Ce inseamna sa fii "a multi-passionate entrepreneur"

2/17/2019
Prima data cand m-am izbit de termenul asta a fost cand am inceput s-o ascult pe Marie Forleo, acum cativa ani in urma. Zic "m-am izbit" pentru ca - din prima secunda - am simtit ca s-a "inventat" o nisa si pentru cei ca mine, fara nisa :)) 

Chiar daca suntem in anul 2019 si este plina lumea de digital nomads, de energy workers, de oameni care calatoresc si fac tot ce sunt inspirati sa faca - adica numai ce le place, de oameni care se reinventeaza si te uimesc cu pasiunile lor "neasteptate" - inca mai exista dinozauri care iti recomanda cu caldura sa te nisezi. 

Adica sa iti gasesti UN SINGUR LUCRU pe care sa-l faci si sa-l faci perfect. (aici as avea nevoie de emoticonul ala care se tavaleste pe jos de ras). 

Din punctul meu de vedere, sa iti limitezi placerile in viata inseamna sa traiesti mai putin. Inseamna regrete. neimplinire. o durere pe care nu stii de unde s-o apuci, care nu e depresie, dar pe acolo. Never enough. 

Am fost acolo. Ooo, da, mult timp. Am incercat sa fac totul perfect, asa cum spun altii, cum fac altii, cum credeam eu ca "ar prinde", ca sa obtin rezultate. And guess what! Am avut ceva succes. Insa succesul asta a fost volatil, ca cele 15 minute de faima. Dupa ce trece valul, ramai cu un gust amar de... not enough, neimplinire, neterminare. 

De cate ori ai gandit sau simtit ceva de genul: "mai, oare asta e tot? oare nu este mai mult de atat? ca e cam trist!" 

Dupa ce am auzit la Forleo de termenul asta de "a multi-passionate entrepreneur", am luat cuminte o foaie de hartie si am scris acolo ce-mi place mie sa fac. M-am trezit in fata unei liste in care, fiecare linie imi spunea ceva, insa - luate impreuna - ma faceau sa plang. Cum naiba sa 'asamblezi' gatitul cu scrisul si calatoritul, cu mersul la plaja, cu cititul, cu filmele, cu predatul, cu uitatul la cer si cu plimbarile cu barca, cu schitatul rochiilor pe spatele unei agende - si... sa mai faci si bani din asta?! 

Am ajuns la o singura concluzie: plm. Am aruncat foaia. 

M-am intors la lupta. Sa imi fac un site nou, sa fiu in trend. Sa scriu mai des. Sa ma promovez. Sa fiu activa in social media. Sa vand. Sa creez continut de calitate (hahahaha, doamne, ce ma face sa rad numai expresia asta:))). Ah, da, acum cativa ani incercam chiar sa ma duc si la diverse adunari din astea - conferinte. 

Am inceput sa invat despre energie si despre "intentional resting". Bai, si jur ca am incercat sa ma odihnesc. Cam un an. Ma odihneam atat de tare, ca ma apuca o plictiseala din aia de ma urcam pe peretii mei de bambus din Bali. 

Hello!! Yes!! Poti sa te plictisesti si pe cea mai sexy insula exotica din lume. Si la cel mai de 5 stele resort. Si sa te apuce dracii la plaja, ca te mananca ceva si nu stii ce este si nu te poti scarpina in public :)) 

Toata mancarimea asta s-a oprit cand m-am dat cu o barca. Am iesit in larg, am incercat sa ma las purtata, sa simt valurile. (anxietatea mea se manifesta prin frica de movement - so, it's not always easy to surrender). 

M-am intors acasa, am pus un video pe Instagram de pe barca. Si am inteles ca NU VREAU SA RENUNT LA NIMIC DIN CE-MI PLACE. Ca le vreau pe toate. Ca pot sa le fac pe toate.



Iar mintea mea a inceput sa faca tot felul de conexiuni. Unele so fucking obvious, ca iti dai ochii peste cap. 

1. in viata este vorba despre placere. Adica, rostul nostru este sa fim fericiti. Cu cat avem mai multe placeri (multumiri, satisfactii), cu atat ne simtim mai bine, cu atat vin si banii si alte chestiile faine. Am scris ieri despre asta.

2. fricile nu dispar niciodata, mai bine le accepti si razi de ele. Ok, merge si un gin sau ceva. 

3. suntem prea orientati pe rezultate. Facem chestii in viata doar pt ca asa credem noi ca o sa obtinem ceva. Ne intalnim cu oameni, poate ne ajuta in cariera. Mergem la sedinte, ca asa trebuie. Ne sacrificam - am fost invatati ca fara sacrificiu nu se poate, ca e ceva mandrie in durere. Vindem/ scriem/ cream ca sa facem bani. Mergem la un loc de munca, sa avem salariu. Ne amanam vietile pentru altii, pentru like-uri, pentru faima si influenta, pentru praise. 

Gandim undeva in mintea noastra ca - daca facem totul "cum trebuie" - la final, poate poate o sa ne simtim good enough. Ca poate o sa avem timp sa respiram. 



Am inteles ca tot ce scrisesem eu pe foaia aia avea sens.

* pot sa gatesc cu pasiune doar pentru familia mea. Nu tre' sa fac asta public, ma pot bucura in bucatarie de una singura, chiar daca n-o sa stie nimeni ever ce prajituri divine inventez. 

* pot sa ma dau cu barca si sa merg la plaja si sa nu ma simt vinovata de asta, este timpul meu, placerea mea. Si da, pot sa studiez navigatia doar pentru ca imi aduce o imensa bucurie. 

* pot sa scriu si sa fac publice texte care nu "vand", care sunt citite de 3 oameni. Doar pentru ca eu simt sa le scriu. 

* pot sa nu postez nimic pe retelele sociale, lumea n-o sa se duca naibii fara mine. si nici afacerea mea. 

* pot sa predau si sa tin cursurile mele fara sa ma ingrijorez de cat de profitabila e chestia. Daca mie imi place, atunci e bine. 

* pot sa iubesc, fara sa astept sa fiu iubita. Fara sa slabesc mai intai. Fara sa fac pe plac altora. Fara sa imi fie frica de ce spun, ce fac, ce decizii iau. 

* pot sa fiu pasionata de orice, oricat de frivol pare, fara vina ca deranjez pe cineva cu vesnicile mele subiecte de discutie: aviatie, design, fashion, astrologie si shamani, hoteluri si arhitectura. 


Nu suntem o linie dreapta, care se termina la un moment dat. Nici Universul nu este. De ce ne-am limita si n-am face TOT ce ne place, oricat de ciudat ar fi? 






Definitia din dictionar la entrepreneur = go-getter, high flyer, success story, mover and shaker, idea person, promoter, author, creator, showman, supporter, forwarder. 


Ca sa fii antreprenor - nu inseamna neaparat numai sa faci bani din afacerea ta - ci, mai intai: 

* sa iti spui in cap povestea TA despre succes. sa definesti ce anume inseamna succesul pentru tine. S-ar putea sa nu semene cu al altora. 

* sa faci mici pasi spre ce te face fericit. 

* sa fii multumit cu tine si viata ta. sa stii ca esti good enough, no matter what, si ca meriti sa ai tot si sa faci tot ce vrei. 

* sa iti misti corpul si mintea. sa te debarasezi de "the old school", sa iti faci propria scoala de "simtit bine". Si sa fii bland si ferm cu tine :) 

* sa pui pe foaie ideile care iti vin cand te simti cel mai bine. si sa le urmezi. REZULTATELE NU CONTEAZA. CUM TE SIMTI CONTEAZA. 

* sa te promovezi pe tine si pe cei din jur. sa le spui cat ii admiri. 

* sa fii responsabil pentru ce scrii, spui, creezi, si sa fii tu insuti, original. Sa fii autorul propriei vieti. 

* sa iesi pe scena. Oricat de tare ar durea asta. Oh, fuck, I know. 

* sa fii suporter pentru cei din jur, sa ii incurajezi, sa ii vezi, sa le spui ce crezi, sa ii ridici. 

* sa urmaresti, sa ajuti, sa sustii, sa iubesti, sa daruiesti fara sa astepti ceva inapoi. 

* sa iei decizii si sa le sustii, chiar daca ti-e teribil de frica. 



Si dupa toata vorbaria asta, concluzii:

1. Renunta la asteptari si rezultate. Se poate mai bine decat considera mintea ta. 

2. Schimba povestea pe care ti-o tot spui in cap, despre ce poti si ce nu. 

3. Fa loc in viata ta, zi de zi, la cate putin din toate placerile pe care le ai.  

4. Tot ce vrei sa primesti - daruieste mai intai. 

5. Chiar daca ai un job si nu esti pe cont propriu - esti pe cont propriu. Esti responsabil pentru cat de bine te simti. Gaseste in jobul ala o ancora, o mica placere zilnica - sau pleaca. Este chiar atat de simplu, am fost acolo. 

6. Banii vin in "cantitati" direct proportionale cu placerea pe care o simti. Cand ai facut ultima data ceva care sa te bucure pana la lacrimi? Ok, da, sexul se pune!! Inclusiv solo. 

7. Iti mai amintesti ce faceai cand erai mic(a), de nu te mai auzeau ai tai prin casa si credeau ca te-a rapit cineva? Sau ce faci acum cu atat de multa usurinta incat nu consideri prea important? Aia e! (gaseste o varianta moderna, ca plastilina e ciudatica :))

* apropo - eu asezam papusile pe toate scaunele din casa, le predam lectii si le bateam cu rigla daca nu invatau. (rolling-eyes, bad teacher)

8. Scrisul ajuta enorm. Chiar daca "nu stii sa scrii". Este o eliberare. 

9. Timpul nu exista. Poti sa ai tot timpul din lume si sa faci incet, lejer, simplu, minunat toate chestiile care iti plac. Si poti sa nu mai ai timp si sa te pierzi in kakaturi si enervari zilnice. Este alegerea ta. 

10. Daca gasesti mereu scuze, orice fel de scuze - ca ti-e frica sa te exprimi, ca nu poti, ca nu stii ce si cum, ca de maine, ca nu ai bani, ca nu este momentul - vei simti ca ceva doare in tine. ca nu esti ever enough. Si chestia asta NU ESTE ADEVARATA!! You are enough! 

11. TOT nu stii ce sa faci azi, acum, in viata asta, desi ti-ai pierdut timpul citind textul asta? :)) 

Fa exact ce se simte cel mai bine in acest moment. 

Fa ce-ti este cel mai frica sa faci, desi te atrage cel mai tare. 

Fa pace cu tine. Lasa-te vazut asa cum esti. 

Fa primul lucru nebunesc pe care il simti si care te face sa razi cu lacrimi. 


A multi-passionate entrepreneur inseamna sa crezi in tine si sa-ti respecti placerile, sa te joci, sa elimini orice scuza, sa stii ca meriti sa fii platit pentru ceea ce creezi, sa accepti ajutor si sa oferi ajutor. Si sa desenezi cat de des poti in afara conturului. 


Beach day today. Papapa. 


Huge love & hugs,
Ioana


PS. Daca iti plac articolele de genul asta, in fiecare miercuri trimit un email cu o poveste. In aceste emails aberez despre viata, calatorii, descoperiri personale, explorari inside & outside of my world. Nu ma retin de la istorisiri (deloc) amuzante despre alcool, anxietate, succese desantate, frivolitati, gif-uri cretinele si, mai ales, F-words. I am that I am. Te poti inscrie aici

De unde vin banii de calatorii?

2/16/2019
Este 7 dimineata si scriu textul asta dintr-un apartament airbnb din Malaga, aflat la 5 minute de plaja. Ah, living the dream. Dar nu a fost intotdeauna asa. Ce am invatat de-a lungul anilor de cand calatoresc prin lume este ca 'banii de calatorii' nu vin din lupta de a face bani de calatorii. Sa ma explic...

Cand am inceput blogul asta, acum 12 ani in urma, nu iesisem inca din tara. Nici nu aveam vreun plan in sensul asta. Imi placea sa scriu, urcam texte aici asa, de distractie. Era, de fapt, o refulare, imi revarsam emotiile pe o pagina a mea, convinsa fiind ca n-o s-o citeasca nimeni. ever. 

In primele luni de relatie cu Vlad, am fost intr-o vacanta la Balcic. Mi-a cam placut, insa nimic iesit din comun. Apoi am plecat intr-un city break la Amsterdam, platit de compania la care lucram in acel moment. Acolo am simtit ceva. Amsterdam a fost... my breakthrough moment. In mintea mea, am inteles pentru prima data, ca lumea aia superba de la televizor exista si ca - s-ar putea - sa am si eu o sansa mica sa o vad. :) 

Aici am de facut o paranteza - de ce sunt asa de melodramatica?! Pentru ca in familia mea nu s-a calatorit. Nu s-a iesit din tara. Nu au fost niciodata bani pentru chestii din astea. Asa am fost crescuta si nici nu aveam cum sa visez la mai mult. Citeam enorm, da, insa totul era in carti. Si la televizor. Calatoriile erau un fel de... eh, poate exista, but not for us. 

Dupa ce m-am intors de la Amsterdam, mi-am dat seama ca nimic pe lumea asta nu m-a facut mai fericita decat sa fiu pe strazile alea noi, sa vad, sa descopar, sa explorez. 

But wait... how? Slava Domnului ca aveam acces la internet. Am cercetat, am citit, am invatat. Enorm. Cu o pasiune iesita din comun. Practic, asta era tot ce voiam sa fac. 

Si pentru ca toata energia mea se ducea in aceasta directie - cum sa vad lumea, cum sa calatoresc - au inceput sa se deschida usi. O prietena buna mi-a spus de niste proiecte. Am scriu ce vreau, am trimis emails. Si am primit bani de o calatorie. 

Am plecat atunci fara frici. Fara emotii. Doar cu o imensa bucurie si un mare cantec in inima. In primul tur am avut parte si de cea mai fericita zi din viata mea, until now. 

Insa banii s-au terminat si ne-am intors. And now, what's next? 

Vreo 4 ani am mers pe varianta asta. Facut proiecte, scris, trimis la companii, primit bani, calatorit, intors (mai devreme, ca se terminau banii :). 

Apoi am vrut mai mult. Mi-am luat vreo 5 joburi online si mergeam cu toate dupa mine. Au fost ani gloriosi, foarte grei, foarte misto, am calatorit peste tot unde am visat. Daca ma intrebai atunci - nu primeai acelasi raspuns :)) 

Mi-am dorit si mai mult. Si am 'pierdut' tot ce aveam atunci, toate joburile, toate sursele de venit s-au inchis, toate colaborarile au picat, toate calatoriile s-au incheiat. Dupa o depresie cat o iarna lunga, am zis cam asa: "stai putin, ca eu nu vreau bani. Vreau doar sa vad lumea." 

Si am inceput sa ma uit la poze de prin lume. Sa imi pun pe desktop, sa apreciez ce am, sa scriu, sa respir. 

Intr-o zi de mai prin 2014 - habar n-am de unde - mi-a venit ideea asta cu Travel Writing School. Stiam asa: scriu foarte bine (si sunt suficient de modesta:)), am calatorit, am facut proiecte fabuloase - daca eu nu mai pot sa calatoresc - macar sa-i invat pe altii sa faca asa, sa se bucure, si eu sa ma bucur de implinirea lor. 

Sa nu crezi ca din cursul asta am facut vreo avere. Si nu, nu am inceput sa calatoresc din nou (doi ani a durat transformarea). Ce mi-a adus? O imensa bucurie, lacrimi de fericire cand cunosteam oamenii astia care-mi sunt studenti. Onoare.  O placere imensa sa fiu profa lor. Ah, iar rezultatele lor au fost pansament. 

Apoi, intr-o zi, am fost invitata in Delta, cu niste presari, colegi de-ai mei. In autobuzul ala am spus asa: "eh, eu NU mai astept. NU mai astept, nu mai pot. Ce daca nu am bani? Ma urc in autobuzul ala din Rahova care pleaca la Istanbul si asta este. Ma duc acolo si vad dupa." 

In Delta am cunoscut pe cineva, am facut un proiect si am plecat in jurul Romaniei. A fost fabulos!! Iar cand m-am intors, am primit un email, o invitatie la o conferinta Singapore Airlines la Intercontinental Bucuresti. Am stiut in clipa aia ce va fi!! 

A durat cam 6 luni sa fac un proiect cu SIA, sa imi tin sub control fricile, sa visez putin mai inalt. In lunile astea, toate usile mi s-au deschis (EU le-am deschis, goddammit!!). Scris in presa internationala, colaborari, companii, bartere, texte platite cu mii de dolari. 

Cand m-am urcat in avionul de Singapore, la business class, stiam ca va fi beyond imagination. Si a cam fost. Am plecat de acasa cu maxim 2000 de lei. Am stat 3 luni in Asia - de la vile pe insule exotice, pana la resorturi care si acum ma intreb daca sunt reale. M-a apucat la un moment dat the fake syndrome. Cine pana mea sunt eu sa am toate astea? Sa merit toate astea. 

M-am intors in tara. Dupa doua luni, am luat-o de la capat. A fost even better - Ritz-Carlton (my love), plaje, eleganta, lux. Apoi ne-am mutat in Bali pentru un an. Si aici a inceput o curatare si o vindecare mai profunda a credintelor, a lipsei, a ideilor vechi. 

Eram pe o strada cu vile dintr-un cartier rezidential din Jakarta, cand i-am spus lui Vlad - "bai, as vrea sa vad lumea asta toata stand in cele mai misto airbnbs". Am ras amandoi ca de o poanta buna. Cand ne-am intors in Bali, eram la o terasa in orezarii, am ales Catania sa ne fie the next destination si am sarbatorit. La plecare, ne-au inconjurat mii si mii de licurici. Dansau in jurul nostru si se asezau pe noi - si da, a fost un moment obisnuit in Ubud. Acolo vezi multe :) 

In mai putin de trei luni, ne-am mutat intr-un palat din Catania. Sufletul meu visa Malaga de foarte multi ani, stiam io ca e ceva aici. 

De 5 saptamani suntem in Malaga, schimband airbnb-urile ca pe sosete :)) 

What's next? Hmmm. Visez la barci, la mare, mi-e dor de niste oameni, visez la verde, la flori, la croaziere, la locuri mai mult sau mai putin cunoscute, la mai mult, si mai mult. 



No, acum ca te-am dezgustat cu ego-ul meu nemasurat, sa-ti spun si unde vreau sa ajung cu textul asta. 

NU A FOST NICIODATA VORBA DESPRE BANI. 

O, daaaa, am visat munti intregi de bani. Fara numar. Am plans, am urlat, am incercat tot. Insa, exact in momentele in care visam sa fac bani (din scris, din curs, din jobs, de la loterie, din sales & whatever) - exact atunci aveam tot mai putini. 

Cand lasam la o parte subiectul asta si ma concentram pe ce imi place in momentul prezent, pe ce STIU sa fac, pe chestiile de care sunt pasionata, pe visele mele, pe imagini, viziuni, dorinte, emotii = mai, al naibii sa fie, banii curgeau. 

Am primit nenumarate mesaje ciudate pe Linkedin: 

* un tip - cantaret rock din Florida - m-a intrebat daca fac PR. Am ras cu lacrimi. Serios? PR pt un rock band? Am spus "mdaaaa". Ce aveam de pierdut? Tipul mi-a raspuns imediat: "aaa, nope. voiam sa-l cunosti pe seful meu, care se ocupa de calatorii si vrea sa te plateasca sa scrii pt el." Asa a inceput cea mai misto si mai profitabila relatie de business din viata mea. Cu Josh. Imi dadea subiectele si banii (multi!) si eu ii dadeam links. 

* povestea s-a repetat cu un tip din UK, o tipa din Norvegia, o tipa din New York. Toti imi sunt prieteni acum. 

Pe email primeam propuneri de statea matza in coada. Si da, faceam 'mofturi', intotdeauna ceream exact ce voiam - sumele dorite, plata in avans, conditiile mele. 

De fiecare data cand ma intorc in cautare, in lupta, de unde am eu bani, ce sa fac, ce sa vand, ce sa scriu = totul inceteaza. 

Cand dau drumul la pasiune, la iubire, la vise, si imi misc fundul spre ce naiba vreau - se redeschide robinetul. 

Blogul NU este obligat sa-ti aduca bani. 

Arta ta NU este obligata sa-ti aduca bani. 

Calatoriile, in general, nu aduc bani. 

Insa visele tale, da. Daca stii ca vrei sa calatoresti, sa vezi lumea, sa scrii sau sa creezi ceva, si faci pasi foarte mici in directia asta, se intampla ceva.

N-am sa afirm ca stiu cum naiba functioneaza lucrurile. Habar n-am. Astea sunt doar observatiile mele. 

Cand incetezi sa crezi ca NU AI suficient si sa te uiti cu placere la ce ai deja si la ce iti doresti - abia atunci primesti chestii. 

Banii si abundenta NU trebuie sa vina cum crezi tu. Cum vrei tu. Cum si cand comanzi tu. Open your mind. Invata-te sa vezi abundenta in tot si in toate. 

Calatoriile sunt un background. Daca asta e si pasiunea ta, atunci incepe sa calatoresti. Fa ce te face fericit. Fie ca iei tramvaiul pt un tur mai lung, ca iti permiti doar biletul ala. Fie ca mergi pe jos vreo 10 km, visand si bucurandu-te de lume. Daca iubesti sa calatoresti - atunci iubesti orice loc din lume, inclusiv orasul in care traiesti acum. 

Daca iti mai place sa faci si altceva - sa scrii, sa desenezi, sa pictezi, sa canti, sa vorbesti, sa gatesti, sa dansezi, sa vindeci, sa predai, sa asculti - fa si asta. Combina pasiunile. 

Cu cat mai multe placeri si bucurii ai in viata, cu atat mai multi bani primesti. 

In definitiv, iti doresti bani nu de dragul lor, ca sa-i tii in casa pe televizor, langa peste si mileu. Vrei bani ca sa poti face anumite chestii cu ei. Chestii care tu esti convins ca te vor face sa te simti bine, sa fii fericit, sa fii liber, sa calatoresti, etc. 

Cum ar fi sa te duci direct la ce-ti doresti? Sa sari putin peste subiectul "bani", cu muuulte implicatii emotionale, si sa incerci - as good as you can - cu ce ai acum, sa te simti bine, sa fii fericit, sa fii liber, sa calatoresti, sa faci TOT ce te pasioneaza si iti face sufletul sa cante, si sa pui arta ta in lume, sa o daruiesti.

Daca nu publici ce creezi, daca nu daruiesti munca ta oamenilor, ii privezi de o chestie pe care nu o mai gasesc nicaieri in alta parte: ii privezi de TINE, de darul tau, de iubirea ta, de viziunea ta, de perspectiva ta unica. 

ARTA TA NU ESTE DATOARE SA-TI ADUCA BANI. 

Insa placerea cu care creezi arta asta - are acest obicei - sa reverse bani, abundenta, satisfactie, implinire, bogatie in viata ta. 

NU din ce faci vin banii. Ci din cum te simti cand faci ce faci. More pleasure, more money :) 


So, forgive my language: move your ass and do your shit. Sing that song. Follow that dream. You already have everything you need. 


Huge love & hugs,
Ioana 


PS. Daca esti masochist si iti plac articolele de genul asta, in fiecare miercuri trimit un email cu o poveste. In aceste emails aberez despre viata, calatorii, descoperiri personale, explorari inside & outside of my world. Nu ma retin de la istorisiri (deloc) amuzante despre alcool, anxietate, succese desantate, frivolitati, gif-uri cretinele si, mai ales, F-words. I am that I am. Te poti inscrie aici

Cristina: "You cannot escape the magic"

2/11/2019
It was a very usual August night in Ubud, full of frangipani scents and soft jazz music. I was a little bit bored, drinking my beer, listening to the sounds of Bali, and soothing myself in that feeling of "arriving home". 

You see, many years I was searching for my home all over the world, pushing myself to travel more and faster and further. For the first time in my life, in Bali, I felt something. Something that made me wanna stay. 

And, just before midnight, I heard some people laughing and I was looking curious and intrigued. Who is it? 

In the middle of a very young happy crowd, it was her. Red silky dress. Dark long hair. She was light and dark. Mysterious and open to being seen. 

She touched my soul with a big smile and a hug. I read her through her friends, stories, and dresses. And we met many times after that night. 

She drove me home with her scooter. She told me mindblowing stories. Stories about loss and falling in love, stories about fireflies in the jungle, about temples and miracles, about drifting minds, about cherish, and giving, and taking. About divorces, honeymoons with herself, about ceremonies, and flowers and coming into the light. 

We stared into each other's eyes and souls. We became some kind of sisters between worlds. 

In Bali, nothing is as it seems. People say there is something called "Bali synchronicities". But I don't believe in this. Nothing is random.

In Bali, you will meet your soul's mirrors, your most difficult triggers that will help you heal and grow. You will meet "divine designed" people to show you the way to yourself. To your best self. Even if sometimes it's difficult as hell. 

I knew at that moment, in that scented August night, that she is meant to be my "divine designed" sister. Ah, and I wanted so so much to tell you this story, but it was never THE time. Truth is, I wanted to keep her for myself. 

But today, finally, is that moment. From the bottom of my soul, from those green fields of Ubud, from the sky full of stars, from another world, from this one... my dear friends, please - meet Cristina. The most amazing woman I met in Bali. 




1. You've traveled the world, you saw a lot of beautiful places and you could live anywhere. Why did you choose to live in Ubud, Bali?

While its stunning nature opens my senses and the sweetness of the local people makes me smile, it is the subtle field of love that makes it such a unique place on the planet. 

I remember when I first traveled to Bali, 7 years ago, just for one week and found myself in tears while walking on a small path in the rice fields, I cried of joy and never felt happier in my life. 

Why? I have no logical reason for it, as I was not only broke financially but in debt after losing a business and was calculating every penny for food. 

At that point I was a trainee in a multinational company, working from Jakarta, they were paying me just enough to cover living expenses and was having a long distance relationship with my partner at the time. 

I am not exaggerating when I say that this island changed my perception of everything I considered to be of value up to that point. I said to myself “there is no other place like Ubud on the planet, I’m gonna work, save and move here one day”, which I did, 4 years later. Best decision of my life.

So what is it? I wish I could give an answer that doesn’t sound like spiritual bullshit, as I’ve been reluctant myself to the entire new age concepts, but I’ll share what I feel, exactly as it is: I see Ubud as a powerful mirror of truth, a place that pulls out the best and the worst in me every day, confronts me with my lies and my truths, amplifies all emotions, experiences, and therefore forces me to grow. 

It’s like finding yourself in the arms of a strict, but very loving mother. 

Bali is known for being one of the two spots where the two ley lines of our planet Earth cross and Ubud, in particular, is known among the people living here for carrying funneled energy eliciting awareness and change. 

There are so many wonderful places on this planet, I was lucky to live in quite a few during my five years of travels, but none has gifted me so many profound experiences as this place did. 



2. Tell me more, please, about the differences and similarities between Bali and any other exotic islands? Why I would choose Ubud, Bali to travel, live or fall in love? 

Because there is more to Ubud than the bare eye can see. 

It raises you to a higher power and literally is heart pulsating in the rhythm of transformation and love. 

Be it for the belief in ley lines, be it for the energy the locals create here through their daily ceremonies and offerings – coming to Ubud you feel the difference and special energy, even if you believe in nothing at all. 

You cannot escape the magic of its touch. It captures you from the first breath, takes you on a journey of emotions, brings you closer to yourself, no matter how brief your moment in its embrace is. 

It is easy to fall in love here, it actually ignites you to fall in love, first with yourself, then with life and eventually with another, if you’re not already experiencing that truly.



3. You have a new project and I love it very very much. Why it's so special to you? Please, tell me all the details.
  
The concept was born deep inside of me when I was moving through divorce, after 10 years of sharing life with my former partner, and walked into redefining who I was and realizing that the impact of separation into one’s life is huge: it can either be the beginning of a joyful new chapter, or, as it happened in the case of my own parents, it can truly break one into pieces.

I lost my mother to suicide when I was 12, during a painful process of divorce from my father. 

Reaching the age of 32, I watched a video of my mom from a family gathering – her last recorded memory – looked at the date and realized that my mother was exactly my age when she decided to take her life. 

What struck me the most was that she seemed to be utterly happy on screen, but was deeply broken within, she could not imagine life without my dad, which led to depression and determined her to see suicide as the only way to end her profound suffering. 

That event has impacted me throughout my entire life and having just gone through a divorce myself, I got to discover how I could finally do something for others since I was way too young to be a pillar of support for my mom or to even understand what was happening to her in those moments. 

I realized that I want to dedicate myself to supporting others to overcome the demanding challenges that separation brings. 

So I resigned my management position with no second thoughts and started building YOUniverse Revival

My vision is to revive the sense of purpose into people's lives and give a new meaning to life after divorce or separation.


4. Can you tell us a surprising story about your new project? 

Let’s go straight to the surprise: I encourage the concept of divorce celebration. 

Splitting up is never easy, you basically transform a way of being that you have formed with another into a totally new way of living, of existing. So calling the change in relating quitting can be tough because it implies that you are losing something. 

While in truth, you are gaining a brand new life and get to create your entire experience as you wish and this is something worth celebrating. 

People have been celebrating new beginnings since forever. We honor births with birthdays, marriages with ceremonies, enjoy weddings, engagement parties, and graduations. Why do we do that in the first place? Because we want to mark a new beginning or a milestone with joy and we feel that the best way to do that is by inviting our loved ones to be part of it and share our joy with them. 

Divorce is no failure, as – in all honesty – no thing in life is. 

All and everything simply is an experience. An experience that expands your horizon and makes you richer on the path that you walk on this earth.

After my divorce was officially pronounced, I felt I want to be surrounded by my loved ones in a loving closure ceremony, followed by a celebration – that became a tribute to a meaningful new chapter. I now remember the event with lots of joy, I truly feel that this celebration came as a change of perception. Here is a short video from my divorce ceremony:



5. What is your best memory from Bali, which you cherish deeply?

After my divorce, I was starting to integrate that massive change of scenery. My days were flowing between my job at the time and spending time on my own. Then the news came from my former company - they were sending someone to work with me for a week from Bali to set up the strategy for a new project that they were launching. 

I was kind of angry, as I was not in the mood for any social interaction, but had no choice. 

Then Javier showed up in my garden in Ubud on a sunny Monday with a big smile and lovely presents for me and my “husband”, as he heard that I was married since I did not reveal my change of status to my co-workers.


He was a lawyer from Argentina. He rode a motorbike, traveled the world for 7 years just like me, he was handsome, in a sleepy extra-masculine kind of way, and lived like a rebellious rascal. 

What struck me the most about him was his honesty and vulnerability. Just my kind of man. He was also a very spiritual guy, although he despised that attribute, and wise before his time in many ways. 

That night I hopped onto the back of his motorbike and we went to a cacao ceremony. The next day he told me that he is in love with me. That’s where our romance started… the most intense I’ve ever experienced in my life. And it continues until this day.



6. What is your biggest struggle right now?

Setting up my priorities and taking it one thing at a time. I tend to get lost in details.

7. What is your biggest dream?

To have two kids.

8. If you could have one thing in the whole world, what would you want most?

To retain my physical and mental health until the last breath. 



9. What is your greatest gift to the world?

My enthusiasm towards life and through that - supporting others to see challenges as opportunities for growth. 




Cristina said: "You cannot escape the magic of its touch." Bali is unique and mysterious and full of magic. Exactly as she is. 


You can find Cristina here. Her project YOUniverse Revival is here