Sunt tot aici, pe drum.

12/27/2018
Cu 11 ani in urma, dupa Craciun, stateam singura la o masa micuta din garsoniera mea din Titan, in fata laptopului. De abia iesisem dintr-o relatie dupa 14 ani, intrasem abrupt intr-o noua relatie, si totul parea destul de confuz. 

Da, eram indragostita, insa fluturii din stomac erau si de frica. Spre ce naiba ma indrept?! Ce fac eu cu viata mea mai departe? 

Nu aveam job si tocmai inchisesem o revista online pe care am tot incercat sa o duc in spate cu munca grea si... inutila. Cautam ceva care sa aiba sens, care sa ma faca sa ma simt bine, in siguranta, ceva ce STIU sa fac cu ochii inchisi. 

Lucrasem la doua reviste online pana in acel moment si auzisem eu de chestia asta noua numita blog. Si cum Google is my best friend, am dat o cautare. Mi-a aparut blogger in prima pagina, am deschis, mi-am facut un cont. Pana si adresa mea de gmail era noua pe atunci. 

M-am prins putin cum se fac lucrurile, aveam niste texte scrise pentru job, dar "refuzate" pe motivul ca sunt "prea personale". Le-am urcat acolo, in haurile internetului. 

Si, m-am surprins, dupa vreo 5 ore de 'munca', treaza si fericita. Linistita. In the flow. Pusesem o pauza gandurilor pline de neliniste si indoiala. 

Asta nu inseamna ca aveam vreun gram de incredere in mine, stiam doar ca asta fac eu. Scriu. Ca asta ma tine in viata. Si asta imi place sa fac si era cam singurul lucru safe, cunoscut, pe care il faceam bine de mica. 



N-am avut niciun fel de planuri cu blogul, niciun fel de asteptari. Se numea simplu I's Blog si avea acolo tot felul de povesti. Despre mine, despre viata, intrebarile mele aruncate in lume. Care lume? Habar n-aveam. Nici nu ma asteptam sa citeasca cineva. 

In 2008 am continuat sa scriu, tocmai pentru ca eram stresata. Era metoda mea de relaxare, de vindecare. Imi puneam in pagina furiile, amuzamentul, frustrarea, dorintele. Cate o data, era un strigat. Si da, ca in citatul ala, daca m-ar fi 'citit' lupii, ar fi inteles ca era doar un planset. 

Tot in 2008 am iesit si prima data din tara, la Balcic. (cred!! Uneori amintirile sunt diluate si amestecate). Am scris zilnic de acolo, niste aberatii. 

In 2009 am fost la Amsterdam si m-am prins ca exista acolo, afara, o lume fascinanta, gata sa fie descoperita. Prin iunie-iulie, ne-am mutat in Tenerife. A fost un impuls, o razvratire. Ne-am strans TOATE lucrurile din casa si am plecat in strainataturi sa ne "facem" viata :)) 

La fel, am pus pe blog frustrari, dureri, plansete, revelatii. In anul ala am avut vreo 11 cititori, primeam deja mesaje de la ei. Hmmm, parca nu mai eram asa de singura in negura internetului. NU aveam facebook pe atunci, poate ceva Twitter, daca ma ajuta memoria. 



In 2010 ne-am intors in tara si asta mi s-a parut cel mai mare esec al vietii mele, am intrat in depresie, m-am reangajat si plangeam zilnic in autobuz. De asta am inceput sa merg pe jos din Rahova pana la Romana. Dupa vreo doua luni, ma simteam mai bine, aveam mintea mai limpede. 

Imi luam concediu din ce in ce mai des, in primul rand - ca sa nu mai merg la munca (daaahh!), in al doilea rand - ca sa scriu pe blog. Blogul era viata!! 

Am facut turul Romaniei si am descoperit ca imi place enorm sa fiu pe drum. Ca despre asta e vorba. Ca asta vreau sa fac. 

O prietena buna si cu experienta in domeniu m-a invatat ce sa fac, cum se scrie un proiect, mi-a deschis ochii. Am alcatuit eu un text din suflet, pe o pagina A4, si l-am trimis la TOATE companiile din Bucuresti. Ceream bani ca sa calatoresc si sa scriu de pe drum. 

Nu voi uita niciodata ziua cand am primit un email de la Romania Libera, drumul pana pe Nerva Traian, laudele lor ascultate printr-o ceata de ganduri si norisori roz. Am auzit atat: "DAAAAA!! Ah, la cum scrii, normal ca te sponsorizam." Am avut multe momente din astea in viata, insa primul nu se uita niciodata. Stiu ca am sunat-o pe mama si i-am spus ca voi fi vedeta :)) 

Am fost prin vreo sase orase din Italia si Spania, eu socotisem ca ne cam ajung 5 euro/ zi de mancare si cazare (insert rolling eyes here:), am stat in couchsurfing, ne-am intors muuult mai devreme decat am spus. 

Insa pe drumul asta am avut parte de (poate) cea mai fericita zi din viata mea. Eram dupa o noapte teribila petrecuta pe strazile din Barcelona, ajunsesem odata cu rasaritul in Tarragona. Am stat amandoi pe o stanca deasupra Mediteranei si am hotarat asa: sa locuim candva langa mare, sa fim mereu asa, fericiti, liberi. Tin minte aerul parfumat cu pini si portocale. Si muzica de opera. Si hotelul micut. Si o alee magica si intortocheata ca visele mele. 

In 2011 ne-am reintors in Tenerife. Si ca sa nu mai "dau gres", imi luasem cu mine 5 (cinci) joburi. Faceam diverse pentru reviste online, intrase Facebookul in vietile noastre. Voiam ca totul sa fie perfect, sa castig o avere si sa ma si distrez. Insa stresul si-a spus cuvantul, am renuntat - again - la insula si ne-am intors sa "muncim si sa facem bani". 

Nici macar o secunda nu m-am gandit sa ma reangajez. 



In 2012, am plecat in Asia pentru prima data. A fost greu, foarte foarte greu. Si frumos, insa de asta mi-am dat seama cam la 6 luni dupa ce ne-am intors :))) Pe vremea aia, mi se parea ca toata lumea are ceva cu mine. Eram furioasa. 

Scriam pe blog si primeam ca raspuns aceeasi furie. Si deveneam si mai incapatanata. Preferam sa am dreptate, decat sa fiu fericita. 

In 2013, am primit cel mai bine platit job din viata mea de freelancer de pana atunci. Adunat cu celelalte salarii, traiam deja ca o regina. Ah, da, si cheltuiam pe masura. :)) Eram flamanda, insa nu de bani/ contracte/ faima, ci de viata. Ma cautam pe mine. 

Tot in 2013, am fost prima data in Africa, apoi ne-am intors in Tenerife, insa a fost asa... o escapada complet nereusita, pentru ca nu am gasit ce cautam :)) Go figure!! 

Si tot in 2013 am pierdut tot. Joburi, contracte, bani, tot. De ziua mea, in ianuarie 2014, am facut cea mai urata criza de depresie/ furie/ tantrum/ whatever. Insa m-am trezit. 

In 2014, in mai-iunie, am lansat cursul meu Travel Writing. Spre marea mea surprindere, s-au inscris 8 oameni. Waaaa!! 

Am inceput sa lucrez constant cu studentii mei, mi-au adus o fericire imensa, un scop, un sentiment de implinire, si magie, si iubire. 

N-am mai calatorit o perioada, m-am ocupat numai si numai de mine, de cresterea mea, am invatat ca nebuna, am facut TOT ce mi-a trecut prin cap sa vindec rani vechi, sa redevin eu insami, sa ma redescopar, am citit sute de carti, am urmat cursuri, am facut cele mai stupide (sau poate nu:) exercitii din lume, am plans mult, mi-am revarsat toata furia din mine, am sperat, am plans de usurare, mi-am scris pe toti peretii "I am enough". Ah, I did great!! 

Blogul a ramas in planul secund, evident. Iar 2015 este, asa, o ceata. Habar n-am daca am iesit din casa:)) 

In 2016, m-am ridicat. Ma simteam mai bine. Mult mai bine. Am trimis un email la Huffington Post si am inceput sa scriu pentru ei. Si pentru CNN, BuzzFeed, PlayBuzz, Bored Panda, etc. Am facut primul meu proiect international cu Singapore Airlines. Am plecat intr-o calatorie de 3 luni prin Asia, am stat la zeci de hoteluri de 5 stele, am invatat enorm, am cunoscut oameni care imi sunt si acum prieteni buni, chiar daca ne despart continente. 

Ne-am intors in Romania epuizati. Cat a durat odihna? Vreo doua luni. And again. 

In 2017 am luat-o de la capat - zboruri lungi, hoteluri de vis, povesti, tari noi, oameni minunati, aventuri. Ne-am dat noi seama ca tot ce facem - oricat de misto ar fi - este al naibii de obositor. In timp ce calatoream, aveam si joburi, semnam contracte, incheiam parteneriate, lucram cu oameni de pe 3 continente, trimiteam zeci de emails, schimbam la 2-4 zile hotelul/ destinatia. 

Furia mea ajunsese la final. 

Ne-am dorit sa ne oprim putin. Si asa a venit Bali-ul. Dintr-un vis mai vechi, implinit intr-o zi magica. 



In anul petrecut in Bali, totul a fost dincolo de orice imaginatie. Stateam cu oamenii mei la masa, ne uitam unii la ceilalti si nu aveam cuvinte sa exprimam ce simtim, daca ce se intampla in jurul nostru este real sau de pe alte taramuri. 

As spune ca 2018 a fost un an greu. Asta e primul lucru care imi trece prin cap. Hmmm. Am reluat acum, luna cu luna, jurnalul din 2018 si nu a fost chiar asa. TOATE visele mele s-au implinit. Am facut niste salturi uriase in necunoscut. Mi-au fost testate toate emotiile. Si cele pe care nu stiam ca le am. 

Ne-am intors in Romania tulburati si schimbati. Am stat vreo doua luni, am plecat spre alte vise. 

Din octombrie suntem in Sicilia, in cel mai frumos palat din Catania. Am crezut ca ma voi dihni, imi voi linge ranile si totul va fi super smooth. 



Lectia principala a fost... surrender, letting go of control, trust & faith. 

Si iata-ma aici. Alt vulcan, alt cutremur, alte emotii. O prietena mi-a spus ieri ca, probabil, pamantul ma iubeste enorm si ii place sa ma legene in bratele sale. 

Am inteles ca, de fiecare data cand ma aman pe mine insami, cand refuz sa vad, sa imi ascult sufletul, sunt readusa - cu blandete, ce-i drept -  pe drumul meu. 

Dupa 11 ani, stau din nou la o masa, in fata laptopului. Ma intreb cine sunt si ce iubesc cel mai mult pe lumea asta. Stiu ca sunt pregatita pentru alte schimbari. Pentru ca eu le aleg, eu le creez, eu le cer. 

Si revin la marea mea iubire - singura constanta in toti anii astia - blogul. Mi-e dor sa imi las povestile sa curga din mine. Nu pentru ca acum sper sa ma citeasca cineva. Ci pentru ca asta sunt. Scriu. Am tot promis ca o fac, insa pana nu s-a miscat pamantul cu mine, am refuzat sa vad.  

Tot ce am vrut sa spun cu articolul asta este ca astazi, 27 decembrie 2018, sarbatoresc 11 ani de blog. Si o aventura magica -  drumul meu spre mine. 

Stiu foarte bine ce vreau, habar n-am cum, insa am incredere. Am credinta ca acest loc al meu de pe internet va vedea cuvintele.

Va multumesc din suflet pentru calatorie si pentru ca sunteti cu mine. Nu am promisiuni de facut si nici daruri. Ma am doar pe mine, asa cum sunt. 

I show up. 

Multumesc! 


PS. Iar daca vreti sa-mi cititi povestile nediluate - pe care le scriu doar in emails - va puteti inscrie mai jos. Trimit doar miercurea un singur email si daca nu va convin my F-words, va puteti dezabona cu un click. 


Do you wanna live your dreams? I'll show you how:

* indicates required