Lumea-n dar. Libertatea înseamnă curajul de a face ce-ți dorești.



Acum 4 ani, într-o zi de august, primesc un email cam așa: “În primul rând vreau să te felicit pt tot ceea ce faci și să știi ca te apreciez mult. Deși pot să spun sincer că te invidiez într-un fel pentru că ai viața pe care mi-o doresc, ești o adevărată sursă de inspirație. Mă numesc Andrada, anul acesta am absolvit Facultatea de Drept la Cluj, însă nu vreau să practic acum dreptul. Nu vreau asta pt că îmi doresc să călătoresc și să mă pierd în următorii ani prin lume. Motivul pt care îți trimit acest email este că aș vrea să te întreb cum ai reușit să călătorești atât de mult? Și pe de altă parte, aș vrea să știu dacă există posibilitatea să încep să fac ceea ce ai făcut tu? Nu mă gândesc neapărat să fac bani din asta, ci pur și simplu aș vrea să ajung să împărtășesc oamenilor trăirile mele.” 

Am schimbat câteva emails cu Andrada, s-a înscris la cursul meu de atunci (travel writing), apoi – la doar câteva luni de la prima discuție – m-am uitat pe facebook, să vâd ce mai face. Îmi aduc aminte că am plâns de bucurie. Știam cât de mult își dorește să călătorească și am descoperit că – 1. și-a făcut un site senzațional. 2. scrie des și foarte bine. 3. a plecat în lume exact cum a spus. 4. are niște colaborări uluitoare, care mi-au cam stârnit invidia :)) 

De-a lungul anilor ne-am ocolit cu talent prin Kuala Lumpur, prin Singapore, prin Bali sau prin București, însă am ținut legătura online. Am învățat enorm de la ea – pot spune cu mâna pe inimă că datorită Andradei am prins curaj să cer mai mult de la viață și să accept ajutorul celor din jur. Anul trecut ne-am cunoscut face to face și am văzut ceea ce intuisem doar până atunci – Andrada este genul ăla de om de pus la inimă. Este blândă, bună, frumoasă, cu suflet mare, care vrea să inspire și să ajute oamenii indiferent de ce-i oferă ei viața. Andrada este vulnerabilă, este extraordinar de talentată, știe ce vrea și își urmează visurile cu încăpățânare și pasiune. 

Andrada și Petri – partenerul ei de viață și de călătorii – au un curaj fantastic de a spune NU ideilor vechi și crispate despre cum să-ți trăiești viața și au în ei toată frumusețea nebună a oamenilor care vor mai mult și nu se sfiiesc să ceară asta. 

Lumea este a lor, fără îndoială. Și ne-o oferă, cu generozitate, în dar. 

Iată mai jos povestea Andradei, scrisă cu minunatul ei condei. 




Andrada, cine ești tu și ce faci?

Îmi este destul de greu să răspund la această întrebare, pentru că sunt într-o continuă schimbare. Long story short, la o zi după ce am terminat facultatea, am plecat în lume, la propriu. Am călătorit aproape 4 ani, timp în care am făcut naveta între Asia și Europa. În momentul de față am revenit pe meleaguri românești și lucrez de cu zor la propria mea afacere (care are mare legătură cu călătoriile și despre care vorbim puțin mai târziu) și m-am reprofilat pe Digital Marketing.

Când ți-ai dat seama că vrei mai mult de la viață și că adori să călătorești? 

Cu ideea de a călători am cochetat încă din copilărie, însă nu credeam că voi ajunge vreodată să fac asta pe termen lung. Am fost crescută cu ideea că în viață ceea ce îți place să faci se numește hobby, nu stil de viață. Însă eu, curioasă fiind, mereu mi-am dorit să văd cum este lumea în partea cealaltă a globului.

În timpul facultății am aflat de Couchsurfing, o platformă care avea să vină cu soluții la câteva dintre neliniștile mele. Am început să cazez și să cunosc călători din diferite părți ale lumii. Și cam atât mi-a fost. Eram motivată și inspirată de povestea fiecăruia atât de tare încât m-au făcut să-mi zic “Și eu pot face asta.”

Ce pași ai făcut în sensul ăsta? 

Cel mai important pas pe care l-am facut, din punctul meu de vedere, a fost că nu am stat să analizez prea mult situația de atunci. M-am aruncat cu capul înainte, cu toate resursele pe care le aveam la momentul respectiv. A fost tot sau nimic. Apoi restul au venit de la sine: am început să îmi documentez călătoriile, sa le fac publice, să cunosc oameni cu care împărtășeam aceleași pasiuni și mai tarziu, să am colaborări.

Un alt pas, la fel de important ca și primul, a fost să învăț să acord timp. Rezultatele nu au venit nici peste noapte, nici peste câteva săptămâni. 



Te-a ajutat în vreun fel programul meu de travel? 

Dacă n-ar fi existat programul tău, cel mai probabil și acum aș fi scris doar pentru mine, într-un blog pe care l-aș fi citit doar eu. Știi cum se spune, răspunsul este deja în fiecare dintre noi. Însă de multe ori avem nevoie de confirmări din exterior, piloni care să ne susțină în cazul în care lucrurile nu merg așa cum le-am plănuit. 

Programul tău a fost exact acest pilon pentru mine.

Deși nu aveați niciun fel de background în blogging & fotografie, ați creat niște materiale absolut spectaculoase. Ai scris povești de suflet, le-ai pus acolo, în lume, cu toată iubirea din tine. Ce ați făcut mai exact, cât de greu/ ușor a fost? 

Singura experiență pe care am avut-o în momentul în care am plecat este cea a încăpățânării. Știam bine că dacă îmi pun ceva în minte, caut soluții. A fost provocator și intens dar foarte frumos, în același timp.

Aș putea spune că am fost într-o luptă continuă: uneori nu aveam semnal sau conexiune la internet și oricât mi-ar fi plăcut să scriu în timp real, nu puteam; alteori, nu voiam să scriu și nu voiam să împărtășesc cu nimeni ce trăiam. Am și locuri și oameni despre care nu voi scrie, din prea multă iubire pe care le-o port. 

Așa cum vezi, încă încerc să creez o balanță potrivită între ceea ce simt și ceea ce scriu.

Care este cea mai mare satisfacție pe care ai avut-o legată de site-ul tău? 

Cel mai satisfăcător lucru a fost să pot să îmbrățișez oamenii pe care i-am cunoscut prin intermediul blogului, și care mi-au devenit și prieteni între timp. 

Pe lângă asta, nici colaborările pe care le-am avut datorită blogului nu ar trebui neglijate.



Ai visat la călătorii de mică, ai lăsat în urmă toată lumea "cunoscută" și te-ai avântat în viață. A fost o decizie bună? 

Să plec în lume a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Am învățat foarte multe, am văzut foarte multe și am lăsat părticele din mine peste tot pe unde am fost. 

Îmi aduc aminte și acum când am citit pe site-ul tău despre primele colaborări cu resorturi de 5 stele. Am stat câteva minute cu gura căscată:))) Și nu pentru că aveam vreo îndoială în ce vă privește, ci pentru că eu nu făceam așa ceva:)) Și da, de multe ori m-am inspirat de la voi și v-am urmat pașii. 

Haha, ce amuzant. Înseamnă că tot ceea ce ne înveți în cursurile tale dă rezultate. 

Da, am experimentat toate tipurile de cazări, de la a dormi cu 25 de persoane în camera, la hoteluri de 5 stele. Nu pot spune că le prefer pe unele sau pe altele, ci mai degrabă așa cum spuneam și mai sus, am fost încăpătânată să-mi arăt că se poate.

Acum citesc poveștile tale și nu mă mai satur, sunt addictive. Ai un dar extraordinar de a ne implica în povestea ta, indiferent în ce limbă scrii. Fotografiile sunt out of this world. Iar acum ai lansat un magazin online cu produse pentru iubitorii de călătorii - care, trebuie sa-ți spun - arată exact ca în visele mele! Este MINUNAT. 

Mulțumesc pentru că mă citești în continuare. Cu scrisul am momente și momente. Dar îmi propun să fiu constantă pentru că mai am o mulțime de lucruri de scris și fotografii de arătat. 



De când m-am întors acasă am creat Lumea-n Dar, un magazine online cu produse cu spirit de aventură, pentru iubitorii de călătorii. Majoritatea design-urilor sunt creionate de mine, într-o noaptea târzie, în Vietnam. Am gândit și creat niște produse practice dar și cu dimensiuni potrivite.

Fiecare design are povestea lui. Spre exemplu ,“Cu capu-n nori” reprezintă o fată care este cu capul în nori. Este exact povestea vieții mele. “Mă duc în lume” este un alt concept care reprezintă cuvintele pe care le scoteam destul de des pe gură în copilărie.

Ce iubesc cel mai mult la tine este vulnerabilitatea. Emoția pe care o pui în spatele lucrurilor simple. O faci cu atâta iubire și talent, încât totul prinde aripi. Totul are sens. Cum definești tu libertatea, Andrada? Ce are sens pentru tine? 

Trebuie să recunosc că nici după 4 ani nu îmi este ușor să mă expun. Și mai ales ca am avut perioade în care eram cu un picior în groapă și cu unul afară. Am scris, am șters, am scris, iar am sters ca mai apoi să închid laptopul și să nu mai scriu nimic. Din păcate, gândurile ne urmăresc oriunde ne-am duce iar călătoriile pe termen lung mai au și dezavantaje.

Cu toate astea, am vrut să rămân autentică și naturală, să scriu exact așa cum simt, fără să încerc să menajez sau să ridic în slăvi. 

Pentru mine libertatea înseamnă curajul de a face ceea ce îți dorești și de a fi bun în ceea ce faci.


Cum vezi tu "ocupația" de digital nomad? 

A fi digital nomad îți oferă posibilitatea de a munci de oriunde, atâta timp cât ai o conexiune la internet. Eu cred că mi se potrivește destul de bine, mai ales că nu îmi face o deosebită plăcere să fiu înconjurată zilnic de oameni.

Ce te vezi făcând long term? Vise secrete?

Long term îmi doresc să fac ceea ce fac acum, să îmi păstrez libertatea de muncă și să cresc Lumea-n Dar. Mai am și blogul de călătorii, o cafenea super cool și o viitoare agenție de PR de care mă ocup.



Unde vă găsim acum?

Fizic ne găsești în Cluj (cu programare prealabilă că încă mai avem dor de ducă în sânge). Dar online suntem pe Facebook, Instagram și LinkedIn cu toate proiectele.

Mulțumim, Andrada & Petri! 



Read more
Niciun comentariu:
Etichete: , , , ,

11 Mituri despre viata de digital nomad



In anul 2007, cand am dat prima data Sign In pe site-ul meu, habar n-aveam care e treaba cu blogurile, iar de digital nomads nici nu auzisem. Mai mult, nu imi doream sa calatoresc. Citeam si eu ca tot omu' diverse chestii pe net, iar visele mele din acel moment erau legate de un job ca sa platesc chiria in Bucuresti si, poate... candva, mai multa libertate. Iar singura libertate pe care mi-o imaginam era sa lucrez remote pentru altii, nu sa fiu pe cont propriu. 

Eram atunci intr-o perioada de mari schimbari. De relatii, de case, de joburi, de viziuni asupra vietii. Si dupa ce ca iesisem dintr-o poveste dupa 14 ani, schimbasem 4 apartamente in Bucuresti in 18 luni, mai dadusem si gres cu un mini-business inceput cu foarte mult entuziasm. 

Mai pe la inceputul anului 2007, imi facusem o revista online, fara sa stiu prea multe despre online (experienta mea era de un an jumate in domeniu). Si am incercat sa scriu la revista ce credeam eu ca vor altii sa citeasca: moda, filme, carti, sex, relatii, din astea. Era a one woman show si munceam 12 ore pe zi. 

Investisem ceva bani, site-ul prinsese avant, insa bugetele erau mici. Si mi s-a spus asa: "mai bine ti-ai vedea de treaba ta. Nu asa se face business. Mai intai tre' sa inveti, sa muncesti ani de zile, sa vezi care e treaba, si abia apoi - daca, poate - sa incerci sa-ti deschizi ceva. Esti prea tanara, nu ai experienta, n-ai sa poti, e greu, nu e asa... cum vrei tu." 

Si l-am crezut. Pe de o parte, imi intrase deja in cap ce mi se spusese, insa - pe de alta parte - ma razvrateam. Toata viata am facut asta. Daca cineva imi spunea ca "nu pot" sa fac ceva, mvaaai. Just hold ma beer, bitch. 



Asa ca, intr-o zi de toamna, dupa o noapte de bocete, am renuntat la tot: la relatie, la business, la casa. Insa viata in care am pasit atunci nu a fost raiul pe pamant. Ramasesem cu acea indoiala ca poate nu sunt pregatita. 

Si am luat-o cu binisorul. Dupa doua luni mi-am facut blog, pentru ca nu-mi gaseam rostul in noua mea realitate si singurul lucru cunoscut era scrisul, apoi mi-am luat un job si, dupa un timp, alt job. 

Iar acum, privind retrospectiv, anii aia nu au fost neaparat irositi, insa au fost inutili in zbaterea lor. Pentru ca singurul lucru care m-a tinut in viata a fost blogul, nu salariul. Daca aveam un strop de incredere in mine, as fi ramas pe pozitie si m-as fi bazat pe intuitia care imi spunea sa incep inainte de a fi pregatita. Si ca nimic n-o sa aiba sens in afara de ce-mi place mie sa fac. 

A doua transformare a venit in 2009. A inceput cu o calatorie la Amsterdam si cu ochii mei mariti de uimire in fata frumusetii de pe pamantul asta. Apoi o discutie in contradictoriu la compania la care lucram m-a hotarat sa nu mai astept, sa nu mai renunt la mine. Eram deja intr-o relatie noua, eram fericita. Am gasit in casa un DVD cu o prezentare turistica a insulei Tenerife si mi-a placut. Mi-am dat demisia, am luat bilete one-way si dusi am fost. 

Pot spune ca viata mea de digital nomad a inceput din acel moment:) Insa au mai trecut inca 5 ani, pana sa imi dau voie sa merg pe cont propriu si sa-mi implinesc singurul vis pe care il ascundeam cu incapatanare chiar de mine insami: LIBERTATEA! 

Da, am lucrat de aici. NU eram in vacanta :) 

 

Si iata ce am invatat in cei 11 ani de cand sunt digital nomad si cateva mituri despre "meseria" asta: 


1. "Tre' sa fii pregatit, sa stii tot, sa te apuci de treaba in cunostinta de cauza". 

Nimeni nu stie nimic, cu atat mai putin ce va urma. Daca nu incepi acum, tot ce faci este sa-ti amani visele. Mai mult, daca astepti sa devii pregatit, iti garantez ca nu vei incepe prea curand. Sau vreodata. 

Lucrurile se invata din mers, experimentand. Nu vei ramane vesnic la inceput, cu ce te-ai hotarat sa faci in prima zi. Totul evolueaza, singura constanta este schimbarea. 

Toti oamenii de succes spun ca mereu incep ceva care ii entuziasmeaza indiferent de cat de pregatiti, curajosi sau apreciati se simt. 

Daca visele tale conteaza cat de putin, daca TU contezi in ochii tai, incepi imediat, cu ce ai deja. Este cel mai bun 'pachet' pe care il vei primi vreodata: prezentul. 


2. "Tre' sa faci ceva care sa-ti aduca bani". 

Daca intrebi oamenii din jur, majoritatea iti va spune ca "fericirea n-o sa te hraneasca si nici n-o sa-ti plateasca chiria". 

Dar eu te intreb pe tine. Ai avut vreun moment in care sa fii complet fericit, si liber, si entuziasmat, si in care nu ti-a pasat de bani, ca apoi lucrurile sa se rezolve de la sine? Presupun ca raspunsul este un mare DA. 

Ceea ce faci tu pentru sufletul tau nu trebuie sa-ti aduca bani. Insa din starea aia de bucurie si implinire, vor veni idei, actiuni, propuneri care sa-ti asigure traiul. 

Plus, daca ideea ta de fericire este sa fii independent SI bogat, de ce crezi ca Universul ti-ar da doar independenta, nu si bogatie? It's not some kind of bastard, you know. 

Traim intr-o lume in care orice iti propui se poate! Da-ti o sansa, de aici incepe tot. 


3. "Un digital nomad este un fel de vagabond, fara responsabilitati, care face backpacking prin lumea a 3-a". 

Nici n-am cuvinte cate chestii gresite sunt in mitul asta :)) 

Cunosc digital nomads care au niste business-uri fabuloase, de milioane de dolari. Care muncesc, si au echipe, si asigura locuri de munca. Sunt oameni care creeaza si fac viata celor din jur mai buna. Sunt oameni care isi asuma TOATE responsabilitatile. Sunt oameni care calatoresc cand vor, unde vor, care isi permit lux si confort, sau care au casa si merg prin lume doar 2-4 luni/ an, care lucreaza remote din cele mai faine cafenele, care dau inapoi tot ce stiu si fac o mare diferenta in lumea asta. Sunt oameni care te incurajeaza si te fac sa vezi in tine toate posibilitatile. 

Esti cine alegi sa fii. Cum te vede lumea nu este treaba ta. 



4. "Asta nu e un business, e asa... o joaca. Grow up!" 

Ti se pare ca ce face Tim Ferriss, de exemplu, e o joaca? :)) Si nu, nu a inceput cu milioane de followers si nici nu s-a nascut scriitor. 

Sau ti se pare ca Nomadic Matt (Matthew Kepnes) s-a nascut New York Times best seller sau vreun guru in calatorii? Nope, si-a luat un bilet spre Thailanda si asta a fost. A crescut pe parcurs si are un business de 7 cifre/ an. 

Sau Elia Locardi - care are un business serios din fotografie, dar in acelasi timp, este si un excelent profesor, speaker si filantropist. 

Poate spui ca astea sunt nume deja consacrate, insa daca vei merge in lume, vei vedea o multime de digital nomads cu business-uri extrem de serioase, care nu doar ca le aduc libertate si bogatie, ci le ofera si ocazia sa contribuie la viata oamenilor din jurul lor. 


5. "Influensareala asta e o gluma ridicola". 

Daca tu crezi asta, inseamna ca nu te-ai uitat unde trebuie. Nataly si Murad au inceput sa-si faca poze tinandu-se de mana prin lume. De acolo, totul e istorie. Acum au sansa se se implice intr-un business cu diamante conflict-free si sa aduca awareness in aceasta zona atat de controversata - doar pentru ca la inceput, n-au ascultat de nimeni, si au continuat "sarada" cu pozele alea "de manuta". 

Aici poti citi interviul pe care l-am facut cu ei. Calatoresc in jurul lumii si, in continuare, fac bartere cu hoteluri si companii aeriene. 


6. "E prea multa muncaaa". 

N-am sa-ti vand chestia cu "asteapta si totul va veni la tine". Bineinteles ca va trebui sa inveti lucruri noi all the time, ca va trebui sa te desprinzi de conceptii vechi, sa pui mana pe treaba, ca sa zic asa. Si ca vei avea indoieli si frici, de astea nimeni nu este scutit, indiferent de nivel. 

Insa poti sa transformi munca grea si fortata in munca inteligenta, sa o automatizezi (exista acum infinite optiuni sa faci asta), sa iti faci sa-ti fie usor, sa stii ca tot ce faci este pentru tine. 

Sau poti sa ramai la jobul actual si sa muncesti inca vreo cativa ani, ca asta nu e munca grea si, mai ales, pentru altii. 


7. "Da' ce-s nebun sa plec prin lume cu tot ce se intampla acum?" 

* in primul rand, sa fii digital nomad NU inseamna sa vinzi tot si sa traiesti cate 3 zile in alta tara. Poti sa fii digital nomad si din patul tau, din cafeneaua ta preferata sau din satul bunicilor. Si calatoriile le poti face cand vrei tu, unde vrei tu. 

* in al doilea rand, dezastre naturale, boli, terorism si alte chestii exista de cand lumea. Si totusi, cumva, oamenii calatoresc si traiesc bine mersi, fara sa isi asume riscuri si panici inutile. 



8. "Eu nu stiu sa scriu, nu vreau blog." 

Cine ti-a spus ca trebuie sa ai un blog ca sa fii digital nomad? Daca tie iti place sa canti, sa desenezi, sa pictezi sau sa predai - sau daca esti medic, inginer, fotograf, designer sau orice altceva - exista un loc si pentru tine. 

Lumea de abia asteapta sa iti impartasesti exact acel talent pe care doar tu il ai. 

Poti sa fii digital nomad cu un site simplu, pe care iti vinzi propriile "produse": lectii de vioara, coahing, clase de yoga/ dans, vacante exotice, genti de calatorie, rochii din matase, fotografii, sedinte de hipnoterapie, cursuri de engleza, orice iti place tie sa faci. 


9. "Si daca ma satur de calatorii, ce am sa fac dupa?" 

Sau intrebarea mai directa: "io din ce iau o pensie, maica?" 

In primul rand, viata ti se va schimba in moduri atat de neasteptate, incat nici sa vrei, nu poti sa ghicesti (sau sa-ti spuna cineva) ce vei face peste 1-2-10 ani. Raspunsul meu este simplu: iti vei urma intotdeauna curiozitatea si entuziasmul. 

In al doilea rand, daca ai grija de business-ul tau, el va avea grija de tine. Oricand poti adapta si schimba ideea originala. Sa te reorientezi in functie de anumite perioade din viata ta NU este un esec, dimpotriva. Este o dovada de maturitate. 


10. "Pute piataaaa, nu mai este loc, cine sunt eu sa ma apuc acum de asa ceva?!" 

Poate mai exista bloggeri care au fost la Bangkok. Asa, si? Niciunul nu are perspectiva ta asupra lucrurilor. Pe oameni nu ii intereseaza "10 locuri in care sa mananci bine in Bangkok" - ca informatiile astea se gasesc pe net. Oamenii vor sa simta ceva, sa le aduci o perspectiva personala, intima despre locuri si viata. 

Poate mai exista business-uri ca cel pe care l-ai face tu. Concurenta este un lucru bun, iar in ultimii ani - accentul se pune mai mult pe colaborare, decat pe lupta aia acerba dintre branduri. 

Este loc pentru toata lumea pe pamantul asta. Ideea aia cu "pute piata" vine din scarcity, din credinta ca "nu e niciodata suficient", care stii si tu ca nu este adevarata. Loc este si va fi intotdeauna pentru business-urile facute din suflet, iubite si gandite si construite cu bunatate si atentie pentru cei din jur. 

Cine esti tu sa NU te apuci de asa ceva? Cu fiecare clipa amanata, nu doar ca ii privezi pe oameni de darul si talentul tau, ci te privezi pe tine de o viata libera si fericita. 


11. "Dar daca nu am clienti si nu reusesc?" 

Oamenii nu dau doi bani pe ce stii tu si pe ce ai invatat sau pe ce produse grozave pui tu acolo in lume. Insa oamenilor le pasa de cum ii faci sa se simta. 

Ia-ti talentul ala al tau si pune-l in slujba lor cu empatie si bunatate. Asculta-ti clientii, ofera-le mai mult decat se asteapta, mergi an extra mile for them, fa-ti site-ul memorabil, fii vulnerabil si deschis si sincer, povesteste si despre luptele tale, fa-ti o comunitate de care sa ai grija ca de familia ta. Si vei vedea ce se intampla :) 



Daca in inima ta visezi la mai multa libertate, mi-as dori sa stii ca "meseria" asta de digital nomad nu este ceva batut in cuie sau vreun CAEN. Poti sa faci lucrurile exact asa cum vrei tu, in ritmul tau, cu ceea ce ai deja. 

Acum, in lume, exista foarte multa sustinere si exista foarte multi "profesori" care te invata cum sa ai succes cu un business online, pornit cu pasiune si incredere. Alege intotdeauna persoana cu care rezonezi, pe care o admiri instinctiv. 

Nu ai cum sa fii pregatit pentru tot ce va urma, insa daca te simti pregatit sa renunti la scuze, sa nu-ti mai lasi visele sa moara, sa incetezi sa te ascunzi dupa conceptiile altora - te astept cu drag la Scoala de Digital Nomads. Incepem pe 1 iunie si iti garantez ca e o treaba foarte serioasa si ca sunt o profa rea, care nu te lasa pana nu reusesti :) 


Multumesc!!

Huge love & hugs,
Ioana

Read more
Un comentariu:
Etichete: , , , ,

Cum sa-ti descoperi talentele pe care doar TU le ai



Te-ai saturat sa citesti citate pompoase sau sa ti se spuna sa "iti urmezi sufletul" sau "sa fii tu insuti"? Me too! Pana la urma, ce naiba inseamna toate astea? Ce anume ar trebui sa faci? 

Daca, in momentul in care cineva te intreaba ce talente ai si ce ai vrea sa daruiesti lumii, te blochezi si habar n-ai ce sa raspunzi, acest articol este pentru tine. 


Exista o intreaga industrie care se bazeaza pe faptul ca ai o mare dorinta si nu stii cum sa ti-o indeplinesti. Zilnic apar sute de coach, de antreprenori, de gurus care iti garanteaza ca - daca te bazezi pe metoda lor - aceasta dorinta se va implini. Eventually. 

Si nu este nimic rau in toate astea. Multi dintre ei stiu ce spun, din proprie experienta, au trecut prin crize personale, s-au ridicat si dau mai departe informatia. Daca rezonezi cu cineva, by all means, follow that inspiration! 

Dar daca nu ai o mare dorinta? Daca nu consideri ca ai vreun talent deosebit? Daca nu stii ce anume ai tu de daruit lumii? Daca te consideri un om "obisnuit", fara talente iesite din comun? Atunci ce faci? 


Lucrand cu studentii mei, am invatat de la ei ca exista doua abordari ale acestei situatii. Fie se lupta sa descopere acel talent pana la epuizare. Fie au decis deja ca ei nu au niciun talent si asta este, mai bine nu fac nimic. 


Iar ambele situatii pleaca de la niste premise false:

1. Considera ca "talentul" asta trebuie sa fie ceva iesit din comun. Adica de genul Beyonce, Halep sau Elizabeth Gilbert. Ca daca nu esti SENZATIONAL la ceva, atunci nici nu merita sa consideri acel talent. 

2. Cauta acel talent cu unicul scop de a-l monetiza. Dorinta este, de fapt, sa aiba o viata mai buna, sa fie liberi si fericiti, si cred ca asta nu este posibil decat daca au bani. Si ca banii nu vin decat daca esti grozav. 

3. Vor sa faca ceva special. Sa ajute lumea, sa o salveze, sa faca diferenta in viata a milioane de oameni dintr-o data. 

4. Prefera sa ii lase pe altii sa decida pentru ei, sa nu incerce nimic, pentru ca "nu merita" sau "mai au de invatat". Sau "Las' ca acum nu sunt pregatit, o sa vina si randul meu". 

5. Vor sa vada tot drumul inainte pana la destinatie. Sa stie pas cu pas ce si cum au de facut. Iar destinatia sa arate exact cum isi imagineaza ei. 

Toate astea sunt niste big huge bullshits! Si stii asta :)


Pai si ce este de facut in acest caz?! 

Societatea a pus o greutare mare pe cuvantul "talent". Si atunci, in loc sa-ti cauti talentul, nu mai bine te uiti dupa "punctele tale forte"? 

Nu toti am venit pe lumea asta sa fim Rihanna sau Oprah. Insa fiecare dintre noi are punctele sale forte: o mare capacitate de a iubi, de a fi pozitiv si optimist, sau o bunatate imensa, sau o intelegere fina a lucrurilor, sau capacitatea de a organiza totul perfect, sau de a sustine pe cei din jur, sau de a vedea lucrurile intr-o lumina diferita, sau de a sintetiza informatia, sau de a oferi claritate, sau de a fi fericiti si prin asta sa luminam vietile celor din jur, sau sa comunici si sa impartasesti cu cei din jur idei si povesti. 

De obicei, aceste puncte forte ale noastre - sunt cele pe care le trecem cu vederea, pe care le facem din instinct, complet natural, fara efort. Si atunci nici macar nu le consideram importante. 

Fa o lista cu tot ce faci tu de cand te stii, iar in momentul actiunii timpul si spatiul dispar. 

Repeta acele lucruri in fiecare zi, traieste dupa aceste valori ale tale. Recunoaste-ti punctele forte si aplica-le ori de cate ori poti. 


Sa-ti dau un exemplu personal: 

Unele dintre punctele mele forte sunt loialitatea si iubirea. Da, basically, sunt un fel de Retriever :)) 

* I stick with ma people no matter what. Ma duc pana in panzele albe pentru oamenii pe care ii ador. Si nu doar atat: sunt loiala caselor, locurilor pe unde calatoresc, cartilor pe care le citesc, coach-ilor pe care ii urmaresc. 

* I love EVERYTHING. Am o capacitate imensa de iubire. Sunt acel gen de om care gaseste ceva bun, frumos si iubibil in orice si in oricine. De la natura la orase, de la oameni de tot felul la situatii complicate. Mereu gasesc o portita de iubire in lumea asta. 

Pe langa punctele astea de baza, comunic usor cu cei din jur, mai ales in scris.  

Si practicand chestiile astea zi de zi, s-au deschis niste oportunitati: am inceput sa scriu pe blog (acum un milion de ani:), am ramas loiala viselor mele cand au aparut si asta a dus la implinirea lor, iar viata mea este plina de iubire. Cum se vede asta din interior? 

* oamenii se ofera sa ma ajute inainte de a le cere ceva. Toti oamenii imi zambesc tot timpul, sunt buni si intelegatori si deschisi. 

* toate serviciile pe care le cumpar sunt perfecte, fara nicio exagerare. (de la uber/ taxi, la hoteluri si apartamente, la banci, la carti si cursuri, la produse, la... orice). No issues. just perfection. 

* toate lucrurile marunte care imi plac si pe care le iubesc - apar in viata mea tot timpul. Like magic. 

* studentii mei mi-au devenit prieteni in timp, pt ca simt ce le ofer eu, dincolo de cursuri. Iubire si sustinere. 

* inclusiv banii ma iubesc si le cam place sa fie in viata mea, pt ca si eu ii iubesc, ii respect si le ofer toata libertatea din lume: sa vina si sa plece cu usurinta, sa implineasca un scop clar adica sa aiba o misiune si sa facem totul impreuna, cu un motiv: feeling good & having fun. (am si un curs inspirat despre cum sa te imprietenesti cu banii:)



Deci cum sa-ti descoperi talentele pe care doar tu le ai? 


* Gandeste-te la ce faci super usor si rapid si se simte bine. Poate fi de la un zambet, la reparat un laptop. De la iubit florile, la gasit cazarile perfecte. De la organizare, la desenat rochii. De la fotografie, la ascultat pe cei din jur. 

* Fa din punctele tale forte un mod de viata. Aplica-le constient si constant. 

* Daca ai o lista cu aceste puncte forte - gandeste-te cum ai putea sa le "impachetezi" si sa le faci publice. Nu trebuie sa te nisezi si nici sa "faci" bani din asta, ci sa incorporezi cat mai multe dintre ele in viata ta si a celor din jur. 


Adevarul e simplu si clar: indiferent ce drum alegi in viata, ce faci sau nu faci, cati bani ai, ce relatii ai = singurul lucru care te va face complet fericit este sa traiesti si sa practici aceste puncte forte / talente pe care le ai. Si da, poti sa refuzi sa o faci (pt ca "nu-s importante"), insa asta este cea mai scurta cale spre neimplinire. 


Asta inseamna sa fii tu insuti ->

Sa te joci in fiecare zi cu darurile si talentele pe care le ai deja. 



And remember - the world doesn't need perfection, the world needs more kindness. 


Let’s start from here to create the life of your dreams:

* indicates required






Read more
Niciun comentariu:
Etichete: , , , ,

De ce este greu sa ne decidem ce vrem



Exista multi oameni care stiu foarte bine ce vor, inca de mici. Nu asculta ce le spun parintii, prietenii sau societatea, pentru ca ei STIU ce vor face toata viata, detaliat, cu un plan bine stabilit. Si, chiar daca se mai impiedica pe drum, se ridica de fiecare data si merg cu incredere mai departe, spre visul lor. 

Am avut ocazia sa cunosc astfel de oameni si i-am admirat sincer. Chiar i-am invidiat. Mai mult, timp de aproape 40 de ani am facut parte din "grupul" lor. 

Inca de mica am stiut ca EU SCRIU. Si am scris mereu, de pe la 5 ani. La 18 ani, familia m-a intrebat ce vreau sa fac mai departe. Si am raspuns pe o singura rasuflare: sa citesc si sa scriu carti. Trecem peste faptul ca unii dintre ei au ras, pentru ca - desi reactia asta m-a afectat ani de zile - exact asta am facut. Am gasit o cale sa scriu. Mai intai pentru altii, apoi pentru mine - inca din perioada in care bloggurile erau putine in Romania. 

La fel a fost si cu calatoritul. De cand am pus piciorul in Amsterdam, prin 2009 (cred:)), am STIUT ca asta vreau sa fac - sa vad lumea. O prietena mi-a adus aminte ca acum vreo 10-11 ani in urma, i-am trimis un email in care refuzam un proiect fain pentru ca "eu vreau sa merg prin lume si sa scriu". 

Treaba cu "profa" mi-a atras atentia mult mai tarziu, prin 2014, cand am avut primii studenti la cursul meu de atunci, de travel writing. Cand eram mica tot ce faceam era sa asez papusile in rand si sa le predau lectii. Puteam sa fac asta ore si ore in sir, pana venea mama sa ma verifice, ingrijorata ca nu mai auzise de mine o zi intreaga. 

Si asa, pas cu pas, placerile si pasiunile mele si-au gasit singure drumul si momentul in viata mea. Scris, calatorit, predat. Intotdeauna m-am focusat pe the next dream, am pus in practica tot felul de idei, si visul s-a implinit. 

Pana in 2018. Fix la 40 de ani. Eram in Bali, imi implinisem visul asta mare, mare de a locui acolo, si m-am trezit intr-o zi ca nu stiu ce vreau mai departe. Ca nu mai am o dorinta din aia arzatoare si intensa, pt care sa lupt cu toata pasiunea din mine. Ca mi-e bine asa, dar nu chiar asa de bine. 

Si pentru ca am intors pe toate partile "problema", am ajuns la o singura concluzie. "Vreau un an sabatic, sa nu fac nimic, si sa imi dau seama ce imi place si imi doresc cu adevarat". 

Evident, Universul s-a dat peste cap si am primit exact asta: bani, timp liber, idei si sustinere - sa fac asta cel putin un an. 

A fost poate cel mai greu an din viata mea. Stiu ca eu l-am cerut, stiu ce am invatat, ce am inteles, ce "layers" mi-am descoperit, ce am vindecat, cat de mult am crescut. Insa tot a fost greu si n-o sa ma ascund dupa emotii. 

In anul asta de "stat si nefacut nimic" = 

* am plans cat pentru toata viata si am curatat ani de neputinta si durere. 

* am fost furioasa si suparata cam o zi da, una nu. 

* mi-am schimbat deciziile si dorintele ca pe ciorapi. 

* m-am vindecat de anxietate. 

* am invatat sa imi placa si apele tulburi. 

* am inteles ca tot "raul" era pentru mine si ca era de bine. 

Eh, si la final, m-am intors la SCRIS, CALATORIT, PREDAT :))) 


Acum vin la mine studenti care imi spun exact asa: "nu stiu ce vreau, nu stiu ce sa fac, nu am dorinte, vise, habar n-am de ce sa ma ocup". Iar eu sunt perfect "echipata" sa le raspund ca "You don't have to know what you want, you have to keep going". 


De ce este greu sa ne decidem ce vrem: 


1. Din lipsa de incredere in sine. 

Chiar daca ai un vis ascuns acolo, in sufletul tau, nu-i dai voie sa iasa la suprafata ca sa nu fii criticat, respins, judecat, din frica de succes sau esec, pentru ca altii fac acelasi lucru si "nu mai este loc", pt ca e "multa munca" si nu poti avea rezultate pe loc, pt ca "nu stii daca merita", pt ca te simti inferior/ not good enough/ fake. 

Si foarte multi dintre noi am ingropat visele astea atat de adanc si le-am sigilat atat de bine, incat acum ni se pare ca asa a fost intotdeauna - ca n-am stiut niciodata ce vrem. 

Doar ca nu este adevarat. Meriti sa faci si sa ai tot ce vrei, acum si aici. 

Cum incepi? Reconstruindu-ti incredere in tine. Incuranjandu-te zilnic. Iubindu-te si dandu-ti voie sa gresesti, si sa nu stii, si sa fii exact asa cum esti tu, cu bune si mai putin bune. Acceptand drumul pe care esti acum. 

2. Ne complacem in "victim mentality". 

Incepi sa te plangi ca nu stii ce vrei si o tii tot asa pana cand crezi lucrul asta ca pe cel mai sfant adevar. 

De aici vine o stare de moleseala, de lancezeala, din care iesi foarte greu. 

Cum schimbi asta? Actionand! Energia trebuie sa circule. Fa miscare. Limpezeste-ti gandurile si corpul. Schimba-ti dialogul interior. Urmeaza-ti impulsurile si intuitia. Ia-ti un hobby. Fa ceva diferit, nou, interesant si fa lucrul respectiv cu pasiune. Si, mai ales, constant. Small steps every day! - asta e cheia. Fa ceva, orice, doar ridica-te de pe canapea. 

3. Ne uitam in gradinile altora. 

Desi stim ca social media nu este reala si ca ne prezinta situatii "ideale", care n-au nimic de-a face cu ce gandesc/ simt/ cred oamenii respectivi, insistam sa facem sau sa ne dorim ce au altii. 

Daca tu iti doresti sa fii Lady Gaga, atunci esti de acord sa primesti si partile mai putin bune: ca anxietatea, singuratatea. Daca vrei sa calatoresti 3 ani prin lume ca altii - atunci esti de acord sa ai si ce simt oamenii aia - nu apartin, sunt singuri, sunt obositi. Nu te minti ca tu vei trece doar prin soare si curcubee. 

N-ar fi totusi mai bine sa-ti croiesti propriul drum? 

* sa alegi ce-ti place si ce nu. 

* sa faci o lista de lucruri/ exeperiente pe care ti le doresti din suflet, nu pt bani sau faima. Cu multe detalii. 

* sa faci un pas mic in fiecare zi spre ce-ti doresti, fara sa te gandesti CUM si CAND o sa se intample. 

4. Vrem rezulatate pe loc. 

Nu este nimic rau in asta si se pot obtine. Doar ca depinde de motivatia din spatele acelor rezultate. 

Daca deschizi un business ca sa faci bani, cand de fapt tu vrei sa calatoresti long term -> business-ul NU va merge. 

Daca vei cumpara 100 de cursuri/ carti/ seminarii care sa te invete sa faci ceva pt ca tu n-ai curaj sa faci nimic... guess what?! Tot nu vei face nimic. 

Daca vrei cititori din dorinta de a fi apreciat, si de a te simti bine cu tine, si a avea succes -> Nu ii vei avea ever. Oamenii ii urmeaza nu pe cei care se lupta si se chinuie sa atraga atentia, ci pe cei care isi vad de viata si pasiunile lor, fara sa "cerseasca" aprecieri si aplauze. 

Lasa rezultatele, focuseaza-te pe bucurie. 

5. Crezi ca ce-ti doresti tu nu-ti va aduce bani. 

* In primul rand, daca te focusezi pe bani si nu pe ce vrei cu adevarat, nu vei avea niciodata bani. 

* In al doilea rand, arta ta nu este obligata sa-ti aduca bani. 

Banii chiar nu sunt un scop in sine, visele tale da.

6. Crezi ca o decizie este permanenta. 

Iti umbla prin cap ideea ca - daca iei acum o decizie sa faci ceva anume, n-ai s-o mai poti schimba, ca poate nu e bine ce faci, ca poate n-o sa iasa nimic, ca poate, poate... 

Nimic nu este permanent pe lumea asta. 

Habar n-ai daca e bine sau nu ce faci daca nu incerci. 

Daca nu iese nimic, oricum ai invatat multe pe parcurs si oricand poti schimba traseul. 


So. Daca nu stii ce sa faci si te lupti cu cautarea asta, fa urmatoarele: 

1. Accepta faptul ca nu stii si ca este bine asa. 

2. Misca-ti corpul si energia. Limpezeste-ti mintea. Opreste-te din dialogul interior critic si orientat spre tot felul de judecati. 

3. Ridica-te si fa ceva, orice. 

4. Fa o lista cu chestii marunte (si aparent lipsite de sens) care iti plac si fa-le doar pt ca se simt bine. 

5. Aplauda-te pt fiecare pas pe care il faci. 

6. Deschide-te la orice oportunitate si emotie pe care le ai. 

7. Cand apare o idee, just do it, no matter what. 


 And keep going! Follow the curiosity. Follow that damn thing that excites you the most. And let everything else just be. 
Huge love & hugs,
Ioana


Let’s start from here to create the life of your dreams:

* indicates required






Read more
Niciun comentariu:
Etichete: , , , ,