Iuliana este un exemplu pentru mine. Când avea 22 de ani a emigrat în Mexic, unde a locuit 5 ani, iar apoi și-a împlinit visul și s-a mutat în California. Pe site-ul ei, Crossing Border Stories, vei găsi nu doar interviuri superbe cu români aflați în Statele Unite, ci și informații practice despre viața de emigrant, despre vize, și emoții, și visuri împlinite. Dar cel mai important lucru este, fără îndoială, că Iuliana însăși este o poveste de iubire. O poveste scrisă fără granițe, fără ascunzișuri, fără falsități. Într-o lume aflată mereu la granița dintre bine și rău, Iuliana reușește cu o înțelepciune uluitoare să depășească toate barierele. Te invit să o cunoști.

Cine este Iuliana Papuc? Ce vise, dorințe, neîmpliniri, bucurii, iubiri trăiește?

I am an immigrant that has many homes. Sunt o imigrantă visătoare, etern optimistă, care la 22 de ani și-a luat rucsacul în spate și a plecat în lume. Sunt o persoană care iubește oamenii și trăiește pentru a le descoperi poveștile.

Visul meu cel mai mare este momentan și proiectul la care lucrez acum, acela de a sta de vorbă cu oameni cât mai diferiți, de prin toate colțurile lumii, și de a le scrie poveștile. Prin acest proiect, vreau să arăt că a fi diferit este perfect normal, și că în fond, cu toții, indiferent de culoarea pielii, orientarea sexuală, sau credință, avem aceleași nevoi (iubire, înțelegere, acceptare, etc.,).

Locuind in California ai ocazia să întâlnești tot felul de celebrități. Cu cine ai vrea să iei cina?

Hmm, nu prea sunt eu mare fană celebrități. Mai degrabă aș alege să stau la masă cu mai multe persoane care sunt mai puțin cunoscute dar care au povești de viață extraordinare, decât cu o singură persoană dar care este celebră.

Ce te deranjează cel mai mult la unii oameni? Ce simți că ai putea face mai bine?

Mă deranjează ignoranța, atitudinea de superioritate și în mod special, nu suport oamenii care refuză să se educe pe anumite teme deși au toate resursele necesare.

Simt că aș putea să scriu mai mult pe subiecte controversate, teme care sunt considerate tabu sau de-a dreptul ignorate în România, de la discriminare și rasism (adesea aud argumentul că românii nu sunt deloc rasiști – dacă și tu crezi asta, citește acest articol ) la refuzul de a accepta că există o comunitate LGBTQ în România, și alte subiecte din sfera culturală și socială care pot fi foarte incomode pentru unii români. Doar având aceste conversații incomode și educându-ne pe aceste subiecte, cred eu că putem face o schimbare.

Cum este viața ta în California? Când a fost momentul în care ai simțit că “this is it”, că ăsta este rostul tău? Dacă ar fi să alegi un cu totul alt drum, ce ai face?

De multe ori, când mă plimb pe străzile din San Francisco, sau când ajung în LA și umblu brambura pe bulevardul Hollywood, am impresia că trăiesc într-un film.

Câteodată nu îmi vine nici mie să cred că am privilegiul de a trăi aici. Viața în California m-a învățat să trăiesc într-un ritm mai lent, să fiu mai relaxată în interacțiunile zilnice cu oamenii, să nu mai fiu mereu pe repede-înainte. Californienii, în majoritatea lor, sunt foarte chill, și după șase ani de locuit aici am învățat și eu să iau lucrurile mai ușor și să mă bucur mai mult de un ritm de viață mai lent.

Sentimentul acela că this is it, cred ca a venit dinainte să ajung eu în California.

Cumva, când am plecat din România spre Mexic, am simțit că acel moment îmi va schimba viața. Nu știu de ce, nici cum să explic, dar uitându-mă în urmă, acel moment a fost definitoriu pentru tot ceea ce avea să se întâmple în viața mea. Mutarea în California a fost doar o confirmare a acelui feeling de la început, și când am ajuns aici am știut că locul acesta este a treia mea casă (prima casa fiind România, și a doua Mexicul).

Sincer, nu cred că aș schimba nimic din tot acest parcurs. Cei care emigrează înțeleg foarte bine cu ce vine la pachet această aventură, și chiar dacă au fost destul de multe momente în care mi-a venit să mă întorc din drum, am continuat să mă alimentez cu toate experiențele, bune și mai puțin bune, care au contribuit la felul în care sunt și la cum mă raportez la viață.

Ai avut frici sau anxietăți în anii ăștia de locuit prin lume? Care este cea mai mare frică a ta și cum o îmbrățișezi?

Am o frică atât de mare, încât evit să scriu sau să vorbesc despre ea, dar cred că este o frică cu care mulți imigranți se confruntă. Îmi e frică de faptul că s-ar putea întâmpla ceva grav cu cineva din familia mea, și că eu nu aș ajunge la timp să fiu acolo. Această anxietate s-a amplificat de când cu pandemia, însă încerc să las aceste gânduri să iasă la suprafață, deși nu îmi este ușor să fac asta.

Care a fost cea mai uluitoare experiență din viața ta?

Momentul în care am ieșit din ambasada americană cu viza de imigrant aprobată. A fost cea mai copleșitoare experiență din punct de vedere emoțional, dar și cea mai mare realizare pe plan personal până la momentul respectiv. Un cumul de energie care se adunaseră din ultimii doi ani de când începusem formalitățile pentru a emigra legal în Statele Unite, și care s-a eliberat acolo, în momentele acelea de împlinire maximă. De fapt, cred că veneam purtând acea energie încă de când eram mică și visam cu ochii deschiși la o viață diferită.

Am ieșit pe porțile ambasadei țopăind de fericire că mi-a fost aprobat green cardul. De la ambasadă până la hotel am alergat, nu știam cum să ajung mai repede în cameră și să pun mâna pe telefon pentru a-mi anunța familia că mă mut în State. Pentru mine, acel moment a fost dovada că atunci când îți dorești ceva cu adevărat și îți canalizezi toată energia către acel lucru, mai devreme sau mai târziu se va concretiza.

De ce crezi tu că oamenii nu fac tot ce le place pe lumea asta și nu își urmează dorințele cele mai intime?

Mulți dintre noi am fost crescuți să stăm în banca noastră și să intrăm în rând cu oamenii (whatever that means). În momentul în care ieși din tipare, lumea te critică, te judecă și te arată cu degetul, și de cele mai multe ori aceste critici vin din partea celor apropiați.

Cred că mulți oameni nu au curajul să-și urmeze visurile pentru că se gândesc prea mult la ce vor spune ceilalți. Atâta timp cât acțiunile tale nu-i rănesc/afectează în mod direct pe cei din jur, trăiește fix exact așa cum vrei. Cei care țin la tine cu adevărat vor fi lângă tine indiferent de modul în care alegi să-ți trăiești viața. Ceilalți sunt doar un zgomot de fundal.

Ce faci pentru sufletul tău zilnic? Cum te încurajezi și te iubești?

Sufletul meu se alimentează zilnic atunci când practic yoga, când meditez, și când îmi rezerv acele minute dimineața, la cafea, doar pentru mine și gândurile mele. De cele mai multe ori mă încurajez spunându-mi că este normal să îmi fie frică de orice schimbare, pentru că știu din experiențele trecute, că de fapt nu îmi este frică de schimbarea în sine ci mai degrabă de necunoscut.

Ceea ce fac de cele mai multe ori atunci când sunt pusă în fața unor decizii este să număr până la trei, și apoi să acționez (aici mă refer la acele momente decisive în care a trebuit să aleg un drum, dar și la momente când am vrut să sar în lac de exemplu și îmi era super frică, dar voiam totuși să o fac).

What’s your secret power? Ce faci foarte bine și foarte ușor, dar nu știu mulți despre asta?

Unul dintre atuurile mele este ca mă adaptez foarte repede la o nouă situație, fie ea și foarte grea. Nu stau foarte mult în starea aceea de lamentare, ci încerc imediat să caut resurse — interioare sau exterioare — care mă pot ajuta să văd partea pozitivă a situație în care am fost pusă. Ceea ce fac foarte bine și ușor este să ascult și să empatizez cu aproape oricine se deschide către mine.

Ai creat Crossing Border Stories din pasiunea ta pentru călătorii și oameni. Poveștile tale transmit emoții și frumusețe infinită. Ajuți oamenii cu informații reale, trăite, simțite. Ai avut vreodată momente de îndoială, ai vrut să lași totul baltă și să faci orice altceva? Ce te-a ținut în joc?

Da. De multe ori. Mai ales la început de drum, când poate am scris un articol în care am pus mult suflet și am dat ceva din mine, dar care nu a fost citit de foarte multă lume, sau invers, un articol sau o postare care credeam că nu o să stârnească nicio reacție, și deodată m-am trezit cu hate și comentarii răutăcioase.

De fiecare dată când eram la un pas de a renunța, primeam mereu un mesaj de la un cititor sau o cititoare care îmi scria cât de benefice i-au fost informații găsite pe site, și asta venea ca o confirmare că ceea ce scriu ajunge la oamenii care trebuie.

Nu zic că am învățat în totalitate să gestionez aceste momente de îndoială, dar un alt aspect care m-a ajutat foarte mult să continui pe acest drum, a fost să mă înconjor de oameni care mă sprijină în tot ceea ce fac și cu care am pasiuni în comun, evitând astfel să împărtășesc planuri și idei cu oameni superficiali care se află în viața mea temporar.

Ai un proiect superb acum, faci interviuri cu românii aflați în America. Ce ai învățat de la ei? Ce vrei să faci mai departe?

Proiectul acesta de a intervieva câte un român care locuiește în fiecare stat american mi l-am setat la sfârșitul anului 2019, dar nu a luat amploare decât după ce am terminat cursul de Digital Nomads, anul acesta, când am și început să pun în practică tot ce am învățat acolo. Deși sunt încă la început cu acest proiect, am învățat de la românii care locuiesc în State, că își doresc să poarte cu ei tradițiile românești și le încorporeze în viața lor de zi cu zi, aici, printre americani.

Am mai învățat și că dorul cel mai mare al românilor, pe lângă cel al familiei, este și cel al bucatelor românești, și că oricât de mult am încerca noi să le reproducem aici, nu au același gust ca cel de acasă.

Pe viitor vreau să extind seria de interviuri și să includ și alte grupuri de expați. Îmi doresc să fac interviuri cu români care locuiesc în Mexic, și mai apoi cu străini de prin toate colțurile lumii care locuiesc în România.

Te-a ajutat în vreun fel Școala mea de Digital Nomads?

Când stăteam în fața ecranului, la calculator, și eram la un click distanță de a mă înscrie la școala de Digital Nomads, m-au năvălit o grămadă de temeri. De la faptul că eu nu mă consideram digital nomad, că acest curs sigur nu e pentru mine, că eu doar scriu pe blog și atât, că nu sunt călător full-time, și un milion de alte gânduri care încercau să mă oprească din a face acest pas (așa cum mă opriseră și în anii trecuți, pentru că nu era prima oară când ajungeam pe site-ul tău). Am făcut atunci ceea ce ți-am mărturisit că fac mereu când îmi este frică, dar vreau totuși să merg înainte. Am numărat până la trei, și am dat click pe butonul de înscrie-te acum.

Școala de digital nomads nu este pentru oricine, și asta cred că a fost ceaa ce m-a atras inițial, pentru că eu nu căutam soluții magice de a face bani din blog, sau alte trucuri de a mă îmbogăți peste noapte. Avem nevoie de claritate, de a înțelege mai bine pentru cine scriu și cum pot să fac un business din asta, și fix asta am reușit să obțin la finalizarea cursului. Știam că blogul anterior pe care scriam de mai bine de zece ani avea nevoie de un nou look, și îmi doream de mult să trec pe un alt domeniu. După ce am completat primele module ale cursului, totul a luat formă și amploare și așa am ajuns la proiectul actual, Crossing Border Stories. Proiect care mi-a adus și prima propunere de colaborare (când ți-am scris speriată că eu nu știu cum să gestionez situația :D).

Iuliana draga, care este mesajul tău către lume? Ce ai scrie pe un banner, ce ai spune într-un megafon, ce ai lăsa în urmă, care este singurul sfat pe care l-ai da celor care vor să audă?

Trăiește-ți viața exact așa cum îți dorești și lasă-i și pe ceilalți să o facă.

Mulțumesc mult, Iuliana.

Pe Iuliana o poți citi pe Crossing Border Stories!


6 pași simpli pentru a-ți împlini orice dorință

Descarcă acum acest mini-curs gratis și învață cum să-ți împlinești visurile urmând o strategie super simplă și clară.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *