Alexandra Călinoiu: "nu scriu ca să umplu spații, ci ca să umplu suflete."



În 2017, Alexandra mi-a trimis un email. Cam așa: "M-ai încantat în fiecare dimineață cu mail-urile tale, acum e timpul să îți scriu și eu. 

Sunt blogger de travel, lifestyle & soul. Scriu de cand mă știu, am blog de doi ani. Călătoresc mult pentru că îmi place să descopăr locuri și senzații noi. E pentru prima dată cand răspund la astfel de mail-uri pentru că mi-a plăcut modul în care ți-ai prezentat business-ul, sinceritatea ta și te-am simțit alături de mine. Da, oamenii simt ce transmiți atunci cand te citesc și consider că aceasta este o calitate pe care nu o au prea mulți (trust me), unii se străduiesc și nu prea reușesc acest lucru. În schimb, tu transmiți emotie! 

Te-am citit de pe plajă, din una dintre deplasările mele. Am planuri mărețe și nu aș vrea să îmi pierd din elan sau să mă las descurajată, așa că vreau să mă înscriu la cursul tău! Vreau să fiu încurajată, criticată, motivată, certată, apreciată! Vreau să experiementez! Vreau să te am alături în călătoria mea!" 

Și cam așa a fost. Even more, even better :) Alexandra este foarte frumoasă și foarte talentată. Își urmează visele, scrie o carte și pe blog, iar în poze pare că dansează cu viața. Pentru că așa și este. Iată povestea ei... 

Alexandra, cine esti tu si ce faci? 

Sunt un simplu om plecat în căutarea aventurii, un om dependent de fericire și de călătorii și totuși un om liber. 

M-am ancorat într-un domeniu atât de frumos precum educația ca să îmi las amprenta asupra dezvoltării unor generații pentru că am simțit că acolo este locul meu, că dacă știu unele noțiuni și pot să le explic pe înțelesul celorlalți și ei chiar înțeleg de la mine, atunci chiar asta trebuie să fac. 

Și uite că de vreo 7 ani le împărtășesc altora cunoștințe de Matematică, Management și Marketing și încă sunt aici și îmi place ceea ce fac și nu ma văd terminând prea curând această misiune. Ah, sunt o legendă! :)

Călătoresc pentru că am o sete inexplicabilă de cunoaștere, o dorință de a mă afunda în necunoscut, de a descoperi locuri noi, de a cunoaște oameni noi, de a rătăci pe străzi necunoscute, bucurându-mă de o cafea și de un apus, indiferent dacă e miercuri sau vineri, iar alți oameni se duc la job sau abia atunci încep weekendul. 

Ce fac? Fac oameni fericiți. Începând cu mine. Eu sunt cel mai mișto proiect al meu și lucrez la mine (în mod conștient) de câțiva ani, de când am realizat că pot să fiu și să am mai mult și că totul depinde de mine, de cât cer (și negociez) de la viață. 

Ah și nimic nu se compară cu valul acela de emoții care mă cuprinde atunci când îmi spune cineva că a reușit cu ajutorul meu sau când mă sună părinții să îmi mulțumească pentru impactul pe care l-am avut asupra copiilor lor. 

Sau când îmi scrie cineva că s-a uitat ore în șir la clipurile mele (cele de la INTEGRALIST în care explic cum se rezolvă anumite probleme din materia de examen) și a promovat examenul pentru că în sfârșit a înțeles cum se rezolvă problemele. 

M-am născut să construiesc imperii și chiar dacă reușesc să pun doar o cărămidă pentru mine înseamnă ceva, pentru că reușesc într-un fel sau altul să îmi las amprenta în viața cuiva, să produc o schimbare pozitivă și acest lucru îmi confirmă faptul că nu fac umbră pământului degeaba.

Sunt travel blogger pentru că dacă eu reușesc să trăiesc o experiență mișto m-aș bucura ca si alții să ajungă în acele locuri și să experimenteze acele lucruri. Eu am mereu sentimentul că am făcut o descoperire faină și nu pot să o păstrez doar pentru mine. Simt nevoia să ies în mijlocul poporului și să strig cât mă țin plămânii. 



Cand ti-ai dat seama ca vrei mai mult de la viata si ca adori sa calatoresti? 

Am avut o perioadă în care m-am lăsat dominată de emoțiile negative, în care părea că mă scufund și singura soluție era să îmi pun ordine în viață, să mă bag în ședință, să stau cu mine la masa negocierilor și să îmi dau seama ca vreau de la viață ca să știu ce și cât să cer. 

La început, călătoriile îmi erau terapie pentru că reușeam să mă deconectez o perioadă de la problemele mele și îmi găseam liniștea pentru acele puține zile.

Apoi mi-am făcut curajul să plec singură într-o călătorie și acea experiență mi-a schimbat viața. Acolo am văzut eu cine sunt cu adevărat, scoasă din orice context și din orice situație cunoscută, am văzut că pot să mă descurc în diverse împrejurări, că fericirea e drogul meu, că în viața mea nu am zâmbit atât de mult, cu toată gura, cu toată fața, cu tot sufletul. 

Am descoperit că nu mă las cuprinsă de teamă atât de ușor precum credeam, că sunt liberă să fac ce vreau, când vreau, cât vreau și că trebuie să mă bucur de această libertate și să cer mai mult de la viață pentru că merit mai mult. 

Am învățat că dacă eu pot să urc 10 trepte nu ar trebui să mă opresc pe treapta a doua pentru cineva care nu vrea să urce cu mine și să îmi continui drumul liniștită pentru singurătatea e o iluzie și că pe drum mă așteaptă alți oameni mișto despre care eu încă nu știu că există. 

Călătoriile nu sunt doar despre locuri, ci sunt despre mine, despre cum mă descopăr și redescopăr. Și despre oamenii mișto care îmi apar în cale și cu care îmi intersectez poveștile o perioadă. 

Ce pasi ai facut in sensul asta? 

Mi-am scris dorințele pe foaie pentru că am citit eu undeva că dacă începi să dai contur visurilor tale și dacă le scrii undeva sunt mai mari șanse să se îndeplinească, pentru că abia atunci începi să îți îndrepți mai mult atenția asupra lor și faci ceva ca lucrurile să se întâmple. 

La prima întrebare trebuia să răspund că fac liste și planificări pentru că am devenit extrem de organizată și acest lucru mă ajută super mult. În fiecare an schițez un plan cu ce destinații vreau să vizitez și încep să mă documentez despre ele și apoi încep să cumpăr biletele de avion. 

Uneori cred că destinațiile mă găsesc pe mine pentru că lista mea e lungă și reușesc mereu să ajung în locurile cu care rezonez cel mai mult în perioada respectivă. Doar îmi îndeplinesc dorințe. 

Uneori pur și simplu îmi fac bagajul, îmi iau lumea în cap și plec. 

Te-a ajutat in vreun fel programul meu de travel

You saved my life, Ioana! De la tine am învățat să cer mai mult de la viață pentru că te-am cunoscut într-o perioadă în care era furtună în viața mea și tu mi-ai arătat soarele de dincolo de nori. De la tine am învățat să visez mai mult și să fac lucrurile să se întâmple because I deserve that.



Care este cea mai mare satisfactie pe care ai avut-o legata de site-ul tau?

Bucuria pe care o primesc de la oamenii care mă citesc. Se întâmplă des să mă întâlnesc cu ei pe stradă, să mă îmbrățișeze și să îmi spună că mă citesc și le place. Mesajele în care îmi scriu că se regăsesc în unele articole și îmi zic că parcă le-am scris special pentru ei. 

Cam asta se întâmplă când rezonează două suflete. Se produc emoții. Ah și cel mai mult îmi place când îmi scrie cineva ”Vreau să călătoresc cu tine!” sau ”Am văzut că tu călătorești mult. Te așteapt și aici.” Pur și simplu mă topesc. 

Ai peste 2800 de oameni care sunt abonati la povestile tale! Cum se simte asta? Responsabilitate sau bucurie sau... both?:)  

Both. E mișto să știu că sunt oameni care mă citesc, mă savurează dimineața la cafea, se înfruptă cu bucăți din sufletul meu. Când postez un articol nou mă simt ca atunci când fac tiramisu și chem prietenii la mine să mâncăm împreună. 

E vorba în primul rând de responsabilitate, pentru că trebuie să fie ceva extraordinar și apoi bucurie pentru că le place. Și știu că le place pentru că îmi scriu și eu mă hrănesc cu mesajele lor. 

Să știi că nu am simțit niciodată greutatea acelor numere ca pe o povară de genul ”vai trebuie să scriu că așteaptă X”. Nu. Scriu pentru că așa simt. Oricum nu pot să scriu dacă nu am dispoziția necesară, dacă nu sunt în acel ”mood” pentru că nu sunt o mașinărie de scris și până nu simt eu că transmit emoție până și prin a șaptea virgulă de pe rândul 3, nu scriu. 

Nu simt vreo datorie să scriu, nu scriu ca să umplu spații, ci ca să umplu suflete. 



Ai vlog si scrii o carte. Ne spui mai multe? 

Pentru vlog nu am avut o strategie clară, ci doar mi-am dorit să fiu pe Youtube, ceea ce s-a și întâmplat. Inițial am postat clipuri din vacanțe, mai mult pentru prietenii care erau curioși cum a fost, apoi am simțit că pot să duc acest lucru la un alt nivel și am ajuns să postez clipuri în care explic cum se rezolvă problemele de Management și Matematică Aplicată în Economie pentru studenții de anul I pentru care am fost mană cerească. De aia zic eu că sunt o legendă. 

Inițial m-am gândit că o să se uite la clipurile acelea doar studenții de la mine de la facultate (chiar m-am bucurat când am aflat că și profesorii le recomandă), apoi am început să primesc mesaje de mulțumire de la studenți din toate colțurile țării. 

Îmi schițasem eu pe vară un plan pentru noi clipuri pentru că mai am câteva povești de spus, însă nu prea am mai avut timp să filmez și să editez și am cam abandonat canalul. Poate o să reușesc să mă organizez mai bine și să revin și acolo.

Cartea e un fel de borcan cu emoții și vulnerabilități și sper să o termin curând, și să am curajul necesar ca să o public. Scriu acolo despre greutățile sufletului, despre cum am depășit anumite momente, despre cum m-am ridicat din ruine și mă expun mai mult decât o fac pe blog. Acolo sunt eu în deplină sinceritate, emotivă, așa cum puține persoane mă cunosc și de multe ori plâng când scriu pentru că mă simt copleșită.



Cum vezi tu "ocupatia" de digital nomad? Crezi ca poate oricine sa faca asta?

E o chestie mișto pe care încerc să o înțeleg pentru că momentan sunt în acea etapă în care mă deconectez cât de mult pot de tot ce înseamnă digital atunci când călătoresc (las laptopul acasă și îmi țin telefonul pe mod avion. Când găsesc wifi postez câte o poză și le scriu părinților că sunt bine). 

Însă dacă aș pleca pentru mai multe luni, mi-aș lua laptopul cu mine și aș scrie articole de pe plajă, de la cafenea, din pat, având mereu un peisaj superb la care să mă holbez. Se pune că sunt digital nomad când mă mut cu orele cu laptopul în Craft (restaurantul meu preferat din Craiova aka second home)? Glumesc.

Nu, clar nu e pentru oricine. Fiecare dintre noi avem câte o chemare (sau mai multe) și simțim dacă ceva ni se potrivește sau nu. Dacă nu suntem siguri, e datoria noastră să încercăm. Nici eu nu știu dacă o să mi se potrivească sau nu, dar o să încerc. Și o să încerc iar. Și iar. Și poate că acesta e sensul vieții mele. Who knows? 

Am fost educată să accept provocări, să nu îmi tai singură creanga spunând ”NU”, ci să încep cu ”să vedem” și să încerc. Să mă străduiesc mai mult dacă nu îmi iese din prima, să nu renunț ușor, să fac tot ce ține de mine și să dau tot ce am mai bun.

Ce te vezi facand long term? Vise secrete?

Evident, o să călătoresc. Cât mai mult, cât mai des, cât mai departe. Tot visez de ceva timp să mă mut în Tenerife, dar mă sperie gândul că o să fiu la 5000 km de toți cei dragi ai mei o să fie cam scump să ne vizităm. 

Ce sfat ai pentru cei care vor mai mult de la viata, care vor sa devina digital nomads, sa calatoreasca facand ce le place? 

Să își pună dorințele pe foaie și să înceapă să le îndeplinească. Să facă lucruri de care le e frică. Să cumpere biletul ăla de avion, să se mute în orașul ăla și să nu înceteze niciodată să viseze. Distanța de la a vrea până la a face se numește acțiune. Așa că știu ei mai bine ce au de făcut. 



Unde te gasim acum?

Pe mine mă găsiți în deplasare (Dacă sunteți prin Andaluzia sau Gibraltar, dați un semn să ne vedem la o cafea sau la sangria). În rest, în Craiova. Iar online, mă găsiți pe blog: www.alexandracalinoiu.ro, pe Instagram, unde răspund la absolut toate mesajele și pe pagina de facebook Olteancă în Deplasare


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu