Din momentul în care am primit primul email de la ea, am știut că sunt binecuvântată cu o femeie extraordinară în viața mea. Simona este diferită. Face totul cu o bucurie și o poftă de viață incredibile. Este una dintre cele mai generoase persoane pe care le-am întâlnit. Scriitura ei este infuzată cu iubire și căldură. Transmite emoții pe care foarte puțini dintre noi știm să le punem în cuvinte simple. Da, are culori și are umbre, însă și întunericul Simonei exprimă pasiune și tandrețe. Este omul pe care, dacă ai șansa să-l întâlnești, îl ții aproape pentru o viață. Te invit să o cunoști pe Simona – fotograful, scriitorul și bucuria de care lumea în care trăim are nevoie.

Cine este Simona Toma? Ce vise, dorințe, neîmpliniri, bucurii, iubiri trăiește?

Simona Toma este de fapt Simona Anca Maria Toma. Un nume pe care nu mi l-am asumat multă vreme. De fapt, încă prefer să mă ascund sub pseudonime (site-ul recent lansat, pagini anterioare de Instagram) sau, semnătura mea favorită, S.

Poate o fac deoarece, de multe ori, simt că imaginea acestui nume din buletin & certificat nu mai coincide cu cine sunt în interior, cu cine devin.

Și am constatat un lucru pe care-l fac periodic, în ultimii aproximativ patru ani, care-mi este ca o completare în exterior a acestei deveniri: păr scurt & vopsit în culori puternice (blond, gri, mov, roz, copper).

Chiar acum, în timp ce-ți răspund la întrebări, îmi fac iar o reinventare. Curios că de data asta am ales o culoare caldă, cu nuanțe de ciocolată. Cumva, cred că mă simt mai așezată.

Cine cred că sunt, în interior și exterior? Un om simplu, ce poate trece ușor neobservat într-o mare de oameni.

Știu că sunt un om cu trecut, cu greșeli, cu lecții învățate, cu multe frici, însă mă interesează din ce în ce mai mult cine sunt în prezent.

Azi. Acum. Aici. Și cine pot să devin.

Cine-mi doresc să devin? Un om asumat în fiecare moment al vieții sale. Un om eliberat de cum cred cei din jur că ar trebui să fiu, chiar și de cum cred eu că ar trebui să fiu. Nici nu-mi mai place acest “trebuie”, vreau să dau jos tot ce este superficial.

Îmi doresc să fiu un om care, peste ani, va putea privi în urmă și va zice:

“Ei bine, uite că până la urmă am avut suficient curaj cât să fac acel prim pas spre a-mi urma visele. M-am “aruncat” în viață cu totul. Și nu am niciun regret.”

La ce se referă acest pas? La visul meu cel mai mare: să ating oamenii prin scrisul meu, să le trezesc o emoție, o întrebare, un zâmbet, o lacrimă, un răspuns. Foarte aproape de acest vis, este un altul: călătoritul în acele locuri din lume unde știu că voi mai descoperi ceva nou despre mine, locuri de unde voi aduna și voi scrie cele mai frumoase postcards pentru oameni.

Dar până atunci, învăț să iau fiecare zi pe rând. Indiferent de unde mă va purta viața. Și caut să găsesc bucurie în jurul meu.

Uite așa ajungem și la bucuriile mele mici sau mari, care apar din lucruri simple, poate chiar banale. O ceașcă de cafea bună, un buchet de flori neobișnuit, o lumânare parfumată, un tors de pisică, o conversație cu un om drag, o îmbrățișare, o carte faină, un răsărit în Colibița, o zi de toamnă, un citat care-mi taie respirația, o plimbare pe munte, recitatul unei poezii sensibile, o întâlnire cu marea la final de Septembrie, un interviu, și multe multe altele.

De fapt, bucuria mea cea mai mare este că iubesc de 7 ani un om bun, creativ, autodidact, săritor, răbdător, atent, blând, iubitor, un om pe nume Silviu-Cristian Niță care a crezut de la început în mine, chiar înainte să cred eu. Iar tot ce am construit împreună îmi aduce surse nesfârșite de fericire și recunoștință.

Alte mici sau mari iubiri: cele două pisici ale noastre (Septembrie & Trixie), oamenii minunați din jurul meu, prietenii deveniți familie, familia care este mereu acolo.

Cât despre neîmpliniri nu aș putea spune că am, simt că lucrurile care se întâmplă sau, din contră, nu se întâmplă (oricât mi-aș dori) fac parte dintr-o imagine de ansamblu mult mai mare decât pot cuprinde eu cu mintea.

Însă asta nu înseamnă că nu am zile dificile, zile în care mă-ntreb dacă sunt acolo unde trebuie, zile în care cred că nu am nimic special de spus, zile în care sunt frustrată/ supărată/ vulnerabilă, sau zile în care am doruri sau dureri.

Aleg însă să le accept (lucru deloc ușor) ca fiind parte din procesul de învățare a omului care vreau să devin.

Dacă ar fi să te întâlnești cu o singură persoană celebră din lumea asta, pe cine ai alege și de ce?

Păi nu aș putea alege doar o singură persoană. :))

Sunt mai mulți oameni cunoscuți, mai mult sau mai puțin, care mi-au marcat cumva evoluția personală (ca și oamenii din viața mea) și m-aș bucura să am ocazia să-i întâlnesc pe fiecare-n parte.

Elaine N. Aron – pentru cartea sa “The Highly Sensitive Person”.

A fost pentru prima dată în viața mea când am îmbrățișat o carte. Da da, îmi aduc aminte că eram în avion, aveam lacrimi pe obraji și după primele pagini, am strâns-o la piept iar în acel moment, mi-am dorit să scriu o carte care să transmită exact același sentiment.

Elizabeth Gilbert – nu, nu doar pentru Eat, Pray, Love. Ci și pentru Big Magic. Pentru curajul ei de a lua totul de la zero, pentru că a scris despre asta în primul rând pentru ea, pentru lecțiile de viață și despre cum simte ea creativitatea.

Atticus – pentru curajul de a rămâne anonim și de a fi diferit. Cuvintele lui sunt o inspirație nesfârșită pentru mine.

Adriene Mishler – de la Yoga with Adriene (canal de Youtube), pentru că ea a fost prima persoană care m-a făcut să îndrăgesc yoga și, oricând mi-e dor sau simt nevoia să revin la practica de yoga, mă întorc la ea. Face să pară totul atât de ușor.

Emilia Clarke – pentru rolul din filmul Me Before You. Pentru că modul în care și-a însușit personajul și l-a redat atât de natural, de colorat, de asumat, m-a făcut să mă întreb dacă eu am știut vreodată cu adevărat cine sunt, care este stilul meu, dacă am ieșit vreodată în lume fiind 100% eu. Personajul ei a fost un element declanșator în călătoria spre mine însămi.

Yiruma – pentru melodia “River flows in you”. Este ceva magic în acele sunete de pian, iar atunci când vreau să scriu ceva de suflet, e singura piesă pe care o ascult pe repeat.

Pe plan local, mi-aș dori să o (re)întâlnesc pe Diana Cosmin (Fine Society), o admir foarte tare pentru poveștile ei despre tot ce-i fin și fain șiiiiii, nu în ultimul rând, mi-aș dori să te întâlnesc pe tine și să te strâng în brațe cât pentru o viață 🤍

De fapt, ar mai fi cineva, dacă m-aș putea întoarce în timp, aș vrea să stau la un ceai cu Regina Maria a României. Nu aș ști să spun exact toate motivele, știu că am dezvoltat o afinitate pentru cuvintele ei acum câțiva ani, când am fost prima oară în Balchik. De atunci, îi tot caut cuvintele și povestea.

Ne povestești mai multe, te rog, despre fotografie? Cum ai început, ce te pasionează, care este cel mai frumos cadru surprins?

Primele mele întâlniri, pe care le țin minte, cu aparatul de fotografiat îmi sunt foarte bine ancorate în trecut, pe la începutul anilor ’90. Asta datorită unui vecin haios cu mustață, care avea un aparat pe film și avea grijă de amintirile mele de atunci. La momentul acela, aparatul-rolele de film-developatul – totul mi se părea ceva aproape magic.

Deci aș putea spune că atracția și dragul pentru fotografie s-au dezvoltat în copilărie, însă nu m-am uitat îndeaproape la această pasiune decât mulți ani mai târziu.

Momentul pe care-l consider ca definitoriu a fost în 2013, când am mers pe dealurile copilăriei mele cu un aparat foto pe care-l aveam de ceva timp, însă tot amânam să-l folosesc. Și, în joacă, m-am dus pe deal, printre flori și porumb, căutând să descopăr lumea dintr-o perspectivă nouă.

Nu-mi imaginam ce uimitor poate fi un păianjen de-un verde crud, care părea că se încruntă la mine.

De acolo, joaca asta a evoluat treptat la flori, cai, pisici, câini, detalii, prăjituri și, desigur, oameni în vara lui 2014. Pe atunci, începusem cursuri de dans latino, iar la practice party-uri intram în rolul fotografului de serviciu.

Ce mă fascina teribil, când surprindeam oamenii dansând, era conexiunea dintre ei, acele emoții brute care apar natural când cel din fața camerei nu știe că este fotografiat. Mă fascinează și în prezent.

Ei bine, nu te gândi că aveam cine știe ce skill-uri, făcusem doar un curs de fotografie urbană, însă îmi urmam intuiția. Și o făceam cu entuziasmul unui copil.

În același an, 2014, odată cu venirea toamnei mi-am întâlnit ‘muzul’, respectiv pe cel care avea să-mi devină profesorul ideal în fotografie & partenerul perfect pentru al nostru Jurnal Fotografic lansat în Martie 2015. De acolo, totul e poveste.

Cel mai frumos cadru? Cred că în fiecare an am cel puțin câte o fotografie care-mi este nespus de dragă, de la fiecare sesiune sau eveniment, dar nu știu dacă e una pe care aș încadra-o ca all time favorite. Mi s-ar părea nedrept, așa că las o selecție random de câteva momente surprinse de mine. Ah, am uitat să spun că iubesc foarte mult imaginile în alb&negru, după cum se observă. 🙂

Ce te deranjează cel mai mult la unii oameni? Ce simți că ai putea face mai bine?

Dificilă întrebare. Cred că ce mă deranjează la ceilalți, este, într-o anumită măsură, ce mă deranjează și la mine ori ce-mi doresc să îmbunătățesc: atenția la detalii, organizarea, aprecierea și respectul pentru munca celuilalt.

Care este experiența ta cu scrisul? Ce te atrage, ce te ține în joc, ce îți dorești? Ce le oferi cititorilor pe site?

Oh, nu știu de unde să încep și unde să termin.

Ce știu azi este că scrisul face parte din mine, însă am avut nevoie de mulți ani și multe încercări în a accepta că ăsta mi-e adevărul, că-n scris mă voi găsi și regăsi.

Din amintiri de demult – poezii, cântece, scrisori de dragoste, scrisori de prietenie, bloguri începute și apoi închise.

Din amintiri de curând (cam din 2015 încoace) – o carte scrisă într-un singur exemplar pentru a mea jumătate, trei cărți în lucru, multă poezie, altfel de scrisori, povești pentru proiectele fotografice, articole scrise pe Elephant Journal, blogul recent lansat.

Mă întorc la scris, iar și iar, cu speranța că de data asta va fi pentru o perioadă mai lungă. O voi face pentru mine în primul rând, și pentru acei oameni care m-au rugat să-mi iau cuvintele-n brațe și să ies în lume.

Ca și în fotografie, aici sunt fascinată tot de conexiune. Doar că e puțin diferit, este acea punte de legătură dintre cuvinte și emoții, modul în care se întrepătrund atunci când omul scrie pur, detașat de ego.

Ce-mi doresc să obțin din scris este identic cu ce caut să ofer celor care își dedică timp câteva minute să mă citească și, în mare, se leagă de ce scriam mai sus de visul meu: vreau să simt și să ofer emoții (fără să fie catalogate ca pozitive sau negative), liniște, inspirație, visat cu ochii deschiși, încredere, cuvinte blânde, curaj, vulnerabilitate, cărți poștale din locurile cele mai dragi, cuvinte simple dar pline de iubire.

Te-a ajutat în vreun fel Școala de Digital Nomads?

Da. De mii de ori DA. Energia ta, cuvintele tale, întrebările tale, exercițiile din curs, încurajările, vulnerabilitatea ta, curajul tău îmi sunt una din cele mai mari binecuvântări trimise de Univers.

Tu ai fost ultima piesă din puzzle, una extrem de importantă, ca eu să-mi pot înfrunta niște temeri. Recunosc că nu a fost un proces ușor și a durat mai mult decât trebuia, deși am început în Iunie cu un super entuziasm, am finalizat ultimul modul abia acum trei săptămâni, în tren 🙂

Toate lucrurile vin și se așează la timpul lor.

Care este cea mai mare frică a ta și cum o îmbrățișezi?

Frica de expunere și din această frică se nasc alte temeri: aceea de a fi judecată, ridiculizată, neapreciată, neiubită.

Le îmbrățișez pe toate cu lacrimi în ochi și merg înainte. E timpul să fiu și să trăiesc pentru mine, nu pentru cum ar putea ceilalți să mă perceapă.

Căci aici e o nesfârșită luptă, oricât aș încerca să mă arăt așa cum sunt, ceilalți mă vor vedea așa cum vor ei, prin propriile lor filtre. And it’s ok.

Care a fost cea mai uluitoare experiență din viața ta?

Well, să știi că am trei astfel de momente:

Sentimentul din seara primei întâlniri cu Silviu, simțeam că urma să-mi întâlnesc sufletul pereche.

Ideea proiectului “Scrisori înainte de/din Bali” a fost ceva uimitor, ca o chemare. Și a avut atât de mult sens.

Primul mail din mini-cursul de Digital Nomads, la care am plâns și am zâmbit și iar am plâns și iar am zâmbit. A fost ca o revelație, ca o eliberare. A fost începutul a ceva magic. Nu știu dacă voi putea exprima vreodată cât de mult a însemnat și cât de mult însemni tu pentru mine.

De ce crezi tu că oamenii nu fac tot ce le place pe lumea asta și nu își urmează dorințele cele mai intime?

Pentru că, la fel ca și mie, le este frică să renunțe la ce cunosc. Pentru că nu cred că au ceva de spus care să conteze ori că proiectul lor nu e suficient de bun ca să impresioneze. Pentru că nu vor să-i dezamăgească pe cei din jur.

Pentru tot felul de motive de care sunt atașați. Totodată, e posibil ca unii din ei să nu știe ce le place pentru că nu și-au dat voie să descopere sau să-și asculte vocea interioară.

What’s your secret power? Ce faci foarte bine și foarte ușor, dar nu știu mulți despre asta?

M-am gândit mult la întrebarea asta. Atât de mult că am avut un blocaj emoțional.

Dar mi-am amintit că, atunci când cred cu adevărat într-un proiect/ idee, am puterea de a aduna oamenii potriviți și de a face lucrurile să se întâmple.

Simona dragă, care este mesajul tău către lume? Ce ai scrie pe un banner, ce ai spune într-un megafon, ce ai lăsa în urmă, care este singurul sfat pe care l-ai da celor care vor să audă?

Știu că este greu. Oriunde am fi, oricine am fi. Nu e un proces ușor să ne uităm în interior, să ne iertăm, să ne iubim, să fim.

Însă cred, din ce în ce mai mult, că tot ce avem de făcut este să ne deschidem puțin inima și mintea, să acceptăm că nu deținem adevărul absolut, să fim umili și curioși, să lăsăm lumina să intre, să avem încredere și să dăm voie vieții să ne surprindă căci are multe lucruri bune puse deoparte pentru fiecare.

Mulțumim, Simona!

Pe Simona o poți urmări pe site-ul ei: Postcards Diary, pe Facebook și pe Instagram.


6 pași simpli pentru a-ți împlini orice dorință

Descarcă acum acest mini-curs gratis și învață cum să-ți împlinești visurile urmând o strategie super simplă și clară.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *