Tarele de Alba Iulia

Este 6 dimineața, afară e încă întuneric și ploaia curge pe geamul mansardei cu o melodie suavă. Peste tot în jurul meu este liniște deplină, pace și armonie. Mai puțin în mine. Simt niște fluturi uriași, colorați în toate nuanțele universului, cum își iau zborul și mă ridică tot mai sus. Habar n-am de unde provine starea asta, dar o cunosc. Sunt îndrăgostită. După ce au trecut valurile de entuziasm, de frică, de bucurie, de uimire și încântare, a rămas unicul sentiment care contează: iubirea. Da, m-am îndrăgostit fără scăpare de un oraș și de oamenii lui.

Se spune că esențele tari se țin în sticluțe mici. De fapt, aici nici măcar nu este vorba despre asta. Esențele tari, cu vorbă înțeleaptă, cu fapte mândre, cu nebunie frumoasă, cu idei uriașe se țin în Primăria din Alba Iulia. Și nu exagerez. Am călătorit în lung și-n lat prin țara asta (și prin altele) și zău dacă am mai găsit până acum astfel de oameni. Mi-e foarte greu să fiu obiectivă și să scriu acest articol, pentru că pur și simplu, nu s-au inventat cuvinte care să descrie măreția pe care am găsit-o eu în acest oraș de poveste. 

 
Totul a început cu un email primit de la Maria Elena Seemann, manager public în cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia, de la Nicolaie Moldovan - City Manager și de la domnul Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba Iulia, care ne lăudau pentru munca noastră de promovare a României în lume pe The Huffington Post și ne invitau să le vizităm orașul: "Ar putea fi cea mai interesantă capitală despre care nu ai auzit niciodată..." Am ales Ziua României pentru această vizită și am schimbat câteva zeci de emails, prin care deja am fost convinsă că oamenii sunt minunați. 


Și într-o seară rece, de sfârșit de noiembrie, am coborât din autocar în Alba. Recunosc, nu aveam niciun fel de așteptări, eram doar curioasă și deschisă la tot ce va fi. Am mers spre hotel pe jos, pe o stradă liniștită, pustie și cu aer tare, de munte. La Maison de Caroline este un hotel de 4 stele elegant și primitor, aflat pe o stradă cu case vechi, la poalele Cetății. Ne-a întâmpinat cu paturi tari și foarte confortabile, cu o cină gourmet, cu bere rece și personal tânăr și zâmbitor. Recomand din suflet restaurantul Maison de Caroline, au un chef care se pricepe cu adevărat, de la aroma bucatelor la plating! 

 

A doua zi, prima oprire a fost la Primărie. Pentru mine acesta a fost momentul în care m-am îndrăgostit. Vă voi pune doar câteva întrebări:

Cum ar fi ca o primărie a unui oraș din România să facă proiecte internaționale atât de bine gândite și atât de bine planificate încât să le câștige pe toate?


 
Cum ar fi ca o primărie din România să fie în parteneriat cu bănci și instituții din întreaga lume?

Cum ar fi ca o primărie din România sa aibă proiecte online, propria aplicație de mobil, să dezvolte un blog, conturi de Facebook și să fie deschisă la colaborări cu toți jurnaliștii, artiștii și bloggerii din lumea asta mare?

 
Cum ar fi ca o primărie din România să aibă buget pentru tot ce-și dorește să facă și, mai ales, să-și dorească să facă niște lucruri absolut uluitoare?

Cum ar fi ca o primărie din România să restaureze și să redea oamenilor una dintre cele mai frumoase și mai mari cetăți medievale din Europa, cu un bun gust și o eleganță de nedescris? 



Cum ar fi ca o primărie din România să aibă recorduri mondiale?

Cum ar fi ca o primărie din România să vrea să investească în oameni și în vise înalte, cum ar fi să creadă în puterea cuvântului, a emoțiilor și a pasiunii? 

 
Eh, despre toate astea am vorbit (de fapt, am ascultat) în Alba Iulia. Și cum ar fi să te îndrăgostești de un oraș și de niște oameni, care dincolo de cuvinte, îți demonstrează cu fapte, cu bunătate, cu iubire că totul este posibil?

Da, am fost luată pe nepregătite, mi s-a servit cea mai bună lecție din țara noastră: iubește și vei vedea că se poate! Orice este posibil! Orice! 

 
Am descoperit Cetatea Alba Carolina la pas, cu Maria noastră dragă, am fost la biserici, m-am jucat cu doi ponei, am mers prin tuneluri și am admirat orașul de sus, înconjurat de șanțuri cu apă limpede, cu pești colorați și nuferi. Am zâmbit fără oprire vântului, oamenilor în uniforme medievale, copiilor în straie populare, colindelor, soarelui. M-am plâns de frig, de vânt și de oboseală, doar pentru că vroiam - într-un fel egoist și brutal - să opresc fluturii din stomac, să opresc sentimentele să o ia pe arătură. Câteodată fugim atât de tare de iubire... de vulnerabilitate. 

 
Mi-a fost frică să mă opresc și să plâng de bucurie. Am fost învățată de mică să-mi stâpânesc emoțiile și să nu le las la suprafață, să nu fiu eu însămi, să nu mă las "manipulată". Însă acest lucru nu a fost posibil prea mult timp.

Zidurile mărețe ale Cetății îți refac încrederea în tine, îți redau mândria de a fi român, bucuria de viață și dorința de mai mult. 

 
Am fost invitați la prânz la un restaurant medieval din Cetate, unde mi-am spus povestea vieții și am plâns puțin. De drag. Începuse vraja!

Seara am fost la o cină elegantă cu domnul primar, cu Nicușor Moldovan - City Manager, cu Maria mea dragă, cu miniștri, investitori, invitați ai orașului și mulți alți oameni interesanți și plini de vervă.

Aici voi face o paranteză. Nu pot să povestesc cum m-am simțit. Este ceva ce păstrez pentru mine. Este o poveste care îmi aparține și pe care nu o voi uita niciodată. 

 
Vraja și-a făcut efectul pe deplin, m-am întors zburând la hotel, am stat trează până după 12 noaptea, ca să urez României "La mulți ani!" și să las ideile să curgă, să se exprime prin lacrimi, inspirație, fericire, entuziasm, libertate și iubire.

Un singur moment am să mai punctez. La masă fiind cu acești oameni, am simțit că plec și că îmi va fi dor de ei. Am înțeles într-o secundă că am acest oraș tatuat pe suflet, că această poveste nu se va sfârși aici, pentru că nu are cum.

 
Dimineața devreme, ploaie pe geam, liniște în jur. În mine, o avalanșă de emoții, puțină frică, o imensă iubire, speranță, energie și pasiune. Ne vedem cu Maria cea dragă, ne conduce la autocar. Vi s-a întâmplat vreodată să știți că cineva v-a schimbat viața, fără ca această schimbare să fie vizibilă, clară, concretă?

Vi s-a întâmplat să credeți cu tărie în ceva, în cineva?

  
Tare - in dex - înseamnă: cu o consistență solidă, care nu se îndoaie la greu, fortificat, stăpân pe situație, convingător, clar, care produce o impresie puternică asupra organelor de simț, pătrunzător, intens, care este în stare să reziste, să facă față încercărilor, cu voință fermă, energic, dârz, neclintit,  care posedă cunoștințe temeinice într-un domeniu, doct, priceput,  viu, puternic, intens, aprins.

Asta înseamnă pentru mine Alba Iulia. Cetatea făcută să reziste, să prospere și să trăiască în sufletele oamenilor. 

  
Mulțumesc, Alba Iulia! Te iubesc!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...