On the Island

 
Din prima clipă în care am citit despre insulele Istanbulului, am prins o poftă de viaţă şi de drum fantastică. Deşi eram obosită după zeci de kilometri străbătuţi pe jos prin metropolă, am stat trează şi am făcut research despre insule şi posibilităţile lor. Iar la 4 dimineaţa eram în picioare, pregătită de o nouă aventură. Care s-a dovedit a fi muuult peste aşteptările noastre... Iată detalii...

 

On the Heybeliada Island


Vreme perfectă de dimineaţă. Soare arzător, miros de flori şi oraş agitat. Citisem pe internet că este indicat să te fereşti de o plimbare pe insule duminica, din cauza aglomeraţiei. În plus, era şi Ziua Internaţională a Mamei, deci motiv de drumeţie... Însă acesta nu este un motiv rezonabil ca să ma ţină departe de o plimbare cu ferry-ul, atât de mult aşteptată şi dorită. 

Staţia de îmbarcare precizată pe net: Eminonu. Cu tramvaiul am făcut doar câteva minute. Aglomeraţie de nedescris în mijloacele de transport, mirosuri greu de suportat. În port ni s-a spus că bărcile pleacă spre insule din Kabatas, de pe partea asiatică. Alt tramvai, bilete de vapor cumpărate greşit, oameni fericiţi care se îmbarcau pentru croaziere pe Bosfor. 



În Kabatas era măcel. Sute de oameni se înghesuiau la ghişeele (închise) de bilete sau de informaţii. Vasul era pregătit. Am reuşit să cumpăr bilete de la automate (5 lire/persoană) şi ne-am avântat în marea de oameni, sperând să prindem un loc pe barcă. 

Şi am prins. În curând, vasul s-a umplut până la refuz, într-o avalanşă de culori, de zâmbete, de batice, de ceaiuri negre şi de mirosuri de năduşeală şi de mare. Două ore a durat drumul din Kabatas spre insule. (Aici trebuie să fac o paranteză: sunt 9 insule, din care doar 4 deschise publicului. Ultimele două - Heybeliada şi Buyukada - sunt cele mai mari şi mai frumoase). 



Drumul a fost minunat, încă o dată am realizat că ador să merg pe mare. Nu aveam un traseu făcut de acasă, mi-am propus să cobor pe insula care mă inspiră la prima vedere. Buyukada se vedea măreaţă şi extrem de aglomerată în depărtare. Şi aşa, am ales să coborâm pe Heybeliada... Iar în acel moment, când am pus piciorul pe ţărm, am pătruns într-o lume total diferită de ce văzusem până atunci. 



Imaginaţi-vă o insulă tropicală, cu vile în stil colonial, cu mici case din lemn, cu trăsuri şi cai cu flori la urechi (maşinile sunt interzise pe insulă), cu terase cochete şi magazine de suveniruri. Cocoţate pe deal, parcă domneau reşedinţele private ale unor sultani, după mărimea şi frumuseţea acestora... 



Mergând pe aleea principală am ajuns într-un parc naţional, cu o taxă de 4 lire. Însă îşi merită banii. Pădurile parfumate de pini lasă din când în când la vedere Marea Marmara şi vasele albe şi graţioase. Portocalii sunt înfloriţi, răspândind aroma lor halucinantă. Iar la final, stâncile se prăbuşesc în mare, cu o deschidere la o plajă privată, părăsită. 

Parcul este luat cu asalt de turişti şi localnici care fac grătare şi ne zâmbesc. Niciun nor pe cerul Heybeliadei, niciun zgomot fără sens. Lumea se distrează simplu, fără tam-tam. Am stat pe o bancă din lemn şi am privit marea, de la umbra pinilor. Oraşul din depărtare părea construit pentru prinţi, în nuanţe de alb-argintiu şi sclipiri de aramă. Doar pescăruşii însufleţeau peisajul de poveste, cu ţipetele lor atât de umane.



La întoarcere ne-am oprit la o terasă cu vedere la mare, cu amulete albe agăţate de tavan, cu perne moi, cafea turcească în vase de argint, muzică live şi atmosferă de grădină privată, imperială. M-am simţit răsfăţată şi foarte norocoasă că am ajuns acolo.



În port, am luat masa la o terasă simplă, cu servire bună şi preparate proaspete, alături de câteva pisici care ne dădeau târcoale şi chiar se urcau pe noi, cerşindu-şi porţia de alint (şi de mâncare:).

Drumul înapoi spre Istanbul a fost fan-tas-tic. Am mers cu un ferry uriaş, cu trei etaje, cu un "salon de bal" la primul nivel, cu vedere superbă pe toate părţile, cu punţi înţesate de îndrăgostiţi şi oameni simpli, întorcându-se de la picnic. Călătoria a durat mult mai puţin, maxim o oră, însă Istanbulul la apus, privit de pe Marea Marmara, te lasă fără cuvinte...



Nu are rost să vă mai povestesc. Vă las cu fotografiile lui Vlad, care cu siguranţă spun mult mai multe. Şi staţi aproape, poveştile din Istanbul continuă...

 

Heybeliada - galerie foto

 

Escapada #laIstanbul ne-a fost oferită de Fly.ro şi Eximtur. Dacă vreţi şi voi un city break la Istanbul, iată aici o ofertă excelentă! Urmăriţi şi poveştile din Istanbul ale prietenilor mei Alex, Alexandra şi Ioana



CITEŞTE ŞI: 

  
  

Un comentariu:

  1. Relaxant!
    Nu am mai citit pana acum impresii despre insulele din jurul Instanbul-ului. Asadar, multumesc, invat!
    Multumesc si pentru foto!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...