Anul 2014 a inceput nasol. De ziua mea, in ianuarie, eram intr-un apartament de lux din Bucuresti, si m-am trezit in mijlocul noptii plangand. Cu sughituri. M-am dus in living, sa nu-l deranjez pe Vlad, si m-am chircit pe canapea. Mi-am continuat sedinta de bocete, pana nu a mai ramas nicio lacrima in mine. Pai si de ce atata drama, te intrebi? 
 
2013 a fost un an foarte bogat. Aveam vreo 5 joburi, care de care mai solicitant, ma simteam stapana lumii, cheltuiam pe masura. Work hard, play hard. Right?! Wrong. Ce nu faceam era sa-mi ascult intuitia si sufletul. Practic, aveam o credinta care spunea cam asa: “daca o sa muncesc suficient de mult si de greu, facand ORICE, o sa am eu bani pana la urma. Si de ce vreau bani? Sa calatoresc, of course!” Tot ce-mi doream era sa vad lumea. Ma gandeam ca “mai bine mor, decat sa nu calatoresc”. Si da, a fost un fel de moarte lenta, prin munca fara sens si bucurie. 
 
Iar in acel ianuarie, cadou de ziua mea, toate colaborarile mele au incetat, ca prin minune. Am simtit ca lumea se sfarseste acolo, cu mine, pe canapea. 
 
Trei luni dupa ziua mea nu stiu exact ce am facut, am fost intr-o ceata totala. Tin minte doar dezamagirea si furia si frustrarea. 
 
Prin februarie, mi-a scris o prietena si m-a intrebat ce sa faca. Voia sa plece in Africa si nu avea bani de bilet de avion, nici blog, nici vreo prezenta stralucitoare pe social media. Am invatat-o ce sa faca. A obtinut biletul, a plecat. 
 
Apoi, intr-o zi de primavara tarzie, m-am asezat la laptop si am scris un text, in care anuntam ca lansez un curs online de travel writing. Era practic ce stiam eu sa fac. Ce imi placea enorm sa fac. Nu am considerat vreodata ca sunt cea mai buna la asta, ci doar ca as putea sa dau mai departe si sa-i invat pe altii sa fie mai buni ca mine. Nu aveam asteptari, nu aveam nimic scris dinainte. Nici vreun plan. 
 
Si, peste noapte, m-am trezit cu 8 oameni inscrisi la curs. Am lucrat cu ei, saptamana de saptamana, creand un material dupa dorintele si nevoile lor. Apoi s-au mai inscris si altii, cursul a evoluat, ne-am facut “calatori profesionisti”. Nu tin minte sa fi facut vreodata in viata ceva atat de provocator, de intens, de satisfacator, care sa ma implineasca mai mult. Au fost 3 ani de bucurie pura, de iubire. 
 
In 2017, intr-un februarie de poveste, am lansat un mini-curs de travel for free si l-am tinut de 4 ori pe an, timp de 3 ani. Am avut peste 5000 de oameni inscrisi. Feedback-ul a fost uluitor, am depasit orice “cifre” si “norme” spune industria ca sunt posibile. Cateva sute de oameni m-au ales apoi sa le fiu profa, sa mearga cu mine pe drumul asta. 
 
Daca te uiti acum la peisajul bloggerilor si calatorilor din 2017 incoace (activi si bine infipti in piata), rar mai gasesti pe cineva care sa nu fi lucrat cu mine. S-au facut si emisiuni la TV despre “meseria” asta si toti invitatii erau studentii mei. S-au scris articole, s-au facut campanii. 
 
Mi-a placut tare mult sa stau pe margine, pentru ca nu era despre mine. Cand studentul e pregatit, profesorul apare. Eu am fost doar un instrument, un mic ajutor. M-am bucurat enorm de toate reusitele lor. Mi-au devenit prieteni. 
 
Anul asta, in octombrie, am mai facut un pas, tot datorita rugamintilor lor. Am creat Scoala de Digital Nomads, si am cunoscut alti oameni atat de misto, atat de hotarati, atat de dornici sa-si schimbe viata, incat acum – practic – nu mai stiu cine invata pe cine si ce anume 🙂 
 
 
 
Suntem o familie, am studenti intre 16 si 65 de ani. Toti stiu ca oricand pot veni la mine, cu orice nelamurire, rugaminte, cerere, intrebare. Intotdeauna sunt aici pentru ei. Si asta nu asa, dintr-o mare generozitate a inimii mele, ci pentru ca ei imi sunt cei mai buni profesori. Ne completam. 
 
* am invatat de la ei ca loialitatea nu se cumpara nici cu vorbe mari, nici cu promisiuni, nici cu bani, nici cu decoratii in piept. Loialitatea este, pur si simplu. Vine din energia pe care o pui in lume.  
 
* am invatat ca familia inseamna tot. Ei sunt copiii mei si as face orice pentru ei. Si invers. Oh, de cate ori mi-au sters lacrimile, si m-au facut sa rad, si m-au imbratisat, si m-au sustinut! 
 
* am invatat ca vulnerabilitatea este singura care conteaza. Daca te deschizi si esti asa cum esti tu, poate ai mai putini in jur care te plac, dar cei care sunt sunt pentru totdeauna. 
 
* am invatat ca nu exista concurenta. Ca nu mai traim in “era concurentei”. Ca totul pe lumea asta este despre noi, toti, impreuna. Despre colaborare. Am muuulti studenti care m-au depasit atat de dramatic, ca ar fi trebuit sa-mi fac bagajele si sa ma mut din tara :)) Au trecut pe langa mine cu viteza luminii. Insa nu despre asta e vorba, ci despre momentul ala in care am facut un plan impreuna. Cu sufletele pe masa. Ma bucur enorm pentru toti si eu sunt cea mai mare fana a lor, din culise, uneori plangand de bucurie, alteori aplaudand zgomotos. 
 
O foarte mica parte din povestile lor o gasesti aici
 
* am invatat sa ii cred pe cuvant cand spun ca ce le ofer eu este valoros, si bun, si magic. Nu prea au de ce sa ma pupe in locul fara lumina, ca deja m-au platit si asta este. 
 
* am invatat sa daruiesc fara sa astept nimic in schimb. Mereu spunem ca o sa facem asta cand o sa avem mai mult, mai bine. Insa uitam ca avem de daruit nu doar chestii materiale – ci si timp, si energie, si emotii, si imbratisari, si un cuvant bun. 
 
* am invatat ca pot exista un milion de oameni care sa transmita acelasi mesaj, fiecare in modul lui personal, dar ca intotdeauna vor exista oameni care au nevoie sa il auda de la tine. 
 
* am invatat ca nu exista pierderi, nereusite, greseli. Tot ce ni se pare ca pierdem, primim de fapt inapoi de 10 ori mai mult si mai bine. 
 
Toti avem locul nostru in lume, toate povestile noastre au sens, si viata este exact asa cum ne-o facem. Iar la un moment dat, cand te incapatanezi sa te tii de balustrada, vin si furtuni minunate, care te fac sa dai naibii drumul la ce tii asa de strans, si sa iti urmezi inima. 
 
Level up, bitch, it’s all good!! 
 
 

No Comments

  1. Da, ce tare! Poate ca, cea mai minunata chestie pe care a demarat-o era asta de awareness este ca, aduce oameni impreuna intr-un mod rapid si autentic, oameni, care inainte se intalneau pe la festivaluri, concerte sau pe munte acum se regasesc la distanta unui click, concentrat, uniti pentru a transforma si a se transforma prin con-lucrare. Te iubesc!Felicitari!!!

  2. Multumeeeesc!! Si eu te iubesc, Dana mea draga. <3

Leave a Comment