Mon Paris

Parisul meu a fost, fara indoiala, un oras al oamenilor si al interioarelor. Fascinant si sublim, aglomerat si linistit, murdar si imprevizibil, Parisul mi-a dat imaginea unui Babylon al simturilor si al personajelor de poveste. Toata lumea m-a intrebat daca mi-a placut Parisul. Nu am stiut ce sa raspund. Am stat 4 zile in Paris, am mers prin ploaie pe strazi si am privit oamenii. Nu e ca si cum as putea spune ca am vazut Parisul. Dar DA, experienta intitulata "Parisul, in dar de ziua mea" a fost una pozitiva! 

Prima imagine a venit odata cu transferul de pe Beauvais spre Paris, intr-un autobuz plin de romani. Campurile verzi, luminate de soare, casutele elegante si intinderile linistite si pline de culoare dintr-o banala zi de ianuarie mi-au insuflat liniste si bucurie.


La intrarea in Paris mi-au sarit in ochi zgarie-norii din La Defense si apoi, pentru cateva secunde Turnul Eiffel, ca un simbol atat de comentat, ca o magie pe care ai vazut-o in filme, dar pe care astepti sa o incerci pe pielea ta. Nu mi-am propus sa vad Turnul sau sa ma urc (Doamne fereste!) in el. Am ajuns acolo din intamplare, in seara tarzie a aniversarii mele, si am fost fascinata de dantelaria metalica, de luminile blande si de frigul intepator in care stateau sutele de turisti la randuri interminabile, pentru a face poze "de sus" si pentru a degera la inaltime. 


Metroul parizian este simplu si accesibil. Stiam exact unde trebuie sa merg, ce bilete aveam nevoie (mai exact un carnet de 10 bilete la 12.70 euro - care mi-a ajuns toata excursia) si cum sa ma descurc in adancurile Parisului. Am studiat toate astea pe net, inainte cu doua zile de plecare. Toate informatiile de care ai nevoie le gasesti fara probleme. Am analizat si am ales cea mai buna varianta pentru mine. 

Experienta cu metroul parizian este despre oameni. Francezii sunt delirant de politicosi. Am schimbat zambete cu doamne in varsta care ma priveau cu interes, am dat din cap afrimativ la povestile lor despre viata si vreme (desi nu intelegeam nimic), m-am lasat furata de complimentele barbatilor si am ramas impresionata de tupeul, ravna, indrazneala si lipsa oricaror inhibitii care ii caracterizeaza pe locuitorii Parisului. Nu sunt sub nicio forma pasivi. Daca au ceva spus o fac cu indrazneala, umor sau sclipire in priviri. 


In Paris am vazut cea mai mare diversitate de "fete" si atitudini. Arabi si chinezi, parizieni de culoare care mergeau la serviciu fara sa priveasca pe geam la derularea spectaculoasa a peisajului urban, japonezi fericiti cu aparatele lor foto, romani ingrijorati de ziua de maine, cersetori, doamne respectabile cu posete Chanel agatate de brat, tineri cu pantofi de firma si genti elegante, barbati bine imbracati care isi intindeau saltelele la metrou, locuitori in cutii de carton, emigranti de culoare care incearca sa iti vanda ceva sau care dorm in centrul Parisului, asezati de-a lungul bulevardelor pe canalele incalzite, drogati si visatori, turisti cu liste de bifat in mainile inghetate, cupluri romantice sarutandu-se in restaurantele cu felinare rosii si orhidee inflorite pe mese, band o cafea ieftina, uneori singura bautura pe care ti-o permiti in maretul si incitantul oras. 


Am locuit 4 zile si 4 nopti in arondismentul 13, intr-o superba casa de caramida, la niste prieteni dragi - pe care nu-i cunosteam dinainte. Oameni de o frumusete fizica si morala care iti da masura unei vieti bune, mai bune. Oameni simpli, boemi, interesanti, de o intelepciune vibranta, cu trei copii minunati, care iti schimba ideea despre cum trebuie sa arate o familie perfecta. Linistea, zambetele, discutiile si pacea din acea casa din Paris mi-au oferit cadoul perfect pentru ziua mea, o experienta unica si nepretuita. Nu am cuvinte sa le multumesc pentru ca mi-au dat Parisul in dar. Victor, Agnes, va multumesc din suflet! 

Am ajuns la Paris in seara Anului Nou Chinezesc si ne-am pierdut pe stradutele arondismentului 13, am sarbatorit cu chinezii, am fotografiat dragoni si oameni fericiti, am surprins putin din agitatia unui popor liber, am mancat la un restaurant micut, fara nume celebru, dar in care toate culorile si chipurile de pe pamant erau prezente in jurul farfuriilor cu orez, carne si sosuri picante. 


Citisem inainte de a vedea bucatica mea din Paris, ca oamenii ar fi reci, ca nu vorbesc engleza si ca sunt aroganti. Departe de mine astfel de experiente. Toata lumea a vorbit engleza, toata lumea ne-a aratat drumul, toti s-au oferit sa ajute cat de putin, toti au aratat respect, eleganta si bunavointa. Francezii sunt mandri, nationalisti si increzatori, dar si primitori, sociabili si politicosi, asa cum ar trebui sa fie orice popor din lume. Sau asta am vazut eu...

De ziua mea am facut kilometri intregi pe jos, admirand, mirandu-ma, zambind, calarind timpul cu o curiozitate nedisimulata, invatand, ascultand oamenii, privind strazile si magazinele si incercand sa surprind spiritul, sufletul unui oras atat de complicat. In alta zi ploaia ne-a trimis prin mall-uri, zone ale oamenilor cu adevarat bogati, in care Chanel, Dior si Louboutin tronau la loc de cinste. In a treia zi am fost prin biserici, prin targuri si prin piete celebre, am strabatut Belleville, Montmartre, Cartierul Latin si multe, multe altele - mergand pe jos ore intregi, fara oprire, printr-o ploaie marunta si inselatoare, zambind necontenit, absorbind toata lumina, culoarea si agitatia din Paris. Am incercat sa retin fiecare senzatie, fiecare imagine - iar acum sunt putin bulversata de multitudinea de locuri, oameni, intamplari. 


Parisul este un oras al interioarelor. Daca pe dinafara arata destul de bine, pe dinauntru, dincolo de ferestre, de portile inchise, de intrari, de usi si de perdele, arata fabulos. Luminile se revarsa intr-o feerie care iti face sufletul sa vibreze. Am vazut in apartamente obisnuite candelabre de cristal, lampi verzi de biblioteca, palmieri si orhidee, oameni cu povesti, am vazut hoteluri pe care nici in vis nu ti le poti imagina, am vazut magazine vintage uluitoare, galerii de arta luminate in mii de feluri, am vazut bulevarde anoste dar strajuite de ferestre dupa care incepea viata, restaurante de un romantism pe care il credeam expirat sau inexistent, decoruri teatrale, brutarii luminate palid in care painea de casa isi rostea discursul crocant, cafenele cu parfum de altadata, cu petale de trandafiri si cani micute de espresso, terase incalzite in mijloc de ianuarie, cu lumanari rosii pe masa si zeci de oameni stransi unii in altii, biserici baroce inundate de liniste, restaurante cu matase rosie pe pereti si tacamuri din argint, cu scari intr-o spirala ametitoare si statii de metrou aeriene din care poti vedea Parisul in splendoarea sa arhitecturala dintr-o alta epoca. 


Parisul meu a fost bun, credibil, mozaical, incert, civilizat, sonor si infasurat intr-o orgie de lumini care iti patrunde in suflet pentru totdeauna.