Desi sunt încapatanata si rezist schimbarii, in acelasi timp ma adaptez usor la (aproape) orice. Dupa ce fac pace cu mine, cu vremurile, cu lumea, ramane doar placerea de a-mi trai viata cum vreau eu, ramane bucuria de a fi prezenta.

Dupa luni de zile in care am tot citit si analizat lucrurile, anxietatea si-a spus cuvantul. Si am lasat-o sa fie. De fapt, frica asta ma tine safe si ma “avertizeaza” unde ar putea fi pericole nevazute. Uneori e si amuzanta. Cred ca ar putea face un film horror cu usurinta 🙂

Si cand am inteles, in sfarsit, ca eu pot sa aleg ce vreau, indiferent de ce “sfaturi” primesc, m-am relaxat. Am incetat sa fac planuri de calatorii lungi, pe insule exotice. Am incetat sa fiu mereu cu gandul si privirea in gol, visand la… altceva. Am incetat sa mai lupt cu mine. Si abia atunci am inceput sa vad.

Iubesc Bucurestiul de cand ma stiu si nu ma intereseaza parerea nimanui despre chestia asta. Cred ca este un oras magic. Cred ca suntem mult, mult mai bogati decat ne lasa propria minte sa intelegem. Cred ca exista infinite posibilitati acum si aici.

Si, uite asa, m-am trezit la viata intr-o noapte de vara, ascultand Ceaikovski la Ateneu, si savurand un cocktail cu sirop de soc pe terasa apartamenului meu de la Hilton. Respirand orasul, ca intr-o vacanta. Bucurandu-ma de cer, de nori, de rasarit, de muzica, de oameni – chiar la departare fiind. M-am simtit mai aproape ca niciodata de mine.

Pentru o clipa doar, am uitat ce ii invat pe altii de ani de zile: “NU trebuie sa pleci nicaieri ca sa fii in vacanta. Nu trebuie sa obtii ceva ca sa iti dai voie sa fii fericit. Nu trebuie sa pui conditii pe iubire, pe viata, pe ce ai sau nu ai. Calatoriile sunt un by-product al unei emotii. Iar emotia asta depinde de fiecare in parte.”

Pentru mine calatoriile sunt despre placere. Sunt pasionata de o multime de lucruri – de terase cu muzica si mancare buna, de umblat pe holurile unui hotel si respirat parfum si povesti, de oameni si emotiile lor, de detalii pe care le observ doar eu – nuante ale sufletului, nu ale mintii.

La intrare in Athénée Palace Hilton Bucharest, oamenii stau la distanta – insa le simti zambetele. E mai pustiu decat mi-ar placea mie, insa asta imi da si un sentiment de intimitate, de libertate. Check-in-ul este mai rapid, urci singur in camera si pe usa gasesti informatii despre clean stay, totul este sigilat si impecabil de curat. A good feeling.

Apartamentul nostru de la ultimul etaj are un mega bonus – terasa cu vedere la Ateneu si la cer. Este racoare, se aud doar pescarusii, iar seara – vantul cu soapte de Ceaikovski.

Terasa restaurantului Roberto’s este mica, intima, cocheta. Auzisem de celebrul snitel vienez “pe care doar la Hilton il poti gusta”, a fost intr-adevar bun, insa eu m-am indragostit de alte “detalii” – o salata greceasca mai ceva ca la mama ei acasa si un gin cu o apa tonica din Peru – cea mai buna apa tonica pe care am gustat-o vreodata. Iar cand Chef Alexandru Chioaru a venit la masa noastra sa ne intrebe daca totul este in regula – am avut aceeasi reactie care face lumea sa zambeasca indulgent peste tot in lume – “OMG!! Chef! Ce onoare si bucurie!”, evident – insotita de o expresie tampa de admiratie, care imi anuleaza orice cuvinte cat de cat inteligente si ma transforma intr-un copil fericit si atat.

Am petrecut dupa-amiaza pe terasa apartamentului, in doi, bucurandu-ne ca suntem. Fiind pe etajul Executive, am primit gustarile de la Club in camera, impachetate cu atentie la detalii – tacamuri din lemn fin, bauturi perfect racite, mancare divina. (Chiar am spus ca le cer reteta de la cele mai faine aripioare picante ever 🙂 Sau, mai bine, revin.

Seara am coborat la English Bar. Inainte de Situatie, barul era la parterul hotelului – o incapere superba, cu lemn, si piele, si bauturi aromate. Acum barul este pe terasa de la etajul 1, cu vedere la Roberto’s. Lumini discrete, atmosfera romantica si cocktail-uri pe care nu le-am gasit in alta parte. Cum ar fi combinatiile fericite de rom si ginger beer sau vodka & ginger beer. Plus o lista de zeci de whiskey-uri, tequila si alte rasfaturi fine. Ah, si au si un meniu de ‘tasting spoons’ – pentru gustari interesante la miez de noapte.

Mi-a placut foarte mult la English Bar, un loc genial de conversatie, un loc intim, elegant, cu bauturi perfecte. Si da, memorabil, daca visezi la o seara romantica.

M-am invelit in linistea noptii si m-am trezit pe acordurile unui rasarit roz-somon, cu nori in toate formele viselor mele. Ah, ce bucurie sa cobori la micul dejun. Chestie banala, luata for granted in alta viata.

Pentru prima data, dupa mult timp, am stat si am savurat mancarea. Doar atat. Fara telefon. Fara griji. Fara planuri. Si asa am descoperit un Latte atat de parfumat incat simteai in el gustul unei vacante exotice. (ah, mergi la Roberto’s macar pentru Latte-ul lor, este genial!).

In timpul escapadei mele romantice la Athénée Palace Hilton Bucuresti, am hotarat sa ma bucur de tot ce este asa cum este. Sa imi savurez orasul pe indelete. Sa las oamenii sa plece, sa vina, sa fie asa cum vor ei, si eu sa stau.

Pentru ca nu in lume gasesti fericirea, ci in tine, in emotiile pe care alegi sa le simti in fiecare moment.

Si daca alegi constient sa nu mai pui conditii si sa fii BINE, lumea iti va darui si mai multe motive de bucurie.

Cum ar fi sa facem din fiecare zi o vacanta? Ah, si cat de multe avem de descoperit.

Leave a Comment