensă, cu parchet din lemn masiv, cu două paturi albe, din piele, cu pilote și perne custom made, cu un birou elegant și o baie absolut uluitoare. Zău că aș fi stat numai acolo. Bineînțeles, aerul condiționat, lumina, televizorul, totul se acționează discret, dintr-un panou aflat lângă pat. Însă după câteva ore de odihnă, am plecat să inspectăm locul, pentru ca nimic parcă nu-mi place mai tare pe lumea asta decât să simt parfumul, aerul, atmosfera unui hotel. 

Lobby-ul este imens și alb, cu discrete nuanțe aurii. Orhidee albe împodobesc recepția, restaurantul este ascuns sub o boltă italiană și se deschide mândru, în alb și frez, sala de bal este decorată în alb, navy și bej, iar terasa îți taie respirația: flori albe, lumini plăcute, liniște, aer curat, eleganță atemporală.


Mi-a plăcut totul enorm, m-am bucurat de micul dejun perfect de la restaurantul italian, de terasă, de vederea superbă asupra Clujului, de biroul micuț din cameră, de paturile albe, de baia luxoasă, de lobby-ul desăvârșit, de oamenii veseli - turiști și angajați, de cafeaua aromată, de focul de artificii, de liftul din sticlă care îți punea orașul la picioare, de florile minunate, de piscină, de grădina superbă.  

Ah, poate te gândești ca tot luxul acesta vine la un preț pe măsură, corect? Ei bine, nu. O cameră dublă deluxe este în jur de 100 de euro pe noapte, cu toate detaliile de mai sus incluse. Este un hotel de 5 stele în care confortul clientului, eleganța și bunul-gust fac legea. 


Și cred că este un dar minunat pentru noi, este o bucurie și o onoare să avem astfel de locuri în România. Visul unui italian a devenit posibil în țara noastră. Visul meu s-a împlinit la Grand Hotel Italia. Mulțumesc! 

Îți recomand din suflet să faci un cadou frumos cuiva drag și să mergeți la Cluj, pentru un weekend romantic la Grand Italia. Este inspirat, surprinzător, elegant și creează amintiri pentru totdeauna. 


Iată mai jos și câteva fotografii realizate de Vlad la Grand Hotel Italia: 


















 
Călătoria noastră prin țară a fost posibilă datorită prietenilor de la Genius Travel, Hotel Unirea, La Conac în Bucovina, La Cassa Vișeu, Grand Hotel Italia Cluj, Turquoise Hotel Venus, Tomis Garden Aparthotel Mamaia. Parteneri: F64, KFetele, Ghiduri Turistice, The Trends.  


Pentru mai multe fotografii, povești și aventuri, te invit să ne urmărești pe Instagram sau să cauți hashtag-ul #InvisibleRomania pe Facebook, Instagram, Twitter. Mulțumim!

La Cassa în Vișeu. Ce mi-a plăcut în Maramureș.

8/04/2015
De ani de zile visam la Maramureș, la Mocăniță, la pădurile superbe și la satele scăldate în lumină și culoare. Mi-a fost greu să aleg un loc de popas, pentru că vroiam să văd atât de multe și aveam atât de puțin timp... Când am organizat traseul din Gura Humorului spre nordul țării, nu doream un drum de noapte și am ales să facem un popas de 20 de ore în Beclean pe Someș și să vizităm celebra herghelie de aici. Apoi, am mers cu toată viteza și tot dorul din noi spre Vișeu.

Dacă ajungi prin Beclean, să știi că herghelia este mult mai departe decât arată Google Maps și că poți lua un taxi lejer până acolo, sunt câțiva kilometri. Noi am prins o ploaie mocănească și destul de frig, însă nu era nimeni la herghelie și am putut admira iepele cu puii lor, care pășteau nestingherite în poiană, dar și armăsarii pur sânge din grajduri. O experiență frumoasă, chiar și așa, pe ploaie.


Trenul spre Vișeu trece prin zone minunate, pe care le-am admirat cu bucurie în suflete. Fiecare sat, fiecare casă, fiecare pădure sunt dovada vie că România noastră este una dintre cele mai frumoase țări din lume.

În Vișeu de Jos am găsit un maxi-taxi în gară, care mergea spre Vișeu de Sus - informații imposibil de aflat de pe internet sau din oricare altă parte. Și astfel am ajuns într-un orășel înconjurat de păduri, cu biserici semețe, cu oameni faini și cafea bună. Era dimineață, era frig și respiram un aer pur, proaspăt, înmiresmat.

Iar când am ajuns la pensiunea La Cassa, atmosfera s-a însuflețit dintr-odată. Restaurantul de la parterul pensiunii este cel mai iubit din oraș, este plin tot timpul cu oameni veseli și servește cea mai grozavă limonadă pe care am gustat-o vreodată. Citisem pe net recenzii în care oamenii își exprimau nețărmurita iubire pentru bucatele și băuturile servite la restaurantul La Cassa, însă trebuia să testăm noi înșine ce are de oferit Maramureșul.


Au urmat două zile petrecute ca într-un vis: răsfăț total, plimbări, picnic în pădure, ploaie, soare, râsete și voie bună. 

Iată ce mi-a plăcut cel mai mult în Maramureș:


1. Oamenii. Peste tot în România am întâlnit oameni buni, generoși, cu povești frumoase, însă Maramureșul este fruncea. 

2. Pensiunea La Cassa - camerele sunt mari, aerisite, cu vedere spre dealuri verzi, cu paturi în care te afunzi și liniște deplină. 



3. Mâncarea de La Cassa este senzațională! Porții uriașe, bucate tradiționale la micul dejun, meniuri personalizate la prânz și cină, limonadă cu fructe proaspete și multă atenție la detalii. 


4. Alexandra, domnișoara care a avut grijă de noi două zile. Nu am cuvinte să-i mulțumesc și zău că ne-a răsfățat mai ceva decât o face mama când merg acasă. Un zâmbet, o bucurie de om. Plus, am fost foarte atentă, iar fetele se purtau exemplar cu toți clienții, nu ne-au tratat pe noi în mod special. Jos pălăria! 

5. Grădina pensiunii, mesele din lemn, luminile și florile te invitau la relaxare și bună-dispoziție. 


6. În tot Vișeul am dat peste oameni cu zâmbet molcom și vorbă bună. 

7. Plimbarea cu Mocănița este exact așa cum ți-o imaginezi: un tren de epocă, bănci tari, sobă în mijlocul vagonului, aglomerație, pasionați de fotografie, păduri nesfârșite, râuri repezi, cascade, lipsa oricărui semnal la telefon, natură dezlănțuită, flori sălbatice, vânt, soare și câteva ore de bucurie totală. 


8. Picnicul din poiană (Mocănița oprește o oră și jumătate pentru masa de prânz) - sandvișuri cu friptură la grătar și murături, afinată, apă rece și mese din lemn împrăștiate prin pădure, un muzeu, o toaletă rustică, muzică populară, mulți străini extrem de încântați de ce văd. 

9. Înghețata și cappuccino de la pensiunea La Cassa. Divine. 



10. Micul dejun împachetat și pus la frigider pentru noi, ținând cont că plecam din pensiune la 6 dimineața. 

Îmi pare foarte rău că nu am ajuns la Săpânța, în Baia Mare sau în satele din jur, însă acum avem un motiv foarte bun să revenim. 

Ce nu vom uita niciodată însă este căldura, bucuria, răsfățul, dragostea cu care ne-au tratat cei de la pensiunea La Cassa. Recunosc: am fost atât de impresionată încât, de multe ori, nici nu știam ce să spun. "Mulțumesc!" este prea puțin. 

Dacă ajungi în Vișeu sau prin Maramureș, mergi câteva zile la La Cassa și vei vedea chiar tu dacă am sau nu dreptate. 

Iar acum te las cu fotografiile lui Vlad din Maramureș:

 
















Călătoria noastră prin țară a fost posibilă datorită prietenilor de la Genius Travel, Hotel Unirea, La Conac în Bucovina, La Cassa Vișeu, Grand Hotel Italia Cluj, Turquoise Hotel Venus, Tomis Garden Aparthotel Mamaia. Parteneri: F64, KFetele, Ghiduri Turistice, The Trends.  

 

Pentru mai multe fotografii, povești și aventuri, te invit să ne urmărești pe Instagram sau să cauți hashtag-ul #InvisibleRomania pe Facebook, Instagram, Twitter. Mulțumim!