Andreia Chiperi: "Imposibilul este posibil"



In momentul in care am cunoscut-o pe Andreia, cred ca toate planetele erau aliniate sau ceva. De la prima privire am simtit cum mi se indoaie inima si stiu foarte bine starea asta - este iubire. Intalnirea noastra a fost despre Bali, a inceput cu povesti de pe o insula pe care Andreia fusese deja. Insa la final, a venit langa mine si mi-a soptit cu o voce firava si usor tremurata "Ioana, vreau sa lucrez cu tine, vreau sa plec in lume". Si asta a fost!! Full love & appreciation, cam asa este relatia noastra. 

Insa mai e ceva la mijloc. Cand o citesc pe Andreia, cand vad video-urile lui Ionut (sotul si partenerul ei de drum), intotdeauna plang. Au ei un dar, ceva, habar n-am. Ma emotioneaza teribil. Am stat si am analizat situatia asta, pentru ca - ok, sunt eu (prea) emotiva, dar totusi... Si am inteles. 

Andreia imi arata de fiecare data o oglinda in care eu ma vad asa cum sunt. Libera, vulnerabila, scriind din suflet. De multe ori, in the real life, nu fac asta. Si atunci plang cand ma vad in oglinda ei, de dorul a ce ar putea fi. 

Cand cineva iti arata cine esti cu adevarat, cand te vezi clar si cu iubire, totul se schimba. Plangi de regasire, nu de emotie. Fata asta mi-a dat viata peste cap si a schimbat regulile jocului. 

Habar n-am cine a invatat mai mult de la cine. Nici nu conteaza. Sunt cel mai norocos om din lume ca am cunoscut-o. Iata povestea ei...



Andreia, cine esti tu si ce faci?

Copila ce inca alearga pe ulitele din Bucovina, cu multe visuri in rucsac, captiva intr-un corp de 32 ani. Glumesc! Sunt un mix de emotii, pasiuni, experiente, rezistente, convingeri, culturi. 

Ce fac? In urma cu 11 luni, impreuna cu sotul meu am decis sa apasam butonul pauza si sa renuntam la tot ceea ce societatea a considerat ca avem noi nevoie si sa plecam prin lume. Intr-un an sabatic. De 10 luni calatorim full time, ne minunam, exploram, suntem dezamagiti, ne bcuruam pana-n maduva oaselor, ni se face frica sau suntem luati prin surprindere. Traim.

In cele 10 luni de cautari, am creat proiectul de travel HaiHui in doi, care inseamna blog, vlog pe Youtube, Facebook si Instagram. Atunci cand nu-mi ocup mintea cu exteriorul, ma ocup de acest proiect minunat, datoria caruia am reusit sa ma redescopar si sa ma fortez sa ies din zona de confort.



Cand ti-ai dat seama ca vrei mai mult de la viata si ca adori sa calatoresti? 

In urma cu sapte ani, paseam pentru prima oara in afara granitelor tarii. Si nu orice loc, ci in top bucket list-ul meu de la acea vreme: Santorini. O saptamana petrecuta aici a fost indeajuns cat sa inteleg ca imposibilul este posibil. Atunci am descoperit pasiunea pentru calatorii, pentru frumos si o sete incredibila de cunoastere, ce statea bine mascata sub alte forme.

Locul si momentul in care mi-am dat seama ca vreau mai mult de la viata a fost Bali, in urma cu doi ani: o experienta atat de complexa si de profunda incat as putea scrie o carte :)) 

Bali a fost oportunitatea perfecta de a realiza ca modul in care imi traiam viata - pe pilot automat - era total eronat si in neconcodanta cu mine; am vindecat multe rani; am lucrat cu multe convingeri si frici; mi-am pus intrebari, am gasit raspunsuri la multe din framantarile mele; m-am lasat furata de bunatatea, empatia si bucuria oamenilor simpli; am invatat sa incetinesc ritmul. 

A fost o calatorie plina de lectii, constientizari si aha-uri. Aici am inteles ca viata e un dar extraordinar si ca noi nu facem altceva decat sa-l irosim traind neautentic.



Ce pasi ai facut in sensul asta? 

Mi-am facut un plan mental, am visat muult cu ochii deschisi, am plantat seminte zilnic (am lucrat cu mine, cu propriile limite, am citit, m-am vizualizat in fiecare loc in care am ajuns pana in prezent, mi-am facut panouri cu bucket list-uri prin casa). 

Am decis sa investesc banii castigati in experiente. Asadar, am calatorit des. Aproape in fiecare luna plecam in cate-un city break si apoi, in trei vacante serioase pe an. Caramida cu caramida am construit totul.

Dupa experienta Bali, am lasat Universul sa-si faca treaba, fara sa fortez nimic. Si, drept urmare a durat un an ca intentia sa se transforme in concret.



Te-a ajutat in vreun fel programul meu de travel & coaching

Absolut! Imi amintesc ca iti citeam blogul, cu mult timp inainte sa te cunosc. Ma pasionau, mai ales, articolele tale legate de viata ta in Bali. Autenticitatea cu care povesteai tot ce traiesti, experientmezi ma faceau sa visez maret.

Nu iti poti imagina cat de mult au contat pentru un corporatist, inchis intre patru pereti, de la 8-17, toate scrierile tale. Asa s-a nascut ideea unui blog de travel. 

Nu stiam cum, de unde sa incep si eram cu increderea la zero. In afara de mailurile de serviciu, nu mai scrisesem nimic. Poate eseurile din vremea scolii, insa fortata de imprejurari. 

Si aici ai aparut tu :) Ai crezut in mine - asa cum poate nimeni nu a facut-o; m-ai invatat si pe mine sa cred in mine, apoi, cu rabdare, am parcurs pasii catre ideea de blogging. Si cel mai important, m-ai reamintit, de fiecare data, sa fiu EU, sa ma ascult si sa scriu asa cum simt: simplu si autentic. Sa nu pun presiune pe mine, sa incerc sa fiu precum x sau y. Sa o arat pe Andreia in calatoriile ei prin lume. 

Practic, pe langa faptul ca m-ai invatat sa scriu, m-ai ajutat sa despasesc multe convingeri legate de cine sau cum ar trebui sa fiu ca si blogger sau vlogger de travel. 

Pentru mine, nu esti Ioana - Profa de Travel, ci o prietena careia pot sa ii impartasesc toate indoielile, intrebarile sau crizele existentiale aparute in acest drum. Iti multumesc.



Desi nu aveati niciun fel de background in blogging & video, ati reusit intr-un an sa aveti rezultate absolut spectaculoase. Ce ati facut mai exact? 

Ti-am urmat sfatul cu atentie: sa fim autentici! Si ne-am dat voie sa fim vulnerabili, imperfecti; sa fim speriati, sa fim ironici unul cu celalalt, sa gresim, sa fim spontani, imprevizibili, s-avem indoieli. Am facut totul natural si ne-am lasat condusi de instinct. 

Am invatat din mers si inca invatam. Am ales sa fim noi, in loc sa fim alti vloggeri sau bloggeri de travel, sa urmam retete, planuri, regii sau tipare.



Care este cea mai mare satisfactie pe care ai avut-o legata de site-ul tau? 

Atunci cand ma uit in Analytics si vad cat oameni citesc articolele mele - pentru ca da, aveam impresia nu va citi nimeni, in afara de familie si cativa prieteni apropiati.

Cele mai frumoase momente sunt legate de mesajele primite din partea oamenilor ce ne urmaresc: de apreciere - pe unii dintre ei chiar i-am inspirat sa ne urmeze calea; apoi, foarte multi ne cer sfaturi de calatorie sau vor sa ne cunoasca personal. Sunt sentimente atat de frumoase, incat ne cofirma ca drumul ales e cel corect.

Ma bucura nespus faptul ca am creat o comunitate a oamenilor pasionati de calatorii, atat de numeroasa.



Ai visat la un an sabatic, ai lasat in urma un job "normal" si te-ai avantat in lumea asta a nomazilor digitali. A fost o decizie buna? Daca iti spuneam acum un an, cand ne-am cunoscut, ca va fi totul exact asa cum e azi, ma considerai nebuna? Ah, stai, de fapt ti-am spus :))

Da, te-am considerat nebuna, mult timp :)) Ai fost printre cei 3-4 oameni ce a crezut in proiectul nostru si care nu ne-a lasat sa renuntam nicio clipa.

La fel ca multi tineri de varsta noastra si eu am visat, aproape toata viata, la un job stabil si la o casa pe numele meu. Numai ca odata ce le-am dobandit, mi-am dat seama ca visurile acestea nu mi-au apartinut mie. 

Asa ne-am transformat in roboti, amandoi, nicidecum confortabili in pozitia de corporatisti, captivi intre patru pereti, numarand zilele de luni pana vineri, orele etc, asteptand mereu cate ceva: o zi de vineri, o vacanta, un city break, un moment in care sa plec mai devreme de la birou ca sa pot fi in mijlocul naturii, departe de zbucium. Si asa am decis sa iesim de pe modul supravietuire si sa traim, in felul nostru.

Dar, da, a fost si este cea mai buna decizie din viata noastra! In exercitiile noastre de recunostinta, momentul acela in care am decis sa facem pasul aceasta este nelipsit. 



Site-ul vostru este singurul pe care il citesc cap-coada si de abia astept sa postati ceva. Aveti niste video-uri fabuloase, iar articolele sunt autentice si vulnerabile (plang tot timpul la ce scrii tu, dar sa nu mai spui la nimeni:)). De comunitate nici nu mai vorbesc. Ce spune acum "omul de HR" din tine? Te-ai "angaja" si daca da, pe ce "post"? Cum definesti tu libertatea, Andreia? 

Multumesc mult, Ioana! Inseamna enorm si ma bucur nespus cand primesc like-uri/comments la articole. Le impartasesc cu Ionut: Ai vazut comment-ul Ioanei? Si el imi spune mereu: Ti-am zis eu ca scrii ok? Putina incredere! 

Traim intr-o era in care cei mai multi se identifica cu jobul si fac sacrificii doar de dragul lui. Nu stiu cum m-ar privi alti oameni de HR din Romania, insa stiu sigur ca omul de HR din mine m-ar felicita pentru curaj, pentru autenticitate. 

Cred cu tarie ca angajatorii au nevoie de oameni pasionati, motivati, sanatosi - din punct de vedere emotional; echilibrati, fericiti si gata sa-si asume riscuri. Si atunci, cred anul sabatic te poate ajuta sa recentrezi. 

M-ar fascina o astfel de persoana, sincer.

Pe ce post m-as angaja? Hmmm... Cred ca m-as indrepta catre departamentul de marketing pentru proiecte frumoase si sustinerea acestui vis frumos :))

Libertatea e o stare. Pe care o poti accesa de oriunde, oricand, atata timp cat esti conforabil cu tine insuti.  

Recunosc, in urma cu un an vedeam libertatea ca pe-o stare in care dadeam drumul lanturilor si ma aflam pe-o plaja... fabuloasa, cum ar spune Ionut. Poate, intr-o zi de luni - ca sa le fac in ciuda tuturor corporatistilor. Acum, cred ca libertatea e o stare de spirit si tine doar de noi s-o cultivam, fara a fi conditionati de loc, moment sau timing. E o stare de prezenta si constiinta, in care te simti confortabil si asumat. Bine, toate astea prin vocea unui om aflat intr-un an sabatic de peste 10 luni :)) 

Dar stiu sigur ca libertatea nu e intr-un birou.



Cum vezi tu "ocupatia" de digital nomad? 

Ca pe-o modalitate de a imbina utilul cu placutul, cum ar spune batranii. 

E o forma de libertate din care deriva si multe alte beneficii: flexibilitate, pasiune, bucurie, dar si nenumarate provocari care te forteaza si mai mult sa iesi si mai mult din zona de confort.

Inainte sa ma avant in aceasta calatorie, aveam un folder in telefon legat de tot ce inseamna ideea aceasta de nomad digital pentru ca-mi era frica sa indraznesc sa visez ca se poate, in cazul meu. 

Si asa am bifat zile in care am muncit de pe-o plaja fabuloasa in Sri Lanka, ascultand valurile si jucandu-ma cu picioarele-n nisip, in timp ce raspundam la niste mailuri; scriind articole pentru blog de la una din cele mai faimoase piscine de tip infinity din Bali sau chiar de pe terasa bungalow-ului nostru care ne ofera o privelista spectaculoasa asupra orezariilor. "Job-ul" capata alta valenta cand ai libertatea aceasta ca si unealta. Devine placere.



Ce te vezi facand long term? Vise secrete?

Ma vad calatorind full time cativa ani de acum inainte. Inca sunt locuri in care ne dorim mult sa ajungem, experiente pe care vrem sa le traim. Insa, nu fortam nimic. 

Ma vad continuand job-ul part time cu mine insami, apoi dezvoltandu-mi si mai mult zona aceasta de creator de continut/nomad digital.

Si apoi, stabilindu-ne undeva - poate in Noua Calendonie - intr-o casa alba cu veranda, aproape de plaja, crescand doi copii, inconjurati de un labrador si doua pisici. Scriind pe terasa casei, langa un pahar de vin rosu.



Ce sfat aveti pentru cei care vor mai mult de la viata, care vor sa devina digital nomads, sa calatoreasca facand ce le place?

Sa indrazneasca. Pe cat de dificil poate parea, pe atat de eliberator poate fi. Noi am aplicat un principiu pe care-l recomand tuturor care au si cea mai mica intentie de a face ceva: mai bine regret ceva ce am facut decat ceva ce nu am facut. 

Da, fa pasul acela mic in afara cercului confortabil! Cat vrei sa mai amani? "Nu e momentul acum" e doar o alta forma a lui Niciodata. 

Calatoriile pe termen lung sunt un castig personal, colosal. O forma de educatie desavarsita, o continua redescoperire, un act de curaj si o dovada a iubirii de sine.

Da, capeti sens!






Unde va gasim acum?





Veti gasi povesti din Cambodgia, Malaezia, Filipine, Sri Lanka, Filipine, urmand a fi spuse si cele din Bali, Vietnam, Singapore sau Emirate.

Multumim!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu