Napoli - orasul contrastelor

Am debarcat in Napoli intr-o dimineata de duminica, la o ora imposibila - deh, asa era oferta Wizz. Un vant rece ne-a grabit in aeroport si apoi in primul autobuz de oras disponibil, renuntand mult prea usor la varianta mai ieftina si mai... rara de transport, desi eram intr-o vacanta low budget. Cum am petrecut cele cateva zile in orasul pizzeriilor, gunoaielor si romanilor - un oras al contrastelor - veti putea citi mai jos...




Distractia cu Napoli a inceput intr-o dimineata de februarie cand am citit un articol despre bilete ieftine de avion de pe Viajoa. Nu am observat ca data la care fusese scris era chiar ziua mea, 23 ianuarie, si ca era foarte posibil ca acele date sa nu mai fie de actualitate. Am intrat pe Wizz si am gasit o oferta incredibila: dus-intors pana la Napoli, pentru doua persoane, cu 350 de lei. Da, de lei. Imediat am avut in fata ochilor casutele colorate din Positano, un oras la care visam de cativa ani. Tremurand de emotie (si de fatul ca ramaneam complet fara bani, dupa "investitie":)) am cumparat biletele. Fara sa clipesc... Si a fost o alegere excelenta!

Am numarat zilele pana pe 11 martie, in acea dumnica dimineata, cand a trebuit sa ma trezesc la 4 ca sa ajung la 6 la aeroport, pentru un zbor excelent - nu am avut bagaje de cala, nu am avut intarzieri si nici turbulente care sa-mi dea emotii. (NU este o reclama la Wizz - desi poate ar trebui sa le cer niste bani:)).

Innourat si pustiu era aeroportul Capodichino, maturat de un vant aprig, de inceput de primavara. Nici ca-mi pasa... Am iesit mandra din terminal (ca nu trebuia sa stau sa astept bagaje care uneori nu ajung:) si am luat Alibus-ul pana in Piazza Garibaldi (3 euro/persoana), adica la vreo 7 kilometri de aeroport, strabatuti in 10-15 minute. 

Gara din Napoli este infernala, chiar si duminica la prima ora. Cele mai ciudate chipuri de pe pamant, gunoaie, cantareti la acordeon beti, dormind pe strada, aburi de cafea, de canale si ambalaje de pizza si bere tronand la fiecare colt. Hotelurile din gara sunt "pazite" de tineri de culoare drogati, cu frizuri afro nespalate si cojoace din piele jupuita. Insa privelistea nu-mi era tocmai straina. 

Fac prima strada la stanga si in fata mea se desfasoara, cat vad cu ochii, un mare targ de duminica (dupa aceea am observat ca era zilnic). Respectiva piata consta in tarabe cu ceasuri, curele din "piele", genti fake, ochelari de soare, vanzatori de droguri, prostituate, femei care vindeau diverse (nu ma intrebati ce, ca nu am inteles si nu am intrebat), iar apoi incepea raiul gastronomiei: zeci de tarabe mirosind a mare, incarcate cu fructe, peste, scoici, caracatite si alte vietuitoare din adancuri, fructe exotice, mancare gatita, pizza, cafea la vrac, seminte de ardei iute (din care am cumparat si noi) si multe alte delicatese. 


Oamenii erau zambitori si saritori sa-ti ia banii. Unii se uitau ciudat, dar cine ii baga in seama?! Eu faceam fotografii, Vlad isi cumpara cafea, ne plimbam ca printr-un muzeu si ne simteam bine. Maniera de vanzare in Napoli este simpla, iar marketingul clasic: tipete din toti rarunchii aruncate si rostogolite de-a lungul tarabelor, strazilor, peretilor scorojiti ai blocurilor, bulevardelor. Nu stiu daca isi vand mai bine marfa daca tipa, insa obiceiul nu este atat de dezgustator pe cat pare. Are un farmec aparte, la fel ca tot orasul Napoli.

Cu harta in mana, insa cu ochii pe sus, am ajuns totusi in Piazza Amore si apoi am luat-o la dreapta pe Via Doumo, in cautarea bisericii cu acelasi nume si a strazilor celebre din centrul vechi. Am gasit rapid ce cautam - nu va faceti griji - desi orasul este incredibil de incalcit, dupa doua ore pe stradutele lui veti fi "regi napoletani". 

Doumo din Napoli, desi cu o arhitectura asemanatoare, m-a fortat la o comparatie nu tocmai magulitoare cu aceeasi biserica din Milano. Mica, dom'le, mica... Insa cand i-am trecut pragul, fiecare vorba, fiecare gand au ramas afara. Este cea mai frumoasa, mai bogata, mai inspirata si mai plina de cantec biserica pe care am vazut-o vreodata. Picturile sale incredibile, culorile bogate, viata statuilor din argint, seva si prospetimea operelor de arta, tavanele imbracate in aur, cuvintele molcome ale preotilor, oamenii uluiti si redusi la tacere in fata acestei minuni - sunt motive suficiente pentru a numi Duomo din Napoli un loc perfect, care iti patrunde in suflet cu blandete, pana la lacrimi. 


Doi pasi mai in spate si am gasit Via dei Tribunali, acea strada lunga, ingusta, unica in lume, care strabate de la un capat la altul centrul vechi, inclus in UNESCO, al orasului. Iar de aici incepe alta poveste...

Strada este pietruita, insa lipsesc pietrele ca la un joc anume, doar de oras stiut. Intre cladirile atat de apropiate incat par inclinate spre tine, atarna rufele colorate si inmiresmate ale cetatenilor. (daca va intrebati cum le agata, sa stiti ca sunt puse pe un scripete!). Scuterele nervoase, incarcate cu familii intregi, claxoneaza si aleagra fara noima pe straduta de 3 metri latime. Tarabe cu lamai si portocale, cu limoncello si paste, cu pulpe de porc si detergenti, cafenele minuscule, japonezi, italieni batrani cu priviri lenese, chipuri ciudate, italieni frumosi, fete in fuste scurte, vant si, peste tot, o mizerie de nedescris. Insa, intr-un anume fel, nici macar nu o observi. Desi pungile de gunoaie zac pe la colturi sau sunt trimise de vant direct in freza ta, desi cutiile si sticlele de bere sunt trantite pe alee, desi ambalajele de pizza, de cornuri sau de gelato iti fac pantofii, sincer va spun ca nu le dai atentie. Atmosfera are ceva unic, indiscutabil, de inceput si de sfarsit de lume, un aer molcom, boem, de nepasare si de lene, de oras care stie ce are si ce nu si se mandreste cu asta...


Hotelul Albergo del Golfo (93 euro/camera cu 4 paturi/3 nopti) nu e usor de gasit la prima vedere. Astept ca toti italienii simpatici sa-mi dea instructiuni, desi nu inteleg mare lucru... Hotelul se afla in inima centrului vechi si la o aruncatura de bat de port. Este curat, dragut, camera este imensa, are paturi comode, o fereastra care da sub o schela (pe care lucreaza muncitori in fiecare dimineata, evident), o baie bine dotata, mai putin cu o usa care sa se inchida, internet prin cablu care mai mult sta decat merge, cafetiera care functioneaza doar de la 7.30 dimineata, terasa si angajati multi si ciudati. Nu am avut niciun fel de probleme cat am stat, va recomand hotelul pentru pozitia si preturile sale, insa doar daca nu sunteti carcotasi si pretentiosi. 

Cele doua zile petrecute in Napoli (in a 3-a am mers pe Coasta Amalfitana, insa aceasta este alta poveste) au fost pline de culoare. Am mancat doar pizza si gelato, am mers kilometri intregi pe jos, am fost sarutati de soare, batuti de vant, am vazut panorame superbe, am calatorit gratis cu transportul in comun, am stat la o terasa parasita, am mancat pizza (am mai spus asta?:)), am fost in port, pe dealuri, la castel, noaptea prin centrul vechi, am inghetat la terase, am fost prin cartiere de lux, pe bulevarde largi si curate si ne-a placut fiecare clipa petrecuta aici. 


Daca ramai doar in centrul vechi si in cartierul spaniol, vei avea in minte mereu imaginea gunoaielor zburand in toate partile. Insa exista si cartiere superbe, cum este Vomero, care nu sufera de indiferenta. Gradinile vilelor de lux sunt pline de portocali, lamai si trandafiri, privelistile asupra orasului sunt incredibile, bulevardele largi au magazine de firma, cafenele de fite si oameni eleganti. 

Napoli este orasul cu cele mai multe biserici din Europa, nu mai putin de 500. Deci, la fiecare pas vezi o turla, o cruce, o icoana, o raza stralucind pe clopotnita - ceea ce pentru mine a fost de bine, pentru ca imi plac foarte mult bisericile. Dupa ce am urcat pana la Castelul Sant' Elmo, tot din Vomero am luat un autobuz (C31) care ne-a dus (gratis, ca nu stiam de unde se cumpara bilete:)) pana la Capo di Posillipo, undeva in afara orasului, unde aerul este mai pur, iar privelistile iti taie rasuflarea. Insulele Capri si Ischia se vad marete in departare, la fel si Porto di Napoli, iar gradinile cu palmieri, vita de vie, bananieri, lamai si portocali se intind cat vezi cu ochii. Frumusetea este greu de exprimat in cuvinte...


Despre gastronomia napoletana am sa va povestesc intr-un alt articol, dedicat localurilor unde poti savura cea mai buna pizza din lume, dar si alte bunatati. 

Va mai pot spune ca, desi am citit muuulte lucruri rele despre oras (hoti, banditi, etc), nu mi s-a parut ca Napoli ar avea vreo problema. Am mers serile pe strazi, sunt oameni ciudati, gara colcaie de personaje, insa nu sunt agresivi sau, cel putin, eu nu am avut onoarea. In Barcelona, de exemplu, raufacatorii mi s-au parut mai seriosi.

In Napoli poti avea momente cand auzi mai mult limba romana decat italiana - fie cersita, cantata, strigata sau vorbita normal, scrisa uneori pe magazine, insa mereu prezenta. In fiecare statie de tren sau autobuz sunt fete cu puradei in brate care cer tigari sau bani, in trenuri canta romani sau romi, de fapt. Nu mi s-au parut agresivi, ci doar coplesitor de multi.  


Buget calatorie: 

Zbor Wizz air Bucuresti - Napoli 350 lei (2 persoane/dus-intors) - bilete luate cu 3 saptamani inainte!
Cazare: 93 euro, Hotel de 3 stele, rezervare cu 5 zile inainte.
Mancare (pizza+gelato), suveniruri, limoncello, bere, cafea (multa cafea!) - 100 euro (in 3 zile)
Transport in comun (inclusiv tren si autobuz pana in Sorrento si Positano) - 40 euro

TOTAL (aproximativ): 320 de euro - 3 zile si 3 nopti in Napoli (doua persoane)!

Ultima seara in Napoli, dupa o scurta vizita in Sorrento si Positano, am petrecut-o in camera de hotel, cu o pizza (evident:)) si o sticla de limoncello, prea obositi de oras, de forfota, de strigate, de muzica, de culoare. Imaginile din inima noastra sunt fara cusur. Mi-a placut la nebunie, insa nu as locui niciodata in acest oras. Cred totusi ca un tur al Coastei Amalfitane poate fi lucrul cel mai de pret pe care il poti face in Italia. Dar despre asta intr-un articol urmator...


Iata mai jos galeria foto din Napoli!



7 comentarii:

  1. Aşteptarea mi-a fost rasplatita :) Ai povestit minunat, atat de vizual şi atat de senzorial încât Doamne, zici că am fost şi eu cu voi :) Serios vorbesc, imi plac descrierile tale unice şi perfecte, un ritm ametitor al culorilor si trairilor tale de acolo. Bravo! :*

    Cat despre Coasta Amalfi, de care urmeaza se ne zici, eu sunt numai ochi si urechi aici pe receptie, caci în acest moment exista doua locuri in lume pe care vreau sa le vad cu orice preţ: Coasta Amalfi şi Provence (stiu ca am mai spus-o, dar cred ca o tot repet ca sa-mi fie si mie clar) :)))

    Super iesire ati avut, am citit o persectiva noua asupra orasului Napoli odata cu cele scrise de tine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bia draga, de mult n-am mai primit asa niste complimente. M-ai facut sa rosec de placere si emotie. Asta este cel mai important lucru din viata mea - sa fie macar un om care sa ma citeasca cu drag:) Multumesc. Sunt onorata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sper sa scrii cat mai carand despre Sorrento si Positano . Mi-ar prinde bine cateva sfaturi !! Urmeaza sa ajung acolo.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu mare placere draga mea, nu au fost niste complimente gratuite :* Astept cu mare nerabdare continuarea :)

    RăspundețiȘtergere
  5. O descriere foarte frumoasa, draga Ioana si pozele sunt si ele minunate. Sunt total de acord cu tine cand spui ca experienta a fost una plina de culoare. Acum cativa ani am fost vreo doua saptamani in Sicilia (in zona Cataniei). Trebuie sa recunosc ca am fost coplesita de nebunia, agitatie, claxoanele si spiritul sicilian. Mi-ai facut un dor de duca de nu se poate :-)

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc mult, Adina. Si mie mi-e dor sa am drumul intins in fata... rau de tot:))

    RăspundețiȘtergere
  7. si mie mi-a placut relatarea,mai mult,m-a facut curios sa vad zona cu ochii mei,motiv pt care, cu prima ocazie, voi zbura acolo,din Budapesta.Multumesc frumos.Mladin Aurel-Arad

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...