Din prima clipa in care am pus piciorul pe tarmul acestui oras, m-am simtit vindecata, libera. Ochii nu reuseau sa cuprinda frumusetea zorilor ce se revarsau in acea dimineata de octombrie peste orasul adormit, cu sclipiri discrete de piatra neslefuita. Micul targ catalan se afla la 100 de km de Barcelona, dar pentru noi se afla la celalalt capat al lumii si a devenit orasul sperantei, locul care ne-a oferit cea mai frumoasa zi din intreaga noastra calatorie.

La ora 7 dimineata putini oameni se agitau in gara din Tarragona. Pentru ca singurul nostru plan in acel moment era sa gasim un loc unde sa ne intindem trupurile obosite (nu mai dormisem de 24 de ore), am intrebat in engleza primul cetatean intalnit, putin cam turmentat ce-i drept, unde gasim un hotel. Acesta ne-a privit zambitor si ne-a rugat sa-i vorbim in romaneste (deh, ne auzise!). Gheorghe este din Bucuresti si a parasit capitala Romaniei de cativa ani pentru a trai in Spania, mai intai Barcelona si abia apoi, Tarragona.

Bucuros ca a dat peste romani, tanarul ne-a condus prin tot orasul, prezentandu-ne hotelurile de pe strada principala. Am mers mult, am discutat, ne-a povestit viata sa. Crezand ca avem ceva mai multi bani decat in realitate, el ne-a dus la un hotel de 4 stele, destul de departe de gara. Insa si aici, chinul a reinceput: nu erau camere libere, desi era duminica.

Am cautat mult, cateva ore, iar in timpul acesta orasul se trezea la viata. Oameni simpli, parfum de mare, portocali incarcati de fructe, cladiri vechi, cu o arhitectura superba, tipic spaniola, crasme micute cu terase umbrite de palmieri – aceasta a fost prima imagine surprinsa in Tarragona.

Tarziu am gasit un mic hotel de 3 stele, ascuns in spatele unei piete. Am platit si ne-au lasat sa mergem in camera de la ora 10. Totul arata minunat: doua paturi uriase, plasma, baie in marmura roz, geamuri care dadeau spre oras si la orizont se ghicea marea. Cred ca am adormit in 5 minute, cu linistea picurandu-mi in urechi.

Dupa ora pranzului am iesit sa descoperim Tarragona, am luat masa la o terasa de unde se vedea portul si Mediterana in toata splendoarea sa, iar soarele ne mangaia jucaus. Am coborat pe plaja boema, stangace, cu nisip fin si cu vedere la intreg orasul aliniat pe o stanca deasupra noastra.

Privelistea iti taia rasuflarea. Ne-am plimbat ore intregi, am stat pe o limba de pamant care se daruia marii in totalitate, am respirat aerul pur, sarat, binecuvantat. Am hotarat in taina ca as vrea sa imi traiesc zilele pe un tarm de mare. Pentru ca stiu ca nu pot trai niciodata departe de ea.

Se lasa incet seara, cu apusul inflacarat coborand in valuri, iar noi am intrat intr-un parc pustiu, atrasi de cel mai teribil parfum pe care l-am simtit vreodata. Brazi, pini, palmieri, portocali si marea… nu cred ca voi uita cate zile imi vor fi date aroma senzuala, unica, inegalabila a acestui parc. Am respirat cu nesat aerul si am incercat sa-l inscriu, ca pe un cod, in amintirile mele. Nu stiu daca am reusit, insa ziua petrecuta in Tarragona s-a impregnat adanc in sufletul meu, coplesit de atata frumusete si maretie.

Am urcat in oras si am admirat trecatorii, majoritatea batranei simpatici, imbracati elegant, care se plimbau pe strada principala. Am trecut si pe langa un spital de urgente care avea marmura la intrare, candelabre de cristal si sali de asteptare decorate in stil minimalist.

Era cald, o seara de octombrie parfumata si linistita. Luminile blande ale orasului iti dadeau o stare de bine, de pace. O buna parte din noapte n-am putut sa adorm, pentru ca nu vroiam sa ma trezesc. Am ascultat muzica de opera cu geamurile deschise, cu briza alintandu-mi perna. Si totusi, m-am scufundat intr-un somn al sperantei, cu o relaxare infinita in trup si suflet.

A doua zi, dupa micul dejun de la hotel, am plecat spre urmatoarea noastra destinatie: Valencia.

Comments are closed.