In anul 2007, cand am dat prima data Sign In pe site-ul meu, habar n-aveam care e treaba cu blogurile, iar de digital nomads nici nu auzisem. Mai mult, nu imi doream sa calatoresc. Citeam si eu ca tot omu’ diverse chestii pe net, iar visele mele din acel moment erau legate de un job ca sa platesc chiria in Bucuresti si, poate… candva, mai multa libertate. Iar singura libertate pe care mi-o imaginam era sa lucrez remote pentru altii, nu sa fiu pe cont propriu.
Eram atunci intr-o perioada de mari schimbari. De relatii, de case, de joburi, de viziuni asupra vietii. Si dupa ce ca iesisem dintr-o poveste dupa 14 ani, schimbasem 4 apartamente in Bucuresti in 18 luni, mai dadusem si gres cu un mini-business inceput cu foarte mult entuziasm.
Mai pe la inceputul anului 2007, imi facusem o revista online, fara sa stiu prea multe despre online (experienta mea era de un an jumate in domeniu). Si am incercat sa scriu la revista ce credeam eu ca vor altii sa citeasca: moda, filme, carti, sex, relatii, din astea. Era a one woman show si munceam 12 ore pe zi.
Investisem ceva bani, site-ul prinsese avant, insa bugetele erau mici. Si mi s-a spus asa: “mai bine ti-ai vedea de treaba ta. Nu asa se face business. Mai intai tre’ sa inveti, sa muncesti ani de zile, sa vezi care e treaba, si abia apoi – daca, poate – sa incerci sa-ti deschizi ceva. Esti prea tanara, nu ai experienta, n-ai sa poti, e greu, nu e asa… cum vrei tu.”
Si l-am crezut. Pe de o parte, imi intrase deja in cap ce mi se spusese, insa – pe de alta parte – ma razvrateam. Toata viata am facut asta. Daca cineva imi spunea ca “nu pot” sa fac ceva, mvaaai. Just hold ma beer, bitch.
Asa ca, intr-o zi de toamna, dupa o noapte de bocete, am renuntat la tot: la relatie, la business, la casa. Insa viata in care am pasit atunci nu a fost raiul pe pamant. Ramasesem cu acea indoiala ca poate nu sunt pregatita.
Si am luat-o cu binisorul. Dupa doua luni mi-am facut blog, pentru ca nu-mi gaseam rostul in noua mea realitate si singurul lucru cunoscut era scrisul, apoi mi-am luat un job si, dupa un timp, alt job.
Iar acum, privind retrospectiv, anii aia nu au fost neaparat irositi, insa au fost inutili in zbaterea lor. Pentru ca singurul lucru care m-a tinut in viata a fost blogul, nu salariul. Daca aveam un strop de incredere in mine, as fi ramas pe pozitie si m-as fi bazat pe intuitia care imi spunea sa incep inainte de a fi pregatita. Si ca nimic n-o sa aiba sens in afara de ce-mi place mie sa fac.
A doua transformare a venit in 2009. A inceput cu o calatorie la Amsterdam si cu ochii mei mariti de uimire in fata frumusetii de pe pamantul asta. Apoi o discutie in contradictoriu la compania la care lucram m-a hotarat sa nu mai astept, sa nu mai renunt la mine. Eram deja intr-o relatie noua, eram fericita. Am gasit in casa un DVD cu o prezentare turistica a insulei Tenerife si mi-a placut. Mi-am dat demisia, am luat bilete one-way si dusi am fost.
Pot spune ca viata mea de digital nomad a inceput din acel moment:) Insa au mai trecut inca 5 ani, pana sa imi dau voie sa merg pe cont propriu si sa-mi implinesc singurul vis pe care il ascundeam cu incapatanare chiar de mine insami: LIBERTATEA!
 |
| Da, am lucrat de aici. NU eram in vacanta 🙂 |
Si iata ce am invatat in cei 11 ani de cand sunt digital nomad si cateva mituri despre “meseria” asta:
1. “Tre’ sa fii pregatit, sa stii tot, sa te apuci de treaba in cunostinta de cauza”.
Nimeni nu stie nimic, cu atat mai putin ce va urma. Daca nu incepi acum, tot ce faci este sa-ti amani visele. Mai mult, daca astepti sa devii pregatit, iti garantez ca nu vei incepe prea curand. Sau vreodata.
Lucrurile se invata din mers, experimentand. Nu vei ramane vesnic la inceput, cu ce te-ai hotarat sa faci in prima zi. Totul evolueaza, singura constanta este schimbarea.
Toti oamenii de succes spun ca mereu incep ceva care ii entuziasmeaza indiferent de cat de pregatiti, curajosi sau apreciati se simt.
Daca visele tale conteaza cat de putin, daca TU contezi in ochii tai, incepi imediat, cu ce ai deja. Este cel mai bun ‘pachet’ pe care il vei primi vreodata: prezentul.
2. “Tre’ sa faci ceva care sa-ti aduca bani”.
Daca intrebi oamenii din jur, majoritatea iti va spune ca “fericirea n-o sa te hraneasca si nici n-o sa-ti plateasca chiria”.
Dar eu te intreb pe tine. Ai avut vreun moment in care sa fii complet fericit, si liber, si entuziasmat, si in care nu ti-a pasat de bani, ca apoi lucrurile sa se rezolve de la sine? Presupun ca raspunsul este un mare DA.
Ceea ce faci tu pentru sufletul tau nu trebuie sa-ti aduca bani. Insa din starea aia de bucurie si implinire, vor veni idei, actiuni, propuneri care sa-ti asigure traiul.
Plus, daca ideea ta de fericire este sa fii independent SI bogat, de ce crezi ca Universul ti-ar da doar independenta, nu si bogatie? It’s not some kind of bastard, you know.
Traim intr-o lume in care orice iti propui se poate! Da-ti o sansa, de aici incepe tot.
3. “Un digital nomad este un fel de vagabond, fara responsabilitati, care face backpacking prin lumea a 3-a”.
Nici n-am cuvinte cate chestii gresite sunt in mitul asta :))
Cunosc digital nomads care au niste business-uri fabuloase, de milioane de dolari. Care muncesc, si au echipe, si asigura locuri de munca. Sunt oameni care creeaza si fac viata celor din jur mai buna. Sunt oameni care isi asuma TOATE responsabilitatile. Sunt oameni care calatoresc cand vor, unde vor, care isi permit lux si confort, sau care au casa si merg prin lume doar 2-4 luni/ an, care lucreaza remote din cele mai faine cafenele, care dau inapoi tot ce stiu si fac o mare diferenta in lumea asta. Sunt oameni care te incurajeaza si te fac sa vezi in tine toate posibilitatile.
Esti cine alegi sa fii. Cum te vede lumea nu este treaba ta.
4. “Asta nu e un business, e asa… o joaca. Grow up!”
Ti se pare ca ce face Tim Ferriss, de exemplu, e o joaca? :)) Si nu, nu a inceput cu milioane de followers si nici nu s-a nascut scriitor.
Sau ti se pare ca Nomadic Matt (Matthew Kepnes) s-a nascut New York Times best seller sau vreun guru in calatorii? Nope, si-a luat un bilet spre Thailanda si asta a fost. A crescut pe parcurs si are un business de 7 cifre/ an.
Sau Elia Locardi – care are un business serios din fotografie, dar in acelasi timp, este si un excelent profesor, speaker si filantropist.
Poate spui ca astea sunt nume deja consacrate, insa daca vei merge in lume, vei vedea o multime de digital nomads cu business-uri extrem de serioase, care nu doar ca le aduc libertate si bogatie, ci le ofera si ocazia sa contribuie la viata oamenilor din jurul lor.
5. “Influensareala asta e o gluma ridicola”.
Daca tu crezi asta, inseamna ca nu te-ai uitat unde trebuie. Nataly si Murad au inceput sa-si faca poze tinandu-se de mana prin lume. De acolo, totul e istorie. Acum au sansa se se implice intr-un business cu diamante conflict-free si sa aduca awareness in aceasta zona atat de controversata – doar pentru ca la inceput, n-au ascultat de nimeni, si au continuat “sarada” cu pozele alea “de manuta”.
Aici poti citi interviul pe care l-am facut cu ei. Calatoresc in jurul lumii si, in continuare, fac bartere cu hoteluri si companii aeriene.
6. “E prea multa muncaaa”.
N-am sa-ti vand chestia cu “asteapta si totul va veni la tine”. Bineinteles ca va trebui sa inveti lucruri noi all the time, ca va trebui sa te desprinzi de conceptii vechi, sa pui mana pe treaba, ca sa zic asa. Si ca vei avea indoieli si frici, de astea nimeni nu este scutit, indiferent de nivel.
Insa poti sa transformi munca grea si fortata in munca inteligenta, sa o automatizezi (exista acum infinite optiuni sa faci asta), sa iti faci sa-ti fie usor, sa stii ca tot ce faci este pentru tine.
Sau poti sa ramai la jobul actual si sa muncesti inca vreo cativa ani, ca asta nu e munca grea si, mai ales, pentru altii.
7. “Da’ ce-s nebun sa plec prin lume cu tot ce se intampla acum?”
* in primul rand, sa fii digital nomad NU inseamna sa vinzi tot si sa traiesti cate 3 zile in alta tara. Poti sa fii digital nomad si din patul tau, din cafeneaua ta preferata sau din satul bunicilor. Si calatoriile le poti face cand vrei tu, unde vrei tu.
* in al doilea rand, dezastre naturale, boli, terorism si alte chestii exista de cand lumea. Si totusi, cumva, oamenii calatoresc si traiesc bine mersi, fara sa isi asume riscuri si panici inutile.
8. “Eu nu stiu sa scriu, nu vreau blog.”
Cine ti-a spus ca trebuie sa ai un blog ca sa fii digital nomad? Daca tie iti place sa canti, sa desenezi, sa pictezi sau sa predai – sau daca esti medic, inginer, fotograf, designer sau orice altceva – exista un loc si pentru tine.
Lumea de abia asteapta sa iti impartasesti exact acel talent pe care doar tu il ai.
Poti sa fii digital nomad cu un site simplu, pe care iti vinzi propriile “produse”: lectii de vioara, coahing, clase de yoga/ dans, vacante exotice, genti de calatorie, rochii din matase, fotografii, sedinte de hipnoterapie, cursuri de engleza, orice iti place tie sa faci.
9. “Si daca ma satur de calatorii, ce am sa fac dupa?”
Sau intrebarea mai directa: “io din ce iau o pensie, maica?”
In primul rand, viata ti se va schimba in moduri atat de neasteptate, incat nici sa vrei, nu poti sa ghicesti (sau sa-ti spuna cineva) ce vei face peste 1-2-10 ani. Raspunsul meu este simplu: iti vei urma intotdeauna curiozitatea si entuziasmul.
In al doilea rand, daca ai grija de business-ul tau, el va avea grija de tine. Oricand poti adapta si schimba ideea originala. Sa te reorientezi in functie de anumite perioade din viata ta NU este un esec, dimpotriva. Este o dovada de maturitate.
10. “Pute piataaaa, nu mai este loc, cine sunt eu sa ma apuc acum de asa ceva?!”
Poate mai exista bloggeri care au fost la Bangkok. Asa, si? Niciunul nu are perspectiva ta asupra lucrurilor. Pe oameni nu ii intereseaza “10 locuri in care sa mananci bine in Bangkok” – ca informatiile astea se gasesc pe net. Oamenii vor sa simta ceva, sa le aduci o perspectiva personala, intima despre locuri si viata.
Poate mai exista business-uri ca cel pe care l-ai face tu. Concurenta este un lucru bun, iar in ultimii ani – accentul se pune mai mult pe colaborare, decat pe lupta aia acerba dintre branduri.
Este loc pentru toata lumea pe pamantul asta. Ideea aia cu “pute piata” vine din scarcity, din credinta ca “nu e niciodata suficient”, care stii si tu ca nu este adevarata. Loc este si va fi intotdeauna pentru business-urile facute din suflet, iubite si gandite si construite cu bunatate si atentie pentru cei din jur.
Cine esti tu sa NU te apuci de asa ceva? Cu fiecare clipa amanata, nu doar ca ii privezi pe oameni de darul si talentul tau, ci te privezi pe tine de o viata libera si fericita.
11. “Dar daca nu am clienti si nu reusesc?”
Oamenii nu dau doi bani pe ce stii tu si pe ce ai invatat sau pe ce produse grozave pui tu acolo in lume. Insa oamenilor le pasa de cum ii faci sa se simta.
Ia-ti talentul ala al tau si pune-l in slujba lor cu empatie si bunatate. Asculta-ti clientii, ofera-le mai mult decat se asteapta, mergi an extra mile for them, fa-ti site-ul memorabil, fii vulnerabil si deschis si sincer, povesteste si despre luptele tale, fa-ti o comunitate de care sa ai grija ca de familia ta. Si vei vedea ce se intampla 🙂
Daca in inima ta visezi la mai multa libertate, mi-as dori sa stii ca “meseria” asta de digital nomad nu este ceva batut in cuie sau vreun CAEN. Poti sa faci lucrurile exact asa cum vrei tu, in ritmul tau, cu ceea ce ai deja.
Acum, in lume, exista foarte multa sustinere si exista foarte multi “profesori” care te invata cum sa ai succes cu un business online, pornit cu pasiune si incredere. Alege intotdeauna persoana cu care rezonezi, pe care o admiri instinctiv.
Nu ai cum sa fii pregatit pentru tot ce va urma, insa daca te simti pregatit sa renunti la scuze, sa nu-ti mai lasi visele sa moara, sa incetezi sa te ascunzi dupa conceptiile altora – te astept cu drag la Scoala de Digital Nomads. Iti garantez ca e o treaba foarte serioasa si ca sunt o profa rea, care nu te lasa pana nu reusesti 🙂
Multumesc!!
Huge love & hugs,
Ioana
ȘCOALA DE DIGITAL NOMADS
VISURILE NU SUNT FĂCUTE SĂ FIE AMÂNATE
Foarte bun È™i motivaÈ›ional articolul, mulÈ›umesc… Cred că oricine ar trebui să pornească de la ideea "start before you are ready"… sună a cliÈ™eu, but if fckn works 🙂
Pingback:Digital Nomad de canapea - Ioana Budeanu