Un val de lumină eliberează întunericul camerei și îmi mijesc ochii, cercetând obosită fereastra. Văd o văpaie de culori și simt albastrul inundându-mi mintea, prea leneșă să înțeleagă ce se întâmplă. Ies pe terasă. O flacără roz se prelinge pe cer atât de delicat, de parcă un impresionist își terminase vopselele. După clipa de mirare, am simțit frigul. Am văzut albastrul dimineții, am văzut verdele crud al sălciilor, am văzut albul păsărilor care răscoleau răsăritul. Este 5 dimineața și sangele mi-e pus în mișcare de revărsatul zorilor. Sunt la Genius Resort, în Deltă. Sunt vie. Atât de vie…
Mă gândesc ce vom face astăzi, dacă să merg și eu cu barca sau nu. Cu o seară în urmă, am gonit spre apus și mi-a fost și mai frig decât acum. Mi-a fost frică. Mi-a fost incomod. Apoi zâmbesc. Râd de una singură, ha!, bine că nu este nimeni aici să mă vadă. Frică? Glumești?! A fost dorința mea imensă de aventură, de adrenalină, de emoții. Mi-am dorit atât de mult să simt și iată că, fără urmă de îndoială, am primit ce am cerut.
Mă îmbrac repede și cobor la micul dejun. O gașcă veselă, trează, prezentă. Mă mir. Oamenii ăștia nu au somn? Se pare că liniștea le-a tulburat visele, păsările își susțin punctele de vedere cu ambiție și mândrie, sălciile își plâng poveștile în șoapte fără veghe.
Suntem gata! Ne apropiem de bărci și mă reped să mă plâng de ceva. Hmmm, unde este barcagiul nostru de ieri? Îmi înghit cuvintele pe loc, rușinată de gândurile meschine, confortabile, ușoare. Mă las în voia soarelui, singură pe o banchetă, doar eu, între apele fluviului, între umbrele copacilor și fâlfâirile fugare de aripi salbatice. Îmi repet același și același mesaj: “O să-ți placă, o să-ți placă!”
După plutiri leneșe, unul dintre colegii mei îl întreabă ceva pe barcagiu. Îi simt zâmbetul mai mult decât îl văd. Răspunde calm, toți se adună în jurul lui, sorbindu-i cuvintele. Uit de toate în momentul în care omul se întoarce și îi văd ochii. O pasiune, o bucurie, o sevă – de nedescris. Mă las pe spătarul banchetei și simt liniștea cuprinzându-mă. Îmi pun căștile. Renunț de bună voie la muzica Deltei și la vorbele meșteșugite ale barcagiului, pentru a-mi colora peisajul auditiv cu o notă suavă de la Coldplay: “Nobody said it was easy. No one ever said it would be this hard.”
Timp de patru ore am fost un observator. Le-am studiat mișcările, expresiile, durerile și bucuriile colegilor mei, am studiat magia Dunării, umbrele, luminile, luptele dintre ele, am văzut cuiburile ascunse ale pelicanilor și lebedele albe cu pui plutind nestigherite într-o lume neștiută, plină de sens și culoare, am studiat zâmbetele barcagiului nostru, i-am învățat iar, pe de rost, zâmbetele iubitului meu. În tăcere, totul capătă rost și putere. Nu am nevoie de cuvinte, de auz, să înțeleg oamenii, natura, poveștile. Sunt atât de transparente, de volatile, de efemere. Și mă fac să mă simt importantă. Pentru că doar eu am fost acolo, să le surprind, în acea secundă de aur în care s-au eliberat. Doar eu am avut norocul să le strâng în suflet.
Un lac mare și limpede reflectă soarele în arabescuri de nuanțe și sclipiri. Simt o foială în jur, o nerăbdare. Cristi, barcagiul nostru, i-a întrebat ceva pe colegii mei și le văd emoția pe chip. Hmmm, se întâmplă ceva și trebuie să știu ce, să mă pregătesc. Însă nu mai am timp. Barca țâșnește ca o egretă pe apă, peste valurile celorlalte bărci, înălțându-se, clătinându-se, atingând apele ca pe stânci, zburând în ceruri vechi, peste pământuri atât de noi. Și lupta din mine se sfârșește. Mă lepăd de frică. Mă eliberez de așteptare. O, da! Așa se simte fericirea.
Este vântul care nu te lasă să respiri, este apa strălucitoare, este energia bărcii micuțe și încăpățânate, este râsul prietenilor, este exuberanța de pe chipul Lui, este aerul parfumat, este zborul păsărilor de o frumusețe fără seamăn.
Nu voi uita clipele alea niciodată. Și nu pentru că am făcut ceva deosebit. Nu eram pentru prima dată pe o barcă. Ci pentru că mi-au oferit răspunsuri la toate întrebările pe care mi le-am pus, din micime. Merit eu să trăiesc, să mă aventurez? Este locul meu pe drum? Curgerea adrenalinei este scopul meu cu adevărat? Și toate, pe rând, și-au picurat răspunsurile în inima mea, în starea mea, în acea clipă.
Pe drumul de întoarcere am știut că sunt exact în locul în care trebuie să fiu. Am zâmbit din suflet. Bogdan, șeful de la Genius Delta Resort, ne aștepta pe ponton. M-a întrebat cum a fost. Nu știu dacă tăcerea, dacă zâmbetul, dacă privirea admirativă către Cristi, dacă eu, ca om, aș fi putut să-i explic în cuvinte ce simțeam. I-am zis că a fost “bine”. Da, în cele mai intense clipe, deținem cele mai banale răspunsuri. Pentru că este prea mult bine. Pentru că nu poți zidi recunoștința în vorbe.
Masa de prânz a fost tăcută. Ne-am înfulecat ciorba de pește, ne-am băut vinul, am zâmbit mult. Apoi l-am ascultat pe Bogdan povestindu-ne despre Deltă, despre resort, investiții și visuri. Concluzia: nu este necesar să știi perfect de unde pleci și unde vrei să ajungi ca să ai succes. Pasiunea este mai importantă. Dorința de a face diferența este mai importantă. Mentalitatea și crezul sunt mai importante. L-am aplaudat în gând.
Seara a venit cu râsete și valuri de energie. În două zile m-am distrat cu oamenii ăștia cum n-am mai făcut-o de ani buni. Ce mult înseamnă să lași lumea virtuală și dezlănțuită și să fii, pur și simplu. Să te joci. Să discuți cu pasiune. Să povestești. Să uiți de chat-uri. Să uiți de timp. Noi cam asta am făcut două zile și jumătate în Deltă. Am lăsat timpul să stea, am lăsat apele fluviului să ne spună povești, am lăsat râsul și jocul să ne fie religie, am lăsat oameni buni să aibă grijă de noi, am lăsat totul să existe, să respire, să se oprească o clipă. Nu am fi avut unde să fugim, am fost – într-un fel – obligați să fim cu noi înșine.
Și să îți spun un secret? Nimic mai bun nu se poate întâmpla pentru tine ca om.
Te invit cu drag să faci și tu parte din aventură. Programul unic în România – Delta Dunării pentru toți te așteaptă! (detalii despre prețuri, transport, cazare, plimbări).
Mai multe fotografii realizate de Vlad găsești aici și te invit să ne urmărești pe Instagram. Articolul meu despre Deltă din Adevărul a devenit viral. Iar aici poți citi articolul meu din The Huffington Post. Hai să descoperim România și să o promovăm în lume!
Un proiect Genius Travel. #Deltapentrutoti #GeniusTravel #GeniusDeltaResort (caută aceste hashtags pe Facebook si Instagram ca să citești și poveștile colegilor mei).