Ioana Budeanu - profa de travel

Ce am invatat de la studentii mei in ultimii 5 ani

Ioana Budeanu 12/17/2019 2

Anul 2014 a inceput nasol. De ziua mea, in ianuarie, eram intr-un apartament de lux din Bucuresti, si m-am trezit in mijlocul noptii plangand. Cu sughituri. M-am dus in living, sa nu-l deranjez pe Vlad, si m-am chircit pe canapea. Mi-am continuat sedinta de bocete, pana nu a mai ramas nicio lacrima in mine. Pai si de ce atata drama, te intrebi?

2013 a fost un an foarte bogat. Aveam vreo 5 joburi, care de care mai solicitant, ma simteam stapana lumii, cheltuiam pe masura. Work hard, play hard. Right?! Wrong. Ce nu faceam era sa-mi ascult intuitia si sufletul. Practic, aveam o credinta care spunea cam asa: "daca o sa muncesc suficient de mult si de greu, facand ORICE, o sa am eu bani pana la urma. Si de ce vreau bani? Sa calatoresc, of course!" Tot ce-mi doream era sa vad lumea. Ma gandeam ca "mai bine mor, decat sa nu calatoresc". Si da, a fost un fel de moarte lenta, prin munca fara sens si bucurie.

Iar in acel ianuarie, cadou de ziua mea, toate colaborarile mele au incetat, ca prin minune. Am simtit ca lumea se sfarseste acolo, cu mine, pe canapea.

Trei luni dupa ziua mea nu stiu exact ce am facut, am fost intr-o ceata totala. Tin minte doar dezamagirea si furia si frustrarea.

Prin februarie, mi-a scris o prietena si m-a intrebat ce sa faca. Voia sa plece in Africa si nu avea bani de bilet de avion, nici blog, nici vreo prezenta stralucitoare pe social media. Am invatat-o ce sa faca. A obtinut biletul, a plecat.

Apoi, intr-o zi de primavara tarzie, m-am asezat la laptop si am scris un text, in care anuntam ca lansez un curs online de travel writing. Era practic ce stiam eu sa fac. Ce imi placea enorm sa fac. Nu am considerat vreodata ca sunt cea mai buna la asta, ci doar ca as putea sa dau mai departe si sa-i invat pe altii sa fie mai buni ca mine. Nu aveam asteptari, nu aveam nimic scris dinainte. Nici vreun plan.

Si, peste noapte, m-am trezit cu 8 oameni inscrisi la curs. Am lucrat cu ei, saptamana de saptamana, creand un material dupa dorintele si nevoile lor. Apoi s-au mai inscris si altii, cursul a evoluat, ne-am facut "calatori profesionisti". Nu tin minte sa fi facut vreodata in viata ceva atat de provocator, de intens, de satisfacator, care sa ma implineasca mai mult. Au fost 3 ani de bucurie pura, de iubire.

In 2017, intr-un februarie de poveste, am lansat un mini-curs de travel for free si l-am tinut de 4 ori pe an, timp de 3 ani. Am avut peste 5000 de oameni inscrisi. Feedback-ul a fost uluitor, am depasit orice "cifre" si "norme" spune industria ca sunt posibile. Cateva sute de oameni m-au ales apoi sa le fiu profa, sa mearga cu mine pe drumul asta.

Daca te uiti acum la peisajul bloggerilor si calatorilor din 2017 incoace (activi si bine infipti in piata), rar mai gasesti pe cineva care sa nu fi lucrat cu mine. S-au facut si emisiuni la TV despre "meseria" asta si toti invitatii erau studentii mei. S-au scris articole, s-au facut campanii.

Mi-a placut tare mult sa stau pe margine, pentru ca nu era despre mine. Cand studentul e pregatit, profesorul apare. Eu am fost doar un instrument, un mic ajutor. M-am bucurat enorm de toate reusitele lor. Mi-au devenit prieteni.

Anul asta, in octombrie, am mai facut un pas, tot datorita rugamintilor lor. Am creat Scoala de Digital Nomads, si am cunoscut alti oameni atat de misto, atat de hotarati, atat de dornici sa-si schimbe viata, incat acum - practic - nu mai stiu cine invata pe cine si ce anume :)

Suntem o familie, am studenti intre 16 si 65 de ani. Toti stiu ca oricand pot veni la mine, cu orice nelamurire, rugaminte, cerere, intrebare. Intotdeauna sunt aici pentru ei. Si asta nu asa, dintr-o mare generozitate a inimii mele, ci pentru ca ei imi sunt cei mai buni profesori. Ne completam.

* am invatat de la ei ca loialitatea nu se cumpara nici cu vorbe mari, nici cu promisiuni, nici cu bani, nici cu decoratii in piept. Loialitatea este, pur si simplu. Vine din energia pe care o pui in lume.

* am invatat ca familia inseamna tot. Ei sunt copiii mei si as face orice pentru ei. Si invers. Oh, de cate ori mi-au sters lacrimile, si m-au facut sa rad, si m-au imbratisat, si m-au sustinut!

* am invatat ca vulnerabilitatea este singura care conteaza. Daca te deschizi si esti asa cum esti tu, poate ai mai putini in jur care te plac, dar cei care sunt sunt pentru totdeauna.

* am invatat ca nu exista concurenta. Ca nu mai traim in "era concurentei". Ca totul pe lumea asta este despre noi, toti, impreuna. Despre colaborare. Am muuulti studenti care m-au depasit atat de dramatic, ca ar fi trebuit sa-mi fac bagajele si sa ma mut din tara :)) Au trecut pe langa mine cu viteza luminii. Insa nu despre asta e vorba, ci despre momentul ala in care am facut un plan impreuna. Cu sufletele pe masa. Ma bucur enorm pentru toti si eu sunt cea mai mare fana a lor, din culise, uneori plangand de bucurie, alteori aplaudand zgomotos.

O foarte mica parte din povestile lor o gasesti aici.

* am invatat sa ii cred pe cuvant cand spun ca ce le ofer eu este valoros, si bun, si magic. Nu prea au de ce sa ma pupe in locul fara lumina, ca deja m-au platit si asta este.

* am invatat sa daruiesc fara sa astept nimic in schimb. Mereu spunem ca o sa facem asta cand o sa avem mai mult, mai bine. Insa uitam ca avem de daruit nu doar chestii materiale - ci si timp, si energie, si emotii, si imbratisari, si un cuvant bun.

* am invatat ca pot exista un milion de oameni care sa transmita acelasi mesaj, fiecare in modul lui personal, dar ca intotdeauna vor exista oameni care au nevoie sa il auda de la tine.

* am invatat ca nu exista pierderi, nereusite, greseli. Tot ce ni se pare ca pierdem, primim de fapt inapoi de 10 ori mai mult si mai bine.

Toti avem locul nostru in lume, toate povestile noastre au sens, si viata este exact asa cum ne-o facem. Iar la un moment dat, cand te incapatanezi sa te tii de balustrada, vin si furtuni minunate, care te fac sa dai naibii drumul la ce tii asa de strans, si sa iti urmezi inima.

Level up, bitch, it's all good!!

travel Read more

Ce sa faci in Malaga intr-o vacanta mai lunga

Ioana Budeanu 11/30/2019 0

De cand a dat frigul in Romania, ma tot gandesc la plaja superba din El Candado, cartierul meu de suflet din Malaga. Am locuit acolo doua luni (ianuarie-martie 2019) si am avut parte de tot felul de revelatii.

Cu multi ani in urma, cand inca nu calatoream intensiv, aveam eu o lista foarte scurta cu orase in care as vrea sa locuiesc: Los Angeles, Singapore si Malaga. Nu stiu exact de ce si cum alesesem eu locurile astea. Intre timp, am fost putin prin lume, am adunat povesti si, mai ales, emotii.

Los Angeles nu cred ca este pentru mine. In Singapore am fost de... 7-8 ori. Cred :)) M-am indragostit la prima vedere, iar la a doua n-am mai fost asa de incantata. Am tot mers ba dupa o viza, ba dupa o poveste, ba sa cunosc niste oameni magici. Clar, este un oras fain, insa nu de stat long term acolo, decat daca ai un business/ job super mega interesant si care implica deplasari in zona. In decembrie trecut, m-am hotarat sa dau o sansa Maltei si Andaluziei :)

Noi am fost in ianuarie si februarie - toata iarna este vremea perfecta, insa as recomanda o vacanta in martie si poate la inceput de aprilie (pana la Paste), cand infloresc toti portocalii, iar orasul miroase divin.

Am aterizat noaptea in Malaga, iar Vlad mi-a spus in taxi ca "orasul asta nu are nimic deosebit". I-am zambit si i-am zis ca "exact asa vreau sa fie orasul viselor mele. Deloc iesit din comun."

Timp de doua luni am stat in 3 airbnbs. Anyway, oricat de faina ar fi Malaga, sta prost la capitolul hoteluri.

Iata ce cazari recomand in Malaga:

* AC Hotel by Marriott Malaga Palacio - asta daca esti pe fuga si vrei sa fii in centrul actiunii sau daca esti la vreo intalnire business. Aici gasesti si cel mai frumos rooftop din Malaga.

* Gran Hotel Miramar Málaga, un hotel de 5 stele, cu o pozitie perfecta pe Malagueta, pentru zile de rasfat. Arata foarte bine si au tot felul de evenimente interesante.

* Hotel California - este de 2 stele, o solutie budget foarte buna!! Cochet, cu preturi faine, in spirit andaluz si cu un rooftop cu vedere la mare. Se afla intr-un cartier rezidential din Malaga, El Limonar, ai supermarketul la 100m si plaja la 200.

Noi am stat in 3 airbnbs:

* un apartament fix langa Farul din Malaga, in prima linie la plaja, de unde vedeam niste rasarituri senzationale.

* apoi am stat in El Limonar, intr-o vila privata, cu multa liniste si gradina cu veverite. (tot la max 100m de plaja).

* iar o luna am stat in El Candado, unde mi-a placut si cel mai mult. Aici nu vezi picior de turist, plajele sunt uriase si pustii, iar crasmele au un farmec aparte. Toata zona este foarte colorata si linistita.

Cand m-am trezit in prima dimineata in Malaga, soarele a rasarit din mare si mi-a oferit un super spectacol. Era 5 ianuarie.

Ne-am grabit la Mercadona - supermarketul nostru preferat inca de pe vremea cand locuiam in Tenerife.

Daca in Bali eram extrem de mandra de aleea mea care ducea la market (o zona de jungla si case superba), in Malaga am trecut la alt nivel. Cum este sa mergi la supermarket pe plaja, prin nisip, cu 25 de grade, pe 5 ianuarie? Perfecto!

Mai mult de atat, Malaga a venit cu o mare surpriza.

Stii oamenii aia de fac vision boards cu tot felul de poze din locurile in care isi doresc sa ajunga? Ei, bine, eu aveam asa ceva in cap - cu locuri/ emotii/ amintiri perfecte de peste tot pe unde fusesem. Am strans de-a lungul anilor imagini mentale despre cum as vrea sa arate orasul perfect din visele mele.

* o alee umbrita de copaci imprumutata din Tenerife.

* o plaja cu valuri din Bali.

* trotuare albe si curate din Singapore.

* muzica din alte vremuri.

* respect fata de oameni. o lejeritate si diversitate pe care le vazusem in Dubai.

* cladiri coloniale din alta epoca.

* un parc din Santa Cruz.

Toate astea, and even more, le-am gasit in Malaga exact ca in visele mele. A fost "a perfect picture", a fost ca un film pe care il mai vazusem pe bucati, dar pastram nostalgia aia, feelingul, emotia.

Mai mult, noi ca doi carcotasi ce suntem, am strabatut Malaga de la nord la sud si de la est la vest, (da, am fost si la periferie:)), si am tot cautat ceva, orice, care sa nu ne convina, sa nu ne placa. Sa spunem: "mda, aici se putea mai bine". Nu am gasit. Nimic. Nada.

Orasul este perfect pentru locuit, trait si iubit.

Dintre locurile mele preferate, iata ce-ti recomand:

* Galopain De París - este o cafenea pentru localnici, detinuta de un francez superb, cu o engleza perfecta, si unde am baut cea mai buna cafea vietnameza din viata mea.

* Parque de Málaga - este o fasie lunga si exotica putin mai sus de port, care desparte practic Malagueta de centrul vechi. Este un parc vintage, elegant si plin de papagali si flori tropicale.

* Rooftop barul de la Marriott. Au happy hour si o priveliste ametitoare. Ah, si piscina.

* Casa Aranda, una dintre locantele celebre si vechi din centru, renumita pentru churros si ciocolata calda. Mergi dupa 11, dimineata este super full.

* El Corte Inglés pentru shopping, sunt mereu reduceri si gasesti acolo de la Gucci la designeri spanioli si mass market.

* Noviembre Healthy Food, in inima centrului vechi, este locul meu preferat pentru smoothies. Sunt foarte talentati si au si o bautura care se numeste "Bali" si are ghimbir, lemongrass si alte minunatii. Daca esti familiarizat cu Spania, stii deja ca ei servesc mai mult bere si cafea, decat sucuri. Ei, la Noviembre, vei fi rasfatat.

* Dulces Dreams Boutique Hostel & Café Gallery - are o terasa pe acoperis foarte intima si romantica. Vederea este la centrul vechi si cateva biserici superbe.

* Playa de la Caleta -> it's a big NO! Este turistica, iar crasmele scumpe si mancarea proasta.

* daca faci o plimbare mai lunga pe jos, vei descoperi El Balneario - Baños del Carmen. Este un restaurant din alte vremuri, cu chelneri scortosi si fete de masa albe. Insa preturile sunt divine, iar valurile ajung foarte des pe terasa. Un spectacol in sine. Fostele gradini ale bailor andaluze sunt acum parasite, adica vei vedea doar pini si portocali.

* continua plimbarea pana in El Palo si vei descoperi un cu totul alt oras. Mult mai apropiat de America Latina decat de Europa, cu crasme si muzica live pe plaja, cu case mici si colorate, pisici, oameni veseli, si niciun turist. Duminica se aduna toti malaguezii acolo, la peste prajit si fructe de mare. Preturile sunt si ele complet diferite fata de cele din centru :) You are welcome!

* in El Candado, restaurantul meu de suflet este El Pescador, un fel de bodega pe plaja, cu musama pe mese si un peste spada divin. Cred ca am comandat acelasi fel de mancare de vreo 5 ori aici (peste spada cu cartofi nature si lamaie), o chestie care nu-mi sta deloc in caracter :)) Ah, iar berea vine in halbe inghetate si costa 2 euro.

* intr-o duminica din februarie in care toate plajele erau asaltate de localnici, am descoperit si Playa Peñon del Cuervo, pustie si cu un mic restaurant elegant. Noi ne-am luat sampanie de acasa si am stat acolo, sa ascultam valurile.

Normal, am fost la Carrefour (mai multe locatii, in afara orasului), ne-am cumparat telefon din Malaga, ustensile de cafea, si muuulte nimicuri de pe la magazinele chinezilor.

Imi placea ca duminica sa fac ce faceau toti localnicii din El Candado: mergeam la biserica de cartier, apoi la loterie (o adevarata pasiune in Spania), stateam la o cervecita la soare si imi cumparam flori, apoi mergeam amandoi pe plaja la un loc al nostru ferit de stanci.

Cea mai frumoasa zi din Malaga a fost cand am descoperit frangipani in Soho, ne-am plimbat prin centru, am fost la Mercado Central de Atarazanas si am mancat smochine cu migdale de la un domn in varsta tare simpatic, ne-am dat o ora cu un catamaran si am baut mojito, am mancat la un restaurant indian din Muelle Uno (Amigos), am fost la Mercadona dupa fresh de portocale, iar acasa am cules lamai din gradina complexului in care locuiam si am facut gem :)

Da, ne-am cautat casa in Malaga si in Marbella (care nu mi-a placut deloc!!), insa eram intr-o perioada de mare plictiseala in viata mea si parca voiam mai mult.

Malaga este un oras perfect de trait, iubit, locuit, poate insa doar iarna sau doar de la o anumita varsta incolo, cand nu te mai macina dorurile si chemarile lumii.

In fiecare miercuri, trimit un email cu astfel de povesti unui grup fantastic de peste 2K de oameni. Hai si tu sa faci parte din gasca noastra :) Radem, plangem, invatam, visam impreuna. Let's have some fun!

vacanta malaga Read more

Alina Ceclan. Cum sa calatoresti in jurul lumii cu familia.

Ioana Budeanu 10/05/2019 1

Alina Ceclan este un om pe care eu il admir enorm. Si-a lasat un job bun si a plecat prin lume, dar nu asa oricum, ci cu toata familia. Sotul ei a renuntat la business, iar pustiul lor, Eric (3 ani) se bucura enorm ca este alaturi de ambii parinti full time, calatorind si descoperind lumea. Ce scoala ar putea fi mai buna?! Cred cu tarie ca oamenii ca Alina si Andrei schimba lumea, deschid usi si ne prezinta oportunitati la care nici nu visam. Pentru ca totul este posibil, totul incepe cu un vis. Da, urmeaza munca, schimbari, uneori blocaje, dar intotdeauna decizia de a trai asa cum iti doresti este cea mai buna. Iata povestea lor...

Alina, cine esti tu si ce faci?

Sunt o fosta corporatista care incearca sa se reinventeze :). Plus mama de strengar de 3 ani jumate, care mi-a schimbat viata, prioritatile si visele. Am nevoie de mai multe ore intr-o zi pentru a face tot ce imi doresc si incerc sa jonglez cu toate pentru a avea cat mai mult timp pentru familie.

Cand ti-ai dat seama ca vrei mai mult de la viata si ca adori sa calatoresti?

Mi-a placut sa umblu hai hui de cand ma stiu. Am inceput mai serios in studentie, iar in ultimii ani imi calculam foarte cu grija zilele de concediu ca sa pot calatori cat mai mult.

Ca vreau mai mult mi-a dat seama doar o data cu aparitia baietelului nostru, care m-a facut sa inteleg ce e cu adevarat important in viata.

Ce pasi ai facut in sensul asta?

Acuma vreo 2 ani am inceput sa ne facem planuri pentru a ne schimba viata, iar primavara trecuta am facut pasul decisiv. Eu mi-am dat demisia din jobul de manager intr-o multinationala, sotul meu a renuntat la afacerile pe care le avea, si am pornit sa exploram lumea impreuna cu piticul de 2 ani si 4 luni.

Te-a ajutat in vreun fel programul meu de travel?

Da, un mare da. Pe langa toate informatiile practice si idei despre cum sa faci lucurile sa mearga, mi-ai dat in primul rand aripi si curaj. Eu cochetam de o vreme cu ideea unui blog de calatorii, ca oricum toti prietenii apelau la mine pentru sfaturi de vacanta. Insa m-am blocat de multe ori la gandul ca sunt atatia altii cunoscuti, care scriu mai bine decat mine si de ce ar dori cineva sa citeasca fix ce scriu eu. Intamplator am dat de tine si fantastica ta energie pozitiva m-a impulsionat foarte mult.

Ai scris pentru presa din Romania si internationala, ati colaborat cu hoteluri si branduri superbe. Care este cea mai mare satisfactie pe care ai avut-o legata de site-ul tau?

Cateodata nici mie nu imi vine sa cred in cate hoteluri fabuloase am stat! Piticul nostru e genial cand spune “mie imi place sa stau la Kempinski sau la ‘Intercondimental’”.

Dar nu de aici vine cea mai mare satisfactie. M-am simtit foarte multumita cand am primit mesaje de la persoane complet necunoscute care mi-au multumit pentru sfaturile de calatorie de pe blog, dupa care si-au organizat vacanta si a iesit genial. E sentimentul ala ca ai facut ceva chiar de placere, si a fost util cuiva.

Ai trecut de la finante la full time traveler. Sotul tau a renuntat la o afacere ca sa calatoreasca. Iar Eric se bucura in fiecare zi de parintii lui minunati si de lumea asta incredibil de frumoasa. Cum reusesti? Este ceea ce faceti voi o meserie? Pentru ca unii cred ca e doar o joaca.

Nu stiu daca este chiar o meserie, dar o joaca sigur nu e. Bineinteles, pare un vis sa spui ca esti doua zile pe undeva prin jungla, dupa care ajungi intr-o mare metropola, de unde zbori pe o insula tropicala. Insa implica nu doar oboseala datorata calatoriei, ci si documentare, poze, scris, mai apar intarzieri sau eveniumente neprevazute. Iar daca ai un pitic de 3 ani cu tine, chiar ai foarte rar timp sa te relaxezi efectiv.

Cum vezi tu "ocupatia" de digital nomad? Crezi ca poate oricine sa faca asta?

Teoretic da, oricine poate fi digital nomad, insa nu e pentru oricine. E nevoie in primul rand sa fii flexibil si curajos si sa te poti detasa de ce zice societatea ca trebuie sa faci.

Uneori e greu, pentru ca iti lipseste senzatia de “acasa” sau esti absent din viata celor dragi.

Insa senzatia de libertate pe care o castigi nu se compara cu nimic, mai ales daca esti digital nomad in familie.

Ce te vezi facand long term? Vise secrete?

Vise secrete nu mai am, iar long term nu prea mai gandesc. Am invatat ca viata e plina de neprevazut si sa pot intampla lucruri care sa ne schimbe cu 180 de grade perspectiva asupra vietii. Ce imi doresc e sa avem la fel de mult timp pentru baiatul nostru, sa creasca alaturi de noi in mod echilibrat si sa inteleaga ca in viata e important ce faci, nu ce ai.

Ce sfat ai pentru cei care vor mai mult de la viata, care vor sa devina digital nomads, sa calatoreasca facand ce le place, chiar si cu familia?

Sfatul meu e sa isi urmeze instinctul si sa aiba curajul sa faca pasul pe care si-l doresc. Eu am tot spus tuturor ca decizia de a calatori pe termen lung alaturi de familie a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata si as face acelasi lucru daca ar fi sa ma intorc in timp, poate acum cu ceva mai mult curaj.

Unde te gasim acum?

Momentan suntem inapoi in Cluj, unde ramanem o vreme. Nu ne oprim din calatorit, insa piticul nostru are nevoie de putina stabilitate, gasca de prieteni, relatie cu bunicii etc..

Insa in Cluj nu ne-am intors la vechile joburi ci am incercat ceva complet nou. Am deschis recent un restaurant bazat pe preparate sanatoase, fresh, child-friendly. Se numeste Healthylicious si e inspirat mult din ce ne-a placut noua cat timp am umblat prin lume.

Despre aventurile lor prin lume puteti citi pe:

Blogul The Happy Kid

Pagina de Facebook

Instagram (pozele sunt fabuloase!!)

Aici gasesti programul Scolii de Digital Nomads! Say YES to your dreams and to yourself.

familie Read more

Andreia Chiperi: "Imposibilul este posibil"

Ioana Budeanu 9/30/2019 1

In momentul in care am cunoscut-o pe Andreia, cred ca toate planetele erau aliniate sau ceva. De la prima privire am simtit cum mi se indoaie inima si stiu foarte bine starea asta - este iubire. Intalnirea noastra a fost despre Bali, a inceput cu povesti de pe o insula pe care Andreia fusese deja. Insa la final, a venit langa mine si mi-a soptit cu o voce firava si usor tremurata "Ioana, vreau sa lucrez cu tine, vreau sa plec in lume". Si asta a fost!! Full love & appreciation, cam asa este relatia noastra.

Insa mai e ceva la mijloc. Cand o citesc pe Andreia, cand vad video-urile lui Ionut (sotul si partenerul ei de drum), intotdeauna plang. Au ei un dar, ceva, habar n-am. Ma emotioneaza teribil. Am stat si am analizat situatia asta, pentru ca - ok, sunt eu (prea) emotiva, dar totusi... Si am inteles.

Andreia imi arata de fiecare data o oglinda in care eu ma vad asa cum sunt. Libera, vulnerabila, scriind din suflet. De multe ori, in the real life, nu fac asta. Si atunci plang cand ma vad in oglinda ei, de dorul a ce ar putea fi.

Cand cineva iti arata cine esti cu adevarat, cand te vezi clar si cu iubire, totul se schimba. Plangi de regasire, nu de emotie. Fata asta mi-a dat viata peste cap si a schimbat regulile jocului.

Habar n-am cine a invatat mai mult de la cine. Nici nu conteaza. Sunt cel mai norocos om din lume ca am cunoscut-o. Iata povestea ei...

Andreia, cine esti tu si ce faci?

Copila ce inca alearga pe ulitele din Bucovina, cu multe visuri in rucsac, captiva intr-un corp de 32 ani. Glumesc! Sunt un mix de emotii, pasiuni, experiente, rezistente, convingeri, culturi.

Ce fac? In urma cu 11 luni, impreuna cu sotul meu am decis sa apasam butonul pauza si sa renuntam la tot ceea ce societatea a considerat ca avem noi nevoie si sa plecam prin lume. Intr-un an sabatic. De 10 luni calatorim full time, ne minunam, exploram, suntem dezamagiti, ne bcuruam pana-n maduva oaselor, ni se face frica sau suntem luati prin surprindere. Traim.

In cele 10 luni de cautari, am creat proiectul de travel HaiHui in doi, care inseamna blog, vlog pe Youtube, Facebook si Instagram. Atunci cand nu-mi ocup mintea cu exteriorul, ma ocup de acest proiect minunat, datoria caruia am reusit sa ma redescopar si sa ma fortez sa ies din zona de confort.

Cand ti-ai dat seama ca vrei mai mult de la viata si ca adori sa calatoresti?

In urma cu sapte ani, paseam pentru prima oara in afara granitelor tarii. Si nu orice loc, ci in top bucket list-ul meu de la acea vreme: Santorini. O saptamana petrecuta aici a fost indeajuns cat sa inteleg ca imposibilul este posibil. Atunci am descoperit pasiunea pentru calatorii, pentru frumos si o sete incredibila de cunoastere, ce statea bine mascata sub alte forme.

Locul si momentul in care mi-am dat seama ca vreau mai mult de la viata a fost Bali, in urma cu doi ani: o experienta atat de complexa si de profunda incat as putea scrie o carte :))

Bali a fost oportunitatea perfecta de a realiza ca modul in care imi traiam viata - pe pilot automat - era total eronat si in neconcodanta cu mine; am vindecat multe rani; am lucrat cu multe convingeri si frici; mi-am pus intrebari, am gasit raspunsuri la multe din framantarile mele; m-am lasat furata de bunatatea, empatia si bucuria oamenilor simpli; am invatat sa incetinesc ritmul.

A fost o calatorie plina de lectii, constientizari si aha-uri. Aici am inteles ca viata e un dar extraordinar si ca noi nu facem altceva decat sa-l irosim traind neautentic.

Ce pasi ai facut in sensul asta?

Mi-am facut un plan mental, am visat muult cu ochii deschisi, am plantat seminte zilnic (am lucrat cu mine, cu propriile limite, am citit, m-am vizualizat in fiecare loc in care am ajuns pana in prezent, mi-am facut panouri cu bucket list-uri prin casa).

Am decis sa investesc banii castigati in experiente. Asadar, am calatorit des. Aproape in fiecare luna plecam in cate-un city break si apoi, in trei vacante serioase pe an. Caramida cu caramida am construit totul.

Dupa experienta Bali, am lasat Universul sa-si faca treaba, fara sa fortez nimic. Si, drept urmare a durat un an ca intentia sa se transforme in concret.

Te-a ajutat in vreun fel programul meu de travel & coaching?

Absolut! Imi amintesc ca iti citeam blogul, cu mult timp inainte sa te cunosc. Ma pasionau, mai ales, articolele tale legate de viata ta in Bali. Autenticitatea cu care povesteai tot ce traiesti, experientmezi ma faceau sa visez maret.

Nu iti poti imagina cat de mult au contat pentru un corporatist, inchis intre patru pereti, de la 8-17, toate scrierile tale. Asa s-a nascut ideea unui blog de travel.

Nu stiam cum, de unde sa incep si eram cu increderea la zero. In afara de mailurile de serviciu, nu mai scrisesem nimic. Poate eseurile din vremea scolii, insa fortata de imprejurari.

Si aici ai aparut tu :) Ai crezut in mine - asa cum poate nimeni nu a facut-o; m-ai invatat si pe mine sa cred in mine, apoi, cu rabdare, am parcurs pasii catre ideea de blogging. Si cel mai important, m-ai reamintit, de fiecare data, sa fiu EU, sa ma ascult si sa scriu asa cum simt: simplu si autentic. Sa nu pun presiune pe mine, sa incerc sa fiu precum x sau y. Sa o arat pe Andreia in calatoriile ei prin lume.

Practic, pe langa faptul ca m-ai invatat sa scriu, m-ai ajutat sa despasesc multe convingeri legate de cine sau cum ar trebui sa fiu ca si blogger sau vlogger de travel.

Pentru mine, nu esti Ioana - Profa de Travel, ci o prietena careia pot sa ii impartasesc toate indoielile, intrebarile sau crizele existentiale aparute in acest drum. Iti multumesc.

Desi nu aveati niciun fel de background in blogging & video, ati reusit intr-un an sa aveti rezultate absolut spectaculoase. Ce ati facut mai exact?

Ti-am urmat sfatul cu atentie: sa fim autentici! Si ne-am dat voie sa fim vulnerabili, imperfecti; sa fim speriati, sa fim ironici unul cu celalalt, sa gresim, sa fim spontani, imprevizibili, s-avem indoieli. Am facut totul natural si ne-am lasat condusi de instinct.

Am invatat din mers si inca invatam. Am ales sa fim noi, in loc sa fim alti vloggeri sau bloggeri de travel, sa urmam retete, planuri, regii sau tipare.

Care este cea mai mare satisfactie pe care ai avut-o legata de site-ul tau?

Atunci cand ma uit in Analytics si vad cat oameni citesc articolele mele - pentru ca da, aveam impresia nu va citi nimeni, in afara de familie si cativa prieteni apropiati.

Cele mai frumoase momente sunt legate de mesajele primite din partea oamenilor ce ne urmaresc: de apreciere - pe unii dintre ei chiar i-am inspirat sa ne urmeze calea; apoi, foarte multi ne cer sfaturi de calatorie sau vor sa ne cunoasca personal. Sunt sentimente atat de frumoase, incat ne cofirma ca drumul ales e cel corect.

Ma bucura nespus faptul ca am creat o comunitate a oamenilor pasionati de calatorii, atat de numeroasa.

Ai visat la un an sabatic, ai lasat in urma un job "normal" si te-ai avantat in lumea asta a nomazilor digitali. A fost o decizie buna? Daca iti spuneam acum un an, cand ne-am cunoscut, ca va fi totul exact asa cum e azi, ma considerai nebuna? Ah, stai, de fapt ti-am spus :))

Da, te-am considerat nebuna, mult timp :)) Ai fost printre cei 3-4 oameni ce a crezut in proiectul nostru si care nu ne-a lasat sa renuntam nicio clipa.

La fel ca multi tineri de varsta noastra si eu am visat, aproape toata viata, la un job stabil si la o casa pe numele meu. Numai ca odata ce le-am dobandit, mi-am dat seama ca visurile acestea nu mi-au apartinut mie.

Asa ne-am transformat in roboti, amandoi, nicidecum confortabili in pozitia de corporatisti, captivi intre patru pereti, numarand zilele de luni pana vineri, orele etc, asteptand mereu cate ceva: o zi de vineri, o vacanta, un city break, un moment in care sa plec mai devreme de la birou ca sa pot fi in mijlocul naturii, departe de zbucium. Si asa am decis sa iesim de pe modul supravietuire si sa traim, in felul nostru.

Dar, da, a fost si este cea mai buna decizie din viata noastra! In exercitiile noastre de recunostinta, momentul acela in care am decis sa facem pasul aceasta este nelipsit.

Site-ul vostru este singurul pe care il citesc cap-coada si de abia astept sa postati ceva. Aveti niste video-uri fabuloase, iar articolele sunt autentice si vulnerabile (plang tot timpul la ce scrii tu, dar sa nu mai spui la nimeni:)). De comunitate nici nu mai vorbesc. Ce spune acum "omul de HR" din tine? Te-ai "angaja" si daca da, pe ce "post"? Cum definesti tu libertatea, Andreia?

Multumesc mult, Ioana! Inseamna enorm si ma bucur nespus cand primesc like-uri/comments la articole. Le impartasesc cu Ionut: Ai vazut comment-ul Ioanei? Si el imi spune mereu: Ti-am zis eu ca scrii ok? Putina incredere!

Traim intr-o era in care cei mai multi se identifica cu jobul si fac sacrificii doar de dragul lui. Nu stiu cum m-ar privi alti oameni de HR din Romania, insa stiu sigur ca omul de HR din mine m-ar felicita pentru curaj, pentru autenticitate.

Cred cu tarie ca angajatorii au nevoie de oameni pasionati, motivati, sanatosi - din punct de vedere emotional; echilibrati, fericiti si gata sa-si asume riscuri. Si atunci, cred anul sabatic te poate ajuta sa recentrezi.

M-ar fascina o astfel de persoana, sincer.

Pe ce post m-as angaja? Hmmm... Cred ca m-as indrepta catre departamentul de marketing pentru proiecte frumoase si sustinerea acestui vis frumos :))

Libertatea e o stare. Pe care o poti accesa de oriunde, oricand, atata timp cat esti conforabil cu tine insuti.

Recunosc, in urma cu un an vedeam libertatea ca pe-o stare in care dadeam drumul lanturilor si ma aflam pe-o plaja... fabuloasa, cum ar spune Ionut. Poate, intr-o zi de luni - ca sa le fac in ciuda tuturor corporatistilor. Acum, cred ca libertatea e o stare de spirit si tine doar de noi s-o cultivam, fara a fi conditionati de loc, moment sau timing. E o stare de prezenta si constiinta, in care te simti confortabil si asumat. Bine, toate astea prin vocea unui om aflat intr-un an sabatic de peste 10 luni :))

Dar stiu sigur ca libertatea nu e intr-un birou.

Cum vezi tu "ocupatia" de digital nomad?

Ca pe-o modalitate de a imbina utilul cu placutul, cum ar spune batranii.

E o forma de libertate din care deriva si multe alte beneficii: flexibilitate, pasiune, bucurie, dar si nenumarate provocari care te forteaza si mai mult sa iesi si mai mult din zona de confort.

Inainte sa ma avant in aceasta calatorie, aveam un folder in telefon legat de tot ce inseamna ideea aceasta de nomad digital pentru ca-mi era frica sa indraznesc sa visez ca se poate, in cazul meu.

Si asa am bifat zile in care am muncit de pe-o plaja fabuloasa in Sri Lanka, ascultand valurile si jucandu-ma cu picioarele-n nisip, in timp ce raspundam la niste mailuri; scriind articole pentru blog de la una din cele mai faimoase piscine de tip infinity din Bali sau chiar de pe terasa bungalow-ului nostru care ne ofera o privelista spectaculoasa asupra orezariilor. "Job-ul" capata alta valenta cand ai libertatea aceasta ca si unealta. Devine placere.

Ce te vezi facand long term? Vise secrete?

Ma vad calatorind full time cativa ani de acum inainte. Inca sunt locuri in care ne dorim mult sa ajungem, experiente pe care vrem sa le traim. Insa, nu fortam nimic.

Ma vad continuand job-ul part time cu mine insami, apoi dezvoltandu-mi si mai mult zona aceasta de creator de continut/nomad digital.

Si apoi, stabilindu-ne undeva - poate in Noua Calendonie - intr-o casa alba cu veranda, aproape de plaja, crescand doi copii, inconjurati de un labrador si doua pisici. Scriind pe terasa casei, langa un pahar de vin rosu.

Ce sfat aveti pentru cei care vor mai mult de la viata, care vor sa devina digital nomads, sa calatoreasca facand ce le place?

Sa indrazneasca. Pe cat de dificil poate parea, pe atat de eliberator poate fi. Noi am aplicat un principiu pe care-l recomand tuturor care au si cea mai mica intentie de a face ceva: mai bine regret ceva ce am facut decat ceva ce nu am facut.

Da, fa pasul acela mic in afara cercului confortabil! Cat vrei sa mai amani? "Nu e momentul acum" e doar o alta forma a lui Niciodata.

Calatoriile pe termen lung sunt un castig personal, colosal. O forma de educatie desavarsita, o continua redescoperire, un act de curaj si o dovada a iubirii de sine.

Da, capeti sens!