Scrisoare din Puerto

Este soare puternic afară și un vânt care te neliniștește, însă sunt în siguranță în autobuzul care se mișcă în slow motion printre prăpăstii și creste vulcanice, dezvăluindu-mi un peisaj care poate vindeca suflete. 140 de minute de muzică în căști și crâmpeie de orașe înșirate pe munte, pe mare. Într-un final ajung în Orotava, o așezare ca un cuib de vulturi pe stânci, de unde oceanul pare ireal de albastru. Pe fundalul acestuia, bisericile își înalță semețe turnurile, iar clopotele sună a vară. Stau la o cafenea aflată în mijlocul drumului, ca și cum mi-ar fi frică să nu dispară acest oraș, ca un covor fermecat, tras fără veste de sub picioare...

Străzile urcă și coboară amețitoare și parcă imposibile. Oare cum trăiesc oamenii ăia acolo sus, unde mașinile devin obiecte de cult?! Mirosul din Orotava este de piatră arsă de soare și de vânt, un miros vulcanic specific în zilele de vară târzie. Oceanul este nemișcat, dar mă cheamă ca o tânguire. Plec repede, alt autobuz, alte serpentine, alte uimiri...

Puerto de la Cruz îmi este familiar. Un început de iubire. Vântul mătură însă tot, gânduri, doruri sau vise, lăsând doar nisipul negru și valurile uriașe, care decorează cu gesturi expresive țărmurile și casele colorate. Un abur magic se întinde peste oraș, se zbate în avalanșe de stropi și coboară pe piele, făcând-o parte din peisajul etern. 

Dincolo de Puerto nu mai este nimic. Doar drumul meu înapoi spre casă. Lacrimi. De tristețe, de bucurie, de neputință? Habar n-am. Doar un ocean sărat de lacrimi. Însă iubirea rezistă, este statornică, neînvinsă de vânt, de dureri, de cuvinte.  


La Orotava & Puerto de la Cruz



Acest articol îi este dedicat lui Florin! Mulțumim:)