Exista multi oameni care stiu foarte bine ce vor, inca de mici. Nu asculta ce le spun parintii, prietenii sau societatea, pentru ca ei STIU ce vor face toata viata, detaliat, cu un plan bine stabilit. Si, chiar daca se mai impiedica pe drum, se ridica de fiecare data si merg cu incredere mai departe, spre visul lor. 

Am avut ocazia sa cunosc astfel de oameni si i-am admirat sincer. Chiar i-am invidiat. Mai mult, timp de aproape 40 de ani am facut parte din “grupul” lor. 
 
Inca de mica am stiut ca EU SCRIU. Si am scris mereu, de pe la 5 ani. La 18 ani, familia m-a intrebat ce vreau sa fac mai departe. Si am raspuns pe o singura rasuflare: sa citesc si sa scriu carti. Trecem peste faptul ca unii dintre ei au ras, pentru ca – desi reactia asta m-a afectat ani de zile – exact asta am facut. Am gasit o cale sa scriu. Mai intai pentru altii, apoi pentru mine – inca din perioada in care bloggurile erau putine in Romania. 
 
La fel a fost si cu calatoritul. De cand am pus piciorul in Amsterdam, prin 2009 (cred:)), am STIUT ca asta vreau sa fac – sa vad lumea. O prietena mi-a adus aminte ca acum vreo 10-11 ani in urma, i-am trimis un email in care refuzam un proiect fain pentru ca “eu vreau sa merg prin lume si sa scriu”. 
 
Treaba cu “profa” mi-a atras atentia mult mai tarziu, prin 2014, cand am avut primii studenti la cursul meu de atunci, de travel writing. Cand eram mica tot ce faceam era sa asez papusile in rand si sa le predau lectii. Puteam sa fac asta ore si ore in sir, pana venea mama sa ma verifice, ingrijorata ca nu mai auzise de mine o zi intreaga. 
 
Si asa, pas cu pas, placerile si pasiunile mele si-au gasit singure drumul si momentul in viata mea. Scris, calatorit, predat. Intotdeauna m-am focusat pe the next dream, am pus in practica tot felul de idei, si visul s-a implinit. 
 
Pana in 2018. Fix la 40 de ani. Eram in Bali, imi implinisem visul asta mare, mare de a locui acolo, si m-am trezit intr-o zi ca nu stiu ce vreau mai departe. Ca nu mai am o dorinta din aia arzatoare si intensa, pt care sa lupt cu toata pasiunea din mine. Ca mi-e bine asa, dar nu chiar asa de bine. 
 
Si pentru ca am intors pe toate partile “problema”, am ajuns la o singura concluzie. “Vreau un an sabatic, sa nu fac nimic, si sa imi dau seama ce imi place si imi doresc cu adevarat”. 
 
Evident, Universul s-a dat peste cap si am primit exact asta: bani, timp liber, idei si sustinere – sa fac asta cel putin un an. 
 
A fost poate cel mai greu an din viata mea. Stiu ca eu l-am cerut, stiu ce am invatat, ce am inteles, ce “layers” mi-am descoperit, ce am vindecat, cat de mult am crescut. Insa tot a fost greu si n-o sa ma ascund dupa emotii. 
 
In anul asta de “stat si nefacut nimic” = 
 
* am plans cat pentru toata viata si am curatat ani de neputinta si durere. 
 
* am fost furioasa si suparata cam o zi da, una nu. 
 
* mi-am schimbat deciziile si dorintele ca pe ciorapi. 
 
* m-am vindecat de anxietate. 
 
* am invatat sa imi placa si apele tulburi. 
 
* am inteles ca tot “raul” era pentru mine si ca era de bine. 
 
Eh, si la final, m-am intors la SCRIS, CALATORIT, PREDAT :))) 
 
 
Acum vin la mine studenti care imi spun exact asa: “nu stiu ce vreau, nu stiu ce sa fac, nu am dorinte, vise, habar n-am de ce sa ma ocup”. Iar eu sunt perfect “echipata” sa le raspund ca “You don’t have to know what you want, you have to keep going”. 
 
 

De ce este greu sa ne decidem ce vrem: 

 
1. Din lipsa de incredere in sine. 
 
Chiar daca ai un vis ascuns acolo, in sufletul tau, nu-i dai voie sa iasa la suprafata ca sa nu fii criticat, respins, judecat, din frica de succes sau esec, pentru ca altii fac acelasi lucru si “nu mai este loc”, pt ca e “multa munca” si nu poti avea rezultate pe loc, pt ca “nu stii daca merita”, pt ca te simti inferior/ not good enough/ fake. 
 
Si foarte multi dintre noi am ingropat visele astea atat de adanc si le-am sigilat atat de bine, incat acum ni se pare ca asa a fost intotdeauna – ca n-am stiut niciodata ce vrem. 
 
Doar ca nu este adevarat. Meriti sa faci si sa ai tot ce vrei, acum si aici. 
 
Cum incepi? Reconstruindu-ti incredere in tine. Incuranjandu-te zilnic. Iubindu-te si dandu-ti voie sa gresesti, si sa nu stii, si sa fii exact asa cum esti tu, cu bune si mai putin bune. Acceptand drumul pe care esti acum. 
 
2. Ne complacem in “victim mentality”. 
 
Incepi sa te plangi ca nu stii ce vrei si o tii tot asa pana cand crezi lucrul asta ca pe cel mai sfant adevar. 
 
De aici vine o stare de moleseala, de lancezeala, din care iesi foarte greu. 
 
Cum schimbi asta? Actionand! Energia trebuie sa circule. Fa miscare. Limpezeste-ti gandurile si corpul. Schimba-ti dialogul interior. Urmeaza-ti impulsurile si intuitia. Ia-ti un hobby. Fa ceva diferit, nou, interesant si fa lucrul respectiv cu pasiune. Si, mai ales, constant. Small steps every day! – asta e cheia. Fa ceva, orice, doar ridica-te de pe canapea. 
 
3. Ne uitam in gradinile altora. 
 
Desi stim ca social media nu este reala si ca ne prezinta situatii “ideale”, care n-au nimic de-a face cu ce gandesc/ simt/ cred oamenii respectivi, insistam sa facem sau sa ne dorim ce au altii. 
 
Daca tu iti doresti sa fii Lady Gaga, atunci esti de acord sa primesti si partile mai putin bune: ca anxietatea, singuratatea. Daca vrei sa calatoresti 3 ani prin lume ca altii – atunci esti de acord sa ai si ce simt oamenii aia – nu apartin, sunt singuri, sunt obositi. Nu te minti ca tu vei trece doar prin soare si curcubee. 
 
N-ar fi totusi mai bine sa-ti croiesti propriul drum? 
 
* sa alegi ce-ti place si ce nu. 
 
* sa faci o lista de lucruri/ exeperiente pe care ti le doresti din suflet, nu pt bani sau faima. Cu multe detalii. 
 
* sa faci un pas mic in fiecare zi spre ce-ti doresti, fara sa te gandesti CUM si CAND o sa se intample. 
 
4. Vrem rezulatate pe loc. 
 
Nu este nimic rau in asta si se pot obtine. Doar ca depinde de motivatia din spatele acelor rezultate. 
 
Daca deschizi un business ca sa faci bani, cand de fapt tu vrei sa calatoresti long term -> business-ul NU va merge. 
 
Daca vei cumpara 100 de cursuri/ carti/ seminarii care sa te invete sa faci ceva pt ca tu n-ai curaj sa faci nimic… guess what?! Tot nu vei face nimic. 
 
Daca vrei cititori din dorinta de a fi apreciat, si de a te simti bine cu tine, si a avea succes -> Nu ii vei avea ever. Oamenii ii urmeaza nu pe cei care se lupta si se chinuie sa atraga atentia, ci pe cei care isi vad de viata si pasiunile lor, fara sa “cerseasca” aprecieri si aplauze. 
 
Lasa rezultatele, focuseaza-te pe bucurie. 
 
5. Crezi ca ce-ti doresti tu nu-ti va aduce bani. 
 
* In primul rand, daca te focusezi pe bani si nu pe ce vrei cu adevarat, nu vei avea niciodata bani. 
 
* In al doilea rand, arta ta nu este obligata sa-ti aduca bani. 
 
Banii chiar nu sunt un scop in sine, visele tale da.
 
6. Crezi ca o decizie este permanenta. 
 
Iti umbla prin cap ideea ca – daca iei acum o decizie sa faci ceva anume, n-ai s-o mai poti schimba, ca poate nu e bine ce faci, ca poate n-o sa iasa nimic, ca poate, poate… 
 
Nimic nu este permanent pe lumea asta. 
 
Habar n-ai daca e bine sau nu ce faci daca nu incerci. 
 
Daca nu iese nimic, oricum ai invatat multe pe parcurs si oricand poti schimba traseul. 
 
 

 

So. Daca nu stii ce sa faci si te lupti cu cautarea asta, fa urmatoarele: 
 
1. Accepta faptul ca nu stii si ca este bine asa. 
 
2. Misca-ti corpul si energia. Limpezeste-ti mintea. Opreste-te din dialogul interior critic si orientat spre tot felul de judecati. 
 
3. Ridica-te si fa ceva, orice. 
 
4. Fa o lista cu chestii marunte (si aparent lipsite de sens) care iti plac si fa-le doar pt ca se simt bine. 
 
5. Aplauda-te pt fiecare pas pe care il faci. 
 
6. Deschide-te la orice oportunitate si emotie pe care le ai. 
 
7. Cand apare o idee, just do it, no matter what. 
 

And keep going! Follow the curiosity. Follow that damn thing that excites you the most. And let everything else just be. 


Huge love & hugs,
Ioana

Make your dream life a reality

DIGITAL NOMADS SCHOOL

Leave a Comment