Portugalia (4): Drumul spre Algarve. Popas în Portimao.

Portimao a fost, fără îndoială, cea mai frumoasă oprire a noastră în Portugalia. Însă această părere este total subiectivă, pentru că în Portimao mi-am serbat ziua de naştere, am fost la plajă şi am avut unele dintre cele mai emoţionante clipe din viaţă. Dacă trebuie să-mi exprim o părare obiectivă, drumul spre Costa Algarve a fost o poveste în sine. Nu cred să fi văzut vreodată, în toate drumurile mele, ceva mai spectaculos - prin simplitate, delicateţe şi romantism. Iată detalii...

 

Drumul spre Algarve


Într-o zi cu nori grei de ploaie, când soarele abia reuşea să le rupă bariera şi să lumineze oceanul, pe un vânt ameninţător şi cu o mare dorinţă de a porni la drum - am părăsit Lisabona, cu destinaţia Portimao. Nu e un drum lung - abia dacă se fac vreo trei ore. 

Imediat cum am ieşit din partea nouă a Capitalei, am trecut peste uriaşul pod şi stropii răzleţi de ploaie au rămas în urmă, s-a aşternut în faţa noastră un drum ondulat, verde, de o frumuseţe pură, biblică. Regret enorm că nu am oprit autobuzul să fac poze, este ceva de neratat! 

Pe partea stângă, dealurile de un verde crud îşi revarsă păşunile, caii sălbatici aleagră nestingheriţi, casele albe cu acoperişuri roşii strălucesc în soare, sub un cer azuriu, de nu-ţi vine să crezi că eşti în ianuarie. Pe dreapta, se întind păduri nesfârşite de pini, migdali înfloriţi, portocali încărcaţi de fructe, măslini, vile graţioase cu lămâi la poartă, brazi solitari şi alei care duc la mare. Undeva, pe traseu, am văzut şi o potecă pe care era afişat un semn: Camino Portugués - da, drumul celebru al pelerinilor către Santiago de Compostela. Acest lucru m-a făcut să visez, să privesc cu nesaţ copacii în floare, pământul roşu, reavăn şi cerul schimbător. Mi-aş fi dorit să las tot în urmă, să mă avânt pe acel traseu, să respir. Jur că puteam simţi parfumul pinilor şi al florilor albe de migdal! 


Popas în Portimao


Se înserase când am ajuns în Portimao. Niciun magazin deschis, doar un bar stingher tulbura liniştea cu luminile şi muzica sa. Deşi nu vedeam nimic în jur, puteam să simt apropierea mării. Şi chiar se auzeau valurile lovindu-se de ţărm... dulcele refren al inimii mele.

Am ajuns la un hotel înalt, foarte nou, în zona de nord a oraşului (Flamingo). Destul de pustiu în ianuarie. Ne-am cazat într-un apartament cu bucătărie, living, dormitor, baie şi terasă cu vedere la piscină. Era atât de frumos, încât nu ne mai păsa de frig. Internetul nu "bate" până la etajul 4, însă găseşti "de cumpărat", cu 3 euro/24 de ore. Rapid şi bun.



Se anunţase ploaie. Am oftat şi am plecat la shopping - în imediata apropiere a hotelului am găsit un supermarket foarte bine aprovizionat şi cu preţuri excelente. Iar seara noastră s-a încheiat cu lasagna, o bere lusitană şi pasteis de nata, muzică fado şi o uşoară resemnare în legătură cu veşnica ploaie. A doua zi împlineam 35 de ani...

Zorile mi-au bătut în geam cu raze de soare. Da, printr-o mare minune, exact de ziua mea, soarele s-a hotărât să-mi facă un cadou neaşteptat. 20 de grade, nicio urmă de nori, cald, superb! Evident, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mergem la plajă...

Însă despre cum mi-am petrecut ziua de naştere pe una dintre cele mai frumoase plaje din lume, data viitoare. Până atunci, am o mare surpriză pentru voi. Stay tuned! Voi face un anunţ în curând pe I's Blog şi pe Facebook!



Mulţumesc din suflet ICAR Tours şi TAP Portugal - care au făcut această călătorie posibilă!








CITEŞTE ŞI:

  
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...