The Art of Confidence & Self-Love

De peste 11 ani, toata munca mea, tot ce sunt si am si fac - a avut un scop cat se poate de clar - sa explorez lumea. Cel mai mare vis al meu a fost sa plec in jurul lumii vreo cativa ani (multi) si sa ma bucur de povesti si oameni.

Am muncit foarte mult la visul asta si nu sunt neaparat mandra de asta. Pentru ca acum nu mai cred in munca grea, in efort - ci in actiune inspirata. Insa sunt mandra de mine ca, indiferent cat de greu/ usor mi-a fost, am reusit sa-mi daruiesc o bucatica de lume fabuloasa. 3 continente, o multime de tari, sederi luuungi pe insule exotice, momente de bucurie pana la lacrimi.

Insa tot acest vis, toata aceasta lumea a mea am construit-o pe o fundatie tremuratoare. Nici intr-un caz subreda, doar "neconvinsa", aflata mereu in vant, in intrebare, in indoiala. "Dar dacaaa..."

Daca ceva naspa se intampla?

Daca nu sunt suficient de buna?

Daca tre' sa platesc un pret prea mare?

Daca nu-mi permit? Daca nu pot?

Daca reiese ca-s falsa? Daca sunt criticata?

Daca deranjez? Daca raman singura si neiubita?

Daca pica avionul si mor?

Daca se cutremura pamantul si cade casa pe mine?

Daca sunt parasita? Daca sunt ignorata/ necrezuta/ nevazuta?

Si, mai mereu, dupa ce-mi puneam toate intrebarile astea si ma luptam cu mine, venea un moment cand nu mai suportam durerea, ma revoltam, si... tremurand, plecam sau faceam un pas decisiv spre mine.

Asa am plecat de acasa, in zorii unui divort, alegand schimbarea.

Asa am fugit prin lume, cautandu-ma pe mine, cautand - de fapt - increderea.

Asa am evadat dintr-un job superb, alegand libertatea.

Asa am construit un business, alegand vulnerabilitatea.

Oamenii mi-au spus mereu ca sunt curajoasa, iar eu i-am lasat sa creada asta, ca-mi crestea si mie mandria. Insa ceea ce simteam eu era disperare.

Disperarea de a trai o viata care nu este a mea, disperarea de a ma lupta cu mine insami, disperarea de a nu crede in mine, disperarea de a nu-mi da voie sa primesc cu usurinta, disperarea de a-mi asuma identitati ale altora din familie, disperarea de a nu fi eu.

Si cand doare suficient de tare, urli si te ridici. Pentru ca nu exista "mai jos" - ci doar "in sus".

Iar dupa o perioada, cand zgomotul lumii / noului se atenua, ma trezeam din nou in aceeasi anxietate. Neincrederea asta a imbracat multe forme - de la fake syndrome la dependenta de alcool, de la atacuri de panica la indoiala profunda ca merit ceva, de la frica de cutremure/ masini/ avioane la zacut intr-o letargie care nu-mi apartinea.

Anul 2019 m-a gasit prin Spania, bogata, libera si deloc fericita. Si, intr-o zi din asta de disperare, mi-am dorit sa merg "acasa" si sa vad de unde porneste totul. Oare pot sa schimb ceva? Oare pot sa fac ceva, in sfarsit, pentru mine?

Habar n-aveam ca o sa dureze doi ani, probabil nu m-as mai fi bagat in toata povestea asta :))) Am avut momente cand am crezut ca nu mai ies din durere, din vina, din rusine, din furie, din casa, dintr-o viata care este OK si calduta si fara sens.

Am urmat tot ce am fost inspirata sa urmez. Am re-scris trecutul, pas cu pas, incepand cu generatii despre care aveam doar o vaga idee. Am luat fiecare emotie si "problema" si resentiment si durere la puricat. Iar in tot timpul asta - am mentinut o "normalitate" de om care face chestii, de femeie puternica si vie. Hmmm. Rareori m-am simtit cu adevarat vie anii astia.

2020 m-a oprit sa mai fug, pentru ca... ah, asa as fi vrut sa fug de toate astea. again.

Fast forward to 2021. Anxietatea s-a amplificat. Am avut nopti cand ma trezeam la 1 AM, tremurand de frica. de indoiala. am avut zile in care tot ce puteam sa fac era sa ma critic - "bei prea mult. nu faci nimic. ridica-te, cat ai sa zaci. lasa-ma cu prostiile. nu vezi ca esti ridicola?!"

Pana cand m-am oprit. Cand am hotarat sa opresc vocea asta din cap care ma punea la pamant - am auzit alt mesaj. Mai subtil, mai calm.

"I know that you can love me
When there's no one left to blame".

Da, da. Mie Universul imi vorbeste in versuri de la Guns'n'Roses :)))

Si, in momentul ala de superba claritate, am inteles. Am inteles ca tot ce am de facut este sa (incerc) sa ma iubesc exact asa cum sunt. Sa nu mai dau vina nici pe altii, nici pe mine. Sa ma iert. Sa ma accept. Sa ma apreciez. Sa fiu mandra de mine. Sa imi dau permisiunea sa cer si sa primesc.

Dar, mai ales, sa ma iubesc. Pentru ca - daca nu imi ofer eu asta, nici Universul nu are cum.

Si, de aici, a inceput o alta cautare (ah, suntem asa de buni la asta, right?! sa cautaaaam, sa facem research, sa ne exercitam controlul :))

Cum mama naibii te iubesti tu pe tine? Cum adica? Ce presupune asta? Aveti vreun manual, ceva? Actiuni concrete? Cum sa ma iert? Cum sa schimb ceva?

Ideea este ca schimbarea a inceput din clipa in care am tacut si am primit acel mesaj. A fost ca o lumina, a fost claritate, intuitie. a fost usurinta.

Apoi am mai zacut putin si mi-am dat voie sa fac asta. Fara critici, fara resentimente. Fara rusine. Mi-am spus asa - "ok, faci asta, este responsabilitatea ta. it's ok. faci tot ce poti tu mai bine acum."

Inainte de a adormi, mi-am facut liste mentale cu toate lucrurile pe care le apreciez la mine, inclusiv cele "naspa". Am ras de ele, for the first time in my life. Mi-am imaginat ca sunt mica si mi-am cerut iertare si mi-am spus "te iubesc".

Stiu ca poate toate astea iti par niste prostii woo-woo, de plangacioasa cronica. Atat am stiut, atat am facut. Nu a fost in joc vreo schema, ci propria mea viata.

Intr-o zi, am fost fff trista si plictisita. Mi-am dat voie sa fiu exact asa, fara sa incerc sa lupt, fara sa fac nimic, fara sa fac pe plac altora si sa zambesc. Si mi-am surprins mintea gandind "ah, este ceva de foarte foarte bine in toate astea".

Iar a doua zi m-am trezit cu acest mesaj pe peretele proverbial al vietii mele:

"Thank you for your patience. It's done".

Am plans, prima data dupa foarte mult timp, de iubire, de claritate, de bucurie. Si da, am avut si niste manifestari superbe, despre care o sa mai povestesc.

Am inteles ca fundatia NU are cum sa fie subreda, ca n-a fost niciodata. Si ca "tremuratoare" e de bine. Inseamna ca am puterea sa ma adaptez, sa fiu flexibila, sa ma schimb cand si cum vreau eu.

Am inteles ca sa te iubesti pe tine nu inseamna egoism, nici stima, nici "grija" fata de tine. Sa te iubesti inseamna sa te apreciezi acum pentru cine esti, sa te simti bine, sa iti spui lucruri frumoase si blande, sa fii bun cu tine prin actiunile pe care le faci.

Sa te iubesti pe tine NU inseamna sa crezi ca esti mai bun ca altii sau ca meriti mai mult decat altii. Nu inseamna sa incetezi sa ii iubesti pe altii si sa-ti pese de ei. NU inseamna sa te pui pe un piedestal si sa iti faci vant cu un evantai de aur.

Sa te iubesti inseamna sa-ti recunosti valoarea ta ca om, sa te apreciezi cu usurinta pentru tot ce faci si esti si sa te tratezi cu blandete prin tot ce gandesti, spui si faci.

Si increderea asta, iubirea asta de sine - este importanta - nu doar pt ca se simte al naibii de bine. (noi, oamenii, nu prea suntem motivati de "simtitul asta bine". suntem motivati cand stim ca primim ce vrem :)).

Iubirea de sine este esentiala/ necesara pentru a obtine tot ce vrei. Inainte ca toate lucrurile bune sa vina in viata ta, este necesar sa inveti sa ai incredere in tine si sa te iubesti. Universul nu poate fi bun cu tine, daca ceea ce transmiti tu este "not so good"/ "not worthy".

In plus, ca sa poti iubi munca pe care o faci, sa ii poti iubi pe altii neconditionat, sa poti darui, sa poti crea, sa poti sa te misti liber prin lume, sa poti spune ce gandesti, sa poti respira cu usurinta, sa poti actiona cu iubire si incredere - mai intai, trebuie sa-ti daruiesti tie toata iubirea asta.

Dintr-un vas gol nu prea are cum sa curga bogatie. Si intr-un vas acoperit (protejat), nu are cum sa intre bogatie.

Acum, sa nu crezi ca le stiu eu pe toate ca un om mare. Nu stiu nimic. Si asta ma face super deschisa la tot ce este, la toate posibilitatile.

Inca din ianuarie am inteles ca voi crea un program - cel mai bun program al meu de pana acum - prin care sa te iau cu mine in aceasta calatorie de self-love & confidence.

Imi doresc enorm sa creem impreuna o gasca de oameni care se iubesc pe sine, care se respecta, care au incredere in ei, care isi dau seama cat de important este lucrul asta. Care vor sa isi traiasca viata la propriul potential, nu ghemuiti si respirand greu. Si da, care vor manifestari spectaculoase. Pentru ca pentru asta suntem facuti. Sa fim un spectacol 🙂 "Una fiesta" - cum imi place mie sa spun.

Vreau sa te incurajez. Sa iti arat cat de misto esti, pana vezi si tu asta. Sa iti dau teme de facut si sa ne distram impreuna. Sa vorbim intre noi si sa ne raspundem la orice intrebari apar. Sa ne re-construim increderea in noi insine. Sa invatam arta asta a iubirii si aprecierii fata de propria persoana. Sa ne vedem. Sa ne intelegem. Sa ne sustinem. Sa ne spunem cat de minunati suntem. Sa crestem impreuna. Sa ne simtim puternici si magici, asa cum suntem de fapt. Ah, si daca e sa fie, niste minuni n-ar strica.

Hai sa ne daruim o luna, cea mai buna luna din toti anii nostri de pana acum. Si sa crestem de acolo 🙂 Pentru ca meritam.

Programul meu se numeste The Art of Confidence & Self-Love si este, de fapt, o mare poveste de iubire.

Vom invata despre iertare si eliberare. Despre "radical acceptance" sau cum sa te accepti exact asa cum esti acum (si de ce). Despre iubire si apreciere fata de tine - cu pasi concreti si exercitii si teme. Despre permisiune sau cum sa-ti dai voie sa faci, sa fii, sa iubesti, sa primesti TOT.

Ce vei obtine din toate astea?!

• Vei simti incredere in tine, in corpul tau, in mintea ta, in tot ce faci, in cine esti.
• Vei afla cine esti tu si ce poti cu adevarat.
• Vei elimina frici si anxietati. Vei inflori.
• Vei simti cum totul se schimba, vei vedea cum apar oportunitati noi in fiecare zi.
• Vei schimba obiceiuri si patterns vechi si limitate.
• Vei intelege cat de simplu este sa creezi tot ce ti-ai dorit.
• Vei avea claritate si bucurie.
• Vei vedea ca visurile tale au fost cam mici si stramte si ca acum s-au deschis bariere si ceruri pentru ceva muuult mai misto si mai autentic si mai adevarat.
• Vei incepe o viata noua.

Vom invata impreuna sa ne daruim timp, iubire, incurajare, frumusete, placere, candoare, magie, incredere.

Ah, the power of confidence is HUGE!! But the power of self-love is beyond worlds.

Programul costa 190 euro si inscrierile se pot face acum, pe loc.

Plata se poate face in contul firmei mele - 940 lei: 

SC DARA CARACAS SRL

CUI 43066432

J40/11844/2020

IBAN: RO76BTRLRONCRT0567137501 

Eu iti spun un singur lucru - sunt atat de fericita sa fim impreuna! Iti multumesc din suflet. Meriti tot ce este mai bun si mai minunat pe lumea asta. Insa decizia de a primi este la tine. Intotdeauna. ♥

Te iubesc. multumesc.

Huge love & hugs,
Ioana